11,853 matches
-
Olimpiade, fiecare cu aerul propriu, cu poza specifică, cu amprenta timpului lumii nesportive asupra ei. Care ar fi „marca” Atenei Olimpice 2004? Primul gând se duce la miile de militari și agenți mai mult sau mai puțin secreți care se calcă pe picioare în capitala greacă. Pacea olimpică e o amintire din cărțile de istorie antică. Dar nu de ieri, de alaltăieri: atentate au mai fost, la München ’72 și Atlanta ’96, iar edițiile Moscova ’80 și Los Angeles ’84 au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
dar tot aș fi strigat ce vrei, bă Sârmoaso?! SFÎRȘIT(ul serialului) N-ar strica acum puțină istorie și contabilitate. Când presupusul meu debut cinematografic îi părea iminent tovarășei învățătoare Câsu, deci cât timp (și ce de timp!) n-am călcat pe la frizer, Matei (frati-miu, coautorul, v-ați dat seama, nu?) nici nu se născuse. Ce trist! Să mă fi văzut și el măcar o dată-n viață cu părul mare... Pe urmă, după ce se consumase crepusculul școlii primare și bântuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Lăsați-ne un pic ascunși acolo, ne e bine, suntem în siguranță, pentru că am ceva să vă spun cu vocea mea de om mare: minunile se lasă descoperite din cochilia lor aparentă (pe lângă care ai trecut și peste care ai călcat de mii de ori) doar în momentele ciudate, atunci când cerul se înnegurează a ploaie și reverberează în tine cu praf, vânt și caiete dictando plutind, când îți bate inima (cu Pipiță) într-o scară de bloc de zece etaje, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
altfel ziarul ei favorit, în special pentru rubrica de decese). N-a mai vrut să plece, cu vremea n-a mai acceptat nici să fie plătită, o certa pe mama că nu-i gătește cum trebuie copilului, că nu-i calcă și nu-i coase, s-a ofuscat când un băiețel mai mare, în parc, nu i-a dat lui Pușița o sabie, iar mai târziu s-a făcut foc și pară când un băiețel mai mic, tot în parc, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
gândit să-i arunce. Erau pe maidanul plin de buruieni de sub ferestrele laboratorului de biologie, ocoleau bălțile fără să le prea ia în seamă, discutau despre un film de război care rulase la cinematograful din piață. În rahatul de câine călcase amicul lui, Luigi îl chema, nu era țigan, mai curând mă-sa fusese amorezată de vreun cântăreț italian în timpul sarcinii sau când îl botezase. Îl fleoșcăise zdravăn, se murdărise și pe teniși, avea cultul tenișilor altminteri băiatul ăla, bă, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
purici și mister a lui Neculai Constantin Munteanu la Europa Liberă. Monica asta era fata securistului de la doi, singurul om de la scara de bloc în afară de nevastă-sa care nu era încă pensionar. Monica era mică, urâtă și proastă. Monica mă călca pe nervi întotdeauna, dar asta nu mă oprea ca, ori de câte ori mă plictiseam de zei și de fotbal, de tabinet și de pastă de dinți, s-o chem până la noi la etajul trei ca să, dracu știe de ce, se joace cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
bulbi, răsaduri și semințe de flori, cu alte cuvinte când se apropia vara, Naghy m-a urecheat fiindcă o făcusem pe fii-sa umflată, Florea a încercat să-mi tragă o scatoalcă când m-am șters pe preșul lui (după ce călcasem într-un caca de câine), Constantineasca, care stătea la parter, și-a reluat țipetele și amenințările la coborârile mele de la patru (și reușeam să cobor din șapte în șapte trepte, cu bufnete și izbituri în balustradă), Șchiopu Bărbosu se acrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
treacă picioarele în afară, apoi poponeața, puțin din burtică și totul a luat sfârșit. La țipetele unei femei din blocul de vizavi, căreia, dacă i-aș enumera stările, ar trebui să încep cu stupoarea ca să sfârșesc cu isteria, mama, care călca rufe în bucătărie, a înțeles cam pe unde trebuie să-i fi dispărut copilul și, fără să stea prea mult pe gânduri, a curmat acea glorioasă aventură pentru alpinism, groaznică pentru noi, ăștilalți, în modul cel mai logic cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de pe suportul de fier forjat și să se facă țăndări), motocicleta lui Șchiopu Bărbosu nu mai are rezervorul de benzină burdușit cu frunze (ca să i se înfunde carburatorul și să nu pornească nici în ruptul capului), familia Ciocan nu mai calcă în căcățeii de pisică pe preș (renunțând să confiște mingi și să întrerupă meciuri memorabile pe aleea Băiuț), nea More își așteaptă liniștit corespondența (fiindcă nu-i mai e umplută cutia de scrisori cu noroi și râme). Inițial, echilibrul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
