1,877 matches
-
e dor de un poem culcat pe genele lunii, acolo unde numai sufletul adoarme copleșit de sublimul speranțelor, acolo unde un timp născut de vămile dragostei îmi copleșise un dor nebun de patimi... Acolo unde ca o idilă vegheam un asfințit descompus de teama de a nu învinge până la urmă firimituri din balsamul tăcerii... Și ca un strigăt nebun mă despletesc să pot muri o singură dată în brațele durute de timp. Și ca un strigăt nebun mă domini în simpla
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mute. Cum se ducea prin patul de ceruri suferind Că mi-am pierdut iubirea din morminte Și cerul meu de stele dansa pe-un veșnic vânt Din doruri sfâșiate priveam la taina ce te vinde. Dar CANDELA TĂCERII, veghea spre asfințit Cum muguri de iubiri se tălmăceau prin sfere Din cerul meu de doruri, voi face așternut Să pot iubi, iubirea din trupul de plăcere. Tu cel ce porți trecutul meu schițat, În mantiile albe de versete, Ești un pământ de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clopote mai bat prin trupul meu de dor, Și un neant de vise îmi este rătăcit. Mi-e tristă noaptea și sufletul e plin de dor, Iar trupul e fântână peste zări, Din depărtări, e un cosmic foșnitor, Prin taina asfințitului de mări. Urmează-mă în spații de iubire, În adâncul ochiului de sfânt, Unde e scris zidirea unei Ere Ca pe un înger plutitor și blând. Și în furtună te voi împodobi nebună, Cu nestemate pietre de cuvinte Cuprinsă-n
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sihastră... Și-o lume amară de-o secetă calmă, Adieri de morminte în pătule de nori, Condamnabilă clipă prin cei ce se trec în arsura de visuri și ploi. 19-08-2000, 1925 h ALBIA DE NOPTE Am trăit prin viața unui asfințit de sânge, M-am răsfirat în bezna uitată de văpae Cu trupul alb de șoapte pe-o flacără ce plânge Și-un zâmbet adunat prin zgura de noroaie. Și-n frământări iscate în cruzime Am scris cu mâna dreaptă pe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trăit mile Verhaeren. Poetul este Înmormîntat pe un promontoriu ce mușcă din apele rîului, statuia de bronz se ridică cîțiva metri mai În spate, privește de-acolo valurile, am făcut Împreună o fotografie, „Grup de scriitori din materii diferite”, la asfințit, bătea vîntul, cerul era rece auriu. Ne-am plimbat puțin prin mica piațetă din centru, am mai făcut o poză, și-atunci am remarcat pavajul, un pavaj În degradeuri, la Început gri-albastru, albastru-Închis-deschis-tonuri-de-verde-zeci-de-nuanțe-și-În-cele-din-urmă-portocaliu-rubiniu, sclipind ușor, am depășit limita de viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
eliberăm de clinicile alea Îngrozitoare de pe dealuri, de oamenii În halate albe care știu ei mai bine ce și cum. Bibi avea nevoie să zboare mai sus de noi, să-și viseze visurile ei amfetaminice, să iasă pe plajă la asfințit și să-i conducă pe toți În noaptea de praf alb. Își coborî privirea și gesticulă către apa mării, cerînd valurilor să fie martore la vorbele sale.) Sanger și Alice Hollinger au făcut din ea o fată În casă. — Polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
simt materialitatea aerului pe care îl străbatem amândoi și simt, cu o exaltare de nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care poposim. 7. Edo aruncă o privire fugară în sus. Cerul se pregătea de asfințit cu un veșmânt cețos, destrămat pe alocuri de scrijelituri albe și stângace de nori, ca într-un desen neisprăvit al unui orb. O nouă zi era pe cale să se încheie - la fel ca altele din ultima lună. Atunci, totul se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
năvală a nelegiuirilor și mârșăviilor Eliberării, teama ucigătoare și permanentă de capriciile dictaturii proletariatului, vedenia unei iminente și globale prăbușiri în neant... După înșiruirea tancurilor pe deal, care pendulară, prin Goldana, cu un huruit înspăimântător, când spre Răsărit, când spre Asfințit, se petrecu, de la o zi la alta, tot mai copleșitoarea paradă a unor soitari, cu fețe sluțite și plumburii, dar bine legați, echipați cu voci înspăimântătoare și cu unele mijloace foarte primejdioase. "De unde, oare, răsar și încă, așa de căliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Faraoane: Das ist für die Katze.9 Se pare că atât ar fi așteptat și ceilalți! Convivii de la Goldana se ridicară, lărmuind cu parapon și ingratitudine: Mai rămâneți sănătoși! cuvântară bărbații, cu aparentă bună-cuviință, morocănoși și grăbiți nevoie-mare, deși, până la asfințit, mai era vreme de petrecut. Vezi, Nicanor, cum faci cu Pepenoaica! Să te ascunzi cu ea în pivniță, precum bogătanii, să nu cumva să-ți ceară careva vreo bucățică! glăsuiră femeile. Parcă sunteți nebuni, nu alta! se plânse jalnic Nicanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
