1,904 matches
-
ultimii ani ai vieții, acesta a oferit o imagine senină a epocii augustane în Fântâna Blanduziei (1884) și o imagine dramatică în Ovidiu (1885), el proiectând să scrie și tragedia Virgiliu pentru a întregi o trilogie închinată marilor poeți ai clasicismului latin. După mărturia prietenului său Ollănescu-Ascanio - traducătorul lui Horațiu căruia dramaturgul i-a cerut să compună notița biobibliografică din deschiderea piesei Fântâna Blanduziei -, Alecsandri recita cu ușurință din Eneida. Textul piesei este însoțit de numeroase note redactate de autor care
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
exegeza tragicilor greci. Postfață Dramaturgii români și Antichitatea Fără ca vreun curent literar din secolele al XIX- lea și al XX-lea să-și fi înscris în program cultivarea temelor și valorilor antice, cum s-a întâmplat în Renaștere și în clasicismul francez, mai mulți dramaturgi ai epocii se întorc la vechile mituri conferindu-le semnificații noi. În opere inspirate din tragedia elină, autorii moderni exprimă tendințe contemporane specifice. Corespondența situațiilor și a stărilor de spirit se explică prin perenitatea problemelor general
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu și-a trăit misiunea universal. Dostoievski a numit-o națiune protestatară prin excelență. Evenimentele importante ale Germaniei sânt o succesiune de anti... Încât, te întrebi în ce fel se definea în lume dacă nu erau papalitatea, catolicismul, raționalismul și clasicismul, împotriva cărora ea să reacționeze. Germania, în afară de moda iluministă, care a falsificat-o temporar - nu s-a integrat natural Occidentului. Creșterea conștiinței germanice a izolat-o și mai mult în lume. Imperialismul este singurul mod de a se realiza universalist
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu omenia, este însușirea de căpetenie a României, mi-aș încrucișa brațele și aș aștepta să lunec cu ea automat spre glorie. Sau pasiunea, focul, elanul și chiar teroarea... Franța este opera entuziasmului, mai mult decât a raționalismului și a clasicismului. De altfel, pasiunea oarbă pentru logică i-ar folosi mai mult decât logica. Unii cred că sânt naționaliști dacă flatează stările de fapt ale unei țări și găsesc în istoria ei singurul îndreptar. Sau cum vorbesc ei, de "virtuțile tradiționale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cealaltă, epoca de cunoaștere. Lumea homerică și sincretismul alexandriu înseamnă două epoci la antipod. Secolul lui Pericle este epoca de maturitate și de rotunjime. Lumea gotică și istorismul modern reprezintă, în plan occidental, același dualism, de aceeași semnificație și gravitate. Clasicismul francez și romantica germană sânt momente culturale perfecte, culmi de cultură așezate între epoca de naivitate și de cunoaștere a Franței și Germaniei. Ele au ceva din mireasma deșteptării originare a spiritului și din parfumul dizolvant al lucidităților crepusculare. Fecunditatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
naivitate și de cunoaștere a Franței și Germaniei. Ele au ceva din mireasma deșteptării originare a spiritului și din parfumul dizolvant al lucidităților crepusculare. Fecunditatea lor este însă departe de a fi echivocă, ea înrădăcinîndu-se în temeliile unei culturi. În clasicism și în romantism, Franța și Germania și-au întins o oglindă pentru a se putea adora narcisic. În toate momentele mari de cultură, triumfă un Eros spiritual. Este o oglindire în propriul abis de fecunditate și de iradiere. Cu Schelling
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumi închise. Dacă nu mai vrem să fim sclavii istoriei, adică dacă vrem să depășim condiția culturilor mici, trebuie să urmărim ținta noastră finală ca o obsesie, pentru a nu fi subminați de tentația constantă a Romîniei: inerția. Pentru Franța, clasicismul sau iluminismul, cu toate implicațiile lor politice și economice, sânt epoci rotunjite în sine, lumi închise, trăite cu naivitate și cu iluzia absolutului valorilor lor. S-ar fi gândit cineva în timpul lui Ludovic al XIV-lea că Franța trebuie să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încât ar fi cazul să recitim și să regândim textele dincolo de asemenea circumstanțe. Ceea ce Gr. Codrescu și propune în cartea sa, ocazionată de opera unui istoric literar care nu are nici sensibilități romantice tip Ibrăileanu, nici antene călinesciene pentru „sensul clasicismului”. Grigore Codrescu îi înțelege și acceptă dreptul de a profesa o „critică de gust”, de a face noi ierarhizări în cadrele operei lui Caragiale sau Creangă. Dar nu trece nici peste 175 propriul drept, acela de a contrazice judecăți ce
