1,962 matches
-
scria „din partea lui don Federico: aruncă-l pe cel vechi“, și m-am prelins pe furiș spre camera mea. M-am Întins pe pat În semiîntuneric și am adormit gîndindu-mă la inspector, la Fermín și la ceasornicar. CÎnd m-am deșteptat, era ora două noaptea. M-am dus pe hol și am văzut că tata se retrăsese În camera lui cu deșteptătorul cel nou. Apartamentul era cufundat În beznă, iar lumea Îmi părea un loc mai obscur și mai sinistru decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
soțul ei, a murit de câțiva ani, ea a rămas în cercul lor de prieteni, unde este tratată "ca o regină", spune Silvia, nu fără urmă de invidie. "Mitică a știut să o respecte pe Ștefi, a făcut-o mai deșteaptă, mai frumoasă și mai bună decât este". Dar recunoaște tot ea că Ștefi s-a dedicat complet carierei de medic a lui Mitică, nu i-a cerut bani, ci l-a ajutat să-și termine medicina, s-au mulțumit cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
noi ne bălăcim în necurățenie și minciună! Oameni buni - și-așază meșa care i-a alunecat - oameni buni, cine va salva România? Putrezim pe picioare ca o balenă bătrână care nu mai poate lupta cu poluarea! Dar trebuie să ne deșteptăm, trebuie să-nvățăm să facem din oasele ei un templu! Un templu! Altfel cine va salva România? Cine va salva România? strigă plin de durere. Pentru numai 30.000 poți să cumperi Ora profetică. Ierarhii o afurisesc în mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
valet elvețian. Magistratul trebuie distrus. Lăsat în voia lui, va face din tiranie o artă, e capabil de subtilități incredibile și nimeni nu va mai reuși să deosebească, vreodată, despotul de părintele de neam. Mi-a ars manuscrisele. M-am deșteptat: declanșez întâi evenimentele, să rămână ceva. Pe urmă transcriu. O să-i pice prost romanul ăsta. Ultimul, pentru amândoi. Actorul își toacă forțele într-o luptă deschisă. S-a transformat într-un scandalagiu, va obține efecte contrare. Reținerea Magistratului - care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Tot or bate stelele, / Iară luna va străbate / Dulcea ta singurătate. // MAMA: Și când vântul va șopti / Mândru mi te-a adormi, / Și când vântul va sufla / Teiul se va legăna, / Florile-și va scutura, / Lin că mi te-o deștepta / Sub rotirea norilor, / În căderea florilor. / Sub lucirea stelelor, / Către locul ielelor. / Sub frunza stejarilor / La glasul izvoarelor, / Și al ursitoarelor...// CORUL (șoaptă repetată, ca o reverberare): Ursitoarele! Vin ursitoarele! Ursitoarele! (Intră cele trei Ursitoare. Din spatele Mamei, care pare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a veni, atunci... atunci de asemeni l-oi iubi!" Te-am așteptat de când s-a născut pe lume dragostea. Și nu mai veneai, și-mi părea că aerul și lumina din preajma mea dorm și n-au s-ajungă a se deștepta vreodată decât la sunetul pașilor tăi. IERONIM: Mai spune! Cât de frumos știi tu să spui! FRUMOASA FĂRĂ CORP: Ce să-ți mai spun? Tu crezi că aici, în singurătatea mea, totu-i înflorit și luminos, dar nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
case pică tot mai rar și-n grămezi de neguri apele se strâng... F1: Lumea-ntreagă doarme... F4: Streșinile plâng. * B1: Dormi, iubire dulce... B2: Numai eu întârzii, singur, pe cărare, farmecul acestei clipe trecătoare. Gândurile mele vin să te deștepte, din pridvorul tainic să cobori pe trepte; să cobori în toamna limpede și rece și, visând cu mine clipa care trece, să-mi sporești tristețea ceasului târziu când, străin de tine, sufletu-mi pustiu va porni zadarnic, rătăcind pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ne jucarăm pantomima zgomotoasă până la finalu-i cutremurător. Am dormit până când zorii se strecurară prin țesătura subțire a draperiilor. Trezit înaintea ei, am fost uimit de culoarea sa, care era la fel de rece ca și expresia pe care o avu când se deșteptă, și care nu se schimbă deloc în timp ce-mi căută penisul cu gura. Iar apoi, răsucindu-se pe spate, se trase în capătul patului și-și lăsă capul pe pernă, cu coapsele desfăcute larg astfel încât puteam să văd unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
