3,212 matches
-
tare, izbindu-l în gât cu tocul înalt. Omul urlă de durere, iar Alex căzu pe spate, pe trotuar, nereușind să-și mențină echilibrul. Se ridică imediat în picioare. Femeia se ridicase și ea, în timp ce sângele i se scurgea pe asfalt. O ignoră pe Alex și se duse să-l ajute pe bărbatul solid, care stătea sprijinit de ambulanță, îndoit din mijloc, ținându-se cu mâinile de gât și gemând de durere. Alex auzi sirene în depărtare. Cineva chemase poliția. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dintr-un salt pe trotuar și începu să alerge după Billy Cleever, care fugea pe stradă, spre casa lui. Dave putea să se miște rapid, când voia, alergând pe toate cele patru picioare. Alerga paralel cu trotuarul, pe iarbă, pentru că asfaltul îi rănea încheieturile. Mârâia continuu, pe măsură ce se apropia de Billy. La capătul străzii, Billy se întoarse și îl văzu pe Dave venind după el. Ridică arma cu mâinile tremurând și trase un foc, apoi încă unul. Dave se apropia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nou la fugă, dar Dave îl prinse și îl izbi cu capul de un stâlp de semafor. Acesta zăngăni, la impact. Billy încercă să se întoarcă, dar era îngrozit. Dave îl ținea cu fermitate și îl izbi cu capul de asfalt. L-ar fi ucis, fără îndoială, dar sunetul sirenelor care se apropiau îl făcură să se oprească și să ridice capul. În clipa aceea, Billy lovi din picioare, reuși să se ridice și o luă la fugă pe aleea celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
totuși o să povestesc măcar cîte ceva pentru că dacă m-am îndrăgostit de ea înseamnă că deja îmi aparține, adică e personajul meu acum... Ne-am întîlnit în miezul iernii, într-un peisaj hibernal, alb complet, de la ramurile copacilor pînă la asfaltul pufos de-acum al carpetelor ce se numesc trotuare. Un peisaj de-a dreptul de poveste, mirific, uluitor de mirific... Nici prea ger, nici prea fleoșcăială, încît zăpada se înființase pe fiecare fir de sîrmă, fiecare creangă, oricît de subțire
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
blugi și Într-un tricou. Fata nici nu păru s-o observe. Se uita În jos, Îngrozită. Kitty trase cu ochiul spre stânga. Văzu un gândac imens, care urca pe piciorul fetei. Aceasta Își scutură piciorul, iar gândacul căzu pe asfalt. După care Îl ridică iute, vrând să strivească gândacul cu pantoful ei sport albastru. — Nu-l omorî, zise Kitty. Fata se Întoarse, surprinsă, spre ea. — De ce? Întrebă cu un puternic accent australian. — E și el o ființă. Ar fi ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
traversă parcarea părăsită până la rulotă. Luna plină, translucidă, strălucea mai puternic decât de obicei, părea un soare mai șters care lumina noaptea, iar Kitty se uita la ea ca hipnotizată. Era atât de liniște, Încât Își auzea pantofii țăcănind pe asfalt, ca o tobă care Însoțește derularea unui film mut. Se vedea și pe ea În film: un film de Fellini, dar fără coloană sonoră. Își scoase pantofii și merse desculță pe primul petic de iarbă, se așeză un moment, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cel mult. Prea tânără pentru Jack. Spera că Jack era destul de matur ca să-și dea seama de asta. Miriam și Jack porniră spre clădirea ziarului Express. — Fără îndoială că va câștiga Express, răsună vocea lui Miriam, plutind peste întinderea de asfalt. Citizen e doar puțin mai răsărit decât un ziar parohial, nu? Vreau să zic, pentru numele lui Dumnezeu, se spune că încă mai folosesc mașini de scris. „Dacă îi dai dreptate, te omor, Jack Allen,“ murmură Fran, mai mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ce crezi că e de făcut? — Puțin îmi pasă de prostul ăla. M-am săturat de el. Un musafir care-ți dă atâta bătaie de cap... Îndreptându-și umerii, țanțoșă, Tomoe s-a lăsat dusă de valul de oameni, lovind asfaltul cu tocurile ei înalte. Uitându-se după ea până când a pierdut-o din ochi, Takamori gândi: „Ce practică e! Gaston a devenit un fel de ideal pentru mine, iar pentru ea nu-i decât un prost.“ După ce au isprăvit micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și, fără de-amintire și ca de subt pământ, s-auzi, în ce tăcere cu zumzete de roi, frumusețea și cu moartea lucrează peste noi. BUCURESTI 1919 Liliecii țâșneau în slavă, când ne părăseam lăcașul. Paltinii, crescuți în noapte din asfalturi ca din lavă, își împrăștiau sămânța zburătoare-n tot orașul. Nimeni nu dormea în noaptea cea de veghe. Nici penații viitoarei generații. Ne plimbam pe bulevarde prin troiene de semințe - și simțeam cum talpa arde. Doar târziu Segetătorul încearcă-ntr
