13,186 matches
-
trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea și tu îi auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. La fel se întâmplă cu oricine e născut din Duh". Le auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu... Cine știe, poate de asta în familia noastră întotdeauna cineva se face preot, cineva pleacă, cineva duce Cuvântul Evangheliei... și cineva e dincolo de frumusețe, așa cum lumina e dincolo de înserare, fiindcă în faptul serii, cineva... își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și lumina Lui e viața. Iar noi, semințele, nu cunoaștem decât fericirea. Nouă nu ne e frică niciodată de moarte, fiindcă doar așa trăim mereu: murind mereu. Altfel cum m-aș face, din sămânță, floare ?! Ce nu mi-a spus bunică-mea și nu înțeleg e de ce oamenii trăiesc parcă nu știu nici de Tatăl lor, nici de Învățător, nici de cer, nici de pământ, mereu în frică și cu frică, fie că trăiesc, fie că mor. Dar eu sunt prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Pe urmă, cu vântul în cele patru zări ! Așa se face că am fost și eu acolo , pe muntele acela, unde spui tu mă izbise vântul, așa, într-o doară, chiar lângă o sămânță mică, neagră o fi fost chiar bunică-ta. Aș fi vrut să merg mai departe, dar vântul se potolise, așa, deodată... și nu mă mai puteam mișca. Am reușit să mă trag doar oleacă mai deoparte, să nu se agațe de mine unul care tocmai urcase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-are decât să se gândească să-și pună ceva în picioare ! Eu mă gândisem la mine să nu-mi pierd ceva din frunze dacă trece peste mine. Și, când colo, ce să vezi ! A fost... cum ți-a spus bunică-ta, a început să vorbească, așa, cu cineva căruia-I spunea Tată și rănile au început să se vindece, pe urmă picioarele s-au făcut strălucitoare și veșmântul Lui s-a făcut alb ca zăpada, pe urmă s-a aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îți spun sau un veac ? N-am mai știut nimic, decât că deodată mi-a părut rău de tot pentru El, pentru ceilalți trei, pentru toți oamenii pe care-i văzusem de când mă știam, ba chiar și pentru proasta de bunică-ta (iartă-mă, Floarea-Soarelui, da' așa mi-a trecut prin cap atunci), mi-a părut rău că eu, cu țepii mei, nu sunt bun de nimic... Și-am simțit că se uita la mine... El, cel care strălucise și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
stare de neliniște continuă, cu multe Întrebări, care nu Întotdeauna au un răspuns la Îndemână... Hai să intrăm În cabinet. Spunând acestea, profesorul a deschis ușa. ― Poftește. După ce s-au așezat, profesorul a privit la Gruia și, cu zâmbet de bunic, l-a Îndemnat: ― Spune-mi, cum arată minunea coborâtă Între voi doi!? ― Pentru dumneavoastră, care ați trăit de două ori aceste momente, nu e o noutate. Eu cred că, atunci când vezi noul venit pe lume, este clipa astrală plină de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nume. Câtă vreme o să fie doar „băiatul nostru”? ― Gând la gând cu bucurie, iubitule. Tu ce nume ai vrea să-i dăm? ― Aștept Întâi propunerea ta. Ei? ― Ce ai spune dacă eu aș zice să-l cheme Toader, ca pe bunicul lui? ― Tudor, fiindcă Toader i se spune bunicului său acolo, la Pomârla. Și sună dur! Toader Toaibă! Știi tu ce e aceea o toaibă? De fapt, În ucraineană i se spune toaipă. Este o secure, mare cât o lume, pentru
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Gând la gând cu bucurie, iubitule. Tu ce nume ai vrea să-i dăm? ― Aștept Întâi propunerea ta. Ei? ― Ce ai spune dacă eu aș zice să-l cheme Toader, ca pe bunicul lui? ― Tudor, fiindcă Toader i se spune bunicului său acolo, la Pomârla. Și sună dur! Toader Toaibă! Știi tu ce e aceea o toaibă? De fapt, În ucraineană i se spune toaipă. Este o secure, mare cât o lume, pentru cioplit grinzi. ― Asta n-o știam. Dar numele