construcții, atestă că civilizația nu s-a retras definitiv din acest spațiu, unde, pe sus, păsări răzlețe vâslesc spre orașul nou, anunțat de un unic blocturn, erectil și zvelt, alb ca și coaja proaspătă a unui ou recent și jilav. Asfințitul, cu efectele sale cromatice, coclește văzduhul și departe, trecători fără grabă, se lasă vaporizați în distanță. Prezența îndepărtatelor siluete en passant nu-i conferă lui Mircea, însă, nici un simțământ de ocrotire sau de solidaritate, fiindcă cine ce are să caute pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să le răsune a tinichea, îi răsucește unuia mâinile subțiri de hoț la spate și-i cotrobăiește după actele personale, în buzunarul secret. Tocmai atunci, printre surpăturile zonei în demolare și printre dantelăriile zidurilor crenelate haotic pe orizontul roșiatic al asfințitului de soare, începe să se reverse un val de muncitoare de la Fabrica de confecții militare pentru Orientul revoluționar. Cu brațele așezate cruciș pe sâni, acestea stau mai întâi și privesc la tânăra cu fusta hărtănită, de sub care se dezgoleau apărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un supraelastic sfert de oră de joc, pe terenul cu prundișul acela clinchenitor de ceramică răscoaptă, care-i pudrase uniform hainele în cafeniu, făcându-le la fel cu vestoanele și pantalonii lui Bubă și compania, o rupse la fugă spre asfințit. Străbătu, gonind, un fel de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de scânduri, date cu var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ea. Apoi emoția clipelor În care, În miez de vară, tolănit pe iarba din grădina ei, turtit de atâta tăcere și căldură, presimțind vocile și oamenii care vor alunga spre seară liniștea, foșnetul ramurilor stârnite de-abia de vântul de la asfințit. Mă văd apoi copil, coborând pe cărarea aceleiași grădini, cu mâna pe ochi sub un soare orbitor, cu greu dibuind calea, Îmbrăcat Într-un costum portocaliu, cu pantaloni scurți, cămășuță cu cravată albastră, petrecută cu un elastic pe după gulerul tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
refuz nimic. Dar, până la un nou ordin dat de șefii mei, prizonierii rămân unde sunt, adică în custodia mea. Mult după ora opt seara, când Marius părăsește în sfârșit clădirea Marelui Stat Major, discul roșu-portocaliu al soarelui coboară încet, către asfințit. Aerul uscat dă impresia că toată umezeala ploii rapide și scurte de iulie, care tocmai sfârșise, se evaporase ca și când nu ar fi fost. Un val jilav de transpirație îi lipește neplăcut cămașa de spinare. Pornește grăbit spre casă, cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se spune, dar zâmbește la auzul vocii prietenoase. Novăceanu îi ciufulește ușor părul, apoi explică prin semne preotului că trebuie să plece. În timp ce sublocotenentul se furișează afară, părintele face semnul binecuvântării. Deus tibi benedicas, miles 114! Ziua se îndreaptă către asfințit, dar rugurile incendiilor întârzie noaptea. Acalmia suspectă, întreruptă doar de acel bombardament, continuă. Puținul timp petrecut pe front îl învățase pe tânărul ofițer că astfel de clipe sunt înșelătoare, pot prevesti izbucnirea unor confruntări și mai violente. Sau, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mă Înlănțui, nasturele, singurul de la gît, se deschise, lăsînd vederii lucirea albă a pielii către sîni. Te iubesc!, Îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, În fundal, soarele cădea În asfințit, ea mă Îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi imperială, din străfundul a mii de ani. - Keti!, strigai disperat, implorînd-o, dar ea dispăru În lumea din care venise. Se auzi trecerea timpului și În amurgul altei zile, atunci, altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aceea, Keti se ivi lîngă mine; purta o rochie albă, lungă, zîmbea, era strălucitoare - În fața noastră, un pod lung, foarte lung, pînă-n depărtări. - Ce e podul acesta?, Întrebai. - Timpul!, Îmi răspunse. Și mă trezii deodată, alături de ea, călător spre porțile asfințitului. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Început În Vinerea Mare a anului 1988 (8 aprilie) Încheiat azi 4 dec. 1991 PAGE FILENAME \p D:\Carti operare\Calator spre portile asfintitului\Calator spre portile asfintitului\Calator spre portile asfintitului vol. 2.doc PAGE 97
