14,396 matches
-
guler și să-l scutur zdravăn, "ascultă, fiu de cățea, nu încapi de "mine?", când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta era. Nimeni nu suporta, probabil, o dragoste cât de cât adevărată în azilul acela unde totul era luat în derâdere și totul era ratat. Nimeni nu iubea pe nimeni, iar bârfelile și minciuna erau unicul antidot al singurătății. Și mirosiseră, cum miros animalele pericolul, că legătura mea cu Laura avea ceva serios, sincer
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
văzut târând de pe țărm trupul câinelui împușcat. Pe urmă a dispărut, nu l-a mai zărit nimeni. Își făcuse, se vorbea, un sălaș în bălării. În aceeași noapte, plimbîndu-mă, fiindcă nu puteam să adorm după cele întîmplate, am nimerit, în spatele azilului, puțin mai departe, dincolo de o magazie veche de lemn, peste niște ziduri dărăpănate și înverzite de licheni care nu susțineau nici un acoperiș. Am crezut că era un WC și am intrat. După câțiva pași, am încremenit. Eram într-un fel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: "Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?" Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucît vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
voci alarmate, țipete. Cineva striga: "Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?" Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucît vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de fum, încurcîndu-i, prin panica lor, și pe cei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bine cu Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat "Francisc" și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: "Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană". Francisc mi-a deschis ușa unei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să uit că le-aș putea plăti într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtîndu-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi trecuse beția când m-am întors la azil în zori. Mai aveam doar o oboseală mahmură și o senzație rea, grețoasă, de umilință nedigerată. Am făcut o baie în mare, ca să-mi revin. Apa rece m-a mai înviorat. Apoi m-am furișat pe coridorul pustiu încă, spre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cea care îi gâdila vanitatea, el era pacientul și adevărul bolii sale, dar eu gustam prima oară din această beție și din riscurile ei. Eram novice. Poate altădată... Când am trecut pe lângă Francisc și am ajuns pe coridoarele obișnuite ale azilului, mijeau zorii; ferestrele se înălbeau de o lumină murdară și mă simțeam obosit; parcă toată noaptea mă luptasem cu vedeniile unui coșmar strălucitor. 20 (Din caietul cu visuri) Bătrânul râse și împreună cu el mii de alți "el" s-au pornit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu putea. m să pătrund decât seara, că ziua chiar și pentru mine acel teritoriu era interzis, de aceea mă uitam mereu cu nerăbdare la cer și când, în sfârșit, soarele a coborât undeva dincolo de bălării, m-am întors la azil, am mai stat o vreme în camera mea, întins în pat, și după ce fereastra s-a întunecat am ieșit pe coridor, îndreptîndu-mă spre locul păzit de Francisc. A doua noapte în sala cu oglinzi a fost încă și mai feerică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cerut să renunț. Le-am preferat pe cele care mă lăsau să trăiesc și puțin mi-a păsat că, unora, aceste virtuți li s-au părut mai degrabă vicii. Încât destul de repede povestea a început să-mi placă. Devenisem în azil "cineva", am înțeles asta din o mie de amănunte. Mi s-a rezervat o masă la cantină, iar portarul mă saluta cu și mai mult respect. Când m-a prins singur, mi-a mărturisit, roșindu-se, că ar fi vrut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
serviciu, ca să-l observ, ori ar fi vrut să mă roage ceva, tot ca să-l observ și să-mi intre în voie. Se gândeau, poate, că în calitate de intim al Bătrânului aveam perspective să joc un rol și mai însemnat în azil și urmăreau să se pună bine cu mine din vreme. Mai târziu ar fi fost prea târziu. Ca la ruletă, când n-ai mizat pe numărul câștigător. Aristide devenise foarte îndatoritor și îl deranja vizibil faptul că-l preferam pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă scol dimineața' și să nu mai găsesc marea, să descopăr în locul ei un deșert de nisip, decât să nu mă mai duc în sala cu oglinzi. Fulgerătoarea mea ascensiune în ochii celorlalți, autoritatea de care mă bucuram acum în azil fără să dețin totuși nici o funcție administrativă, le datoram, știam, lucrurilor pe care le povesteam despre Bătrânul și despre întîlnirile mele cu el și n-aș fi putut să mă arunc singur în pulberea unei existențe banale, numai de dragul de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca pe un obiect și care nu