trezi, și tocmai de-aceea îi adresăm rugăciuni și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bucurie scările căminului din Grozăvești cu lucrări americane in print. Mi le aducea de îndată ce le primea. Ce, e puțin lucru să ai bibliografie ceea ce încă nu era publicat în SUA? Inserție. După ce am fost aruncați din facultatea în care ne deșteptam, în lumea în care dacă am fi dat curs instinctului de conservare, trebuia să ne prostim ca să îi putem prosti pe cei mai tineri ca noi, au intervenit alții oameni care ne-au făcut să amușinăm cu voluptate înspre filosofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
80 și m-am plictisit, am închis-o. Azi, Andrei mi-a trezit fiori pe spinare cu: vezi cum faci cu America, fiindcă aici democrația se paradește ca dracu’! Gabi A. mi-a scris și el o scrisoare de tipul: Deșteaptă-te române! Contrasta satele austriece și ungurești cu cele românești, de parcă era ceva de comparat. Poate satul Pipera, și acolo e greu ca ulițe și sistematizare! Nu am avut nici o satisfacție că a ajuns la vorbele mele și că descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o facă fericită pe Marta, așa că ar trebui să fiu mulțumit. Cipriano Algor își auzea ginerele și zâmbea în sinea lui, Spui toate astea pentru că te gândești că sunt al treisprezecelea, habar n-ai că acum sunt al paisprezecelea. Se deșteptă tresărind la auzul ușilor trântite, semn că descărcatul urma să înceapă. Atunci, încă pe jumătate adormit, își spuse, N-am schimbat numărul, sunt al treisprezecelea care stă pe locul al paisprezecelea. Așa era. După aproape o oră, îi veni rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
altfel, nu se cunoaște alt mod de a evita ca iubita mână a stăpânului să fugă brusc de contact, ca dovadă că nu e totul rezolvat în relația dintre ființele umane și ființele canine, poate că umezeala și răceala atingerii deșteaptă vechi spaime în partea cea mai arhaică a creierului nostru, vâscozitatea de neșters a vreunui limax gigantic, înghețata și unduitoarea trecere a unui șarpe, răsuflarea glacială a unei grote populate de ființe de pe lumea cealaltă. Astfel că Cipriano Algor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de coastele mele, nimic de pe lume nu m-ar fi putut face să mă mișc. Îi sorbeau răsuflarea, parfumurile, noaptea, Îi contemplam genele, Încercam disperat să ghicesc ce vis de fericire sau de spaimă le făcea să freamăte. Când se deșteptă, primele zgomote ale orașului ajungeau deja până la noi. A trebuit să dispar În grabă, făgăduindu-mi să dedic cărții lui Khayyam următoarea noapte de dragoste. XL Odată ieșit din Palatul Pustiu, mergeam strângând din umeri - răsăritul nu e niciodată cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a simțit că pe buzele lui Începea să Înflorească un surîs ca al zeilor. Ulise vorbește despre o nevoie de statornicie pe care fiecare dimineață mi-o reamintește și mie pe acest țărm. La orizont se preling vapoare care nu deșteaptă În mine nici o poftă de drum. Dimpotrivă, sînt bucuros să stau la această fereastră; să văd aceeași mare și să strivesc Între degete aceleași frunze de oțetar de lîngă zidul casei. Mă Întreb dacă există vreo recompensă pentru cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ești de foc, la piept să‐l strângi, Să‐l încălzești! și mă‐ sa biata! Cum gemea și blăstăma și se izbea Să sară‐n groapă: ‐ L‐am închis 116 Pe veci! Mi‐a fost și mie scris Să mă deștept plângând din vis, Din lumea mea. Ce urmă lasă șoimii‐n zbor? Ce urmă, peștii‐ n apa lor? Să fii cât munții de voinic Ori cât un pumn să fii de mic, Cărarea mea și‐ a tuturor E tot nimic
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
