1,696 matches
-
Ruse, teritoriul basarabean a devenit un centru de haos și instabilitate. În cele câteva luni care au precedat actul formal al unirii Basarabiei cu România, regiunea Hotin a fost afectată de o puternică mișcare țărănească, care a ascuns în spatele sloganurilor bolșevice interesul mult mai practic din partea agricultorilor de a-și apăra drepturile câștigate. După Unirea Basarabiei cu România, zona de nord a acesteia a avut un statut special în anul 1918 prin rămânerea ei sub ocupația armatelor germane și austro-ungare. Astfel
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
alt conflict armat interstatal cu România, deoarece în aceeași perioadă Republica Populară a Ucrainei Occidentale era implicată într-un război cu Polonia, iar Republica Populară Ucraineană - a cărei graniță era pe Nistru, era implicată într-un conflict armat cu forțele bolșevice și se afla într-un moment critic al acestuia. Din punct de vedere strategic, România la acel moment era angajată practic într-un război pe mai multe fronturi - la nord, est și la vest. Odată ce Armatei Române i-a revenit
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
a fost desemnat Regimentul 40 Infanterie „Călugăreni” din Brigada 18 Infanterie, Divizia 9 Infanterie Ulterior în contextul în care unități ale armatei române aflate pe Nistru, au fost atacate de pe teritoriul Ucrainei în zona Hotinului de structuri militare și paramilitare bolșevice la care s-au alăturat franctirori care au fraternizat cu respectivele structuri, mai multe unități militare cantonate în Moldova au fost trimise în nordul Basarabiei, printre ele aflându-se Regimentul 37 Infanterie „Alexandru cel Bun” din Botoșani, din Brigada 16
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
ianuarie 1919 din ținutul Hotinului, au fost inspirate și sprijinite cu bani, arme și agenți provocatori infiltrați în Basarabia. În ceea ce privește problemele basarabene, în intervalul decembrie 1918 - februarie 1920 rapoartele Siguranței române conțin informații care relevă faptul că organizațiile albgardiste și bolșevice au acționat în paralel. Râul Nistru fiind înghețat, unitățile militare au putut trece liber de pe teritoriul ucrainean în Basarabia, în nordul acesteia existând trei astfel de sectoare de trecere: Jvaneț (Zveniek)-Hotin, Bernașivka-Lomacineți (Lamancăuți) și Moghilău (Moghiliov)-Otaci (Ataki). Arme
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
pe comandantul Regimentului 3 Grăniceri, colonelul Ressel, a fost emis pe 22 decembrie/4 ianuarie 1918 de generalul Mihail Schina, comandantul Diviziei 1 Cavalerie. Prin acesta li se cerea unităților comandate de aceștia să supravegheze cu toată atenția mișcările trupelor bolșevice de peste râul Nistru și să respingă orice atac al acestora. Împotriva lor trebuia să se acționeze "„cu cea mai mare violență până la distrugerea completă a localității în care se adăpostesc unitățile concentrate în acest scop”". La comandamentul Diviziei 1 Cavalerie
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
adune bande înarmate, iar populația ucraineană a satelor din nordul Basarabiei instigată din Ucraina, a început să se agite. În noaptea de 6/19 spre 7/20 ianuarie trecând Nistrul pe gheață, după ce au măcelărit grănicerii surprinși în pichete, trupele bolșevice au atacat în regiunea Ataki între satele Călărașeuca și Verejeni (istoricul Gheorghe Cernea a afirmat că numărul atacatorilor a fost de 5.000 de oameni, 300 de călăreți și 10 tunuri). Acestea au fost susținute de un tren blindat, care
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
s-a încheiat pe 11/24 ianuarie. Grăniceri și soldați români, conform declarațiilor celor 2 rabini din acele vremuri ai orașului Hotin, au fost ajutați de evrei să nu cadă în mâinile agresorilor, unii dintre ei fiind ascunși în timpul ocupației bolșevice în sinagogile orașului. În următoarele 2 zile întreaga regiune a intrat în stăpânirea rebelilor. Puterea a fost asumată de către noul "Directorat de la Hotin" format din 5 membri (cu M. Liskun în calitate de conducător și L. Tokan în calitate de secretar), care a proclamat
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
împuște, să dea foc caselor și să se îmbrace cu haine de la cei vinovați.”" Retrăgându-se spre Nistru, luptătorii ucraineni au păstrat speranța de a fi ajutați de Republica Populară Ucraineană, aceasta însă aflată într-o situație critică în raport cu forțele bolșevice nu a putut să facă nimic. De abia la 19 ianuarie/1 februarie soldații români au atacat concentric Hotinul și au ocupat orașul, recăpătând controlul integral asupra regiunii și pacificând zona Hotinului și nordul județului Soroca. În fața forței copleșitoare pe
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