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
posesorul unei ambarcațiuni, una din acelea lungi și rapide cu care ducea în Bizanț pește sărat și sticlă ieftine. Importa de-acolo, având grijă să nu încalce înțelegerile cu Ravenna, ierburi amare, relicve din Țara Sfântă, orez, năut, piei neargăsite, asfalt de la Marea Moartă și smoală pentru a călăfătui vasele. Doar navele imperiale aveau dreptul să importe bijuterii, mătase, bumbac și condimente precum piper, chimion, parfum de nard și cuișoare. Sirienilor le rămăsese comerțul cu vin și cu alte băuturi precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ai semănat ai să culegi ce-ai semănat ai să culegi ce-ai semănat ai să culegi ce-ai semănat Roma adoarme Încet, cufundându-se În moleșeala nopții. În depărtare șuieră o sirenă. Ultimele autobuze, luminoase și goale, fâșâie pe asfaltul ud, iar În chioșc, un om Înfofolit În haina lui așază un vraf de ziare. În fața Palatului Viminale, câțiva muncitori de la compania de gaz, portocalii, În hainele lor fosforescente, repară o țeavă. Au aprins o lampă ce luminează prin ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Cartierul dormea, iar tăcerea Îl asurzea mai tare decât explozia pe care nu o auzise. Din păcate, nu era singurul martor al eșecului său. Ceilalți Îl așteptau În camionetă. Albă, răblăgită, cu apărătoarele pline de noroi, atârnând moi până aproape de asfalt, era parcată de cealaltă parte a străzii - cu motorul pornit, cu farurile stinse și cu portiera din spate deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
parte a străzii - cu motorul pornit, cu farurile stinse și cu portiera din spate deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau să strălucească, cînd Zero auzi o bubuitură ce cutremură asfaltul de sub tălpile sale, iar un fulger roșu lumină Întreaga piață. Grilajul smuls din țâțâni fu aruncat pe trotuar și, odată cu el, zburară afară bucăți de zid, pahare de carton, paie de plastic, tăvi de plastic, litere de plastic, casolete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar nu-i scrisese nimeni. Atunci trimise un SMS scurt prietenei sale Miria. În timp ce tasta - ESTI LBR LA PRZ? - simțea privirea tristă a mamei sale care Îi ardea ceafa ca o săgeată Înveninată. Ușile autobuzului se deschiseră. O fâșie de asfalt cuprinsă de ultima ceață a dimineții, case tremurânde ca niște miraje În fumul mașinilor. Fațadele blocurilor erau acoperite de eczeme de balcoane și ghivece. Camionul de gunoi care Înșfacă hămesit tomberoanele verzi, le ține o clipă ridicate ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-o pușcărie, pe nedrept. Dimineața colcăia Într-o marmeladă de cuvinte Îmbibate de birocrație, de evaluări și apeluri la liniște. Scirocco, vântul cald, aducea În clasă polen, petale și praf. Prin ferestrele deschise intra zgomotul traficului și un miros de asfalt Încins, de pizza cu suc de roșii amestecat cu duhoarea gazelor de eșapament - mirosul Romei. Din curtea școlii se auzeau mingile și primele clase care făceau orele de gimnastică. Încercă să se consoleze, gândindu-se la lalelele albastre. Dar Dario
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mașina când treci strada și te voi călca și voi asculta pocnetul oaselor tale și nu vor mai fi În stare să te recunoască - vor trebui să se uite la actele tale pentru a ști că leșul acela Întins pe asfalt ești tu. Și totuși, nici măcar fanteziile acestea nu-l Încântau. Imagina o soluție chiar mai crudă. Te voi Împinge sub roțile metroului când privești nerăbdătoare spre gura tunelului și surâzi când vezi apărând farul primului vagon - te voi Împinge sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