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
încât ar fi cazul să recitim și să regândim textele dincolo de asemenea circumstanțe. Ceea ce Gr. Codrescu și propune în cartea sa, ocazionată de opera unui istoric literar care nu are nici sensibilități romantice tip Ibrăileanu, nici antene călinesciene pentru „sensul clasicismului”. Grigore Codrescu îi înțelege și acceptă dreptul de a profesa o „critică de gust”, de a face noi ierarhizări în cadrele operei lui Caragiale sau Creangă. Dar nu trece nici peste 175 propriul drept, acela de a contrazice judecăți ce
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
accede astăzi la celebritate era, În septembrie 1938, aproape un incognito. Revelarea sa se datorează calificaților oameni de litere din remarcabilul juriu care a anulat În acel an concursul literar al Editurii Inoportune. Tema concursului a fost, după cum se știe, clasicismul și veșnicia rozei. Au muncit pe brânci pene și condeie; au mișunat semnături de anvergură; s-au putut admira tratate de horticultură scrise În alexandrini, dacă nu și În decime și ovillejos; dar totul a pălit În fața oului lui Columb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
are cultură... - Așa zice? - Da, geniu incult. Voltaire e mai generos, îi spune geniu barbar, dar asta pentru că Shakespeare nu scria ca Racine și Corneille. E mai explicabil. Cine sparge formele clasice poate să pară unui contemporan sau iubitor al clasicismului, barbar. Îi place însă Heine, care e evreu, a, ha, ha, cum se împacă Goebbels cu chestia asta nu știu... Și mai cine crezi? Cine crezi că îi place? - Ei, cine? - Paul Bourget, Pierre Loti, Gyp, Meilhac... Miron se îneca
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Să aibă în vedere arta, disciplinele umaniste sau întreaga civilizație a epocii în curs, întrupând un nou Zeitgest, cum crede Jean-François Lyotard? Optăm pentru o înțelegere a postmodernismului ca un câmp de manifestare a modernismului copt, ca un fel de clasicism al său. O caracteristică definitorie a modernismului ajuns la acest stadiu o constituie recursul la toate procedeele sale omologate până acum, într-un soi de aliniere bidimensională, de simultaneitate. Timpul se comprimă în această perioadă a actualizării rețetelor creatoare. Rezultă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a "complexității umanului și realului", cu deplasarea accentului "de la text la receptor, de la intensitatea stilistică la intensitatea comunicării" și regândirea "omului concret, integral, ireductibl", cu profeția uluitoare: "Reumanizarea poeziei constituie, acum, marea ei șansă, șansa depășirii manierismului printr-un nou clasicism. Un "clasicism" cum n-a mai fost altul. Un antropocentrism nemărginit", ei, bine, toate aceste idei care și-au sporit forța anticipativă cu trecerea anilor, pot fi ilustrate cuvânt de cuvânt cu poezia din 1978 a Ilenei Zubașcu, atât din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
umanului și realului", cu deplasarea accentului "de la text la receptor, de la intensitatea stilistică la intensitatea comunicării" și regândirea "omului concret, integral, ireductibl", cu profeția uluitoare: "Reumanizarea poeziei constituie, acum, marea ei șansă, șansa depășirii manierismului printr-un nou clasicism. Un "clasicism" cum n-a mai fost altul. Un antropocentrism nemărginit", ei, bine, toate aceste idei care și-au sporit forța anticipativă cu trecerea anilor, pot fi ilustrate cuvânt de cuvânt cu poezia din 1978 a Ilenei Zubașcu, atât din cele 12
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
romanțată Viața lui Anton Pann a celor doi publiciști. Din geniul impersonal și fermecător al înțelepciunii târgovețe au făcut, printr-un inoportun zel de romantism, un călușar, fiu de baci daco-roman. Un lucru de silă... - Credeți într-o revenire a clasicismului, care să aducă viață nouă poeziei? - ... - Sau credeți - cum s-a dat țipătul de alarmă în străinătate - în moartea, dispariția poeziei? - E posibil, în văzduhurile Cetății Vecinice, îngerul din Apocalips să fi sunat întîia trâmbiță chiar în aceste timpuri; și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cum să nu iasă depravată? Nu sincronic și în extensiune, ci pe linia de adâncire a misterului individual, vom descoperi fondul nostru de identitate generală: culoare ultimă și rembrandiană, ireductibilul animal de lumină. Experiența pe care se va întemeia un clasicism fără laicitate, o