din popor Privi icoana minunată și le grăi ca din topor și mi‐i luă la goană‐ ndată; Apoi la mamă‐sa cătă În letargie cufundată ... Iar când din plânset încetă ‐ Strigându‐ i: „mamă”, în simțire, Prin farmec ea se deșteptă. Astfel și‐ o țară în pieire Mormânt și lanțuri le sfărâmă Călcând pe‐a soartei îndârjire Pe loc ce‐ i strigă fiii: „Mamă”. RONDELUL ROZELOR CE MOR E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, și mor și‐n mine
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ne trăgea de interes, că ce mai discută clientela, că dacă am auzit cumva de-aia. Da de aialantă? Mai fugise și Tomnea ăla și Goncea pusese de răsturnase orașul. Aici nea Trandafir a fost ochei. Jos pălăria, m-a deșteptat. Mi-a zis: „Bă, Gentimire, ai grijă ce discuți cu ăștia, ține-i la fereală. Mai spui și tu că o păți, că vedeți, că nu știu. Fă-te că pricepi greu, că-ți fluieră trenul lângă ureche, dă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la furat în sat la noi Știți și matale, că doar v-a golit și cutia de la acatiste, chiar la slujba de Duminica Tomii. Da’ instrumente d-astea televizioniste... Nu are încă căutare p’aci. Poate când s-o mai deștepta lumea. Dar acuma... A făcut careva un spirit de glumă și a plecat și a uitat să mai pună chestia aia înapoi. „Se lsă cu scandal“, gândi popa, înveselit. „Ăștia a lui Soporan de câte ori se întâlnesc, fie că-i nuntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ea, surâse femeia. Clocotește, ce mai. Vai de capul tău! Urmărise tot schimbul de semne dintre cei doi și aproape i se făcu milă de băiatul ei, chiar și așa cum o chinuia, că nu o lăsa să plece din casă. - Deșteaptă Gina asta, contină femeia. A știut că nu e momentul să se mai apropie. Doar dă târcoale, dar nu vine să asculte ce am să-i spun. Isteață și cu cap. Amușină ca mâța primejdia. Că ce-i în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mână. „Nu v-a-nvățat nimic Papa, de s-a ostenit să vină până aici. Sunteți și voi ca beleaua aia de Țongu, care se laudă peste tot că i-a pus Papa mâna-n cap? Ei, și? L-a deșteptat? Nu-l vezi cum se judecă pentru pământurile alea, când i-am spus că doar eu i le dau, dacă vreu.“ Mai dădu să spună ceva, apoi se răzgândi. Îl cuprinse prietenos pe Vicar pe după umeri. „Știu, e greu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în amènunțime! Urmeazè, apoi liceul, o domnișoarè promițètoare, înflorind miraculos, dar trebuind sè îndure, din cauza prospețimii frumuseții ei, persecuțiile profesoarei de chimie, strèduindu-se sè ascundè sub sobra uniformè de școalè pornirile firești de revelare a unei feminitèți pe cale sè se deștepte din lungul somn al copilèriei, luptându-se cu insubordinea șuvițelor de pèr, care, ieșind de sub cordeluțè, o incriminau în fața profesoarei de chimie cèreia, dacè i-ar fi stat în putere, ar fi tuns-o probabil la zero, nici sarafanul uniformei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
rebele Și iubind-o fără margini, scrie: visul de poet. {EminescuOpI 33} {EminescuOpI 34} {EminescuOpI 35} Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte, Visul apelor adânce și a stîncelor cărunte, Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal, El deșteaptă-n sânul nostru dorul țării cei străbune, El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel mare, zimbrul sombru și regal. ...................................... Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe sdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mâhni peste măsură. {EminescuOpI 142} SCRISOAREA III Un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținîndu-și căpătîiu mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Allah! Allah! se aud pe sus prin nori, Sgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau după olaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Se cutremură Sultanul... se deșteaptă... și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist la casa Șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a Șeihului copilă, e frumoasa
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]