2,692 matches
-
menține pe adjectivul nocturne.380 În vreme ce primele volume sunt presărate cu viziuni onirice, foarte frecvente în ciuda numărului mic de ocurente, după 1945 visul este din ce in ce mai prezent că vocabula, motivul alunecând pe nesimțite spre cel al amintirii, cu care deseori se contopește. La granița visului cu amintirea, sicilianul reia uneori abrupt tematica leopardiană a iluziilor, grație cărora copilul și omul primitiv cunosc fericirea: copilărie greșită, moștenire de vise (Lângă un turn maur pentru fratele mort). În Ape și pământuri, Oboi scufundat, Erato
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ei: deschid brazda / ce este a mea și-n ea mă-ntind. Și dorm: / de veacuri iarbă își odihnește / inima lângă mine (Odihnă ierbii). Prilejuind atenuarea ritmurilor vitale, somnul deschide o dimensiune în care eul poetic și elementul vegetal se contopesc.381 Liniștirea eului în sânul naturii protectoare constituie una dintre iluziile leopardiene predilecte, specifice copilului, adolescentului, omului primitiv și antic, dar destinate să piară de îndată ce acesta înțelege adevărul despre ostilitatea mamei creatoare. Fericirea omului în îmbrățișarea blândă a elementelor se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aspire fusese teoretizat, mai întâi, de Leopardi. Potrivit autorului din Recanati, traducătorul ce dorește să obțină o versiune performanță trebuie să pătrundă în gândirea autorului tălmăcit și să o redea într-o limbă cât mai naturală: am incercat sa ma contopesc cu gândurile autorului grec, scria el în Scurt discurs despre Batrachomyomachie, să mi le însușesc și să ofer astfel o traducere care să aibă, într-un fel, aspect de operă originală și care să nu îl oblige pe cititor să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
primii săi ani. Casă părinteasca, cu ale ei străvechi camere spațioase (antiche sale), străvechiul turn clopotnița (torre antică) din care se auzea sunetul ce alină singurătatea tânărului Giacomo sunt spații ale fericirii și iluziilor apuse. La Quasimodo trecutul personal se contopește cu miturile Siciliei: suflet străvechi, scoici antice, grote antice, antică mare, străvechi locuitor al insulei, epitet ce se referă la Polifem, alter-ego al poetului.512 Același adjectiv contribuie la conturarea insulei mitice, unde fiecare apariție capătă o aură de sacralitate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
teatru al memoriei.531 Contaminarea motivului visului cu cel al amintirii constituie un punct comun al poeziei ambilor autori, fapt confirmat de felul în care Quasimodo aglomerează în ficțiunile sale figuri feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în Infinitul împiedica privirea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Saffo recate în verși italiani da Francesco Saverio De'Rogati, Stamperia di Angiolo Martini, Florența, 1783. 494 În Heroide se conturează cu claritate dorința lui Safo de a îl readuce în brațele sale pe Faun și așteptarea de a se contopi cu pământul Siciliei unde acesta plecase. Următoarele cuvinte safiene atingeau, cu siguranta, o coardă sensibilă și în Quasimodo: Oră giungono a te, come nuove prede fanciulle siciliane. (...) Voglio essere siciliana. Anche tu che ți aggiri per i monti della Sicilia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
instinctuala, barbara: Mi trovo di stessa nascita / e l'isolano antico (Sardegna). Versurile se referă la Polifem, personaj mitologic htonian, ființa primitivă ce incarnează forțele brute, sălbatice și neîmblânzite ale Siciliei cu a cărei natură primordială poetul dorește să se contopească. 513 Che bel tempo era quello nel quale ogni cosa era viva secondo l'immaginazione umană e viva umanamente cioè abitata e formată di esseri uguali a noi! Quando nei boschi desertissimi și giudicava per certo che abitassero le belle
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sustrage repetiției" (Deleuze:1995, pp.115-116). Dacă vom urma ipoteza freudiană despre déjà-vu, atunci ne vom ralia accepțiunii conform căreia repetiția nu ține nici de memorie voluntară, nici de intelect, ci de imaginație: "Ea contractă cazurile, elementele, alunecările, momentele omogene, contopindu-le într-o impresie calitativă internă de o anumită pondere. [...] Timpul nu se constituie decât în sinteza originară întemeiată pe repetiția clipelor" (ibidem). Angajamentul valorizării reciproce repetiție-diferență se verifică și în registrul mitului, într-o lumină care evidențiază rolul imaginației
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
femeia-simbol: "Poeții romantici sunt poeți ai nopții și ai femeii. Imnele către noapte ale lui Novalis, cu a cărui gândire magică Eminescu are mari afinități, prezintă întreaga constelație arhetipală nocturnă în forma ei cea mai pură, iubita, noaptea și apa contopindu-se în spațiul fluid al visului, al vieții interioare" (2011, 52). Semnalam în paginile anterioare, citând din Ioana Em.Petrescu, relevanța oglinzii de aur și a hieroglifei, prin care se înfățișează simbolic arta, dar și mitul. Pentru limbajul poetic, încifrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
