14,936 matches
-
au fost contemporani, sau despre care au cules informații. „Bunica Dosia”, adevărată rememorare de pateric, în care vizualizăm iarăși candela, arzând voios în fața icoanei Maicii lui Dumnezeu, în fața căreia, cea care fusese botezată Feodosia, dar era numită „lelica Dosia” și „bunica Dosia”, va trece pragul lumii de dincolo: „Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
informații. „Bunica Dosia”, adevărată rememorare de pateric, în care vizualizăm iarăși candela, arzând voios în fața icoanei Maicii lui Dumnezeu, în fața căreia, cea care fusese botezată Feodosia, dar era numită „lelica Dosia” și „bunica Dosia”, va trece pragul lumii de dincolo: „Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
râdeau de ea și de convingerile ei religioase, dar acest lucru nu o făcea să sufere. Odată, în timpul recreației, una dintre colege, care era profesoară de istorie, îi povestea Anei visul pe care il avusese noaptea trecută. O visase pe bunica ei, care era moartă de mulți ani. Vocea ei tremura ușor când povestea, iar emoțiile nu puteau fi ascunse. Spunea că o iubise mult pe bunică-sa. - Se vede că ai iubit-o mult, nu e greu de priceput, zise
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că ai înțeles ce am vrut să spun. - Daaaaa, nu m-am gândit niciodată în modul acesta. Interesantă comparație ai facut! răspunse Maria. - Este cel mai simplu răspuns pe care am putut să-l găsesc la întrebarea ta, zise Ana. Bunica Dosia Fusese botezată Feodosia... Sătenii o numeau „mătușa Dosia”, părinții mei îi ziceau „lelica Dosia”, iar noi, copiii, o numeam cu drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Este cel mai simplu răspuns pe care am putut să-l găsesc la întrebarea ta, zise Ana. Bunica Dosia Fusese botezată Feodosia... Sătenii o numeau „mătușa Dosia”, părinții mei îi ziceau „lelica Dosia”, iar noi, copiii, o numeam cu drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui meu, murise, bunelul, rămas cu trei copii, se recăsători cu o văduvă, care avea doi băieți. Unul din ei fusese soțul bunicăi Dosia
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ta, zise Ana. Bunica Dosia Fusese botezată Feodosia... Sătenii o numeau „mătușa Dosia”, părinții mei îi ziceau „lelica Dosia”, iar noi, copiii, o numeam cu drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui meu, murise, bunelul, rămas cu trei copii, se recăsători cu o văduvă, care avea doi băieți. Unul din ei fusese soțul bunicăi Dosia. Așa că se socoteau rude cu părinții mei, erau cumnați. Eu nu l-am cunoscut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui meu, murise, bunelul, rămas cu trei copii, se recăsători cu o văduvă, care avea doi băieți. Unul din ei fusese soțul bunicăi Dosia. Așa că se socoteau rude cu părinții mei, erau cumnați. Eu nu l-am cunoscut pe moșul meu; când m-am născut, el, deja, era trecut din viață. Din prima zi, când am început să înțeleg câte ceva, am îndrăgit-o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Așa că se socoteau rude cu părinții mei, erau cumnați. Eu nu l-am cunoscut pe moșul meu; când m-am născut, el, deja, era trecut din viață. Din prima zi, când am început să înțeleg câte ceva, am îndrăgit-o pe bunica, care pentru mine a rămas aceeași, neschimbată, până în ultima sa zi. Să fi avut pe atunci, poate, vreo cincizeci de ani. Era subțire ca o copilă, uscățivă la corp, iute în mișcări și păstra bine urmele frumuseții din tinerețe. Avea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era copilașul ei - Costică- așa îi zicea ea. Lacrimile mamei și dragostea ce i-o purta parcă îi turnau apă la rădăcini, ca unui pom. Creștea înalt și frumos ca un brad. Era muncitor și ascultător. Îl crescuse și educase bunica Dosia, așa cum o învățase Domnul și Măicuța Lui. Veni timpul să se gândească la însurat, și băiatul începuse a căuta o fată din oameni buni și gospodari. În anul acela, venise în sat o fată din Ucraina. Sosise pentru a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îl face și pe omul urât frumos, dar dacă mai era și frumos?... Cam așa era în cazul Galinei, cum o chema. Flăcăul se îndrăgosti de ea. Nu după mult timp, se căsătoriră. Erau fericiți, trăind în dragoste și înțelegere. Bunicăi Dosia nu-i mai trebuia nimic pe lume, decât să-i vadă mereu așa. Au trecut cu traiul în casa lor (le dăduse colhozul casă gata). Peste un an, le dăruise Domnul o fetiță pe care o numiseră Natașa. Tot