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să-și vadă nepotul... Eu am s-o pornesc apostolește către gară, să mai iau o gură de aer, că numai acolo, În spital... Tu să-l trezești pe somnorosul de Tudor și să-i spui că Îndată vor sosi bunicii de departe. De acolo unde pădurea lui Anastasie Bașotă abia Îl așteaptă să se facă mare, ca să alerge prin ea după veverițe... Mergea cu mâinile la spate și privirea fără țintă. Așa se deprinsese să pășească pe ulițele Iașilor Încă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Nu” - a fost răspunsul nostru dat doar din priviri... „Atunci, la treabă,flăcăii tatii!”... ― Doamne, ce om cum se cade! - s-a mirat Elena. ― Acesta era căpitanul nostru... Un bărbat trecut doar de prima tinerețe, dar cu un comportament de bunic. Nu prea Înalt, cu chip luminos și privire ocrotitoare... Mereu zâmbitor... De fiecare dată, când plecam În vreo misiune, eram cu gândul la el... „Tăticul nostru ne așteaptă. Să facem totul ca la carte. Să se bucure, fiindcă tare ne
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
rugat: ― Hai, tati! Spune-i! ― Adică cum să-i spun? Ce? Mami nu știe că tu și cu Bogdan vă iubiți? Cum se poate să fi omis eu asemenea amănunt, dar de o importanță peste poate? Asta numai unui viitor bunic ca mine putea să i se Întâmple - a răbufnit Nicu râzând... ― Care va să zică, așa stau lucrurile... Și să țineți voi secret o asemenea minune! Pentru asta, nu vă iert!... Să vedeți voi ce pățiți când vom ajunge acasă - i-a „dojenit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
așezat, s-a uitat la mine lung și cercetător... „Cum a fost, dragule? Cum s-a Întâmplat și unde?” - m-a Întrebat el simplu. I-am povestit totul până În momentul când am căzut grav rănit. Mă asculta cu răbdare de bunic... Nici când am sfârșit povestea nu m-a Întrebat de ce am venit la el. Am Început să-i spun de ce l-am căutat abia când i-am ghicit Întrebarea din priviri. Când a auzit că am aflat că el este
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
luată în traistă de-acasă și, ca să-și amăgească foamea, apuca găidulca și îngâna din ea crâmpeie de cântece. Cânta așa o vreme, apoi își băga găidulca înapoi în traistă și-o pornea mai departe, spre Argeș și spre casa bunicului său, de la care îi mai rămăseseră încă o grămadă de taine ale arcușului de învățat. O dată, mai demult, fusese împreună cu tatăl său la deadul Vasile acasă, dar nu mai ținea minte drumul lung și întortocheat. O dată cu apropierea serii, cerul începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
deadul Vasile îl numea "badea Petre" stătea în picioare lângă căruță, cu biciul la subțioară și pufăia dintr-o țigară, cu ochii înălțați înspre cerul plin de stele. Copilul șovăi, cu părere de rău că trebuia să se despartă de bunicul său, dar deadul Vasile, punându-i o mână pe umăr, îl împinse ușor înainte. Unul din cai fornăi înăbușit și lovi nerăbdător pământul cu copita. Hai, nepoate, hai! îl zori căruțașul, săltând în căruță și punând mâna pe hățuri. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu mai vru să dispară. Chiar tatăl său era în acea căruță care o pornise la drum în zori de zi, iar lângă el, cu un cojoc în spinare și cu o căciulă țuguiată pe frunte, se vedea vecinul Ivan, bunicul lui Mituș. După ce stătu puțin pe gânduri, Culae își luă inima în dinți și-o porni mai departe, în întâmpinarea căruței. Când ajunseră față în față, tatăl său smuci tare de hățuri, mai-mai să le rupă și să rămână cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ani. Era o căldură caniculară și Virgil, care îl dusese în brațe pe copil, cărând și bagajele, era leoarcă de transpirație, dar de cum păși pe poarta casei sale părintești se învioră pe loc și i-l arătă de departe pe bunicul său, vorbind zgomotos și cu însuflețire, așa cum făcea el de obicei: Uite-l pe tata-mare! Are pălărie și mustață!... Îl vezi? ...Tata-male!... Tata-male!... strigă peltic copilul, uitându-se lung la Stelian, dar când Virgil vru să i-l dea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
e o sticlă..., încuviința Mariana, adunând de pe jos paginile rupte și împrăștiate de copil. O s-ajungi cărturar, că-ți place cartea!... îi prezicea ea râzând. Calte!... Tata-male!... repeta copilul, mâzgălind pozele cu un creion de culoare mov, căpătat tot de la bunicul său, și risipind din nou paginile rupte prin iarbă. Într-o seară, după ce sfârșiră cu cina, iar Mariana îl luă pe copil ca să-l ducă la culcare, Virgil își aprinse o țigară și ieși afară din bucătărie împreună cu tatăl său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
