1,854 matches
-
spus el, am să ți-o las aici. Dar cu o condiție, dacă te-ai obișnuit cu ea, trebuie să te obișnuiești și cu Ippolit. Și apropo de Subotin, nu Înțeleg de ce nu Încăpeți de el? Ce, alții sunt mai breji!? - Lumea vorbește fel de fel, răspunse Mașa, lăsându-și rușinată privirea În jos. - Lasă-o să vorbească, zise musafirul, cu aceeași răceală În glas. Ce știu ei despre Ippolit? Câți l-au cunoscut Îndeaproape? Vorbesc ca să se afle În treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nici un efect asupra lui. „Unii se tem de ciroză sau de apoplexie, continua el să se laude, eu nu mă tem de nimic, În afară de mine. Și nici de mine nu mă tem. Am Învățat să mă stăpânesc ca un cal breaz.“ Vorbărie goală, pe care ceata de salahori o Înghițea hăhăind și mirându-se de istețimea șefului la fiecare cuvânt. Încurajat de această hoardă gălăgioasă, Ippolit prindea avânt. La un moment dat, numărându-i, Îi veni ideea să Întindă o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
foc. Ce-l făcea pe Noimann oare ca, vârându-se sub pat, să răscolească lenjeria intimă În căutarea unor semne referitoare la infidelitatea soției sale Mathilda, căreia el, În semn de alint, Îi spunea Lilith? Cu ce era el mai breaz decât omul Braic, tovarășul de pensiune al lui Oliver?! „Byrond. DEODORANTE PER UOMO. Deo no gas. Fresco e sensule...” - tunica era de culoare neagră, având desenată la mijlocul pieptului o galaxie. Va să zică Paul Încercase să se dreagă și cu această băutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Australia în bucăți cât mai mici, pentru ca aceasta să nu poată coagula o rezistență a diasporei împotriva statului socialist. După revoluție, comunitatea a rămas fărâmițată în bună tradiție românească. Găști care se bârfesc într-un deliciu. Niciuna nu este mai brează. Fiecare bucățică își are farmecul ei, lideri, oameni trăsniți, unii bogați, alții asistați de statul australian. Silvia mă aleargă la biserică la fel cum m-a alergat la plajă. Nu are răbdare la nimic. Seara este nerăbdătoare să se culce
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
așa se purta Socrate. Bântuie străzile, crâșmele, ia cafenelele la rând, vrea să simtă mai bine spiritul cetății, spune. Se ia la harță cu toată lumea, o să-i spargă cineva capul, ăsta nu moare de glonț. Nici Filozoful nu e mai breaz: povestea cu iepurii și cu ogarul e povestită, seara, copiilor, înainte de culcare. A mai venit cu o trăsnaie: ieri, la cafenea - stă ceasuri în șir numai ca să spioneze -, a pretins că știe sfârșitul numerelor! „Atunci se va sfârși și Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
citeau, cîndva, Thomas... Ți-ai făcut operații etice, care te-au schimbat și estetic : ai mutră de burghez, Thomas! Mai ales cînd umbli cu costum de lînă, cu cravată!“ „Și tu?“, a sărit, pe neașteptate, Thomas. „Crezi că ești mai breaz? Ai omorît oameni, ți se citește asta pe față!“ Aproape să se apuce de gulere, să se lovească. Dioscurii erau la ananghie. I-au potolit două fetișcane, poate fetele fetelor pe care le tăvăliseră cîndva. Li s-au urcat celor
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Burebista, nici de Țepeș, nici de Tache sau de Mache. Visez la o generație care va avea o amnezie istorică totală și care va trata ceea ce scriem noi acum despre istorie cu dispreț total. Mircea: Lacrimile lui Iuda ...De Mircea Breaz, profesorul de română de la școala din Turda, m-a legat o prietenie ciudată. La început, amândoi am fost excesiv de rezervați. „Ăsta e îngâmfat, zicea Tămaș, când ne retrăgeam iar în magazia lui de hărți să ne pilim și să sfidăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Asta e povestea, profesore. Dă-mi o singură propoziție din Scriptură care să o contrazică, să o facă imposibilă. Adevărul, profesore, ca să-l citez pe Holmes, «e ceea ce rămâne după ce eliminăm imposibilul, indiferent cât de improbabil este acest rest»”. Mircea Breaz ot Turda, profesor de română, stătea nemișcat în fața mea, încruntat, scormonindu-și memoria pentru un citat zdrobitor. Nu l-a găsit! Clopoțelul a sunat, ca la sfârșitul unei runde de box, iar profesorii au început să dea buzna în cancelarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
