3,719 matches
-
la fel? — Da. — De aceeași bucătărie? — Nu, de propriile lor bucătării. Fiecare palat își are bucătăria și bucătarii săi. — Te rog să iei un taburet și să vii să-mi ții companie cât mănânc. An-te-hai se supune. Când iau o ceașcă, An-te-hai se întinde după ceainicul aflat în celălalt colț al mesei. Îmi toarnă ceai de crizantemă. Nu-mi ia mult timp să înțeleg că An-te-hai are darul de a-mi anticipa nevoile. Cine e? mă întreb. Ce a făcut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
împăratului Hsien Feng. E pentru a-i aduce aminte Majestății Sale Împăratul de existența dumneavoastră. Celelalte doamne, în palatele lor, fac la fel. — De unde știi? — Am frați de cruce care îmi raportează din toate palatele. Îmi clătesc gura cu o ceașcă de ceai verde. Potrivit obiceiului, ar trebui să dorm un pic după masă, dar mintea mea nu vrea să se relaxeze. Văd cu ochii minții o luptă în care fiecare concubină e un soldat deghizat. Din ce mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
întregi, iar eu stau cu ele. Frumoșii ochi larg deschiși par morți, deși ținuta ei este dreaptă, iar costumu-i e magnific - versurile dintr-o operă veche mi se repetă în cap. An-te-hai apare dintre copaci, aducând pe o tavă o ceașcă cu ceai. Doamna are o zi bună? An-te-hai lasă tava în fața mea. Oftez și îi spun că nu am chef de ceai. An-te-hai zâmbește. Se apleacă și împinge ușurel țestoasele înapoi în apă. — Sunteți prea nerăbdătoare, doamnă. Nu fiți. — Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
kuei, explică Nuharoo, luând o rădăcină uscată. E cules de pe stâncile aflate sus, deasupra norilor. A crescut în cel mai proaspăt aer, cu cea mai curată ploaie. Fiecare rădăcină are treizeci de ani sau mai mult. Se așază și ia ceașca de ceai pe care i-o servește An-te-hai. — Ai crescut în înălțime de când te-am văzut ultima dată. Îi zâmbește lui A-te-hai: Am și pentru tine un dar. Își flutură din nou mâna, și eunucul ei aduce o cutiuță albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-ți spun: nu am experiență în eticheta de la Curte. Ar fi trebuit să te țin la curent. Sunt gata să primesc mustrarea ta. Mi s-a uscat gura, așa că îmi iau ceaiul și-l dau pe gât. Nuharoo își pune ceașca jos și se șterge ușor la gură cu batista: — Yehonala, îți faci griji din motive cu totul neîntemeiate. Nu sunt aici ca să-l cer înapoi pe împăratul Hsien Feng. Se ridică și îmi ia mâinile în ale ei. Am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mă ignoră cu ușurință. Înainte de sfârșitul verii, plecăm din Yuan Ming Yuan și ne mutăm înapoi în Orașul Interzis. În urma perseverenței mele, împăratul reușește din nou să se trezească înainte de ivirea zorilor. După ce ne spălăm și ne îmbrăcăm, bem o ceașcă de ceai și mâncăm un castron de terci făcut din fasole roșie, susan și semințe de lotus. Ne deplasăm după aceea în palanchine separate la Sala Dezvoltării Spirituale. Curtea și-a dat seama de gravitatea bolii lui Hsien Feng - ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de la plantele așezate în colțuri se răspândește în încăpere. Treptat, lumina soarelui modifică forma umbrelor aruncate de plante pe podea. Împăratul Hsien Feng începe să sforăie. Prințul Kung își freacă mâinile și se uită în jur. Servitorii vin și strâng ceștile de ceai, după care aduc farfurioare cu prune japoneze. Nu am poftă de mâncare. Nici prințul Kung nu se atinge de fructe. Ne uităm fix la împăratul care doarme. Încet, privirile noastre se întâlnesc și eu mă hotărăsc să profit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
femeilor lor ca să fie mai mici. Prințul Kung râde sarcastic: — Poate un cerșetor să pretindă respect? Se întoarce să se uite la mine, așteptând parcă un răspuns. În cameră începe să se răcorească. Privesc cum ne sunt umplute din nou ceștile cu ceai. — Fiul Cerului a fost ofensat, îi spun eu. China a fost ofensată. Tuturor le e prea rușine să recunoască asta! Prințul Kung îmi face semn să vorbesc încet. Lui Hsien Feng i s-au îmbujorat obrajii în somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
