2,754 matches
-
e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și {EminescuOpX 74} munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sânt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt. În tendențele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice cari-și caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
să schimbe picioarele. Credeți că mai țineam eu minte șuruburile și mai nimeream bine cu patentul și cu cheile? Asta, Petrache, începe să se enerveze. Cum eu stăm întins pe spate sub motor, de-acolo de jos beleam ochii pe dedesubt și când vedeam că iar își ridică un picior și-l pune peste celălalt, aaau... Nu s-a mai putut face nimic, s-a dus dracu lucru la motor, l-am lăsat așa cum era, cu piesele brambura și, rugînd-o pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
spinării dulci și fragede, să-ți dai viața pentru ea... Hî, hî! Hîîî... Clipe nemuritoare... Simțeam și eu că am pentru ce trăi... Și într-o zi m-a doborât... îmi lăsa bilețele... desene caraghioase cu mine și ea... și dedesubt, iscălit cu scrisul ei lat și bărbătesc, puteai să pariezi pe orice că nu era al ei, mititica ta fetiță... Așa zicea. Vrea mereu surprize... Azi nu mi-ai făcut nici-o surpriză, mieuna ea... Alergam, căutam... Ce surprize puteam să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și după o vreme, timp în care mă oprii îndelung la un pasaj din caietele mele, începui să scriu. Neprețuite caiete în care zăceau ca niște iceberguri reflexiile mele din mirifica perioadă a cursurilor universitare! Numai eu știam ce ascund dedesubt, inspirația înaripată a unei stări de spirit în expansiune, inspirație bogată, fertilă, în timp ce, paralel, Matilda dărâma ceea ce credeam eu că este împlinire în viața vie, iubire și armonie... iar paralel cu ca o mare prietenie, cu un om din generația
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu cotul. ― Rămâi aici? ― Sigur. ― Normal. Operatoarea de criblor întoarse spatele și se uită în ceafa lui Drake. ― Aterizare la șaizeci de metri de stâlpul telemetrie principal. (Gorman făcu să pivoteze camera externă. Nici cel mai mic semn de viață dedesubt.) Fiți gata pentru o redecolare imediată la ordinul meu, și găsiți-vă un nor confortabil pentru a ne aștepta. ― Înțeles, răspunse Ferro de formă. Apone se uită la cronometrul prins în mâneca ținutei. ― Zece secunde, băieți. Fiți gata! Când naveta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de pe Pământ. Sentimentul de speranță îl însoți pentru aproximativ o sută de iarzi de coborâre. În acest timp, își tot băga mâinile, pe rând, sub partea de sus a hainelor largi cu care-l îmbrăcaseră Vocea Unu și Vocea Doi. Dedesubt, corpul îi era cald încă; și, prin contact repetat, reuși să-și țină mâinile, pe rând, cât de cât calde. Dar cu cât trecea vremea și cum ei abia se apropiau de poalele pantei, nu mai avea nici o îndoială: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
o vorbă din bătrâni - se află în ochiul ce privește. În fond, arătau oarecum oameni. Cu excepția fețelor, care erau aproape rotunde și purpurii. Și că acea parte a gâtului care era vizibilă era subțire ca de schelet; dar trupul de dedesubt părea să fie mult mai mare. Toți erau gătiți în uniforme care luceau de parcă erau făcute din zale metalice. Capul, ca și fața, era rotund. Și aproape chel. Avea un fel de podoabă urâtă pe cap care semăna a păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Pândeam diminețile când bunica Aneta pleca la piață și cotrobăiam prin dulapul din bucătărie, în căutarea borcanelor mici și parfumate, legate cu țipla aia tăioasă pe care orice copil al comunismului și-a dorit, măcar o dată, s-o spargă. Acolo, dedesubt, clipoceau formele și culorile după care tânjeam: negru-vișiniul cireșelor amare; mieriul strugurilor albi; rozul unduit dintre petalele de trandafiri; maroul înghesuit și siropos al nucilor verzi; portocaliul cojilor de lămâie și gref. Închis în recipienții ermetici ai amintirilor, amețit de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în bucătărie; etajul unu era un excelent observator. Le studiam cum își aranjează halatele și trag de fustițele nesigure, obligatoriu albe și croite deasupra genunchilor. Cred că știau că mă uit sau aveau o bănuială, pentru că își puneau mereu pe