3,254 matches
-
Este elementul de surpriză. O vreme, lumea a fost lunară. A fost tăcută. A fost înzăpezită. A fost mută a doua dimineață până când ai auzit zgomotul apologetic al șoptitoarelor mașini. Cu toții am ieșit din case în vârful picioarelor și am clipit la vederea lumii. Fiecare pare să creadă că e în întregime doar vina lui. Dar sunt și cazuri când ne acordăm nouă înșine puțin credit. Credit? N-am așa ceva și nici nu cred că voi mai avea vreodată. Da, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sună-n geam frunze de metal, Vis. Nocturnă Uitarea venea... a venit. O lacrimă cade jos, totul tace, Lampa obosită a clipit, Orice obiect atins șoptește : lasă-mă-n pace... De-acum... Auzi, ploaia plânge pe drum Pe un adânc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult... Adorm... ascult... Afară, la fereastră, toamna a spus : - Of !... Cu voi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Era prins cu cureaua domnului Jones. Ceea ce însemna că acesta era obligat să-și folosească ambele mâini ca să-și țină pantalonii. Asta îi dădea destul de mult de lucru. Alte câteva informații despre domnul Jones: era îndesat și miop. Ochii săi clipeau foarte des, refuzând să-și accepte miopia. Avea trei inițiale: B. C. Jones, esquire. B venea de la Beauvoir și C de la Chanakya. Erau nume istorice, nume cu care să faci impresie, iar domnul Jones, deși deloc impresionant, se considera, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vorbi și ticurile verbale ale altora. Capul îi aminti că există. Se întinse la loc pe rogojină. Cred c-aș vrea ceaiul ăla de rădăcini, spuse el. Domnul Jones se ridică trudnic, ținându-se de pantaloni. Se mișcă prin cameră, clipind în direcția șemineului, acolo unde o oală mică atârna deasupra jarului scânteietor. — îl ține cald, spuseel, apoi adăugă: Blestemăție! Tocmai răsturnase o măsuță scundă, de răchită. La locul accidentului piesele unui puzzle mare se împrăștiară la întâmplare de jur împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fel cum dragostea lui Dolores existase ca să fie mărturisită și la fel cum fântâna era acolo ca să fie umplută. Fiecare face într-un final, ceea ce trebuie să facă, își spuse Virgil și se ridică în picioare, îndreptându-și pălăria și clipind. Rupse o ultimă crenguță, după care Vultur-în-Zbor apăru lângă el, gonind într-un suflet. Virgil își luă inima în dinți și spuse: Domnule Vultur, încă mai ești hotărât să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Părea oare să devină din ce în ce mai puternic doar pentru că se gândea la el? își lovi tâmpla cu palma, exasperat. Preț de o secundă avu impresia că pădurea era o masă verde, de nepătruns, care îi înconjura și se închidea în jurul lor. Clipi și-i trecu. Apoi ajunseseră din nou pe poteca cea îngustă. Virgil Jones îl fixa cu privirea. — De ce-ai țipat? întrebă el. — Ce vrei să spui? întrebă Vultur-în-Zbor. — Nu te-ai auzit? — Cu siguranță că nu, răspunse Vultur-în-Zbor, deranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fi frecat satisfăcut. Pe bicicletele lor anemice, îmbrăcați în veșminte ponosite, Vultur-în-Zbor și Virgil Jones, Don Quijote și Sancho, se îndreptau spre marea lor încercare. DOUĂZECI ȘI CINCI Toate culorile erau aiurea. Cerul era roșu, iarba mov, apa de un verde aprins. Vultur-în-Zbor clipi, dar ele nu se schimbară. Privi un timp îndelungat scena nepământească și apoi, treptat, pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina puternică, totul reveni la normalitate. Se aflau pe malul unui râu. în spatele lor era un deal bine împădurit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a furișat către lumina aceea galbenă. Virgil Jones a rămas în drum și l-a urmărit cu privirea. Vultur-în-Zbor s-a ridicat încet pe vârfuri, ca să se uite prin fereastră, și s-a trezit privind drept în ochii care nu clipeau ai unei fețe de granit. Probabil fermierul trăgea perdelele chiar în momentul când Vultur-în-Zbor s-a uitat înăuntru. Omul avea o