16,541 matches
-
era caracterul opus al vecinului său; o fire mai dură, lacom și setos de avere, foarte muncitor, dar înjurăturile nu lipseau de pe limba lui. Spre deosebire de vecinul său, avu parte de o copilărie și adolescență mai ușoare. Avusese părinți care îi dăruiseră o copilărie mai fericită și lipsită de suferințe. Când se făcu flăcău, rămase și el fără părinți. A mai stat ceva timp singur, apoi, într-o zi se gândi să se căsătorească. Îi plăcea o fată din satul vecin, a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zi, făcu numai așa cum o sfătuise ea. Le măsura tuturor clienților săi cu prisos. Câteva fire de zahăr sau de orez în plus sau din orice altă marfă, iar produsele, ale căror termen de păstrare se apropia de expirare, le dăruia familiilor cu mulți copii și bătrânilor din sat. De când începu să facă așa, situația se schimba din zi în zi tot mai spre bine. Și de atunci, nu s-a mai pomenit să nu fie mulțumită. Acum sunt mulți ani
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ne binecuvântează din cer cu ploaie! Cerul își deschidea ușa și lăsa șuvoiul cel bun și rece să curgă. Adăpa pământul și pe noi toți: mari și mici, buni și răi, frumoși și urâți, moldoveni și ruși... Tata cânta: „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat. Brazdele pământului adapă-le și înmulțește roadele lui. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!” Așa repeta de mai multe ori. Avea ochii plini cu lacrimi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pomi să fie lăsăți în voia soartei. - I-am cunoscut, cum să nu? zise mama cu voce sigură. Erau doi bătrânei buni ca pâinea. Moș Anton era blândețea satului. Mătușica Agripina era și ea cuminte și omenoasă. Dumnezeu nu le dăruiseră copiii pe care îi așteptaseră mulți ani. Cred că de aceea și iubeau toți copiii satului. Își aveau căsuța exact ca o ciupercă în mijlocul ierbii. Niciun fel de îngrădire. Putea intra oricine și oricând dorea în ograda lor, chiar și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
parte, ea îi ieșea în cale și îi dădea o măsură bună de fructe pomană. Se trecură din viață repede, unul după altul. Îi înmormântară vecinii și toți cei care doriseră să ajute cu câte ceva. Înainte de moarte, moș Anton îi dăruise grădina lor lui Nicolae Botnaru, vecinul din urma casei lor, dar îl rugase ca pomii din fața casei să fie lăsați neîngrădiți, ca să poată lua fructe din ei oricine va dori. Nicolae adăugase grădina moșului la grădina sa, mutându-și gardul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
viața, apoi i-a zis: - Toate acestea ce spui tu nu se referă la fericire, ci la îndestulare. Niciunul din lucrurile pe care le-ai menționat nu-i poate învăța pe copii să se roage, să iubească, să ierte, să dăruiască, să ajute, să compătimească, să rabde. Cele ce spui tu îi va învăța să fie mândri, nu vor cunoaște niciodată ce este gândul smerit și multe alte lucruri de care are nevoie sufletul. Dându-le doar cele ce spui tu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
publice, aflate la tot pasul, inclusiv în trenuri și feriboturi, precum și confortul năucitor al mijloacelor de transport în comun se explică prin aceea că dotările acestora sunt corespunzătoare. Cum se explică amabilitatea și grija celor din serviciile publice de a "dărui" cetățeanului australian sentimentul că el, australianul, indiferent de etnie, și aici sunt multe, este cel puțin stăpânul lumii în serviciul căruia, el, funcționarul, agentul public, are onoarea să servească. Numai prin aceea că statul știe să-și aleagă funcționarii și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se scoboare la vale să-și vândă măturoaiele. De câte ori îl îmbie pe Ilie cu un măturoi, acesta îl ia și îi dă de trei ori prețul pe el. De câte ori îl lua în căruță, de atâtea ori țiganul voia să-i dăruiască un măturoi binefăcătorului său, dar acesta îi spunea cu blândețe: Dar tocmai mi-ai dăruit unul". "Mi-ai dat de trei ori cât face măturoiul", zicea țiganul, cumva bucuros de bani, cumva dorind să-l răsplătească pe acest om care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
măturoi, acesta îl ia și îi dă de trei ori prețul pe el. De câte ori îl lua în căruță, de atâtea ori țiganul voia să-i dăruiască un măturoi binefăcătorului său, dar acesta îi spunea cu blândețe: Dar tocmai mi-ai dăruit unul". "Mi-ai dat de trei ori cât face măturoiul", zicea țiganul, cumva bucuros de bani, cumva dorind să-l răsplătească pe acest om care-l purta prin mijlocul satului, în văzul tuturor, vorbind cu el tot atât de serios precum vorbea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