personalului. Poezia acesteia este scrijelită, cu unghia, pe pereții sufletului, poeta definind, în oglindă, o altă estetică a urâtului, văzută dinspre interior, către exterior. Totul este inversat și, de aici, realitatea însăși: freamătul interior se poate răsfrânge către cel exterior, contopindu-se cu acesta, șlefuindu-l sau ascunzându-se de el, dar niciodată acceptându-l. Ana Blandiana nu încearcă, însă, nicio secundă, să renege realitatea exterioară, obiectivă, ci, dimpotrivă, încearcă să o schimbe, la modul propriu. Poezia sa întreagă este un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
văzduhul și, chinuit, se va zbate, în plus, să pătrundă în miezul de jar al planetei. Aceasta este condiția umană și poetică. Poate că apariția sa în lume n-a fost decât o ingenioasă tentativă a naturii de a-și contopi regnurile. Poate că poezia nici nu este altceva decât nehotărârea între ipostaze. Dacă e sirenă, poetul cântă, păstrându-și coada de pește mut; pterodactil, primește aripi uriașe, dar nu renunță la dinți; Pan este animal, om și zeu, în același
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unui spirit comprehensiv, deschis spre toate azimuturile, căutător sagace de comori spirituale. Și mai ales am fost încântat să dialogăm din când în când, fericindu-mă de o minte fremătătoare și întâlnindu-mă cu o ființă ce știa să se contopească cu realitatea în ceea ce are aceasta semnificativ. Nimic din ceea ce-o înconjoară nu-i este străin Elvirei Sorohan. Reacționează, empatizează, contestă, însă cu buna credință a omului de carte, ce se bizuiește numai și numai pe argumente și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și numărul mare de antologii, critici, lexicoane, studii în jurul acestui subiect) și care implică ironia colaborării dintre direcțiile postmoderne de dispersare, diseminare, fragmentare și impulsul de a-i "captura sinoptic" principalele înțelesuri. Termenul de postmodernism este, în sine, unul paradoxal, contopind numeroase contradicții și determinând multiple dificultăți de interpretare. Nu se poate așadar vorbi despre o definiție unică a postmodernismului, despre o teorie unitară sau despre un set clar și precis delimitat de postulate, principii sau poziționări critice, cu toate că există câteva
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru discursivitatea postmodernă, Baudrillard deținând un tip special de discurs, care, în același timp, expune, dar și ilustrează concepte postmoderne în propriul text. Astfel, prin subiectele tratate și prin modalitatea în care le-a descris în actul scriiturii, Baudrillard a contopit în lucrările sale postmodernismul cu postmodernitatea, lucrările sale putând fi lecturate atât ca o filosofie a postmodernismului, cât și ca o filosofie postmodernă. Cazul Baudrillard va fi tratat fără admirație sau părtinire, interesându-ne în special de ramificațiile și semnificațiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca muncă producătoare, act operatoriu sau joc al semnificanților, o serie de filosofi, la care se face frecvent referire, trimit în același timp la scriere și la scriitură atunci când utilizează cuvântul écriture. În măsura în care scriitura presupune scrierea, cele două concepte se contopesc într-o unică modalitate de a susține sau de a infirma un număr de idei filosofice. Dacă "spuneam "limbaj" pentru acțiune, mișcare, gândire, reflecție, conștiință, inconștient, experiență sau afectivitate, acum spunem "scriitură" (écriture) pentru toate acestea, ca și pentru a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asupra cărora s-a format un fel de "acord" tacit. Studierea acestui concept deschide posibilitatea realizării concrete a unui deziderat teoretic postmodern, acela al alăturării genurilor și formelor literare și al informațiilor din diverse arii culturale, numai în cazul scriiturii contopindu-se discursuri și influențe din domeniile semiotic, lingvistic, filosofic, artistic căci s-au luat în calcul sub semnul practicii discursive și scriitura filmică, fotografică, scenică. 3.3. Schiță a strategiilor generale ale postmodernismului Transformările sesizate la nivelul limbajului au efecte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
folosite de către reprezentanții unui curent filosofic vor reprezenta întotdeauna repere valoroase ale identificării presupozițiilor despre limbaj, semnificație, critică și societate, iar cazul Baudrillard pe care îl avem în atenție este un exemplu potrivit pentru a arăta cum un filosof poate contopi în lucrările sale postmodernismul cu postmodernitatea. De altfel, mă voi ocupa de circumscrierea discursivității baudrillardiene în cadrele producerii de discursuri, ale surprinderii stilurilor și a strategiilor textuale și intertextuale care sunt aruncate în joc cu scopul de provoca cititorul sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