față plină de zbârcituri. Văi adânci și urme de vărsat o brăzdau, dar ochii îi erau puternici și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oase. Acum vino și lasă-mă să mă revanșez. Bea ceva cu mine. Virgil nu se mișcă. — Haide, haide, chicoti O’Toole, redevenind el însuși pe de-a-ntregul și simțindu-se încântat că putea să-l necăjească pe grasul care clipea într-una. Am fost destul de milos. Aș fi putut folosi dreapta. La urma urmei trebuie să ne asigurăm, nu? Vino și bea cu O’Toole și prezintă-ni-l pe prietenul tău posomorât. O’Toole face cinste! le strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre pădure. Vultur-în-Zbor s-a trezit imediat și a fugit în direcția vocii. Virgil, mai lent și mai greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una de alta. Prinsă între brațele ei, se afla silueta posomorâtă și murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sofisticată. Adesea se simte slăbită și leșină. Bells, ea e Sam Jones, cea care a făcut sculptura. Veți face cunoștință cum se cuvine după ce se va simți mai bine. Îmi cer scuze, spuse către mine pe un ton șoptit. Am clipit nedumerită; nu înțelegeam de ce Suki își cerea scuze, nici de ce se purta ca o gazdă în cadrul unei toalete pentru femei. Poate considera că ne aflăm pe proprietatea tatălui ei. Și totuși... Belinda îndepărtă mâna surorii ei cu un gest ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
James și-a scos cartea de credit și ne-am croit drum către bar. În partea mai îndepărtată a barului îl zăream pe Dominic, înconjurat de blonde lingușitoare, părând clar neimpresionat de asta. Nota de plată m-a făcut să clipesc, iar pe James să arate ca un om bolnav. Am înșfăcat cele două sticle și am încuviințat din cap spre James. Belinda și Charles se sărutau pasional pe o canapea, Suki și Simon dansau în camera alăturată. Era deja timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de participare, încât mi-a trezit curiozitatea. —Simon, am început eu, dar am fost întrerupți de o voce din spate. Vă pot fotografia, vă rog? spunea cu insistență. Simon s-a întors automat și eu la fel. Aparatul de fotografiat clipi. —Excelent, zise fotograful, jucându-se cu un carnețel. Sunteți onorabilul domn Simon Grenville, nu-i așa? Și numele domnișoarei? Mi-am dat din nou părul de pe față la o parte. —Sam Jones, i-am spus. —Pentru ce este asta? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în zona cu carpete roz, care delimitau teritoriul Belindei, printr-o cameră plină de canapele moi roz. Am observat dezaprobator că nu erau cărți, doar un televizor imens cu rafturi de casete video de o parte și de alta. Am clipit când am intrat în cameră. Nu m-am putut abține. Patul era înconjurat de perdele roz de mătase agățate ca un fel de baldachin de tavan, ca și scrinul. Falduri și valuri întregi din același material urmăreau conturul mobilei, revărsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
frumosul nume al lui Baby în scopul obținerii de informații. Deși poate nu era nimic defăimător în asta: dacă cineva i-ar spune lui Baby că este la modă să tragi o linie de heroină, ar face-o cât ai clipi. Cum se și întâmplă, de fapt. Oricum, mersese. Suki se strâmbă. — Toată lumea fumează astăzi, nu-i așa? Vreau să spun, am făcut-o și eu, ca toată lumea. Lucrurile care te mențin în formă la petreceri, a adăugat eufemistic. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ele unde să te încalți cu pantofii pentru sport. A, da, și mirosul. În capătul îndepărtat erau două uși care dădeau într-o sală de mărimea unei săli de sport, cu un balcon care o înconjura pe trei laturi. Am clipit, obișnuindu-mi ochii cu semiîntunericul. Ferestrele din tavan erau acoperite cu hârtie neagră. Era o diferență față de găinațul porumbeilor. Fascicole de lumini colorate străluceau de-a lungul balconului, dar principala sursă de lumină era o bucată de material agățată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
