KorAP: Find »[drukola/base=cufunda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...144 >

3,596 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

la ușă. ― Da? ― Ți-am adus o ceașcă de ceai. O las aici afară, bine? ― O, mersi, Sophie. Frumos din partea ta. Ei, ăsta chiar e un început. Pe față îmi apare un zâmbet, în timp ce mă țin de nas și-mi cufund capul sub apă. La ora nouă fără zece sună telefonul. ― Jemima? Sunt Ben. Firește. Cine ar putea să fie? ― A, bună. A sunat! A sunat! A sunat! ― Cum a fost restul zilei tale de muncă? ― Încărcat. Dar slavă Domnului că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
vânzători și să le spună cu un aer superior: „Ce mai lucruri poartă tinerii în ziua de azi. Sincer, nu știu cum reușesc.“ Mama ei vrea să meargă pe stradă cu Jemima și să se simtă nemăsurat de mândră, vrea să se cufunde în privirile de admirație ale celorlalți, să fie încălzită de frumusețea fiicei sale. Ceea ce nu vrea este ceea ce are acum, adică o fiică pe care o iubește, dar de care îi e rușine. În prezent, mama Jemimei încearcă al naibii de tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
care crește un zâmbet larg. ― Am reușit, spun eu încet, și da, un pic fericită. JJ, ai reușit al naibii de bine. Capitolul optsprezece Aud o scurtă bătaie în ușa de la baie, pe care n-o percep pentru câteva clipe, cum sunt cufundată sub apă. ― Jemima? Mă ridic cu o tresărire și mă uit ca o nebună prin încăpere după un prosop, după care-mi amintesc că totuși am încuiat ușa. ― Da? ― Am vrut doar să văd dacă e totul bine. Ai nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
cu afine fără zahăr și fără grăsimi. Brad se duce apoi să facă un duș acasă, după care o sărută și pleacă. Jemima se duce să facă și ea duș, își face niște cafea și se duce înapoi în pat, cufundându-se în revistele răsfirate pe noptiera lui Brad - dar nu mai decupează pozele și modelele. Nu mai are nevoie s-o facă, acum că și-a împlinit visul: chiar dacă încă o interesează, nu mai există disperarea aceea. Pe la 11 dimineața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
de toate chioșcurile cu orice fel de mâncare pe care ți l-ai putea imagina: mâncare chinezească, japoneză, italienească, cafea de toate felurile, croasante, mâncare etiopiană, thailandeză. La sutele de mese așezate în centrul mallului stau sute de oameni, toți cufundați în porții de mâncare supradimensionate, puse în recipiente de polistiren. A stat acolo și s-a gândit cum și-ar fi făcut ea loc pe-aici acum șase luni, dar acum, în ciuda faptului că-i plăceau toate mirosurile exotice amestecate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mai intervievat el. Ceea ce îl surprinde este însă faptul că atunci când dă de o carte despre artistul Egon Schiele, descoperă că a fost citită; paginile au colțurile însemnate și puțin îndoite, asta înseamnă în mod evident că cineva s-a cufundat în carte, citind-o din scoarță-n scoarță. Ben se întoarce când aude pe cineva intrând în cameră. ― Scuze că a durat atâta, spune Simon, după care îi conduce în cameră pe cameraman și pe inginerul de sunet. ― Doamne, șoptește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
lui, și se gândește că aici o să găsească probabil ceva ficțiune ca lumea, așa că Ben intră. Din primele trei minute a și găsit două cărți - două prime romane ale unor tineri autori americani, în care de-abia așteaptă să se cufunde. În timp ce se îndreaptă spre tejghea și așteaptă până ce casiera să îi verifică cardul Visa, are parte de o surpriză. Cu siguranță nu poate fi... Dar sigur că da: e aceeași blondă frumoasă pe care a văzut-o azi-noapte, doar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
s-a făcut de râs mai devreme, și nu vrea s-o ia de la capăt. Dar Doamne, cât e de frumoasă! Nu, își spune el, și-și îngroapă capul într-o carte. N-o să-i mai spună nimic, se va cufunda pur și simplu în care, așteptând-o pe Jemima În timp ce se uită doar la cuvinte - pentru că nu poate citi nimic, nu când știe că acest ideal de superbitate e în aceeași încăpere cu el - vede o pereche de picioare foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911

și nedreaptă, fără razem, fără fond. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire, Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond. {EminescuOpI 31} EPIGONII Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei rozalb Blând o rază mai aruncă

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
ista, vremea mea, vieața, poporul, Cu gîndirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace, și-mpăcarea-i... e amorul. {EminescuOpI 54} FLOARE ALBASTRĂ "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata mare; Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic - un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund; Mi-ar fi părut mai bine-n pământ să mă cufund, Cu mînile-amîndouă eu fața îmi ascund Și-ntăia dată-n vieață un plâns amar mă-nneacă. Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni Și singuri ne lăsară... Te-ntreb într-un târziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
dulce-al nopții mele Domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și vieața-mi luminează! El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare, {EminescuOpI 169} {EminescuOpI 170} Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un toiag Încununat

