2,726 matches
-
din când în când undele -sclipitoare de țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii * a nopții lasată asupra unui rai încunjurat de mare trecea Oceana, ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele... toată încîntarea, toată beția unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plâns... își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. In mijlocul acestei feerii lăsate asupra unui rai trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare, trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea mergea încet... Toate visele, toată încîntarea unei aromate nopți de vară îi cuprinsese sufletul ei virgin... ar fi plîns! Își aducea aminte de amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de bucurie. - Ai sfârșit palatul tău cel nou? întrebă ea. Cu odăi frumoase îmbracate-n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în care să mă văd goală din creștet pîn-în călcâie... Da, goală, albă ca omătul în acele sale îmbrăcate în purpură domnească. Nu-s eu floarea ta de zăpadă, Ștefane? Ea-i întinse mâna slabă, mică, fină pin gratii. - Ștefane! vezi tu regele evreilor! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe dinaintea ochilor și nu rămăsese decât un întuneric asemenea celuia din somnul fără de vis, un întuneric fără spațiu și fără timp. *** Nu-l lasa! Sfrrr! După el, băieți!... Hahaha... Și copiii desculți, cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau călcâiele după un cerșitor bătrân și trențăros, cu fața speriată și cu barba zburlită. Azvârleau pietre după el... și el plângea sărmanul și striga din toate puterile: - Cucurigu!... Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la picioarele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din pragul ferestrei sânt un codru verde și-n ele petrec zâne din povești, el s-apropie cu fața adâncită și zice: uite, sub tufa aceea, un titirez s-a amorat foc într-o zână, uite cum se ridică din călcâie și se uită la ea. Și dacă ți se pare c-auzi cântec de bucium și fluier din acel codru verde, el va asculta cum îi țiuie pin ureche și-ți va spune anume aria ce s-aude. Un asemenea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
societăților, factori atît de familiari nouă. Oricare ar fi pozițiile lor politice, psihologii mulțimilor susțin primatul psihicului în viața colectivă. Ei critică teoriile dominante de la Durkheim pînă la Marx întrucît omit forțele efective și inconștiente. După ei, aici ar fi călcîiul lui Achile al acestor teorii cînd încearcă să facă trecerea de la lumea ideilor, la cea a realităților. Din nou apare vechea întrebare: omul este bun? E rău? Ei răspund că omul în mulțime e mai curînd rău, ca și cum ar ști
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Când auzeai lovindu-se fier peste fier și așteptai să se deschidă gratiile... Nu mai știi să dormi cu lumina stinsă... ți-e frică să te întorci noaptea în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci... Bătrânul se târa, înspăimântat. Se simți, deodată, săltat de subțiori și proptit pe picioare. Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi... ești liber... dezleagă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gândi femeia. — N-am fost. Adică am trecut odată cu trenul prin gară. — Păi, chiar acolo e ! se bucură el. Când ieși din gară, o iei la dreapta. Se vede și din tren... Poți să numeri amfibiile... Apoi se suci pe călcâie, căutând un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dreapta. Tili își plimbă privirile prin camera lipsită de umbre. Păpușa era înaltă de-un cot, avea obrajii bucălați și în priviri acea nedu merire copilărească pe care n-o poate risipi niciun răspuns. Purta o rochie de prințesă, până la călcâie, și părul lung îi era auriu, ca și rochia, încât păpușa părea înfășurată într-un giulgiu. — Annabel, spuse Tili, dintr-o suflare. — Doar atât ? Annabel, pur și simplu, fără vreun epitet ? Mi-a luat o săptămână s-o fac. Uită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost, nu era acolo nimic care să-ți facă plăcere. Suspină împăcat în fața ambianței deloc primitoare, își trase cotierele bleumarin și, cu grija de a nu deranja de la locul lor obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele prăfuite, descoperind și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știut când pleacă, unde vrea să ajungă știau exact și l-au așteptat acolo. Maca se dădu jos de pe bancă și se întinse, să-și dezmorțească oasele. Jucă un șotron imaginar, alegând frunzele pe care să sară. Se răsuci pe călcâie, oprindu-se în fața lui Tili. Și cine, mă rog, l-a turnat la Securitate ? — Nu mi- au dat voie să notez nimic, spuse Tili. M-au lăsat numai în cămașă, la plecare m-au pus să-mi întorc pe dos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unei concluzii. Maca nu știa ce să răspundă, își simțea capul ca pe o vietate în sine, care dă din șira spinării ca dintr-o coadă. Negăsind cuvintele potrivite, se lăsă în genunchi, ca un samurai, cu șezutul rezemat pe călcâie. Se gândi că ar fi trebuit să se roage, dar nu-i veni în minte nicio rugăciune. Își dădu seama că nici nu se rugase vreodată. Idolii templului din copilăria și tinerețea lui nu sălășluiau pe catapeteasmă, ei îți cereau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu sunteți tâlhari, atunci ce sunteți ? — Niște prieteni vechi... răspunse Tili. Nu-ți mai aduci aminte de noi ? Bătrânul clătină din cap, hotărât. — Minți, tovarășu’... Mai gândește-te... Avem timp... Stăm aici până-ți cad ochii în gură și curu-n călcâie. Nu așa se zicea... ? Numai că noi nu ne tolănim pe scaune și nu dormim pe rând. Stăm aicea, cu tine... — Scrumiera, scânci Jenică. Ne-au pus să întindem palmele și și-au stins țigările, cică n-aveau alte scrumiere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de stranele ctitorilor, priviți de femei mai ales cu un interes acut. Preotul, foarte tânăr, cu barbă redusă la un vârf, ca la muschetari, slujea cu ochii tot spre ei, într-un spirit de înțelegere. Ioanide se întoarse repede pe călcâie și ieși din biserică. Asta întrecea toate așteptările sale. "E ceva putred în Danemarca!" glumi el mintal. Observă că Tudorel primește și corespondență, prin urmare scrisese, își comunicase adresa. Îndată ce o primea, intra în cortul său, unde rămânea multă vreme