muzică fără pasiune. Cine își închipuie (fără ironie) sincronismul - o idee? Câinele în cerc după coadă e mânat de o idee. Idee de acest fel este la rigoare sincronismul. Însă, poezia și critica ei nu rabdă asemenea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pură decadență, sursa de unde e luată. S-o spunem noi. Această idee a unui decadentism, lipsă de inventivitate, aplicată la întemeietorii Semănătorului, o întîlnim pentru prima oară la d-l N. Davidescu (primul volum de Aspecte și direcții literare, articolele: Clasicism și decadență, variații împrejurul clasicismului, Un poet decadent: Duiliu Zamfirescu). Cităm un singur pasagiu din N. Davidescu: "Decadentismul este, dimpotrivă, uciderea în timp, prin îndelunga Găunosul neant muzical (fr.). imitație a unei formule vii la origine, de artă. Rollinat e
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
luată. S-o spunem noi. Această idee a unui decadentism, lipsă de inventivitate, aplicată la întemeietorii Semănătorului, o întîlnim pentru prima oară la d-l N. Davidescu (primul volum de Aspecte și direcții literare, articolele: Clasicism și decadență, variații împrejurul clasicismului, Un poet decadent: Duiliu Zamfirescu). Cităm un singur pasagiu din N. Davidescu: "Decadentismul este, dimpotrivă, uciderea în timp, prin îndelunga Găunosul neant muzical (fr.). imitație a unei formule vii la origine, de artă. Rollinat e astfel tot atât de decadent cu d
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
înseamnă decât cel mai dezlănțuit romantism, el mi-a răspuns: „Nu zic ba, dar nu rezolvi nimic dacă pui etichete lucrurilor. În ciuda celor peste douăzeci de ani de când mă îndeletnicesc cu predarea clasicilor, nu m-am obișnuit cu opoziția dintre clasicism și romantism. Se zice că specific spiritului grecesc e să distingă, să definească, să separe, pe când eu prefer să indefinesc, să confund.“ Și în fond, nu-i decât o concepție sau mai bine zis nu atât o concepție, cât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
oboseală luminoasă și Îmi imaginez fericirea Într-un fel care să depindă de mine. Mi-e greu de aceea să cred că labirintul a fost construit de greci pentru altceva decît pentru a triumfa asupra lui. Într-un anume sens, clasicismul n-a consimțit niciodată că drumul spre adevăr Între două puncte ar putea fi și altul decît linia dreaptă. Apoi, adevărul nu este un ideal prin excelență mediteranean. Însă claritatea este. Aventura lui Tezeu Îmi apare astfel ca un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ca să mă pot referi la fericire? Toate aceste detalii Îmi aparțin ca o fosforescență a sensibilității, fac, Într-un fel, parte din mine. Și cu toate că nu voi fi, probabil, niciodată atît de Înțelept Încît să Înțeleg pînă la capăt religia clasicismului, Îmi dau seama foarte bine că toată istoria rătăcirilor lui Ulise a fost spusă pentru a i se Întoarce spatele, pentru a descoperi ceea ce o neagă. După cum, singurul lucru care m-a deconcertat În frescele de pe plafonul Capelei sixtine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici În atelierele sculptorilor de la apogeul clasicismului grec. Acolo sînt zeii, iar el e totdeauna de aceeași parte cu Oedip, unde zvîcnește un sînge plin de speranța și de temeri. Dar oare e adevărată această observație? Romanii Îi aduceau lui Pluton sacrificii numai pe Întuneric și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lucrul pe care-l cunoaștem cel mai bine este strigătul auzit de corăbierii antici plutind deasupra mării, Pan, marele Pan este mort... Marsyas Dacă urmăm legenda, ne va fi greu să credem În adevărul părerii celor care au văzut În clasicism o artă de pudoare și de modestie. Apolo este cunoscut ca un răzbunător. Cruzimea cu care el l-a sfîșiat pe silenul Marsyas vorbește de la sine. (Se știe că un silen este un satir În vîrstă.) De aici abia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Marsyas. Masca silenică, adaugă el, acoperă la Socrate o inimă divină; Însă de reținut e faptul că filosoful producea asupra celor ce-l ascultau aceeași impresie ca și muzica abilului cîntăreț sfîșiat de Apolo. Nu el-, ci judecătorii săi reprezintă clasicismul. Turbulentul Socrate e un spirit baroc. Cum și sfinxul e un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele din urmă, văzînd În ei un pericol, un risc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le și celebrează, avînd repulsie pentru vag și indecis, În labirint, Tezeu nu ne va propune decît Întoarcerea de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]