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvîrte universu-ntreg. De-aceea sboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. {EminescuOpI 205} Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri vieața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-apurure ziua de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

acum că veți îngădui credința creștină numai pe aceste domenii, nu cred că vă vor da crezare cu una cu două. Misionarul nu uitase nici acum să-i vorbească de rău pe iezuiți. Loviți într-un punct slab, japonezii se cufundau din nou în tăcere. Dacă tăcerea de adineauri era doar un șiretlic, de data aceasta ea semăna cu descumpănirea celui lovit pe neașteptate, gândi misionarul. Ar fi doar un sigur lucru de făcut... Ca pentru a le reda speranța de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu noi. În timpul acestei călătorii trebuie să ne pregătim pentru orice schimbare de pe domeniul Stăpânului. Îl durea capul. Matsuki și Tanaka se contraziceau mai departe. Samuraiul își dorea să fie singur. Se strecură încet afară din cameră. Coridorul mănăstirii era cufundat în liniște, căci vremea siestei încă nu se terminase. Din coridor ieși în grădina interioară. În spatele iazului, un bărbat sfrijit cu capul atârnând fără vlagă era răstignit pe o cruce. Apa din fântâna arteziană dădea pe de lături susurând. Împrejurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și altă dată: Lumea este cu adevărat... largă! Muntele cel uriaș rămase tot timpul în fața japonezilor câtă vreme coborâră dealul în șir indian, ca niște furnici. Oricât de mult mergeau, tot nu se apropiau de muntele cel uriaș. Neclintit și cufundat în liniște, muntele uriaș scruta parcă lumea oamenilor. Privindu-l samuraiului îi părea din ce în ce mai mult părerile lui Matsuki nu erau decât niște lucruri mărunte. Deja pășea într-o lume care lui Matsuki avea să-i rămână pe veci necunoscută. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mergem! se ridică el. Se îmbrăcară în liniște și ieșiră din cameră în vârful picioarelor. Nu luaseră cu ei nici o lumânare, însă razele lunii care pătrundeau prin ferestrele coridorului luminau calea spre ușa ce dădea în grădina interioară. Mănăstirea era cufundată în somn, iar grădina poleită de razele palide ale lunii era plină de mireasma tare a florilor tropicale. Se furișară din mănăstire fără ca nimeni să bage de seamă. Orașul dormea încă adânc, de parcă ar fi fost mort. La rădăcina unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
primiți de Măria Sa naifu și de Măria Sa shōgunul. Bucuria țâșnea ca un val din adâncul sufletelor lor, inundându-le trupurile. Din această cauză, îndoiala și neîncrederea în Velasco aproape că se risipeau. Însă oboseala unei zile întregi de drum îi cufundă într-un somn adânc. Din pricina aceleiași bucurii, când plecară din Córdoba a doua zi dimineață sub un cer fără nori, înconjurați de măgari și de supuși, solii mergeau cu pași ușori. Îngrijorarea provocată de răzmerițele indienilor aproape că le ieșise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dădea bătăi de cap. Le-am strâns mâna unchiului și vărului meu. M-au însoțit până în ocol, unde m-am urcat în trăsură. Cădea o ploaie rece. M-am întors la mănăstire de-a lungul străzilor pietruite. Orașul era iarăși cufundat într-o liniște deplină. Era întuneric beznă, în afară de felinarele ce luminau imaginea Fecioarei prinsă în vreun perete sau de-a lungul drumului. Ascultând tropotul cailor, am închis ochii și am încercat din nou să mi-l închipui pe părintele Valente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
care pentru noi este cu totul separată de ființa omului, pentru ei este o ființă care învăluie întreaga omenire. Noi... am dat greș și n-am putut să le îndreptăm această înclinație. La cuvintele neașteptate ale părintelui Valente, episcopii se cufundară într-o liniște adâncă. Dintre toți misionarii trimiși în țări îndepărtate, nici unul nu vorbise vreodată cu atâta deznădejde. — Simțămintele lor sunt atât de puternic legate de natură, încât nu se vor îndrepta niciodată spre tărâmuri mai înalte. Atâta vreme cât rămân în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
o manta uriașă și ținând în mână un felinar de fier, mergea încet cu pași răsunători zornăindu-și mulțimea de chei de la brâu. Când ajunse la colțul străzii, se întoarse ca și cum și-ar fi amintit ceva și strigă înspre casele cufundate în liniște: Han dado las once y sereno. CAPITOLUL VIII Pe masă licărea o lumânare. Flacăra pâlpâitoare arunca umbre înfricoșate pe chipul sleit de oboseală al lui Velasco. Încrederea sa obișnuită îi dispăruse cu totul din priviri făcând loc mâhnirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și ambițiile mele. Drumul de la Civitavecchia până la Sevilia a durat o lună. De când am ieșit din Sevilia în largul Oceanului Atlantic au trecut alte două luni și am înfruntat două furtuni. Mi-am petrecut fiecare zi a acestei călătorii pe mare cufundat în cea mai mare umilință. În schimb, japonezii își primesc nenorocul și se resemnează mai repede decât noi, europenii. La început priveau marea duși pe gânduri cu ochii lor goi care par să nu exprime niciodatpă nimic, dar acum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din Sfatul Bătrânilor. După zece zile, în amurg, trecură dincolo de zidurile cenușii care împresurau orașul Puebla. Ca și atunci, și acum în piața din apropierea cetății indienii cu părul împletit întinseseră pe jos vase de lut, țesături și fructe și stăteau cufundați în tăcere ca niște statui de piatră cuprinzându-și genunchii cu mâinile. — Senior Hasekura, îl mai țineți minte pe japonezul acela? — Cel care fusese o dată călugăr? Până să-l întrebe Nishi, samuraiul își adusese și el aminte de compatriotul lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]