liceu am mers la Sinaia împreună cu Mateiul mic și cu doi prieteni; și nu doar că am mers la Sinaia, dar, la rugămintea unuia dintre ei, ne-am dus într-o după-amiază la bazinul de înot (pe unde nu mai călcasem de ani buni); și nu doar că ne-am dus la bazinul de înot, dar, când noi intram și ea ieșea, m-am trezit față în față cu o fată brunetă, subțire, parcă era o căprioară; și nu doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Boston Începuse o adevărată campanie Împotriva boschetarilor, care În zilele alea reprezentau aproape toată populația din zonă și Încetaseră să mai adune gunoiul, pentru a-i pedepsi. Rigolele dădeau pe-afară de potol și oamenii trebuiau să aibă grijă pe unde calcă. Mama era plecată mult timp, care nouă ni se părea o veșnicie, și noi ne jucam În voie În Întuneric, deși ar fi trebuit să fim foarte liniștiți, pentru că locuiam acolo ilegal. Adevărul e că eram niște intruși, deși, văzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
erau niște ponturi false, care mă trimiteau În cu totul altă direcție. În adîncul sufletului nu se schimbaseră prea mult - pentru ei, eu eram același pămpălău desăvîrșit. În cursul unei astfel de Întîlniri Întîmplătoare, am aflat că Peewee a murit, călcat de un taxi cu o noapte În urmă. Am stat cu Shunt pe trotuar, iar el mi-a arătat un petec de blană din mijlocul străzii Cambridge, ca un preșuleț. Chiar dacă Peewee mă tratase Întotdeauna cu indiferență absolută, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
metrou. Am strigat pe mutește „Bine ți-a făcut, japiță ce ești!” Individul a rămas așa un timp, legănîndu-se Încet ca bătut de vînt, printre toți trandafirii ăia Împrăștiați pe trotuar, ca niște flăcări galbene. Apoi a Început să-i calce În picioare, să-i Împingă jos pe pavaj, cu o mișcare răsucită a bombeului. Mișcarea a fost dublată de alta, identică, a gurii. Ea calcă trandafirii, el răsucește din bombeu. N-a ratat nici măcar un fir. Apoi s-a Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
toți trandafirii ăia Împrăștiați pe trotuar, ca niște flăcări galbene. Apoi a Început să-i calce În picioare, să-i Împingă jos pe pavaj, cu o mișcare răsucită a bombeului. Mișcarea a fost dublată de alta, identică, a gurii. Ea calcă trandafirii, el răsucește din bombeu. N-a ratat nici măcar un fir. Apoi s-a Îndepărtat Încet pe stradă. Am așteptat să mă asigur că nu se Întoarce, după care m-am furișat afară din ascunzătoare și am Înhățat un trandafir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cel mai adesea În locuri necunoscute. Întotdeauna cînd ieșea Își lua un costum bleumarin. Avea două asemenea costume, identice. Și le spăla singur În chiuvetă și le usca pe scara de incendiu sau pe calorifer, Însă de călcat nu le călca niciodată. Și Își punea mereu cravată, pe care nu și-o lega prea strîns. Nu o desfăcea niciodată - și-o trecea doar peste cap și o lăsa să-i atîrne de gît, ca un ștreang. Întotdeauna arăta de ziceai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Întreaga zonă, zăceau pe străzi și În rigole sau erau ridicate și spulberate de camioanele ce treceau prin apropiere, ca niște frunze măturate de vînt. Nopțile erau mai liniștite decît altădată și Îl auzeam Întotdeauna pe Jerry cînd venea acasă călcînd apăsat, Îi recunoșteam pașii pe scări. Ai lui erau mai puțin grăbiți, mai greoi și păreau mai istoviți decît cei ai celorlalți chiriași, chiar și cei ai lui Cyril, care era gras și avea astm, deci avea și el probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
din clădiri demolate, ce fuseseră desfăcute În ferestre, uși, scări, scînduri, cărămizi, clanțe, care la rîndul lor fuseseră făcute fărîmițe, În bucăți atît de mici că nici măcar nu mai aveau nume, și toate acestea fuseseră Împrăștiate și măcinate mărunt și călcate În picioare pînă cînd nu mai Însemnau absolut nimic și nu mai erau decît pietriș și pustietate, și În mijlocul acestora se ridica o clădire, a Cazinoului. Era inundată de lumină și Îi vedeai cicatricele de pe toate fețele, acolo unde construcțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
