1,701 matches
-
femeia toate ale bărbatului. - Ba să nu crezi, se răsucea vioi bătrîna aducînd în același timp de la cofă o ulcică cu apă pe marginea vetrei; muia în ea lingura de lemn, tepșea mămăliga, lăsa ceaunul să se scoacă șapoi îl avînta către măsuța joasă, pe trei picioare; îndată se ivea, galbenă, o mămăligă cu fir subțire de abur. - Ia, poftiți la masă, striga ea... Să nu crezi că bietele femei nu cunosc drumurile bărbatului și nu-și au semnele lor; că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
spre casa cuprinsă de incendiu (casa nu se vede, dar există, fiindcă altfel n‑ar exista nici găleata); el s‑a desprins pur și simplu și a plecat, omul din spate trebuie doar să‑și ia un pic mai mult avânt ca să compenseze locul rămas gol, dar asta‑i tot. Cei doi invocă faptul că ar fi trebuit să se unească de mai de mult cu cine trebuie. Hans își dorește ca odată și odată, când va fi destul de matur, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă răsări În urma noastră, dintre două vâltori. Era purtat de spume - of, of, nu mai putea să scape din volbură și călca apa Îngrozit, la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne cățărăm și pe ele, căci nimicul despre care Îmi spusese Moru nu era altceva decât tărâmul În care dintotdeauna aștepta Umbra. Dar, nu era În puterea noastră să ne alegem drumul. Deja Îi puteam zări pe oamenii lui Scept, avântați pe urmele noastre. Era câteodată o asemenea liniște În munții aceia, Încât Îi auzeam cum se Îndemnau unii pe alții să meargă mai repede, cum strigau după noi și ne făceau În toate felurile - atunci, noi Îi trimiteam pe Logon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
număr de pahare de rachiu băute, când se dezlegau limbile la cârciumă, tata obișnuia să se laude că băiatul lui va fi, cândva, "subsecretar de stat" și că va locui "într-un bloc, la etaj". Curios e că nu se avânta niciodată să zică "ministru". Invariabil, se oprea la o treaptă inferioară. Probabil, nu cuteza să treacă de o anumită limită, nici măcar sub influența rachiului. Cei cărora le destăinuia acea aspirație nu știau, cu siguranță, cu ce se îndeletnicește un "subsecretar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dacă era cazul. Căscau ochii la defecțiunea pentru care fusese imobilizat și luau decizii înțelepte: - Te duci imediat la atelierul de reparații! sau chemau trailerul ori echipele de intervenții prin stații. Erau neobosiți și abia îi aștepta motoreta să se avânte mai departe! Cunoșteau situația mai bine decât șantierele, care nu mai puteau să facă hai de ei la comandamentul cu directorul general Ion Vasile, care, inexplicabil, era și general; probabil avea mai multă prestanță, eleganță sau autoritate decât un civil
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cu marea ca fundal. N-au simțit nevoia să se mai despartă conștienți de clipele acelea inegalabile. Au alergat voioși, ținându-se strânși de mâini pe plaja întinsă dar pustie, scăldați în soarele dogorâtor al după amiezii, până s-au avântat în imensitatea mării. Când au intrat în apă cu viteză, rezistența ei i-a despărțit pentru o clipă și s-au jucat; nu aveau nevoie de minge; există multe surprize care localnicilor nu li se par deosebite; a învățat-o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
A sărit de nenumărate ori, până au început să-l usture umerii. Atunci a dispărut înotând pe sub apă fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoșate după Laur care ieșise departe, la adâncime unde ele nu îndrăzneau să se avânte, fiind singurul care știa să înoate. Strigau înspăimântate să se întoarcă, vocile lor cristaline străbăteau dimensiunile și dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de teama lor, a revenit și imediat cei trei s-au animat; fata aceea frumoasă era atât de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
