1,924 matches
-
era un mare scandal. Cu Juan se vedea pentru ultima oară; era destul, nimic nu trebuia să umbrească Întîlnirea lor. Alunița de sub buza de jos; nu departe, un coș, cîteva fire de mustață, un puf, ochii, da, ochii, În lumina asfințitului, nici albaștri, nici verzi, nuanța lor fusese hotărîtă de cei ai mamei, căprui, după cîte Își amintea Thomas, o privise și pe ea atent, seara trecută, atît cît se putuse, În acel scurt răstimp În care aceasta Își strigase fiul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tineri. Bătrîni nu erau nici acum. Copți, numai buni de un remake. Nici măcar; o altă serie. Sau doar un episod. Nițel trecuți, puțin obosiți, jucau În același film - Semizeii spre amurg, l-ar fi putut denumi cei care Îi știau; asfințitul era Încă departe pentru cei doi, asta s-ar fi putut zice văzîndu-i, ascultîndu-i, pe Castor, mai ales, care deja era Încălzit. Pollux avea să-l ajungă din urmă, după miezul nopții, apoi chiar să-l și Întreacă, simțea deja
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mama sa, revărsând peste toate celelalte amintiri o lumină înflăcărată și dulce de iubire. Pe tatăl său abia și-l mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a ști dacă-i fusese adresat tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cântau câteva păsări, urbane și ele, învățate să fugă de copii și să se apropie uneori de bătrânii ce le oferă firimituri de pâine. De câte ori, șezând retras și solitar pe una dintre băncile verzi din piețișoara aceea, nu văzuse incendiul asfințitului pe un acoperiș, iar uneori, reliefându-se pe aurul învăpăiat al superbei împurpurări, conturul unei pisici negre pe hornul unei case! Și între timp, toamna, ploua cu frunze galbene, lătărețe ca frunzele de viță, asemenea unor mâini mumificate, laminate, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu frunze galbene, lătărețe ca frunzele de viță, asemenea unor mâini mumificate, laminate, peste grădinițele din centru, cu răzoarele și ghivecele lor de flori. Și copiii se jucau prin frunzele uscate, se jucau poate să le prindă, fără a remarca asfințitul de jăratic. Când ajunse în ziua aceea în piața liniștită și se așeză pe bancă, nu înainte de a-i fi curățat șederea de foile uscate ce-o acopereau - căci era toamnă -, acolo, prin apropiere, se jucau ca de-obicei niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
asta îi cășunează.“ Și cu gândul de a-l reînvia am și adormit. Curând după ce-am adormit, mi-a apărut în vise Augusto. Era alb, ca albimea unui nor, și contururile îi erau iluminate ca de un soare în asfințit. M-a privit fix și mi-a spus: — Iată-mă din nou! — De ce vii? — Să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră, don Miguel, să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră până în veșnicie și să vă poruncesc, da, să vă poruncesc, nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ușa bucătăriei. Ce naiba... aud o voce mirată de bărbat. O clipă mai târziu, ușa se deschide larg și în pragul ei se află Nathaniel, în jeanși, cu picioarele solide ca niște trunchiuri de copac, și cu părul strălucind în soarele asfințitului. Are pe umăr un rucsac ; pare că tocmai e pe punctul de a pleca acasă. — S-a întâmplat ceva ? — Nu, totul e în regulă, spun, ofuscată. Totul e în regulă. Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. Îi fac semn din mână că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pui și verdeață. Nathaniel aprinde niște lumini ca de poveste într-un copac. Melissa anunță răspicat de câteva ori că nu mai poate rămâne, fiindcă trebuie să se întoarcă la învățat - după care mai acceptă un pahar de șampanie. Cerul asfințitului e de un albastru infinit și în aer plutește miros de caprifoi. Undeva în fundal cântă încetișor muzica, iar mâna lui Nathaniel se odihnește cu aerul cel mai firesc din lume pe coapsa mea. În viața mea nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zâmbesc. Sunt doar un pic obosită. Deschid ușa ca să cobor și ca să scap de privirea lui. Închid ușa în urma