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
toți copiii din sat împreună. Mă consideram fericită pentru faptul că eram prietene și că puteam intra în casa lor oricând doream. Nu ne certam, era o fire veselă și tot ce avea împărțea cu mine. Cu ei stătea cealaltă bunică, care venise din Ucraina. Era o femeie căreia îi plăcea mult să gătească. Câte feluri de bucate nu făcea? De multe ori, când ne jucam, ea ne invita la masă și ne servea cu bucatele ei gustoase. Erau bucate pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
accident de motocicletă. Îmi amintesc cum cineva intrase la noi în curte și îi spuse tatei vestea tragică. Tata reușise să spună doar două cuvinte: „lelica Dosia” și ieși ca gândul pe poartă. Eu am zbughit-o după tata. La bunica Dosia, în curte, erau deja oameni îngrămădiți. Eram un copil, aveam șase ani, nu înțelegeam multe, dar chipul bunicăi, pe care l-am văzut atunci, parcă îl văd și acum. Dacă aș încerca să descriu durerea ce am văzut-o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
reușise să spună doar două cuvinte: „lelica Dosia” și ieși ca gândul pe poartă. Eu am zbughit-o după tata. La bunica Dosia, în curte, erau deja oameni îngrămădiți. Eram un copil, aveam șase ani, nu înțelegeam multe, dar chipul bunicăi, pe care l-am văzut atunci, parcă îl văd și acum. Dacă aș încerca să descriu durerea ce am văzut-o pe chipul ei, cred că nu aș găsi cuvinte pentru a o putea face exact. Mai târziu, am înțeles
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
atunci când le trăiești. Durerea și suferința nu se mulțumiseră cu mersul pe alături, ci îi tăiase și calea din față. Unicul ei copil, băiatul care-i era mai drag decât viața, acum nu mai era. Chipul acesta l-a purtat bunica pâna la moarte. După înmormântarea feciorului, devenise foarte tăcută, nu vorbea cu nimeni. Numai ea și Dumnezeu știau prin ce trecea și cum mai trăia. L-am auzit odată pe tata, când vorbea cu mama, cum zicea: „Mă tem să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trecea și cum mai trăia. L-am auzit odată pe tata, când vorbea cu mama, cum zicea: „Mă tem să nu moară, sărmana, de scârbă” Vorbele tatei m-au speriat și chiar îmi dăduseră ochii în lacrimi la gândul că bunica ar putea să moară. Ea, care nu încetase nicicând să-și plângă soțul, acum și-l plângea pe unicul copil, pe care-l crescuse mare, și în care își pusese toată nădejdea de ajutor la bătrânețe. Așa treceau zilele, doar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și Natașa am mers în clasa întâi. În primăvară, mama Natașei hotărâse să plece pentru totdeauna din sat, la părinții ei. Plecarea lor definitivă din Moldova fusese ca o operație vie, fără anestezie, direct în sufletul răvășit de durere al bunicăi Dosia. Se spune că aceste clipe sunt clipe de întâlnire cu Dumnezeu. Atunci, când prin vene îți curge durerea, înveți Adevărul vieții. Tot ce avea mai scump și iubise pierduse. Iubirea este sentimentul care părunde în profunzimea inimii. Când pierdem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Obișnuia să poarte mereu ceva dulciuri în buzunare: bomboane, biscuiți, cubușoare de zahăr, covrigei, cu care ne bucura pe toți copiii din drum. Îmi plăcea când mama mă trimetea după ceva la ea, nu ieșea nimeni niciodată de la ea fără ca bunica să nu-i fi dat ceva, chiar de se întâmpla să intri de două sau trei ori pe zi. Dar mai era ceva ce-mi plăcea foarte mult la ea, casa ei. În cămara unde sta ea, era o curățenie
