KorAP: Find »[drukola/base=descântec & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...78 >

1,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

intarsiile de argint aurit, pe curtenii persani acoperiți de patină, și zice: — Habar n-am despre ce vorbiți. I-a omorât pe Baker și Penny Stuart. I-a sunat pe mobil în cursul zilei dinaintea morții. Le-a citit amândurora descântecul. — Dumneavoastră credeți că i-am omorât pe nefericiții aceia doi cântându-le? zice. Astăzi poartă un costum galben, dar părul îi e tot roz și umflat. Are pantofi galbeni, dar la gât îi atârnă tot lanțuri și medalioane de aur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a ales din tot succesul și din toată împlinirea pe care mobilele astea ar fi trebuit să le arate. — Chiar are vreo importanță, în ordinea superioară a lucrurilor, cum au murit soții Stuart? zice. O întreb cum a aflat de descântec. Atunci când i-a murit fiul, Patrick? Și ea merge pur și simplu mai departe, lăsându-și degetele să alunece de-a lungul muchiilor sculptate, de-a lungul suprafețelor lustruite, mătuind mânerele și mânjind oglinzile. N-a fost nevoie de prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din cartea de versuri. Îi spun cât este de important să nu descopere nimeni vraja. După ce am văzut ce i s-a întâmplat lui Duncan, jur că o să-mi ard toate notele și o să uit că am știut vreodată de descântec. — Și ce-o să vă faceți dacă n-o să-l puteți uita? zice. Ce-o să vă faceți dacă o să vă rămână în cap și o să vă tot bântuie, ca melodiile alea tâmpite din reclame? Ce-o să vă faceți dacă o să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
părere ați avea dacă v-aș spune că și eu am jurat să fac la fel? Eu. O femeie care, ziceți dumneavoastră, și-a omorât fără să vrea copilul și soțul, o femeie care a fost chinuită de puterea acestui descântec. Dacă cineva ca mine începe, până la urmă, să se folosească de cântec, de ce credeți că dumneavoastră nu o să faceți la fel? Pur și simplu nu o să fac așa. Sigur că nu, zice, apoi râde fără să scoată nici un sunet. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ar fi mai bună fără anumiți indivizi. Da, lumea ar putea fi perfectă cu câteva ajustări pe ici, pe colo. Cu un pic de curățenie. Cu un dram de selecție, dar nu naturală. Dar nu, nu o să mai folosesc niciodată descântecul. Niciodată. Dar, chiar dacă o s-o fac, n-o să-l folosesc ca să mă răzbun. N-o să-l folosesc ca să-mi fac viața mai ușoară. Și în mod sigur n-o să-l folosesc ca să fac sex. Nu, nu aș face-o decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu ciuperca aia care te manâncă de cur la sala de fitness? Vezi că trebuie să-i freci la cap pe ăia de la Treeline dacă vrei să faci vreo treabă! Și, cât ai clipi, cât îmi ia ca să străbat coridorul, descântecul mi se derulează în gând, în timp ce-mi culeg haina din cuier și pornesc spre ușă. Dar nu. Niciodată n-o să-l mai folosesc. Am zis. Nu mai vreau. Niciodată. Capitolul 11 Obsedații de zgomot. Oamenii ăștia alergici la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
radio prin zgomotul pe care-l face jetul dușului, prin vuietul apei în cadă, prin plesnetele scoase de perdeaua de plastic. Nu-i vorba că aș vrea să-i omor pe toți, dar tare bine ar fi să dezlănțui puterea descântecului asupra lumii ăsteia. Doar ca să mă bucur văzând spaima care cuprinde totul. După care s-ar interzice sunetele puternice, orice fel de sunete care ar putea ascunde o vrajă, orice muzică sau zgomot care ar putea camufla un poem letal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nu mai au nici o valoare, în care rugile nu mai înseamnă nimic, în care promisiunile sunt făcute doar pentru a fi încălcate de îndată, n-ar fi rău să vedem cum cuvintele își redobândesc puterea. Într-o lume în care descântecul ar fi cunoscut de toată lumea am avea parte de camuflaje de sunet. Ar patrula gardienii, ca în vreme de război. Însă, în loc să caute ferestrele luminate, ar ciuli urechea la zgomote și le-ar spune oamenilor să tacă. La fel cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
îl generază pe următorul. Vocea mi se înalță ca pe o scenă de operă. Cuvintele tună și se rostogolesc cu sunetul profund al unei piste de bowling. Tunetul prinde ecou în faianță și linoleum. Cu vocea asta răsunătoare, de operă, descântecul nu mai sună absurd, așa cum suna în biroul lui Duncan. Sună plină și grea. Este sunetul blestemului. Este blestemul abătut asupra vecinului meu de deasupra. Îi pun capăt vieții; am rostit întregul poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit prin mâncare. Și gagica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sunt până în redacția de știri. În lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un bărbat încearcă să-și mai facă și el loc înăuntru. Iute cât ai zice pește, pe când stau storcit de peretele liftului, mintea mea scuipă descântecul cu o putere care-mi mișcă buzele la fiecare cuvânt. Omul se uită la noi toți și pare să dea înapoi cu încetinitorul. Înainte să-l vedem căzut la podea, ușile se închid și începem să urcăm. În redacția de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice. Femeia de la radio o face jigodie pe curva care plânge. Coperta revistei First Class zice: „Pentru o zibelină faci moarte de om“. Și, iute ca un sughiț, în timp ce ascult cu o ureche radioul și cu un ochi citesc revista, descântecul mi se derulează în gând. Din radioul cu ceas nu se mai aude decât curva care plânge întruna. În loc de femeia în vârstă - tăcere. Tăcerea de aur, atât de dulce. Prea desăvârșită ca să mai fi rămas cineva în viață. Curva trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