necunoscut. Roma era nouă - de parcă o vedea pentru prima dată. Își petrecuseră Întreaga seară căutându-i pe copii. Nu-i găsiseră. Și totuși căutarea nu fusese cu totul inutilă. Sasha intră În cartierul Boccea. Farurile luminau o fâșie neagră de asfalt și totul În jur era Întunecat. Copaci, Însemne stradale, câte un camion rătăcit, apăreau și dispăreau de parcă nici n-ar fi existat. Pentru o clipă, pe o pancartă publicitară apăru un copilaș gol, care râdea nepăsător, cu ochii Închiși, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Oricum, urmează ziua de luni. De ce nu? Să trăiască pentru câteva ore. Și să profite de plenitudinea fiecărei clipe, fără a trebui să ceară iertare nimănui. Sasha Învârti cheia și porni motorul. Farurile desenară un con de lumină albă pe asfalt. Conduse mașina până la ieșirea În șosea, dar nu merse mai departe, neștiind În ce direcție s-o ia. Ochii lui Întunecați sclipeau În spatele ochelarilor. Cămașa lui azurie părea să lumineze Întunericul. Aștepta ceva. Și timpul Începu să devină apăsător - asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aleargă după ei agentul principal, lovind cu pumnul În geamul Închis. Scapă? Se salvează? Măcar ea! Dar nu mai e nici un minut de pierdut - scrâșnind din cauciucuri, ambulanța dispare În capătul străzii Carlo Alberto. Strada e goală. O dâră de asfalt cenușiu - cu linia aceea albă care se pierde În Întuneric. Ecoul sirenei continuă să se audă - din ce În ce mai Îndepărtată, din ce În ce mai estompată, mai puțin Înfricoșătoare, ca și cum nu ne-ar mai interesa. — Spune-mi că da, continuă să implore omul, ridicându-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
picioarele strânse în blugii elastici, dar ținea capul plecat, ca omul obidit. Zogru și-a dat imediat seama că se întâmplase ceva grav și trebuia să știe totul în amănunt. Așa că trecuse pe lângă Giulia zâmbind, deși aceasta privea în continuare asfaltul plesnit, apoi intrase în clădire și ceruse să-l vadă pe domnul Ionescu de la Anexe, pe-acolo, sigur că știa, mulțumesc, la revedere, apoi bătuse în ușa Anexelor și intrase înainte de a i se răspunde, o ignorase pe Ancuța, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a lovit drept în inimă. Și a și țâșnit imediat, împins de ceva ori de propria frică, pe trotuarul întins ca o dâră de zahăr ars. Stătea paralizat de groază, cu aripa răsfrântă peste un firicel de măturică, ieșit prin asfalt. Cineva se mișca încet dincolo de porți, un bărbat pe care abia reușea să-l vadă printre crengile unui măr. Apoi, bărbatul a intrat în casă, iar groaza a dispărut. Zogru și-a continuat drumul, înfipt într-un băiat care venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ușor tremurată, iar inima îi bătea într-un ritm nebun, dar era mulțumit de cum vorbise. S-a așezat cât de departe a putut, pe un scaun de lângă fereastra de la stradă. Pe Calea Victoriei trecea un copil, apăsându-și amuzat călcâiele în asfaltul topit. - Ai fost om, înainte să mori? Întrebarea lui Achile i se părea tâmpită, dar îl și lovise, reamintindu-i că e altceva. - Sunt și eu o ființă omenească, ieșită din miezul pământului. Mă cheamă Zogru și așa am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-un spațiu imens, acoperit cu flori de toate culorile. Pe Zogru l-a demoralizat adânc întâmplarea; Andrei îl eliminase ca pe o impuritate, într-un moment în care el nici nu se aștepta la așa ceva. Mai simțea încă gustul asfaltului și durerea izgonirii, încât nici nu mai îndrăznea să se apropie de el. Câteva zile i-a dat târcoale de la distanță, aciuat în Ancuța, apoi în Cătălin și în Daniel, așteptând parcă să surprindă ceva, un amănunt important prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și-a împachetat câteva lucruri, și-a făcut o rezervare la Alitalia și a plecat spre aeroport. Era fericit ca un erou. Știa că după ce va ajunge, se va bucura câteva zile, apoi va ieși brusc și va muri în asfaltul străzii, ca de atâtea ori. După zece minute de la aterizare, avionul s-a întors pe Otopeni. Se defectase ceva. Nici cu următoarea cursă n-a avut noroc. Apoi avut brusc revelația că nu putea să iasă din zonă. A luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
filmul, sper că e ceva despre mine. Hai c-am glumit, spune Andrei Ionescu, ridicându-și din când în când obrazul stâng. Apoi intră în casă. Storurile sunt trase, iar pe geam se strecoară un miros de petunii și de asfalt topit. Giulia se îndepărtează puțin, să pună floarea într-un vas, iar Andrei rămâne pironit, cu ochii pe mobila îngrămădită, pe ferestrele acoperite până la podea de storuri și, mai ales, fascinat de scândura nouă care pardosește camera. Giulia se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]