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a flori uscate, a busuioc, a tămâie? Când am crescut mare, am înțeles că acel miros se poate defini printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând lâna, împletind ciorapi și jachete, croșetând... tot ce-i aduceau gospodinele satului să le
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a fost. Seara s-au adunat mai multe femei, care țineau lumânări aprinse în mâini și citeau rugăciuni din carte. În fața icoanei Maicii lui Dumnezeu cu pruncul în brațe, ardea voios candela, pe care nimeni nu o văzuse niciodată stinsă. Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ani mai mare ca ei, nepoții o numesc cu drag „Ionica”. Au încercat unii din ei să o numească „mătușica”, „lelica”, dar până la urmă revin la „Ionica”, nu li se primește, zic ei. Chiar și copiii lor, pentru care este bunică, o numesc la fel. Se adunaseră împreună cu ocazia unui eveniment; a doua zi, sâmbătă, se căsătorea un verișor, unicul care mai era necăsătorit. Vorbeau despre toate: părinți, copilărie, prieteni, școală, profesori ...Amintiri, amintiri, amintiri frumoase. Câte mai ține minte omul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
care ascultă de părinți și se roagă Maicii Domnului, în acea zi, înainte de a se face ziuă afară, ea vine și intră în sufletele lor, lăsându-le binecuvântare. Și ce coincidență frumoasă! În zorii acelei zile, pe când dormeam toți duși, bunica Dosia, vecina noastră cea iubită, care o iubea pe Maica Domnului mai mult decât își iubea propria viață, venea prin întuneric la noi acasă încărcată cu de toate. Bătea la ușă și tata îi deschidea. Ne trezea pe toți din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Ultimul lucru pe care-l făcea, ne dădea în mânuțe un fel de pâinică pe care o cocea ea pentru noi, pe care o numeam „hulubaș”, cu o lumânare aprinsă. Noi trebuia să sărutăm hulubașul și să zicem „bogdaproste”. După ce bunica Dosia pleca pe la alte case, tata ne zicea: - Vedeți cum nu uită Maica Domnului de voi dacă ascultați? Ce bucurie, ce sentimente frumoase aveam în suflet! Eram atât de fericiți că Maica Domnului ne iubea și venea în fiecare an
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
atât de mult din cauză că nu aveam o păpușă, dar când își dădu seama cât de mult mă schimbasem - nu mai vorbeam, nu mai râdeam - se îngrijoră. Încercă să mă consoleze, dar eu plângeam și o imploram să împrumute bani de la bunica Dosia și să-mi cumpere una, promițându-i că voi fi ascultătoare și voi sta numai în casă. Nevoie mare pe capul mamei, sărmana! Seara, o auzisem povestindu-i tatei despre suferința mea. „Câte nevoi avem noi în casă, dar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nu, e moartă! Am văzut-o în pod la casa cea nouă, zise plângând copilul. Atunci, ea înțelesese despre ce era vorba și îl luă pe copil în casă, apoi anunțară poliția și primăria despre cele întâmplate. După această întâmplare, bunica copiilor îi luă la ea și casa rămase de izbeliște. Încercară mai multe familii să trăiască în ea, dar nu rezista nimeni, se petreceau lucruri stranii în acea gospodărie. Până la urmă, toți plecau de acolo. Peste vreo câțiva ani, băiatul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
li se ziceau: „Pomii lui Anton”. Nu știu dacă din întreg satul nostru ar fi fost vreo persoană care să nu fi gustat măcar o singură dată fructe din acei pomi. Eu treceam pe lângă ei de câte ori mă trimetea mama la bunica. Crengile încărcate cu fructe gustoase și sănătoase se aplecau înaintea fiecărui trecător și-l îndemnau să ia din ele. Mie îmi plăcea mult un sort de prune pe care le numeam „bărdace”. Stăteau ca picăturile de ploaie una lângă alta
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]