stă dreaptă precum un pin. Clipește din ochi și hotărăște să o ignore pe doamna Yun. Își ia ceșcuța de ceai, ridică de pe ea capacul și bea. Restul doamnelor îi urmează exemplul. La unison, fiecare își ascunde nasul în propria ceașcă. Mă întreb dacă doamna Yun are mintea teafără. Pe măsură ce o observ, judecata pare să se încețoșeze. Totuși, simt că este un sâmbure de adevăr în cuvintele ei, atunci când începe să cânte Țărână în vânt: Mă întrebi când vin. Vai, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
prințul Ch’un s-a descris drept „adorator al învățăturilor lui Confucius“, ceea ce înseamnă că urmărește o viață în care să primeze libertatea minții. Deși se bucură de beneficiile poziției sale imperiale, crede că „prea multă apă face ca o ceașcă să dea pe dinafară“ și „prea multe ornamente fac ca o podoabă pentru cap să pară de prost gust“. Nici una dintre noi nu și-a dat seama că retorica prințului Ch’un este un paravan care îi ascunde defectele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mult decât protecția fizică din partea lui Yung Lu. Sufletul meu tânjește să fie înflăcăreze și să fie înflăcărat. Când am atins tăișul sabiei lui, dreapta mea judecată și-a luat zborul. Eunucul se întoarce cu ceai proaspăt. Yung Lu dă ceașca pe gât de parcă tocmai s-ar fi întors din deșert. Dar nu este suficient ca să-și înfrângă nevorzitatea. Privirea lui îmi amintește de un om care tocmai s-a hotărât să se arunce de pe o stâncă. Ochii i se măresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tine? m-a întrebat tata. ― Tu nu vezi? i-am răspuns eu cu dinții clănțănind. Mi-e frig, pune dulama pe mine și ia cerga asta de-aici. Mi-a adus să mănânc doi mici și mi-a pus o ceașcă în mână. ― Bea și tu, zice, mi-o dădu mocanu ăsta de-alături. A tras și el cu căruța ca noi, e de prin Răchitele. Are și el un copil să-l dea la școală. A venit cu ei în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
În vânt, valuri de apă șerpuite, un soare vesel și, mare cât toate acestea la un loc, un turc cu turban Împletit cu meșteșug, mustăți subțiri, șalvari, ilic și iminei - ce se bucură de tabietul narghilelei. Un set de două cești din porțelan făcute Într-un oraș nemțesc ori austriac - piese de colecție primite cu Încântare În dar de la minunata mea Învățătoare, cea care mi-a descoperit harurile artistice, m-a Încurajat și mi-a pus În mână pana și penelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care el le trecuse, În speranța unei bune despăgubiri, pe o listă În care Înșira autorităților militare pagubele provocate de un camion al Armatei ce-i distrusese casa de chirpici de sub dărâmăturile căreia el Însuși scăpase ca prin minune. Însă ceștile fuseseră trecute pe listă În mod fraudulos, căci la câteva decenii după Întocmirea ei, pe când organele de anchetă cercetau Împrejurările misterioasei dispariții pentru totdeauna a profesorului, porțelanurile Îngălbenite de timp și de miile de cafele și ceaiuri pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aveau ce era cu ceșcuțele acelea și nici nu s-au străduit să afle de ce ținuse atâta la ele profesorul dispărut fără urmă și nu făcuseră nici o legătură - de altfel, s-ar fi dovedit de prisos - cu Declarația În care ceștile erau menționate ca fiind distruse de camionul botezat de soldați Tataie și condus În seara În care poetul crezuse că venise Sfârșitul Lumii de către unul, Cătănuță, un tânăr cu sufletul sfâșiat de iubirea pentru o curvă și care, se zvonea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