mai deosebeau prea bine adevărul de minciună. Și la mine minciuna se hrănea din același sânge ca adevărul, devenise o formă de realitate. Iar de scrupule mă puteam lipsi. În definitiv, ceilalți din azil trăiau la fel. Eu nu făcusem decât să le semăn, să le urmez exemplul și să devin mai bun decât ei, să îndrăznesc mai mult fiindcă toată viața mă pregătise parcă anume să joc acest rol. Laura îmi povestise o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Francisc, săvârșind parcă un ritual simbolic. Nopțile îmi inoculau un fel de dulce beție de mine însumi și de câte ori porneam spre sala cu oglinzi mă temeam numai că totul se va sfârși, va reveni la normal, la existența anostă din azil. Cu ochii la oglinzi, îmi puteam imagina orice; ca în copilărie în camera mea cu poze sau când stăteam lipit de gard privind cortul circului. În special, îmi plăcea, din pricina Laurei, să mă închipui pilot de furtună. Odată, m-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
văd fâstâcită și mândră de mine. Când colo, ea m-a întrebat serioasă. ― Tu nu ești zdravăn la minte? ― N-ai auzit...? am încercat eu, crezând că, stând închisă în laborator, nu era la curent cu ultimele evenimente care făcuseră azilul să fiarbă. Dar Laura mi-a tăiat-o scurt. ― Mie să nu-mi îndrugi basmele pe care le îndrugi altora. Clar, domnule sculptor? Am rămas aproape fără aer. După zile întregi de glorie, în care tot azilul se întrecea să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
evenimente care făcuseră azilul să fiarbă. Dar Laura mi-a tăiat-o scurt. ― Mie să nu-mi îndrugi basmele pe care le îndrugi altora. Clar, domnule sculptor? Am rămas aproape fără aer. După zile întregi de glorie, în care tot azilul se întrecea să-mi demonstreze că devenisem un personaj important, Laura mă azvârlea într-o realitate de gheață. M-am simțit gol și ridicol. Într-un fel, aceea a fost ultima răspântie unde destinul a ezitat înainte de a o apuca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce-aș fi putut dori mai mult?... Și totuși, mi-ar fi plăcut ca Laura să mă iubească fără să mă coboare față de ceea ce reprezentam în ochii altora. Mă deranja felul în care îmi amintea că joi era joi, că azilul era azil și că eu nu eram ceea ce mă credeam. Dar cum aș fi putut să-i cuprind umerii cu brațul și să-i șoptesc la ureche ce doream?,, Minte-mă, Laura, dacă mă iubești. Nu-mi pune în față
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fi putut dori mai mult?... Și totuși, mi-ar fi plăcut ca Laura să mă iubească fără să mă coboare față de ceea ce reprezentam în ochii altora. Mă deranja felul în care îmi amintea că joi era joi, că azilul era azil și că eu nu eram ceea ce mă credeam. Dar cum aș fi putut să-i cuprind umerii cu brațul și să-i șoptesc la ureche ce doream?,, Minte-mă, Laura, dacă mă iubești. Nu-mi pune în față o oglindă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să-i zic: ― Te rog, iartă-mă, uneori mă port ca un prost. Întâmplarea aceasta a avut și ea rolul ei. De fiecare dată când m-am simțit umilit, am devenit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică din ce în ce mai mult pentru faptul că nu puteam să mă laud în fața ei. Trebuia să ocolesc singurul subiect care mă obseda și să nu-i vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise) Fotoliul de răchită s-a transformat într-un fotoliu vișiniu. Stau la soare și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sculam și ieșeam afară mi se părea că de abia începea vara. Era într-adevăr foarte cald, soarele dogorea de cum se ridica deasupra mării, iar dinspre bălării venea același sunet uscat, de ierburi arse. Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunîndu-le că vroiam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de lume. Nu mai suportase, poate, să vadă pe nimeni altcineva în afară de el. Preferase să stea cu piciorul bolnav întins pe o pernă și să-și cearnă amintirile departe de ceilalți. Sau, cine știe, devenise victima propriei sale puteri din azil care arsese totul în jurul lui, ca un acid, și-l lăsase singur. Odată scăpasem fără voie, înfierbîntat, această comparație: "e ca un călău bătrîn" și imediat văzusem în privirile celor din jur o umbră de teamă; știau că un pustnic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mele, pe care mi le notam în caiet, sau scene pe care mi le imaginam. Și totuși mă făceau să mă simt între ei ca într-o altă sală cu oglinzi. Nici halatele roase în coate nu le mai observam. Azilul se transformase într-un fel de palat al Șeherezadei, adevărată ironie a destinului! Nici diferența dintre clădirea azilului și palatul Șeherezadei nu era atât de mare cât prăpastia dintre mine și un artist adevărat și totuși descoperisem pe neașteptate utopia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]