domnului Nuttall. Era o călătorie scurtă, nu dura mai mult de zece minute și includea o bucată de drum fabuloasă - un coborâș nu foarte aprubt, dar suficient ca să prindem puțină viteză, să ne luăm picioarele de pe pedale și să ne avântăm înainte cu vântul biciuindu-ne fețele și șuierându-ne în urechi, în timp ce la coada ochilor ne țâșneau lacrimi plăcute de fericire. Bineînțeles că drumul înapoi era cu totul altceva. De obicei trebuia să coborâm de pe biciclete și să le împingem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
față. Cu excepția dumitale, desigur. Ești, în fond, o profesionistă. Trebuie să ai o părere despre artiștii pe care-i reprezintă el. — Nu cunosc decât ceea ce am văzut la galerie săptămâna trecută. — Și...? — Și... Phoebe se uită la Roddy, apoi se avântă. Totul mi s-a părut oribil. Erau chestii elementare cu care nici nu se ia un examen la orice școală de artă de bun-simț. Niște pasteluri debile și niște peisaje îngrozitoare care se doreau naive - numai că nici măcar nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care mă pecetluise din nou ca pe un om care trăiește în imaginație, și nu un om de acțiune; condamnat, ca Orfeu, să hoinăresc într-o lume subpământeană a fanteziilor, când eroul meu, Iuri, n-ar fi ezitat să se avânte cutezător spre stele. Câteva cuvinte bine alese, atât ar fi trebuit; și totuși ele nu-mi trecuseră prin cap; mie, un scriitor publicat, pentru numele lui Dumnezeu! În loc de asta, stăteam înțepenit aici, urzind scenarii care de care mai ridicole: în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scaun. — Pentru numele lui Dumnezeu, Tabitha, încetinește. E periculos. Se întoarse din nou și spuse mustrător: — Zborul nu e niciodată periculos. — Nu? — Nicidecum. Prăbușirea e periculoasă. Și atunci, cu un hohot strident de râs, împinse maneta la maximum avionul se avântă înainte și acum plonjează, zdruncinându-se în jos cu o viteză inimaginabilă și Michael simte un gol pe dinăuntru, corpul lui e ca o carapace goală, are gura deschisă și tot ce era înăuntrul lui este lăsat în urmă, sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
acestea cu nimeni, dar îmbătrânind nu se mai frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute, mistuite în slava cerului. Când trece pe lângă pian, Cornel îi face cu ochiul și-i spune din buze, fără să-și întrerupă hărmălaia: La revedere, iubito! Ne vedem mâine! Iulia nu răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
gusturi clasiciste, să scrie o „poveste” cu vizibile implicații psihanalitice, dar și cu accente ceva mai „libertine”? Fără a afișa pretenții de introspecție proustiană, cu „finețuri” analitice proprii „modernilor” din prima jumătate a veacului al XX-lea, P.H.Lippa se avîntă cu mult curaj asupra subiectului. La un moment își pune personajul, „un domn avînd în cont vreo 1112 luștri”, să facă „serioase eforturi” pentru a înțelege dinamica secretă a sufletului feminin. Teodora îl surprinde într-o zi cu un protest
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nu este o femeie frivolă, nici el nu este un tinerel gata să o facă pe cocoșul, să braveze, să se dea în spectacol!” Scriitorul basarabean, cu sensibilitatea sa de romantic venind parcă din secolul al XIX-lea, nu se avântă în descrierea primei întâlniri secrete a eroilor săi. Ar putea fi vorba, crede el, doar de un „joc”: o tânără femeie urmărește, „din simplă distracție”, să-și verifice capacitatea de a „trezi” un „bătrân”, de a-l scoate din inerția
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
doi îndrăgostiți. Va trebui să țin seama și de un lucru peste care, constat, autorul a trecut mai ușor: dubla perspectivă, a lui și a ei, asupra a ceea ce trăiesc împreună. Profesorul este conștient de complicațiile care urmează, dar se avîntă în aventura cu „tânăra doamnă” (expresia lui P.H.L.) fără să mai ia în calcul „riscurile”. Orice șovăire, orice retragere sau tăcere mai lungă ar putea fi interpretate simplu: „Dar tu nu mă mai iubești!...” Și nu ar vrea să-i