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un surâs, un surâs interior în jurul căruia clipele mele roiră asemeni albinelor și îl alungară victorioase, purtîndu-mă apoi din nou prin poieni, unde adesea mă culcam cu fața în sus și adormeam contemplând cerul, norii, "minunații nori", și mă trezea asfințitul. Ia uite, gândeam, de ce m-oi mai fi trezit? Ar fi fost așa de bine dacă din somnul meu fericit ași fi trecut în celălalt marele somn, cel etern..." Nu era un gând de moarte, nu simțeam că mă sorb
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
deshămă de burduf, din care apoi scotea doar dulci suspine stinse, acompaniindu-se în șoaptă... Cânta cu o voce patetică și fără introduceri mulțime de șlagăre vechi, care-l făceau pe bunicul să ridice o mână spre cer... Sub razele asfințitului mâna lui arăta ca o cracă încremenită în timp... Mâna, mâna umană, mâna care poate, înaintea cuvântului, pipăise lucrurile, le adusese sub ochi, minunații ochi care le contemplaseră și care, violentați, le trimiseseră sub nas, nasul le mirosise, apoi le
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
curând voi avea într-adevăr nevoie de haine și de o blană. În momentul de față aproape că nu mai am nici o copeică. — Bani vom avea, vom avea diseară, vino! — Vom avea, vom avea, repetă funcționarul, vom avea încă înainte de asfințitul soarelui! — Dar în ce privește partea femeiască, prințe, sunteți mare amator? Spuneți-mi din timp! — Eu, n-n-nu! Doar... Poate că nu știți, dar din pricina bolii mele ereditare nici n-am cunoscut femeia. — Ei, dacă-i așa, exclamă Rogojin, înseamnă, prințe, că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o mare păcătoasă. Copiii, ca niște păsărele, dădeau din aripi la geamurile ei și îi strigau în fiecare dimineață: „Nous t’aimons, Marie!“**. A murit foarte curând. Eu unul credeam că va trăi mai mult. În ajunul morții ei, înaintea asfințitului, am trecut pe la ea; m-a recunoscut, se pare, și i-am strâns mâna pentru ultima oară; ce mult i se uscase mâna! Iar dimineață vine cineva și-mi spune că Marie a murit. De data aceasta, copiii n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit, derutat de tot, plec. În drum aflu că mă cheamă maiorul, a trebuit apoi să trec pe la companie, încât acasă am ajuns pe înserate. Din prag, Nikifor îmi zice: „Știți, Înălțimea Voastră, că gazda noastră cea veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fierbeau împrejurul ei, era înconjurată de zâmbete și deodată - basta, s-a ales praful din toate, a rămas singură ca... o muscă acolo, purtând din veac stigmatul blestemului. Și iată că, în sfârșit, Dumnezeu a chemat-o la el. Odată cu asfințitul soarelui, într-o seară tihnită de vară își ia zborul și bătrânica mea, firește, aici nu se poate să lipsească o intenție moralizatoare, și chiar în acest moment, ca să zic așa, în loc de-o lacrimă de bun-rămas, un sublocotenent tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă ar ieși din colțul acela și m-ar opri lângă scară?“ se întrebă el, apropiindu-se de locul știut. Dar nu ieși nimeni. Coborî pe sub arcul porții, ajunse pe trotuar, se miră de mulțimea oamenilor ieșiți în stradă odată cu asfințitul soarelui (ca de obicei la Petersburg, în timpul caniculei) și o porni în direcția străzii Gorohovaia. La cincizeci de pași de hotel, la prima intersecție, în mijlocul mulțimii, cineva îi atinse deodată cotul și-i spuse chiar la ureche cu jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
București, [1940]; ed. pref. Aurel Martin, București, 1969; Cloșca cu pui, București, [1941]; Acasă, București, [1947]; ed. pref. George Gibescu, București, 1972; Ursitul, București, 1970; Căminul, București, 1971; Poveste cu „ocei”, cu ilustrații de Marcela Cordescu, București, 1975; Șoapte întru asfințit, București, 1981. Traduceri: Feodor Knorre, Mama, București, 1952 (în colaborare cu Ioana Irimescu); S.P. Podiacev, Scrisoarea, București, 1952 (în colaborare cu Irina Andreescu), Nuvele și povestiri, I-II, București, 1957 (în colaborare cu Sergiu Dan și Irina Andreescu); A. S. Serafimovici
VELISAR TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290483_a_291812]