alături de el. Dar nici nu apucă să se așeze bine, că Ștefănel, chițăind vesel, săltă de pe pragul pe care stătuse până atunci și o zbughi pe pragul ușii care dădea în cealaltă odaie, de unde își reluă chemările, cu ochii spre bunică-sa. După câteva clipe de cumpănă, maica se hotărî să-l urmeze pe nepot, dar când se așeză alături de el, acesta chițăi foarte vesel și o zbughi înapoi pe pragul ușii de la intrare, de unde își luă de la capăt chemările prefăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
al lor, pe care hotărâră îndată să-l boteze Severel-Angheluș, în cinstea lui Sever Polizu, la care Virgil ținea ca la un om cu carte și ca la un român dintr-o bucată, și în memoria lui Dociu Aranghel Stan, bunicul său matern, om de vază la vremea lui și mare negustor de cai. 6 Virgil avea, într-adevăr, de ce să se declare satisfăcut. Era acum tatăl a doi copii și amândoi erau băieți care să-i poarte numele, așa cum își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de la Roma! Asta fără nici o discuție. Să știe tot omul, neamț, ungur sau de altă nație, cu cine are de-a face... Virgil zâmbi aflând toate aceste lucruri și se apucă la rându-i să se fălească, evocându-l pe bunicul său matern, un bărbat de toată isprava, cu chimirul doldora de bani agonisiți cu trudă și chibzuință, negustor mare, nu glumă, om de vază la el în sat, al cărui nume urma să-l poarte acest al doilea fiu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ca pe drum își schimbase intențiile și, în loc să se mai prezinte la politehnică reușise primul pe listă la filologie. Acasă se stârnise, bineînțeles, un adevărat scandal: cum își permisese să înșele în asemenea hal așteptările și încrederea familiei?... Noroc cu bunicul matern, un bătrân hâtru și înțelept, fost negustor de fluiere și de armonici prin bâlciuri, care pusese vorbă bună pentru el și reușise, până la urmă, să liniștească furtuna care se stârnise. Nichi e un mare poet! declară Bianca cu vădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu găsesc cuvinte... Dar, asta este. Deportarea în Siberia a reușit să facă din copilul meu o mamă-copil. Ne întorceam în brațe cu un prunc, cu o fetiță care purta și ea dorul în numele ei așa cum i-ar fi plăcut bunicului ei. De fapt dorul era cel mai chinuitor sentiment care nu m-a părăsit o clipă din cele peste două sute de milioane de clipe cât am fost smulsă de netrebnici de acasă. Dorul de Simion, despre care nu mai știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și Vadim, doi slăbănogi înalți de parcă ar fi fost fii iar nu ginerii lui Artenie. Ana avea la rândul ei o fată, Iuliana măritată cu Vasili și aveau trei băieți de paisprezece, treisprezece, și zece ani care purtau numele străbunicului, bunicului și tatălui : Artenie, Vadim și Vasili. Vagonul nu s-a urnit din loc două zile și o noapte, timp în care auzeam cum se încarcă, pe rând, compartimentele de alături. În zilele acelea nu am primit nimic de mâncare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
prima și ultima oară, este clară de parcă l-ar vedea în realitate. Îl vede îngenuncheat împreună cu Dorina, printre jucării, amuzându-se cu un spiriduș care face tumbe ciudate, jucărie simplă din lemn pe care o adusese în dar nepoatei lui. Bunic și nepoată șușotesc complice și râd din toată inima. Dintr-o dată, imaginea se tulbură. Chipul tatălui capătă rigiditatea unei măști de lemn. "Nu-i semn bun, spiriduș cioplit din lemn a primit și Minodora în dar de la Vasili, așa cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Îmi scria... Da, îmi scria că mă iubește mult, că dădusem un sens existenței lui din lagăr, că regretă mult că nu poate face pentru mine ceea ce a făcut pentru Alindora și că tot ce face pentru ea este de dragul bunicii de departe. Cuvintele astea din partea unui bărbat flegmatic care nu îmi spusese multe cuvinte de dragoste mi-au înmuiat inima și m-au ajutat să trăiesc în pace până acum. Am certitudinea că Alindora este pe mâini bune, deși mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]