dedesubt dresuri negre. Uneori, urcau două-trei într-un pat și, înghesuite, ridicau câte un picior pe peretele alb și el. Mișcarea conținea ceva lasciv și gratuit, un soi de perversitate inocentă pe care doar eu o înțelegeam, dându-i valoarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bine aplicat sau un picior tras pe sub bancă, recolta de vinete începea să freamăte, căutând să scape din aerul opărit. Îmi plimbam apoi privirea pe brațele lor. Pielea se-afla la locul ei, strălucitoare sau păroasă, lenevind în răcoarea mânecilor. Dedesubt, angrenajul de mușchi, nervi și-oscioare, irigat de litri de sânge și apă; un proces calm, silențios, precis ca un experiment de laborator. Deasupra, o floră de molecule de praf, fugărită de bacterii și devorată de acarieni; o grădină microscopică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luminat și eu, probabil că Mihnea mi-o luase înainte. Am intrat repede-n Inbox și-am deschis mesajul. Dar nu era Mihnea. În locul lui, pe mijlocul ecranului, cu litere groase, corp 18, cineva scrisese cuvintele: TOC OR IENC Și dedesubt, și mai de neînțeles: CLUNIAH Ultimele cuvinte păreau însă de-a dreptul uimitoare. Fuseseră tastate normal, fără majuscule, doar cu italice. Aveau chiar sens, poate un pic prea mult, cât să te facă să caști ochii, înainte să-i închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bleg, întâi la mine, apoi la aparat, ca la poliție. Am tras poza din față, centrat, perpendicular pe ochi. Știam că Brutus văzuse ceva, Mihnea îl așeza deseori pe masă, lângă computer. Dacă punea cerșaful, animalul se băga singur pe dedesubt, instalându-se sub monitor. Am scos poza, examinând ochii: irisul, pupila, retina, toate vizibile, strălucind de informație. Aveam mica mea teorie. Bănuiam că ultima imagine rămâne pe retină, se reține în conurile și bastonașele celulare, depozitată ca o amprentă lichidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
șansonete. Zi de zi, în versuri ample m-aș lărgi și eu nițel osanalele supreme le-aș rosti cu lux de zel; generos, în reportaje milenare l-aș reda, doar o voce să se-audă: „Să trăiești, Măria Ta!“ Și, dedesubt, o adresă ca o semnătură, pe care am recunoscut-o înainte s-o citesc: bidilov@globalmind.com Am închis fereastra. Amicul Bidileanu lucrase peste normă, producând două capodopere pe noapte, în loc de una? Sau Lepidopteros înregistrase o altă voce, care mima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în compoziție de peisaje: 1775-1851. Lucra pe condiții atmosferice, descompunând lumina și ceața în straturi succesive. Pe urmă, le aplica peste desenul inițial: un turn, o catedrală, un port. Scena dispărea instantaneu. Ziceai că omul face meteorologie, când, de fapt, dedesubt era un oraș întreg! Așa a pictat Ploaie, vapori, viteză - ultimul lui tablou supraimprimat secund, în 1844.“ „Și de-atunci?“ „De-atunci, mai nimic. Experții n-au găsit urme concludente. Pictura abstractă nici nu se mai preta la asemenea tehnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tablou la altul, când pe stânga, când pe dreapta. „Asta!“, a izbucnit ea, aproape smucindu-mi mâna din încheieturi. Ne-am oprit lângă un tablou cât un dulap. Am cercetat întâi ramele groase, negre, înspăimântătoare. Apoi am citit ce scria dedesubt, pe plăcuța metalică: „Garoafe albe și roșii“. Și mai jos, anul: 1943. Abia după aia m-am uitat la pânză. Erau, într-adevăr, niște garoafe albe și roșii. „Ăsta-i tabloul!“, a jubilat Maria. „Care tablou?“, am ridicat puțin tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prea se potrivesc tigăile căldărarilor cu podoabele cubiste ale doamnei T.“ „Nu, nu-i nici podoabă, nici ornament. E altceva, o chestie pe care astăzi o găsești pe toate mărfurile.“ „Un code-bar!“, am zis, uluit. „Exact. Lipsesc doar cifrele de dedesubt, în rest totul e-acolo. Atâta doar că avem o mică problemă; încă o problemă, printre multe altele...“ „În 1943, nu existau code-bar-uri!“, am exclamat. „Categoric, nu. Și nici aparate cu care să le citești.“ O luam de la capăt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o idee de-a lui cu una de-a mea. Am avut eu o bănuială, încă de la muzeu: proporțiile spațiilor de lumină și umbră erau prea egale; nu mai vobesc de textură. Unde ai prea multă potriveală, sigur e ceva dedesubt. Mai lipsea doar partea tehnică, aparatura. Adică un computer performant.“ „Cum ai făcut rost de el?“ „Era deja aici. Cât te-ai bălăcit tu prin cadă, eu am lucrat pe laptop. La noi, la «Hanul cu Tei», dacă ești cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