intrat, a pus carnetul de cecuri pe birou și s-a retras. — Să vedem despăgubirile. Oh - ce vorbe urâte, nu? Ia să vedem. Desfăcu chitanța. M-am făcut mică, amintindu-mi ce sumă scrisesem, dar Sir Richard nici măcar nu a clipit. M-am gândit că aș fi putut să o și dublez. A scris cecul, a făcut o semnătură înflorită, a suflat peste și mi l-a înmânat. —Mulțumesc, i-am spus cu sfială. Pentru nimic! Să sperăm că acum putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
imitație a tonului lui Suki Fine, scoțându-mi ochelarii de soare. Doamne, este chiar întuneric aici, nu? Este o zi foarte însorită, doamnă. Dar îndrăznesc să vă spun că după un timp ochii vi se vor obișnui cu întunericul. Am clipit, și nu din cauza semiîntunericului. Cine era această persoană, fratele geamăn al lui Jeeves? Spuneți-mi, sunteți cumva persoana care este de serviciu de obicei? l-am întrebat, apropiindu-mă de birou pe covorul verde, care traversa podeaua cu gresie. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
am avut o aventură în copilărie și, din nefericire, a rămas gravidă. Nici unul dintre noi nu s-a gândit că s-ar putea întâmpla așa ceva. Geneviève a trimis-o la o clinică particulară și totul s-a sfârșit cât ai clipi, dar, de atunci, Suki se simte extrem de vinovată. Tot încearcă să mă convingă să vorbim dacă am făcut lucrul potrivit și tot felul de chestii din astea sentimentale. De aceea Genny și Richard vor ca noi să ne căsătorim. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi înguști, scormonind parcă în mine întrebarea nepusă, cântărind dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des, puțin speriat: — Putem, de ce nu putem. Întrebam orice la Kerim, dar nu întrebar de-m lovește la inim, la Kerim ast întrebar nu puneam. Kerim nu raspunde la ast întrebar de rana sângerar la inim facem. Nu știam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade. Am cercetat curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu tînăra nimfă. Tomás și cu mine am rămas singuri, Înconjurați de o liniște care promitea mai multă stabilitate decît francul elvețian. — Tomás, Începui eu, cu gura uscată. Ieri noapte, sora ta a fost cu mine. Mă privi fără să clipească. Am Înghițit În sec. Spune ceva, am zis eu. — Tu nu ești zdravăn la cap. Se scurse un minut de murmure din stradă. Tomás Își ținea cafeaua În mînă, neatinsă. — Vorbești serios? Întrebă el. — Nu m-am Întîlnit cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
asesor bibliografic la „Sempere și fiii“, am marea plăcere de a saluta pe Excelența Voastră preaevlavioasă. Alături de mine se află colaboratorul și totodată prietenul meu, Daniel, tînăr cu viitor și cu recunoscute virtuți creștinești. Părintele Fernando ne studie fără să clipească. Aș fi preferat să mă Înghită pămîntul. Plăcerea e de partea mea, domnule Romero de Torres, răspunse el cordial. Pot să vă Întreb ce aduce un atît de formidabil duet În umila noastră instituție? M-am hotărît să intervin Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o urma grijulie, atentă la cel mai mic gest al copilei. O Întreagă oaste de servitori care s-o escorteze n-ar fi fost de nici un folos: Jacinta n-avea ochi decît pentru fată. Se temu că, dacă ar fi clipit din ochi, vedenia s-ar fi destrămat. Rămase pironit În loc și se uită la miraj ținîndu-și răsuflarea. La puțin timp, ca și cînd i-ar fi intuit prezența și privirile furișe, Penélope Își ridică ochii spre el. Frumusețea acelui chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urma să coste dusul la bun sfîrșit al lucrării În șase luni. Frederic Martorell, membru și lider al firmei de arhitecți, Își drese glasul și, din politețe, notă cifra pe o hîrtie și i-o Întinse potentatului. Acesta, fără să clipească, eliberă pe dată un cec pentru suma totală și expedie delegația cu un salut absent. Șapte luni mai tîrziu, În iulie 1900, Jausá, nevastă-sa și servitoarea Marisela se instalau În casă. În luna august a aceluiași an, cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]