înghițea praf de ciment și se bălăcea în viermuiala unsuroasă a orașului, reflectând cu ironie la propria lui ratare lentă, inevitabilă. „Tu nu vezi că am pierdut până și L-ul nobiliar din numele de familie? Pe tata îl cheamă Breazul, pe mine m-au înscris la primărie Breaz, parcă sunt cal.” Se apăra și el cum putea față de lumea din jur. „Mă retrag în carcasa mea lingvistică, mai-tinere coleg, așa mă apăr. Eu nu am nici pumni, nici idei, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
viermuiala unsuroasă a orașului, reflectând cu ironie la propria lui ratare lentă, inevitabilă. „Tu nu vezi că am pierdut până și L-ul nobiliar din numele de familie? Pe tata îl cheamă Breazul, pe mine m-au înscris la primărie Breaz, parcă sunt cal.” Se apăra și el cum putea față de lumea din jur. „Mă retrag în carcasa mea lingvistică, mai-tinere coleg, așa mă apăr. Eu nu am nici pumni, nici idei, numai cuvinte.” Era cel mai bun profesor de română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de ani, era pensionară, dar se purta ca o fetișcană; avea părul vopsit în roșu, umbla cu fuste crăpate, păstrase orgoliul unei foste funcționare de la Consiliul Județean și încerca să împrumute cât mai mult din vocabularul fistichiu al lui Mircea Breaz, să-și dea gata prietenele. Într-o zi mă întâlnesc cu el, în curtea școlii. Era nervos, dar râdea: „Fii atent ce i-am zis azi-dimineață: «Dacă apare, fortuit, vreo oportunitate, voi ieși cu colegul Miclea la un workshop bahic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un program auster de șoricică de bibliotecă. Pe scurt, am lălăit-o pe drumul până la universitate, ocolind pe străduțele astea fermecătoare pe care nu mi le mai dă nimeni înapoi. Recunosc, casa mea de acum din satul Pipera e la fel de brează ca și a colegilor mei de aici, universitari la Indiana. Dar această lume e plină de căsuțe cu pajiști deschise, fără trufii, fără demonstrații de prosperitate, fără garduri. Azi am luat-o pe strada multiculturalismului culinar (cea cu restaurante în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
supărare. Am început cu un fel de muzeu al satului, mult mai mic, dar mai bine structurat. Eu încerc mereu să înțeleg de ce ei au progresat fără să imite pe nimeni, și noi nici imitând nu am dus-o prea breaz. Primul lucru care m-a frapat la muzeu este că el nu e de lucruri moarte și încremenite. La fierărie era un fierar care făcea unelte, folosind foalele. Puteai să și cumperi obiecte făcute de el. La moară era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un punct de sprijin Într-o mai veche montare a marelui director de scenă Ion Sava: pentru Scorpia Îmblînzită a marelui Will, Sava a propus o Catarină trecută, urîtă, și plină de cusururi sufletești; dar nici Petrucchio nu era mai breaz - flăcău bătrîn, chip respingător etc. Morala: nimic nu-i nou sub soare, chiar dacă unele idei Îți vin În alt context, și Înainte să afli isprăvile antemergătorilor... Aflu că un tînăr regizor a montat, ca examen de clasă (la care Însă
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
le par inaccesibilă. Iar lor le place asta; îi atrage ca un magnet. Nu mi s-a dat niciodată atâta atenție. Oamenii sunt perverși. Nu-și doresc nimic altceva decât ceea ce nu pot avea. Iar eu nu sunt deloc mai brează. Să luăm exemplul lui Patrick, ce mult l-am dorit - și îl doresc încă - pentru că știam că, în fond, este de neatins. Un psihiatru ar spune că „funcționez la parametri normali“. Mă duc la birou în fiecare zi, ies cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Metternich despre virulența epidemiei de holeră de la București, ceea ce îi determina și pe cei ce mai rămăseseră în oraș să fugă în grabă la țară. Fostul domnitor al Țării Românești, Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica, s-a refugiat la Breaza, banul Grigore Brâncoveanu cu familia la Rîmnicu-Vîlcea, alți boieri și oameni înstăriți la Cîmpulung-Muscel, Câmpina, Vălenii de Munte, Târgoviște, Pitești și Ploiești 92. Dintr-o scrisoare trimisă mai târziu, la 3/15 septembrie 1831, de episcopul Râmnicului, Neofit Geanoglu, către
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
niște miei la tăiere, nu văd nici o cale de ieșire din situația în care s-au băgat singuri, ar vrea chiar să evadeze cumva chiar din propria lor soartă, dar nu mai au cum. Nici personajele negative nu sunt mai breze, înrăiții criminali comuniști pe care după părerea autorilor filmului ar trebui să-i urâm din inimă: tot cel mai omenesc sentiment, frica îi mână și pe ei. Frica de repercusiuni, de superiori, frica de a nu se „abate de la linia