inel de argint. — Știu ce este, zice, și ridică mâna. Înainte să strângă degetele, împăturesc hârtia și o bag la loc în buzunar. Cu mâna încă în aer, întinde arătătorul spre mine și zice: — Am auzit de așa ceva. E un descântec de adormire, nu? În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul: Rezultatul ultim al morții este chemarea renașterii. De-a lungul blatului lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
În cartea de pe biroul ei este o frază subliniată cu markerul: Rezultatul ultim al morții este chemarea renașterii. De-a lungul blatului lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să-mi spună despre descântecele astea? o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
plin de furie. De amărăciune. Cam așa ceva. Se oprește din scris și răsfoiește prin cartea subliniată. Se oprește la o pagină, citește un pic, apoi dă la altă pagină. Un om echilibrat, zice, un om normal ar trebui să citească descântecul cu voce tare ca să adoarmă pe cineva. Citește în continuare, încruntă sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte. — Majoritatea sunt de la doamna doctor Sara, zice. Și-i zic că descântecul are un efect mai puternic decât acela de a adormi oamenii. — Cum adică? zice. Adică îi omoară. Ești sigură, zic, că n-ai văzut-o niciodată pe Helen Boyle cu o carte care se chema Versuri și poezii din lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-o pe doamna doctor să se reîncarneze? O rog s-o sune odată pe Helen Hoover Boyle, și poate că o să stăm de vorbă. Pagerul meu începe să bipăie. Și ființa asta, Mona, zice: — Deci ziceți că Helen folosește același descântec? Mesajul de pe pagerul meu zice să-l sun pe Nash. Pagerul zice că e important. Nu am nici o dovadă, zic, dar doamna Boyle îl știe. Am nevoie de ajutorul ei ca să-l pot controla. Ca să mă pot controla. Și Mona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fost pentru mine doar un șef de departament, zic eu acolo, doar un mentor. Leslie Duncan a fost pentru mine ca un părinte. Al dracului să fie Oliphant, cu mâinile lui transpirate. Iute ca un fior, înghețându-mi șira spinării, descântecul mi se învârte în gând, iar numărul victimelor crește. Probabil că Oliphant cade pe podea sau alunecă din scaun. Iată că problemele mele cuagresivitatea ca un butoi de pulbere, explodează din nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint pe domnul Streator. Prietenul meu, Stridie. Și puștiul își dă părul din ochi și se uită la mine. Zice: — Coacăză crede că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
O vacanță în familie. În căutarea unui potir, dar nu sfânt. O sută de tigri de hârtie avem de ucis în calea noastră. O sută de librării avem de jefuit. Avem de dezarmat cărți. Avem de salvat lumea întreagă de descântecul blestemat. Campanulă îi zice lui Rodie: — Ai citit despre morțile misterioase? Ei zic că seamănă cu boala legionarului, dar după părerea mea arată mai degrabă a magie neagră. Și Mona, cu brațele întinse, lăsând să se vadă părul castaniu de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
în 1930, dispăruseră în proporție de aproximativ nouăzeci și opt la sută. Ciuma s-a răspândit și a distrus alte treizeci și patru de specii indigene de rozătoare, dar și vreo câțiva oameni mai ghinioniști în fiecare an. Îmi vine în minte descântecul, nu-mi dau seama de ce. Mie, una, zice Mona, când îi dau cartea înapoi, îmi plac tradițiile străvechi. Îmi pun speranța că, nu știu cum să spun, călătoria asta va fi pentru mine ca o căutare de sine. Și că o să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice. Și cred din răsputeri că, într-o bună zi, își va reveni pe deplin. Agenda ei legată în piele roșie se află pe locul dintre noi. O întreb, în timp ce străbatem Dakota de Nord și Minnesota, cum a dat de descântecul de adormire. Și, cu o unghie roz, apasă un buton, undeva, în întuneric, și trece mașina pe pilot automat. De altundeva, din întuneric, aprinde plafonierele. Pe vremea aia eram agent de vânzări la Skin Tone Cosmetics, zice. Stăteam într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șalelor mele și zice: — Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie... Care nu sunt în stare să asculte... Descântecul mi s-a învârtit prin cap atât de repede, că nici nu mi-am dat seama. Aproape că adormisem. Ceea ce dovedește cât e de greu de stăpânit. Pot să ucid și în somn. După câțiva kilometri de tăcere, ceea ce oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mână și scoate un cilindru lucios. Cu aerul condiționat la maximum, pulverizează spray de gură pe o batistă și și-o duce la nas. Pulverizează spray de gură în aeratoarele de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba de ceaslov. Și, formând un număr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
gură pe o batistă și și-o duce la nas. Pulverizează spray de gură în aeratoarele de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba de ceaslov. Și, formând un număr, Stridie zice: — Dacă-l găsim, o să-l folosim cu toții. O să-l distrugem, zic. După ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]