mea, fac câțiva pași în față și mă uit în jur. Ne aflăm într-un soi de curte, scăldată în soarele asfințitului. În dreapta e o casă cam dărăpănată, cu o tăbliță pe care scrie DE VÎNZARE. În față sunt șiruri întregi de sere, ce sclipesc în lumina blândă a soarelui. Sunt parcele pline cu rânduri de legume, e o gheretă din prefabricate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru mine realitatea, îi strig. E mult mai reală decât viața mea de dinainte. Guy clatină din cap. — Anul trecut, am fost cu Charlotte în Toscania și am învățat să pictăm acuarele. Ne-a plăcut la nebunie. Uleiul de măsline... asfințitul.. totul. Mă fixează un moment, apoi se apleacă ușor în față. Dar asta nu înseamnă c-o să devin un nenorocit de acuarelist toscan. — Nu e același lucru ! Îmi feresc privirea. Guy, n-am de gând să mă întorc la munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fost o dovadă de prostie din partea mea. Nu știu ce să-i răspund. O vreme rămânem așa în tăcere, și nu se aude decât uguitul porumbeilor din capătul grădinii. E cea mai spectaculoasă seară de până acum, îmi dau seama brusc. Soarele asfințitului se strecoară pieziș printre frunzele salciei și iarba miroase înnebunitor sub picioarele mele. — Nathaniel... trebuie să mă întorc. Nu reușesc să-mi stăpânesc tremurul vocii. Nu am de ales. Dar asta nu înseamnă că nu putem fi împreună. Noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ca un om. Ca Oedip. Am recunoaște În ceea ce spune Încăpățînarea cu care totul revine asupra memoriei și a sfinxului... (...Eu Însumi recunosc că trecutul nu-i, pentru zei, decît o vorbă. Ar fi putut să-l Înțeleagă uitîndu-se În asfințit cum se lungesc umbrele chiparoșilor pe iarbă. Dar de ce-ar face un lucru care li se potrivește numai oamenilor, iar pentru zei nu Înseamnă nimic? Pe deasupra, leii vor să șteargă amintirea faptului că un singur răspuns a putut ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
SORA Pe cărarea dintre vii, Cobora o fată ... Erau luncile‐argintii, Cerul fără pată ... și cânta cu glas domol, O poveste‐amară ... Treceau păsările stol, În spre altă țară ... și spunea de‐ un dor cumplit , De‐ ndrăgiri uitate ... Ascultau în asfințit , Măgurile toate ... Erau lacrimi și eres, Taine de la horă ... Eu de‐ atunci am înțeles Că mai am o soră! PORTRET E‐naltă și -n mersu-i Ușor se - nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o‐ mbie. Seninul din șoaptă‐i
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de câteva ori. Odată când l-am pierdut pe Iacob. Atunci, în timpul slujbei la biserică, în timp ce popii făceau toate alea ale lor, știu că dintr-o dată m-au năpădit, așa ca o prăbușire de cer peste mine, imaginile din acel asfințit la Șoptireanca, cu mine, cu tata ridicat în picioare în docar, țipând. Amenințându-i și cu țiganii în jurul nostru privindu-l ca și cum atunci îl vedeau pentru prima dată, jurându-se că în viața vieții lor nu văzuseră un stejar în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să mori? Întoarce-te, te-ndreaptă Spre-acel pământ rătăcitor Și vezi ce te așteaptă". În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Și, ca și-n ziua cea de ieri, Lumina și-o revarsă. {EminescuOpI 179} Căci este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă; Răsare luna liniștit Și tremurând din apă Și împle cu-ale ei scântei Cărările din crânguri. Sub șirul lung de mândri tei Ședeau doi tineri singuri: - " O lasă-mi capul meu pe sân, Iubito, să se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
primul rând, trebuie să stabilim niște lucruri. Îți sunt prieten și doresc să te ajut... Da. Sigur. Va trebui să montezi niște rampe în unele părți ale liceului. Prietenul tău, Soliteraj, va veni în seara asta, cu vreo oră înainte de asfințit, într-un chip foarte ingenios. Va avea câțiva prieteni cu el, care vor căra ceva ce-ți va fi foarte de folos. Pregătește-te pentru asta! De unde știi de Soliteraj? Lasă-mă să termin, te rog. Mâine dimineață, pe lângă micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