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
lui e că asta n-ar fi în nici un caz o soluție. Și am mai discutat despre oraș și despre munți. Și-a descoperit câteva cunoștințe îndepărtate, dar comune cu Engelhard, apoi a recunoscut că nici el nu e mai breaz decât ceilalți, că a lăsat fotografiatul pe ultima zi. Dimineață trebuie să plece. L-am condus numai eu până la gară. Cineva trebuie să rămână la atelier, altfel blegii ăștia de turiști ar intra în panică - s-a scuzat profesional Engelhard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se întîmplă, de cele mai multe ori, pe dos), pirații atacatori sunt, până la urmă, învinși, iar corabia lor e scufundată. Fericiți că totul s-a terminat astfel, spectatorii se duc să-și încerce norocul la ruletă. Nici spectacolul nostru nu e mai breaz. Mult zgomot pentru nimic. Ies asurzit, cu un mare dor de deșert. Mă străduiesc, însă, să-mi reprim oboseala. Vom sta o singură noapte la Las Vegas și aș vrea să-mi fac o idee despre acest oraș halucinant unde
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
replica: dacă nu vă place la noi, n-aveați decât să rămâneți acasă la voi!... Așa că basarabencele trebuie să tacă și să înghită. Dar asta nu înseamnă că dacă ele rămâneau "acasă", limba română ar fi fost cu ceva mai brează. Uite, cică "să stăm strâmb și să judecăm drept"! Da' de ce trebuie cineva să stea strâmb ca să judece drept? Nu se poate să stai drept și să judeci drept? Vezi, asta nu-nțeleg eu! spune Niuta. Ce atâta grabă? Cică
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Victor rămăsese repetent. Daniel traversă strada Judecătoriei trecând la mică distanță de bătrânul în pufoaică. Acesta continua să bombăne boscorodindu-l pe adevăratul vinovat, fără să se adreseze cuiva anume. Îi boscorodea pe toți. Dar nu era cu nimic mai breaz decât Horia Victor, și decât femeia necunoscută, și decât toți ceilalți care ar fi trebuit să fie de față, dar nu fuseseră. Arsura din ureche n-avea să mai treacă niciodată! Repetentul după ușă Bate toba la păpușă... Adevăratul vinovat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
slabă și înaltă, se clătina în ritmul mersului ei apăsat și grăbit. Într-un fel, se asemăna cu Iepele Marilena și Melisa, dar n-avea nici pe departe farmecul lor. Era foarte studioasă. Dar era ea oare cu ceva mai brează? Dănilă sări dintr-un singur avânt gardul proprietății Onofrei de pe strada Tudor Vladimirescu, pe la colțul curții, unde erau cireși și meri, și o luă pâș-pâș spre casa cea masivă și solidă, aplecat din mijloc ca să nu fie văzut nici dinspre
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
căci și figura lui Cârpenișteanu îi era lui bine cunoscută, copilul ieși în față, așa cum i se ceruse. O fată tremura, înțelegând din grozăvia scenei respective că ceea ce se întâmplă nu poate fi de bine. - Eu sunt, spuse Elefterie, vesel, breaz, frumos, dârz, imberb. Eu sunt. - Vino-ncoace, îi porunci celălalt, săgetându-l cu o privire desprinsă parcă dintr-un film de groază. Puștiul se apropie. Ochii lui Mircea Cârpenișteanu nu vesteau însă nimic bun. Cuțitul cu atât mai puțin. - Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bă-n pizda mătii dă nebun, îl huidui Cioran, cu mult mai scârbit decât înainte. Ce pula mea vrei? - Exact asta vreau, Emile, exact asta vreau, îți vreau pula, să sug pula, asta vreau!! se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci. Cioran înlemni. Trăia totuși un vis urât, la care nu se gândise în nici una dintre diatribele sale. - Tu vorbești serios? - Da, lăcrimă cel de lângă el. - Să-m’ bag pula, murmură Cioran, ca pentru sine. Ăsta chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e frică, de taică-miu ți-e sigur, că la toți le e frică de el. Am văzut cum nea Miki a clătinat din cap, taică-tu e un terchea-berchea, un căcăcios, a zis, și nici tu nu ești mai breaz, și la urma urmei la ce-ți trebuie instrumentul, că tot n-ai ce face cu el, că nu știi să cânți la el. Prodan a roșit, o să mă-nveți chiar dumneata, a spus, și s-a uitat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]