kantiene exprimate în ultima parte a Criticii rațiunii pure540. Ideea de universalitate opusă celei de particularitate, precum și aceea de obiectivitate (rațională) opusă subiectivității umane, coordonate de bază ale interpretării date de Kant relației dintre cele două concepte se vor regăsi contopite în criteriul ales de Perelman și Olbrechts-Tyteca pentru a distinge între convingere și persuadare auditoriul. Acesta poate fi universal, caracteristic discursului oratoric, un singur interlocutor, în cazul discursului dialogal și auditoriul alcătuit din însuși oratorul, în situația constituită de monolog
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atât în modificările spațiului teoretic, cât și în cele ale spațiului social. Scriitura practicată de Jean Baudrillard reprezintă un exemplu de scriitură postmodernă și un efort de a reuni caracteristicile acestui fenomen cu cele ale teoriilor sociale, de fapt, a contopi postmodernismul cu postmodernitatea. Dincolo de afilierile periodice cu postmodernismul, urmate de anumite distanțări față de acest curent, credem că scrierile sale au intrat deja într-un corpus al postmodernismului, fiind considerate referințe pentru orice încercare viitoare de trasare a contururilor sale. Concluzii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
datorită absenței unei sistole atriale eficace. In insuficiența tricuspidiană unda a pare mai redusă, iar depresiunea x este redusă, dispare sau este înlocuită de unda pozitivă R (de regurgitare), unda v fiind mai amplă; undele c, R, v se pot contopi într-o amplă undă pozitivă sincronă cu sistola ventriculară, iar depresiunea y este mai profundă decât în mod normal. In stenoza tricuspidiană unda a este mai amplă, unda c este mai scurtă, iar depresiunea y diminuă pâna la dispariție. In
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
datorită absenței unei sistole atriale eficace. In insuficiența tricuspidiană unda a pare mai redusă, iar depresiunea x este redusă, dispare sau este înlocuită de unda pozitivă R (de regurgitare), unda v fiind mai amplă; undele c, R, v se pot contopi într-o amplă undă pozitivă sincronă cu sistola ventriculară, iar depresiunea y este mai profundă decât în mod normal. In stenoza tricuspidiană unda a este mai amplă, unda c este mai scurtă, iar depresiunea y diminuă pâna la dispariție. In
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2315]
-
datorită absenței unei sistole atriale eficace. In insuficiența tricuspidiană unda a pare mai redusă, iar depresiunea x este redusă, dispare sau este înlocuită de unda pozitivă R (de regurgitare), unda v fiind mai amplă; undele c, R, v se pot contopi într-o amplă undă pozitivă sincronă cu sistola ventriculară, iar depresiunea y este mai profundă decât în mod normal. In stenoza tricuspidiană unda a este mai amplă, unda c este mai scurtă, iar depresiunea y diminuă pâna la dispariție. In
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
simbolică a unei astfel de cortine, care să inițieze o schimbare de perspectivă în spațiul public cu privire la arta decorativă. Pasajul descriptiv merită redat în întregime: "Pe un fond care simulează o primă draperie, am distribuit în tonuri foarte discrete, aproape contopite cu culoarea generală a draperiei, capete de cocoși care ar putea să însemne "reclama", precum și semnalul unui sfârșit de noapte, aluzie la terminarea târzie a spectacolelor. Pe o a doua draperie, cea de pe primul plan, vom zugrăvi, în partea de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încețoșarea imaginilor. În schița de panou intitulată Iarna, nota simbolistă transpare din sugestia onirică pe care o creează ambianța nocturnă în care se află inserat nudul unei femei care doarme. Alese "drept simboluri ale acestui anotimp"178, noaptea și somnul contopite senzual creează atmosfera imersiunii onirice. În opinia lui Marin Mihalache 179, sub raportul picturii murale, Cecilia Cuțescu-Storck se află sub influența lui Gustave Moreau, socotit un precursor al decadentismului sau simbolismului în pictură și a lui Puvis de Chavannes, decedați
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
meditații constante asupra sculpturii celebrului său contemporan, precum și a unei asimilări lente a principiilor sale structurale"270. Dezinteresul arătat dimensiunii documentare, istorice, cu privire la individualitatea fizi(onomi)că a poetului, cu alte cuvinte, ruperea contractului mimetic, deplasarea accentului către anturajul personajelor contopite în piedestal, așa cum o demonstrează seria desenelor preparative aflate în Cabinetul de Stampe al Muzeului Național de Artă și la Biblioteca Academiei, dezechilibrarea proporțiilor supradimensionat, capul lui Eminescu patronează întregul ansamblu -, toate aceste particularități conduc către edificarea unei estetici simboliste
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]