c-au dat cu bidineaua. Sau, mai rău: pictați tablouri peste-alte tablouri și le vindeți ca noi. Așa, ca să-și bată specialiștii capul, să găsească explicațiile. Arcimboldo, Bosch, Anonimul Venețian - o Pinacotecă-ntreagă. Nu știu câte tablouri ar avea câte ceva mâzgălit pe dedesubt...“ „Anonimul Venețian nu era pictor.“, m-a corectat Maria. „Știam. Iar Bosch e-o firmă nemțească de electrice. Am spus-o de efect, să văd cum reacționați.“ Nici eu nu mai știam dacă improvizam sau spuneam adevărul. Oricum nu conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe cei mai nervoși. „Vă explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus caligrafic, cu respect față de detalii. De parcă s-ar uita cineva. L-am lăsat să plătească și-am ieșit din restaurant. Maria nu știa ce să mai spună, tânărul Lupu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bere și jucau table. Toți ascultau „Radio Vacanța“; nu se prindea alt post. Hotelurile sclipeau, puseseră și neoane pe ele, să li se vadă seara numele. Acum erau pustii, descojite, nu se uita nici dracu’ la ele. Dacă treceai pe dedesubt, îți mai cădea și vreo cărămidă în cap. „Vezi că imediat după intrarea-n Tuzla se face-un drum de țară, la dreapta. Te bagi pe el.“ „E desfundat?“, l-am întrebat pe Mihnea. „Posibil. Mergi ușor, ca pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parcă aveam de-ales? „A patra casă, pe stânga. Aia cu gard verde.“ Nu se zărea nici casa, nici gardul, cu-atât mai puțin culoarea. Farurile orbecăiau prin apă și beznă. Drumul dispăruse, mașina se scufunda ușor, roțile patinau pe dedesubt. Puteam să fim și-n Techirghiol, nu era mare diferență. „Aici!“, a mârâit Mihnea, „Urc-o pe dâmbul ăsta!“ Am tras de volan și-am ieșit din apă cu roțile din față. Nu era bine: parcă simțeam cum se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu bănuiești nimic. Citești despre salate sau biscuiți, și povestea se referă de fapt la o întâlnire secretă. În plus, are protecție, nu glumă. Suprapunere 3-D, protejată prin trei coduri de-alarmă. Dacă ai noroc și-i spargi pagina de dedesubt, se șterge textul cu totul, nu mai rămâi nici cu salata. Nu poți să-l fixezi pe gagiu. Zici că funcționează simultan, cu-o minte peste-o altă minte.“ „Pămpălăul ăla?“, s-a mirat Maria, oarecum nepoliticos. „Fostul tău coleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
merită să cauți. Alteori, detaliile țâșnesc când te-aștepți mai puțin: imaginile se-acumulează, crustele neuronilor se desfac, eliberând mii de spori electrici. Culorile strălucesc putred, călduros, îți vine să le râcâi ca pe-o eczemă, să vezi ce-i dedesubt. Camil Petrescu, după ce l-a studiat bine pe Proust, numește chestia asta „memorie involuntară“. Noi, teoreticienii virtuali, îi spunem „memorie reziduală“ (sau RAM). M-am lipit de Maria în pat. Nu era un pat, doar o improvizație, o canapea bombată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
excursie la Paris. S-a grăbit să treacă dincolo, cu pantofii într-o mână și costumul în cealaltă. Îl purta pe braț, la dungă, cum fac ospătarii cu șervetul; sacoul stătea smirnă, cu un mic umeraș de lemn băgat pe dedesubt. A închis ușa după el, cuminte și respectuos. Eu am fugit să mă bărbieresc. Mă aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni, după a face baie. Uram apa, era suficient să mă uit la un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culoarea aia lucios-arămie a verii, care te stârnește numai când te gândești la ea și de unde pornesc toate nuanțele plăcerii: cafeniu-mat; ciocolatiu; sahara; mulatru-intens. Luminile și umbrele jucau acolo, dezvelite sau acoperite de hainele ușoare, în tonuri deschise. Ghiceam pe dedesubt porțiunile neatinse: sânii albi pe forma triunghiulară a costumului de baie (în contrast cu roșul sfârcurilor și maroul catifelat al mameloanelor); linia fundului; carnea dintre gât și lobul urechii; tălpile din saboți sau sandale (zăreai doar conturul, când călcâiul se ridica pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]