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi împușcat cu sau fără dinte constituie vreo diferență. Fiind în viață, se purta după tipicul obișnuit, făcând cu totul abstracție de sentință. Din cauză că nu putea schimba încălțămintea și purta mereu aceiași pantofi, o țintă începu să-l supere la călcâi, motiv pentru care se rugă foarte amabil să i se bată ghimpele de fier cu ciocanul. Creșterea bărbii îl supăra și pretinse a fi bărbierit mai des și a i se tăia unghiile, pe care de altfel și le curăța
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de minuni a Maicii Precisti, și iconița aceea avea puterea că cine ar fi fost pe moarte, dacă o atingea cu credință de buze, îi trecea boala și se ridica-n picioare bunzdravăn, parcă nu l-ar fi durut în călcâie măcar’’. Se înțelege că binefăcătorea iconiță este și ea achiziționată de către aceștia. Cât despre mezin, care era și cel mai isteț, devine posesorul unei oglinzi fermecate unde se arată imaginea celor la care este de ajuns doar să te gândești
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
pe care încercam să le sugerez în partitura mea coregrafică, alcătuită deopotrivă și din câteva figuri preliminare ― poziția de pornire având ceva falnic în ea: piciorul stâng răsucit cu vârful în exterior, laba piciorului drept căzând perpendicular pe el, cu Călcâiul lipit în scobitura labei piciorului stâng, pieptul bombat și capul cu bărbia împinsă înainte, privirea senină și plină de încredere, străbătând până foarte departe și lăsîndu-ne să înțelegem că eroul nu are nimic de ascuns și, totodată, că e pregătit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Unicul pupor săsesc, ca cel mai mic, dar cu cei mai puternici patrioni, aliatul privilegiat al maghiarilor nainte de 1848, au fost mai mult cruțat, în anul acesta însă și sașilor li se puse calpac pe cap și pinteni la călcâie. Pe sași - i supără și aceasta, însă lor nu le va fi nimica. Fiindcă ei nu se află printre maghiari, ci printre români, lor tot li s-au lasat supremația faptică peste majoritatea teritorului unde sunt. Privilegiele de care s-
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
unor termeni elevați sau unor pasaje lirice. Doamnele de la curte o încurajează pe Criseida în momentul plecării ei inevitabile, vorbind cu noblețe despre prietenie și deznădejde, pe când ajutorul lor este descris ca fiind <<nimic mai mult decât a-i scărpina călcâiul când pe ea o mânca capul>> IV, 85.”951 Arta portretului devine mult mai bine cizelată în această operă. „În Vânătoarea Dianei și în Filocolo [tot opere de tinerețe ale lui Boccaccio, n. n.] personajele erau abstracțiuni, asemănătoare cu personificările din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
rânduite În fiecare dintre ele după o anumită ordine și după rangul lor firesc. Ceea ce ar fi absurd ar fi să pretinzi că există o lume În care luna ar putea fi situată Întocmai creierului așezat la un om În călcâie sau asemenea inimii care s-ar afla la o ființă umană Între tâmple 2. În schimb, a presupune existența mai multor lumi, deosebite Între ele, În care componentele sunt delimitate și aparte una de alta, așa cum de fapt sunt ansamblurile
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
pe vârtelniță și se trăgeau pe mosoare. Înălbitul pânzei dura o săptămână și se făcea într-un „găletar” de lemn, se înlocuia apa de 2-3 ori pe zi. Femeile purtau opinci din piele de porc, cu gurgui și încrețite la călcâi, obiele din suman alb, țesut și împletiți din lână. Iarna s-au purtat „dârligi’’7 cu talpa din opincă și tureatcă din suman. În satele cojanilor portul național a suferit influența orășenească, predominând stofa „Azuga’’. Minteanul din stofă de Azuga
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
purta o haină scurtă de suman denumită „chepeneag”, ornamentată cu benzi înguste și decupaje florale tip „coada șoricelului”. Flăcăii ieșeau la horă cu sumane găitănite 1, purtau tot timpul anului opinci din piele de porc, cu „gurgui” și încrețite la călcâi și oghele 2 din suman alb sau negru. La confecționarea flanelelor, ilicelor și a pielicelelor pentru căciuli se mai folosește și lâna „sârbă”. Ca însemn profesional, în Tarnița, un număr restrâns de reprezentanți ai vechii generații (Gherase, Maftei și Negru
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
unor termeni elevați sau unor pasaje lirice. Doamnele de la curte o încurajează pe Criseida în momentul plecării ei inevitabile, vorbind cu noblețe despre prietenie și deznădejde, pe când ajutorul lor este descris ca fiind <<nimic mai mult decât a-i scărpina călcâiul când pe ea o mânca capul>> IV, 85.”951 Arta portretului devine mult mai bine cizelată în această operă. „În Vânătoarea Dianei și în Filocolo [tot opere de tinerețe ale lui Boccaccio, n. n.] personajele erau abstracțiuni, asemănătoare cu personificările din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]