și comandantul militar ai districtului Podolia au știut de atacul ce se pregătea, l-au încurajat și sprijinit, li se preciza acestora că respectivele măsuri le vor fi aduse la cunoștință ulterior executării lor, cerându-li-se și retragerea bandelor bolșevice la 25 de km de Nistru. Răspunsul a sosit însă după 4 luni și numai din partea guvernatorului, care a fost de acord doar cu retragerea trupelor respective la 8 km în interior, ceea ce l-a făcut pe generalul Petala să
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
a fost de acord doar cu retragerea trupelor respective la 8 km în interior, ceea ce l-a făcut pe generalul Petala să propună crearea unui cap de pod peste Nistru, pentru a se putea răspunde prompt și eficient oricărei agresiuni bolșevice. După ce tentativa de insurecție a fost înăbușită de către Armata Română, statul român a implementat politici pro-naționaliste de re-românizare a teritoriului. Reacția armatei române a fost una care a răspuns condițiilor excepționale impuse de starea de război. Caracterul dur al intervenției
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
ofițeri ai Misiunii Militare Engleze implicați în evenimente (maiorul MacLaren, căpitanul Iohansohn și locotenetul Boxhall), au transmis presei londoneze corespondențe în care faptele petrecute în nordul Basarabiei au fost răstălmăcite, administrația și Armata Română fiind denigrate și acuzate, iar bandele bolșevice fiind reprezentate drept victime ale represiunii românești. Într-o discuție dusă în ziua de 19 ianuarie/1 februarie dusă chiar la Hotin cu comandanții Corpului 4 Armată (G-ral Nicolae Petala) și al Diviziei 1 Cavalerie (G-ral Mihail Schina), ei și-
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
unui cunoscut adversar al unirii Basarabiei cu România și promotor al rămânerii acesteia în componența Rusiei (din familia Krupensky). În timp ce aceștia au fost tratați cu o deosebită considerație de familia moșierului, au angajat un fotograf local și cu sprijinul căpeteniilor bolșevice care își aveau baza pe Nistru și al conducătorilor grupurilor antiromânești locale, au trimis corespondențe presei din Londra. În aceste corespondențe armata și administrația române au fost acuzate și denigrate în mod scandalos, iar bandele bolșevice au fost prezentate drept
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
și cu sprijinul căpeteniilor bolșevice care își aveau baza pe Nistru și al conducătorilor grupurilor antiromânești locale, au trimis corespondențe presei din Londra. În aceste corespondențe armata și administrația române au fost acuzate și denigrate în mod scandalos, iar bandele bolșevice au fost prezentate drept victime ale represiunilor inițiate de români. În momentul reintrării trupelor române în Hotin, cei 3 au fost arestați și anchetați de autoritățile române. Faptele lor au produs asperități în relația autorităților militare române cu Misiunea Militară
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
acesteia, a fost menit spre a da un final fericit evenimentului. După Al Doilea Război Mondial s-a produs o nouă tranziție, astfel că țăranii tipici participanți la rebeliune au fost etichetați drept „muncitori”. Aceasta sugerează ideea că participarea pur bolșevică la acțiune n-ar trebui să fie supraestimată. Istoriografia moldovenistă, asemeni celei sovietice, caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra intervenției străine, cît și luptă bolșevică. Conform acesteia, "Răscoala" a cuprins 100
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
Aceasta sugerează ideea că participarea pur bolșevică la acțiune n-ar trebui să fie supraestimată. Istoriografia moldovenistă, asemeni celei sovietice, caracterizează rebeliunea ca fiind una dintre cele mai glorioase pagini de lupă - atât îndreptate contra intervenției străine, cît și luptă bolșevică. Conform acesteia, "Răscoala" a cuprins 100 de sate. Enumerați frecvent, liderii revoltei au fost cu predilecție însă ruși sau ucraineni, cu toate că un număr de moldoveni au fost menționați (de la 1 la 3 moldoveni din 8 până la 16 lideri). În plus
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
care s-a inspirat din muzca lui Debussy. În timpul războiului a stat în satul părintesc Tymoszówka, lucrând intensiv. A compus atunci, printre altele, Simfonia a 3-a, Concertul pentru vioară nr. 2 și Cvartetul de coarde nr. 1. În timpul Revoluției Bolșevice, familia Szymanowski și-a pierdut proprietățile pământești. În 1920, Ștefan Bartoszewicz, cumnatul lui Szymanowski, care lucra că funcționar la Ministerul Comerțului din Varșovia, a cumpărat pentru familia Szymanowski o vilă abandonată în orașul Bydgoszcz de germani (în urma unei emigrări în
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
celui de-al doilea război mondial în noiembrie 1944, sub liderul rezistenței, Enver Hoxha. Din 1945 până în 1990 Albania a avut unul din cele mai represive guverne din Europa. Partidul comunist a fost creat în 1941 susținut de către Uniunea Partidelor Bolșevice. Toți care s-au opus partidului au fost eliminați. Enver Hoxha a devenit liderul acestui partid. Pe cursul mai multor decenii, Hoxha a creat și a distrus relații cu Belgrad, Moscova, și China, mereu în intersul său propriu. Țara a