spune: "Mulțam' Șofroane, primesc cu dragă inimă darul tău, dar atunci am și eu un dar pentru tine, numai că pentru asta trebuie să vii la mine acasă". Când țiganul a văzut mânzul pe care Ilie voia să i-l dăruiască, a crezut că i se despică țeasta de bucurie. Negreșit în acest om locuiește Dumnezeu, își spunea țiganul în sinea lui, iar eu trebuie să mă învrednicesc de milostenia lui. Grea povară pentru un țigan sărac, dar față de Ilie vreau
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
înapoi, în urma lui se căsca o prăpastie. În acele momente de furie și disperare, spuneau legendele lor, se zămisleau cei cărora le punea Dumnezeu vioara în mână. Și ea fusese zămislită într-o astfel de clipă de disperare. I se dăruise harul, dar i se cerea viața, clipă de clipă, picătură cu picătură. Muzica ei era disperarea ei. O compunea, în memorie, ca să nu-și piardă mințile, dar nu ar fi îndrăznit să o aștearnă pe hârtie. Compunea acasă, pe furiș
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din pat și poate închide ușa pe dinafară. Această cruzime o trăia cu atâta panică, încât nu mai era în stare să se lase în voia bucuriei care o cuprindea la atingerea lui, nu mai avea energie decât să se dăruie, plăcerea o ascundea undeva înlăuntrul ei ca pe o vrabie speriată. Nu, nu putea să uite că fac dragoste contra cronometru. Uneori Alex era furios pe ea, îi punea întrebări iscoditoare, chiar îi imputa că e incapabilă de plăcere. Până
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
impresia că îmi fuge pământul de sub picioare... - Extraordinar... netrebnica! Ți-am spus eu, ți-am spus eu că aceasta nu e o ființă omenească, ci o viperă, tot timpul ne-a dușmănit. Și tu care erai gata oricând să-ți dăruiești întreaga ființă pentru ea. Ai văzut!? Acuma îmi dai dreptate!? Îmi dai dreptate, Ina? repetă el, în glasul lui făcându-și prezența acumularea unei nestăvilite furii, o nemărginită revoltă. Neașteptând răspuns la spusele lui, continuă să arunce cuvintele ca pe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
stare să-ți dau răspuns la întrebarea ta. Pentru mine e suficient, să-i pronunț numele acelei nenorocite, și cu asta am spus totul. - Olga, Olga, prietena mea cea mai bună, pentru care eram în stare... Se subînțelegea că se dăruise fără rezerve unei prietenii nemeritate, care acum, deși se spulberase, devenise mai mult decât dureroasă. Uite ce a putut face, uite, Alex? - Eu plec să anunț cazul la Miliție. îl cunosc pe comandant și am să-l rog personal să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și-i dă chip de floare și alte minunății, dă strălucire aurului meșterindu-l în podoabe prețioase, face ca arama să împrumute culoarea lunii în nopțile de mai. Fără țigani, pământul ar fi foarte sărac, pentru că ar lipsi cântecul. Noi dăruim oamenilor, o dată cu toate acestea, o parte din sufletul nostru încălzit la flacăra mereu vie a înzestrărilor cu care Bunul-Bunilor ne-a dăruit. Ceea ce vă spun eu vouă acum nu e o poveste; e viața celor care au fost demult, tare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
culoarea lunii în nopțile de mai. Fără țigani, pământul ar fi foarte sărac, pentru că ar lipsi cântecul. Noi dăruim oamenilor, o dată cu toate acestea, o parte din sufletul nostru încălzit la flacăra mereu vie a înzestrărilor cu care Bunul-Bunilor ne-a dăruit. Ceea ce vă spun eu vouă acum nu e o poveste; e viața celor care au fost demult, tare demult. Moșii noștri au străbătut pământul, din îndepărtata și marea Indie, flămânzi și goi și însetați, prin pustiurile și pulberile Asiei. Apoi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
miresei se făcea pe banii de la salbă, mirele având din acel moment puterea de viață și de moarte asupra alesei sale. Dacă mireasa se dovedea fecioară, soacra își spăla nora din creștet până în tălpi, semn că o prețuiește, și îi dăruia salba ei de aur. Închina apoi o cupă de rachiu în cinstea ei. * Preocupați de viitoarea noră, Lisandru și Rafira își cercetau în taină fiul să vadă dacă ochii plini de vioiciune ai băiatului lor drag săgetau pe vreuna dintre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