matale, primul și singurul secu ...știi mata’, cu care și pentru care Închin În loc să-l omor imediat, indiferent de repercursiuni! Și au vorbit, au tot vorbit, timp În care soarele se deplasa pe un arc de cerc, de la Răsărit către Asfințit, rotindu-se imperturbabil În jurul pământului, așa cum Încă mai cred unii pământeni, contrar adevărului cosmic. Așa trec mileniile, anotimpurile și marile iubiri, adevărate motoare ale lumii. (va urma)
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
dat bătuți. Și, puțin câte puțin, am văzut că toate se rezolvă. Copiii au devenit mari, s-au aranjat bine. De aceea, așază-te lângă mine și apoi privește, căci a sosit timpul recoltei și timpul aranjării în hambar. Atunci când asfințitul e roz, ca în seara asta, și când se ridică un fin praf roz între copaci, lipește-te de mine: nu mai avem nimic să ne spunem, nu mai avem nevoie decât să fim împreună, încă o dată, și să lăsăm
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
unde se ține evidența pelerinilor și probabil problemele legate de administrarea casei. In capătul opus străzii, din hol ajungi într-o mică grădină cu câțiva pomi și viță de vie și două mese cu scaune. Ce frumos este să admiri asfințitul soarelui de aici, să vezi dealurile în depărtare scăldate în lumina roșietică a serii! Si câtă liniște, după zgomotosul Toulouse! După ce-mi revin din oboseala zilei caniculare, ies prin localitate și-l întâlnesc din nou pe proprietar împreună cu băiatul
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
acum, deși râvnesc la ea de-o viață-ntreagă. din întâmplare din întâmplare atingem seara ca pe un obraz obosit. ți-ar plăcea să-i simți fierbințeala sub degetele abia dezmorțite? podoabe îmi pun ca de nuntă și înfiorată aștept asfințitul. de mână te iau ca să-mi birui nerăbdarea sau frica, nu mai știu bine, căldura-ntre noi e o dungă subțire ce tremură clorotică-n vânt, se-ndoaie, se clatină dar nu se rupe, e singura care ne mai conține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
se primenesc, cască în noi buzele rănilor ca pe niște răsărituri prea timpurii, prea verzi pentru a putea fi tămăduitoare. osmoză când vei auzi tânguirea osului meu sacru, cum o pasăre ce-și pregătește înnoptarea, să știi că-n mine asfințitul e-o baltă fără fund, cu nuferi albi abia deschiși ce-și caută suflarea. se lasă ceața mult prea iute, ca o vorbă strigată și spartă-n bucăți de a aerului vibrare, doar o secundă, și totul e limpede iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
trufaș; cu sărbătorile toamnei am trecut prin oraș, iar bănuții de aur sunt darul meu pentru tristețile tale, țintuite În fotolii vechi și-n rânduri Înșirate pe foi mototolite și aruncate la coș. Nu-ți fie teamă de măreția atâtor asfințituri ce ard În părul lung, mătăsos, și nici de florile ce-au rămas ca o mirare pe trupu-mi firav, lunecos. Doar lumină și rouă am adunat În drumul meu, spre templele cerești, unde fericirea pâlpâie În lumânări stelare. Deschide,ascultă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ca să le lași la el. ― Da’ ce, ora douăsprezece îi ceas târziu pentru un hangiu? ― Cred că ai dreptate, Todiriță... Se vedea cât de colo că cisla nu se lega deloc. Soarele de toamnă, cu razele lui timide, scăpătase către asfințit. Încercând să scape de ochii încărcați de tristețe ai lui Todiriță, Dumitru și-a tras pe față pulpana sumanului. ― Hai să încercăm a ne hodini oleacă, băiete, că abia acum încep să simt toată osteneala din cătănie... ― Da’ tu crezi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lipise de spinare imediat ce ieșise din sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul fără pic de nor, soarele de vară strălucea puternic la asfințit. Fierbințeala izbucnea în valuri din pavaj și din pereții clădirilor. Vizita la parchetul de sus, din munte, nu le adusese nimic nou în cadrul investigației. Stătuseră de vorbă cu ceilalți colegi ai șoferului dispărut, cu mecanicul de pe utilajul de ridicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]