Istoria Albaniei () [Corola-website/Science/328128_a_329457]
-
asemenea, ca PCI nu a fost suficient de democratică, si ca nu a acționat cu îndrăzneala care ar conduce țara spre socialism. Sovieticii au declarat că „nu se poate considera o astfel de organizație de partid comunist să fie marxist-leninistă, bolșevica”. Răspunsul PCI pe 13 aprilie a fost atât atât negarea puternică a acuzațiilor sovietice, apărarea naturii revoluționare a partidului, cât și reafirmarea bunelor considerații privind Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, PCI remarcă, de asemenea, ca „indiferent cât de mult iubește
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
secolului al XVIII-lea în Buhara, și după multe decenii mai tarziu, a rabinului Rafael Ohana care venise din Tiberias. Între 1868 - 1914 circa 1,500 dintre cei 16,000 evrei din zona Buhara au emigrat la Ierusalim. După revoluția bolșevica din Rusia din 1917, între 1920-1930 alte circa 4000 evrei buhari au fugit în Palestina, trecând prin Afghanistan și Persia. Pe drum circa 800 au fost omorâți sau au murit de foamete. În 1889 în luna Elul, odată cu înființarea noilor
Cartierul Buharilor din Ierusalim () [Corola-website/Science/330533_a_331862]
-
avut de suferit în urmă expulzării de către autoritățile otomane a tuturor evreilor cu cetățenie rusă sau inamica. Armata otomană a rechiziționat mai multe clădiri și a tăiat toți copacii. Numeroși evrei buhari au sărăcit în urmă războiului și a Revoluției bolșevice, când li s-au naționalizat averile. După război cartierul a găzduit un mare val de evrei buhari sărăciți de revoluție. Totuși în anii 1920-1930 sub dominația britanică, cartierul a cunoscut o nouă perioadă de prosperitate. S-au instalat aici și
Cartierul Buharilor din Ierusalim () [Corola-website/Science/330533_a_331862]
-
egale pentru compatrioții lui. Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare națională au cerut organizarea lor într-un stat național. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolșevice, românii trec Nistrul și ocupă pentru scurt timp Tiraspolul și Razdelna. După declarația din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalitățile și libera folosire a limbii materne și ca urmare a tendințelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se
Istoria Transnistriei () [Corola-website/Science/330667_a_331996]
-
dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici. Avansarea trupelor române pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești a început după ce Sfatul Țării a votat în favoarea unirii cu România, cu toate acestea armata română a întâlnit o rezistență dârză din partea elementelor locale bolșevice și anarhiste rusești. „Benderul (Tighina) reprezenta un punct strategic militar de prima mărime pentru că, așa cum s-a arătat, de la el plecau căile de acces - ferate și rutiere - spre Chișinău și Iași, precum și spre sudul Basarabiei”. Operațiunea de alungare a trupele
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
român ca să-i rupă legăturile cu Divizia. Lt. col. Macovescu cere imediat întăriri, iar în dimineața de 17 ianuarie, comandantul diviziei a trimis ca întărire, încă un detașament, compus din 2 batalioane, condus de col. Meleca. Detașamentul are de înfruntat bande bolșevice, dar ajunge la destinație în seara zilei de 17 ianuarie. Apoi, generalul Broșteanu trimite încă un batalion, ajuns tot la Bulboaca, în dimineața zilei de 19 ianuarie. Detașamentul de la Bender este comus din 4 batalioane, un escadron și 2 baterii
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
dar în localitate a fost grea, fiind primită cu foc dens din partea inamicului. Totodată, de pe malul stâng al Nistrului, dinspre localitatea Parcani, artileria inamică trage și ea spre Bender. Între orele 11-12, orașul este recuperat de trupele române. Iar cele bolșevice și susținătorii lor, respinse peste Nistru, se retrag la Tiraspol. În această luptă, trupele române au pierdut 3 ofițeri și 138 trupă. Menționăm că luptele de la Bender în rândurile bolșevicilor au luptat și două sute de români, proveniți dintre dezertori și
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
doar puține documente originale ale Planlui Est au mai supraviețuit până în zilele noastre. După reapariția statului polonez pe harta politică a lumii odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, Polonia a fost implicată în războaie cu aproape toți vecinii săi (Germania și Austria, Rusia bolșevică, Ucraina, Lituanuia, Republica de la Weimar și Cehoslovacia). Dintre toți vecinii săi, Polonia considera că doar Germania și Uniunea Sovietică amenință în mod real integritate ei teritorială. De-a lungul deceniilor al treilea și al patrulea al secolului trecut, liderii polonezi
Plan Wschód () [Corola-website/Science/330269_a_331598]