siguranță trăia sentimente asemănătoare cu ale ei. Se atașase de băiat, îl crescuse cu toate greutățile și sacrificiile ce le incumbă viața în șatră, de la primele lui zile de viață până la această vârstă. Îl ocrotise sub aripile ei și-i dăruise, o dată cu inima, dragostea pe care numai o mamă poate fi în stare să trăiască acest sentiment, cu toată intensitatea. * Sosi și ziua verdictului: hotărârea privind paternitatea celor doi copii. Alex și Ina se înfățișară în sala de ședință a Judecătoriei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
trebui să te mai gândești, îi spuse Alex? - Eu vă înțeleg; voi ați vrea să urmez o facultate, să mă însor cât mai târziu și dacă se poate, cu o româncă. Inima mea însă nu-mi mai aparține, i-am dăruit-o Voicăi, cea mai frumoasă fată din șatra mea. Nu știu dacă o să înțelegeți, dar noi ne cunoaștem de mici copii, am jurat unul altuia să fim împreună o viață. Eu nu pot trăi fără ea! Rostul meu pe pământ
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, obligă negustorii din Polonia, ce duceau mărfuri în Transilvania, să plătească „vama cea mică” în vama de la Moldovița, iar a doua oară la data de 18.XI.1409, când, prin act de danie, același Domn dăruiește „vama Moldoviței, în vecii vecilor, Mănăstirii Moldovița”, ctitorită în anul 1401. Din sat domnesc aflat lângă vama Moldoviței, la vărsarea în Moldova a râului Moldovița, devine astfel sat mănăstiresc, confirmat mai târziu de Ștefan cel Mare la 15.XI.1499
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
despre semnificația coloanei astfel: „Stâlpul lui Vodă rămase ca semn al neașteptatei manifestări războinice făcute de un voievod moldovean într-o epocă de slăbiciune și înjosire, pe drumul lui Petru Rareș, cel puternic și mândru”. Obcinile bucovinene sunt locuri mirifice, dăruite de Dumnezeu credincioșilor săi, căci Vatra Dornei, stațiune balneară bogată în burcuturi tămăduitoare, cu un climat numai bun pentru bojocii tuberculoși sau inimă rea, și comuna turistică Vama, supranumită Mica Sinaie, datorită formelor de relief ce dau impresia unui ceaun
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
militare purtate și o pereche de cizme ofițerești din piele, pe care bunica le recondiționa cu mare grijă și le vindea ca fiind ganț noi sau îmbrăcate o dată sau de două ori. Satisfacția gheșeftului era așa de mare, încât ne dăruia la toți din câștig câte un lucru de trebuință. Pe vremea aceea, nu se inventaseră pamperșii, iar chiloții de damă se găseau mai greu, așa că țărăncile umblau goale pe sub catrința înfășurată de două-trei ori și strânsă la brâu cu bârnețul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
-o bucată cu bucată, și a construit o vilă în orașul Câmpulung Moldovenesc, pentru Elena. Valeria era o bucătăreasă renumită, care gătea în special la nunțile domnești, după rețete austriece, noi copiii fiind topiți după prăjiturile delicioase ce ni le dăruia. Avea toate calitățile unei gheișe japoneze, deosebit de prietenoasă, informată la zi cu ultimele știri, știind și toaca-n cer. * Născută în anul 1903, sora cea mare Eugenia, cunoscută mai ales sub diminutivul Jeni, a fost și mama mea de-a
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cel de moarte” clinică! * Grădina casei noastre era mărginită, în preajma gardurilor, de tufe de coacăze îpăltinei), având fructe sferice micuțe, dispuse în ciorchini roșii sau negri la coacere toamna și tufe de agrișe cu fructe ovoide roșii în pârgă, toate dăruind gurii rafinate gusturi dulciacrișoare la maturitate, dezvoltare pe care nu o mai apucau, căci le devoram crude, chiar dacă ne făceau gura pungă. Norul de lăcuste devoratoare ce eram, îi cuprindea pe frații Cimpoieșu îMihai, Ghiță și Vasilică), Lala, Tuna, frații
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
adeverit întărirea Cuvântului, Dumnezeul nostru, Mărire Ție... Întâmpinarea alaiului cu Iordanul, în fiecare gospodărie, era anunțată pe ulițe de grupuri de copii, din care uneori făceam și eu parte, chiuind: „Chiraleisa”, „Chiraleisa”.., enoriașii întâmpinându-ne din poartă cu lumânări aprinse, dăruindu-ne colăcei, pampuște îgogoși), mere, nuci și grițari îcreițari), astfel că trăistuțele noastre se umpleau și nu de puține ori dădeam fuga pân-acasă să le deșertăm. Era un du-tevino, o distracție unanimă și o hârjoană până noaptea târziu, când
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]