infantile. — A, domnule Rowe, spuse doamna Purvis răsuflînd ușurată, dumnealui ar dori să audă ultimele știri și i-am spus că dumneata o să-i Îngădui, poate, să asculte... Poftim Înăuntru, zise Rowe deschizînd larg ușa În fața musafirului - primul care-i călca pragul. La ora asta, camera lui era foarte Întunecoasă: camuflajul din ferestre oprea ultimele raze de lumină, iar unicul bec electric fusese acoperit cu un abajur improvizat, de teama crăpăturilor din tavan. Golful Neapole se contopea cu tapetul de pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fără milă Într-un closet, pe lespezile căruia zăcea un șobolan mort. Orchestra amuțise, luminile se stinseseră, iar Rowe nu-și mai putea aminti pentru ce anume venise În acest ungher Întunecos și murdar, unde pînă și pămîntul pe care călca gemea sub pașii lui, parcă Înadins ca să-l Înduioșeze. „Lasă-mă, te rog, să plec de-aici“, se auzi el spunîndu-i agentului de poliție, dar acesta Îi răspunse: „Încotro, scumpe domn?“ „Acasă“. „Păi, asta ți-e casa! N-ai unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu sînt o persoană importantă? stărui el. — Nu, nu ești, răspunse ea evaziv. — Presupun că doctorul te-a rugat să nu-mi dezvălui nimic. El ține ca memoria să-mi revină treptat de la sine. Eu, Însă, te-aș ruga să calci măcar Într-o singură privință promisiunea pe care i-ai făcut-o. SÎnt sau nu, căsătorit? E un lucru care mă frămîntă. — Nu, nu ești căsătorit, rosti ea Încet, de parcă ar fi vrut să fie foarte exactă, dar să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avu senzația că-l Învăluie o undă de cruzime, vechea și Încercata tovarășă de drum a milei. — Trebuie să fim recunoscători Cerului că l-a scutit de suferință, auzi el un glas necunoscut. Cuvintele astea stupide, nepotrivite și convenționale Îl călcară pe nervi. Cine dracu mai ești și dumneata? Întrebă domnul Prentice, enervat la rîndu-i. Scuză-mă, adăugă el, nu cumva ești pastorul? — Ba da. Numele meu e Sinclair. — N-ai ce căuta aici! — Ba, am avut ce căuta, Îl corectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de triumf. — Unde-i el? Întrebă. — Acum nu mai ai nevoie de el. Nu mai e aici. De ce l-ai lăsat să plece? Doar mi-ai promis! — Da, ți-am promis. Și-și Încrucișă două degete, așa cum fac copiii cînd calcă un jurămînt. — De ce-ai făcut asta? — A trebuit să mă tocmesc cu el, răspunse ea În doi peri. Rowe Începu să desfășoare cu atenție filmul - nu voia să-l expună prea mult. Dar te-a păcălit! exclamă el, Întinzîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de la o mașină la alta. Primul vehicul, un taxi albastru, fusese lovit în zona farului din stânga - pe-o parte, caroseria era intactă, pe cealaltă - roata din față fusese împinsă în compartimentul pasagerului. Alături de ea era o berlină albă care fusese călcată de un vehicul enorm. Urmele de cauciucuri gigantice îi străbăteau capota zdrobită, apăsând-o în jos spre cutia de transmisie dintre scaune. Mi-am recunoscut propria mașină. Rămășițele cârligului de tractare erau prinse de bara de protecție din față, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pistă afurisită de acrobații. Îmi făcu un gest pacificator scurt cu mâna. Apoi puse schimbătorul de viteze în marșarier. - Lui Catherine i-a plăcut, Ballard. E-un soi de compliment. Întreab-o. După care, întorcându-se într-un cerc larg, aproape călcând sub roți un benzinar, intră în traficul începutului de după-amiază. Capitolul 12 Vaughan avea dreptate. Fanteziile sexuale ale lui Catherine începeau să mă implice din ce în ce mai mult. Noaptea, când stăteam amândoi întinși în dormitor, ne apropiam de Vaughan prin panteonul partenerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o aveam cu Vaughan, m-am întors cu spatele, simțindu-mă vinovat. Catherine veni spre mine în vreme ce polițiștii îl abordară pe Vaughan. - Vor să-l chestioneze pe Vaughan în legătură cu un accident aproape de aeroport. Un pieton - ei cred că a fost călcat intenționat. - Pe Vaughan nu-l interesează pietonii. De parcă m-ar fi auzit, polițiștii se întoarseră la mașina lor. Vaughan îi urmări din priviri, cu capul înălțat ca un periscop parcă încercând să scaneze ceva la suprafața minților lor. - Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]