răzbunătorul apucase să vadă că, În chip de daruri, poetul Își pusese lângă buturuga În care Înfipsese pinul cele două vechi ceșcuțe cu porțelanul Îngălbenit, dăruite cândva de mama vitregă a Directorului elevului ei favorit. Foiște nu știuse niciodată povestea ceștilor, Însă e de presupus că, după dispariția lui definitivă din Satul cu Sfinți, ar fi avut și timpul necesar și de la cine s-o afle. Bunica vitregă a lui Ectoraș avea numai șapte ani când, În timpul primului război mondial, familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bănuți - sumă ridicol de mică - și a două pâini - căci fostul feroviar zărise sacul burdușit cu pâine neagră atârnat de prevăzătorul tată de familie În plasa de bagaje a compartimentului -, putea intra În posesia unui serviciu complet de cafea - șase cești cu farfurioarele lor, o cafetieră și o zaharniță, pe care cerșetorul pretindea că le furase, Înainte să i se amputeze picioarele În urma unui accident de muncă, dintr-un vagon-restaurant austriac, plin de fandosiți cu nasul pe sus. Asprul domn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
doar cu două ceșcuțe și farfurioarele lor, iar În memoria viitoarei bunici vitrege a lui Ectoraș se păstrase uluitor de limpede glasul unei surori mai mici care anunța, jucându-se cu cioburile de porțelan, că bomba spărsese ulciorul. La Foiște ceștile poposiseră după ce Învățătoarea lui - și așa nefericită că ajunsese din birourile unei foste bănci din marele oraș În acel Sat cu Sfinți Înconjurat de păduri și de smârcuri - aflase că sora aceea a ei care rostise cândva cuvintele despre ulciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Copii cartierului” (1961). „Povestea Ioanei” (1963), „Pădurea de cleștar” (1967) Epigrama, rondelul și versurile pentru copii sunt operele sale de rezistență peste timp. DIN URMĂ, GLASUL MAMEI Nu mai știi: să zâmbești, Să iubești ‐ Zgârii mereu pe oglinzi și pe cești Privindu‐ ți chipul, bându‐ți otrava. Duhul strein fâlfâie‐n brava Liniște, rele vești. Strig după tine, strigă ai tăi, și nu te uiți înapoi. Inima mamei nu mai are bătăi. și nu te uiți înapoi. Nu‐ ți apleca din
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
încă nu avea douăzeci de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în fața morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând, cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm în astă lume. Tsuchiya Sozo, valetul personal al lui Katsuyori, și cei doi frați mai mici ai săi, îi fuseseră sincer devotați stăpânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
douăzeci și șase de ani, următorul avea douăzeci și unu, iar cel mai mic, doar optsprezece. Împreună, își apăraseră, cu fidelitate, seniorul osândit tot timpul, de la căderea noii capitale, până în ultimele momente de pe Muntele Temmoku. — Cu asta, pot pleca fără regrete. Golind ceașca pe care o primise, Sozo se întoarse și le zâmbi fraților săi mai tineri. Apoi, reveni spre Katsuyori și soția sa. — Nenorocul dumneavoastră de acum este cauzat, întru totul, de trădarea neamurilor dumneavoastră. Trebuie să fie înfricoșător și neliniștitor pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de ebrietate totală, lucru care nu i se mai întâmplase niciodată. Chipul său, pe care lui Nobunaga îi plăcea să-l compare cu un fruct de kumquat, se înroșise complet, până la fruntea cu început de chelie. — Ce zici de înc-o ceașcă? Îndemnându-l pe Kazumasu să îl mai toarne, Mitsuhide continua să vorbească, peste măsură de vesel. Nu prea avem multe zile fericite ca asta de azi, chiar dacă trăim mult. Ia privește. Am obținut rezultate de pe urma tuturor anilor noștri de eforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Până în urmă cu câțiva ani, când mi se dădea liber să mă întorc acasă, voia întotdeauna să-l mai văd o dată înainte de a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga: «Mai treci pe la o ceașcă de ceai,» sau « Dacă pleci dimineață, vino înaintea zorilor.» De ce a ajuns să mă disprețuiască astfel? A trimis până și un mesager, ca să nu fie nevoit să mă primească personal. Nu te gândi. Nici prin minte să nu-ți treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]