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mentalitate osificată privind „vârstele” individului. Astfel, binele și răul sunt categorii relaționate la copilărie, tinerețe, bătrânețe, făcîndu-se abstracție de diferențele ce țin de caracter, de cultură și de educație. Se știe că există tineri bătrânicioși și bătrâni capabili să se avânte în proiecte tinerești. „Omul îmbătrânește, dar inima rămâne tânără” - spunea cândva o frumoasă bunică din Schinenii Vasluiului. Sau, cum se mai zice azi, ai vârsta pe care o simți, nu pe care o citești în acte. Domnul R. ar dori
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
un nor de praf. — Hai, e prea departe, strigă. Îl apucă de braț și se urcară În mașină, agățați amândoi de margini, clătinându-se mereu din cauza terenului accidentat, apropiindu-se tot mai mult de bivolul care fugea Înainte, cu capul avântat În față și cu ceafa țeapănă. Acum ajunseseră din nou În spatele lui, și Macomber Își reîncărca arma scăpând cartușe pe jos, punându-i piedica, soțându-i piedica, iar când ajunseră În dreptul bivolului și Wilson zbieră „Stop!“ și mașină derapă, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zăpada prea moale. Dar a ta a fost o frumusețe. — Eu nu pot să fac telemark. Nick lăsă În jos cu schiul primul fir de sârmă al gardului și George trecu peste. Nick Îl urmă și coborâră pe drum. Se avântară cu genunchii Îndoiți de-a lungul străzii, Într-o pădure de pini. La un moment dat drumul era acoperit de gheață, cu urme portocalii și altele de un galben ca tutunul, de la buștenii care erau transportați pe acolo. Schiorii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o seninătate nefirească în sufletul meu, deși taina și miracolul din jur mă exaltase, mă narcotizase, mă răzvrătise. Nu știu cum s-a petrecut aceasta. Altă dată, am găsit o casă părăsită, ta marginea unui câmp de orez în care eu mă avântasem și mă întorsesem ud până aproape de genunchi. Am stat pe zidul ruinat al casei, pe pietrele acelea amenințate de vegetație, uscîndu-mă. Nu răsăriseră încă stelele, și seara era caldă, cu adieri de eucalips. Alături, încercînd să stea tot atât de confortabil, deși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu aprindem luminile, căci ne-ar putea observa vecinii. Trebuie să ne mulțumim cu lanterna asta... Se întrerupse și-și mișcă repede picioarele, urmărind cu o neobișnuită dexteritate, unul după altul, și strivindu-i, trei mari păianjeni negri care se avântaseră, în mici salturi ce păreau aeriene, în direcții deosebite. - E păcat, șopti Iconaru. Nu trebuia să-i omori. Nu-ți făceau nici un rău... De mai multe ori, în fața cafenelei, Antim încercase zadarnic să-i ia violoncelul din mână. În cele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dat amabilei somații un răspuns nu doar negativ, dar și formulat în termeni grosolani. Conciliant, tânărul ostaș a repetat mesajul. Răspunsul a fost similar cu primul. în vreme ce ocupanții așteptau încă un mesaj, punând faptul pe seama fricii francezilor de a se avânta într-o confruntare directă, Jeanne pregătea atacul. Unul care, în viziunea ei, întărită de vocile divine, trebuia să fie fulgerător și victorios. Totul s-a petrecut întocmai. Francezii, în fruntea cărora se afla tânăra țărancă devenită ostaș, cu steagul în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
aurul. Pare făcută din aur curat, seamănă cu toate păsările de pe Pământ dar este și un fel de oglindă în care te poți vedea bine și, privindu-te, să simți că îți vine să zbori. Să te înalți, să te avânți în cele mai înalte și mai chemătoare ceruri, nu să dispari. Ana nu-și mai poate lua ochii de la Măiastră, în timp ce îi povestește Artistului întreaga nenorocire care s-a abătut asupra Țării lui Verde Împărat. Artistul o ascultă cu tot
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]