1,864 matches
-
preamputație. De multe ori amputația este întârziată datorită rezistenței pe care pacientul o opune în speranța soluționării complicației pe cale nechirurgicală. În multe situații spitalizările prelungite, care pot însuma câteva luni de zile, reprezintă „soluția” temporară costisitoare, care nu poate evita deznodământul final: amputarea piciorului, mai joasă sau mai înaltă în funcție de starea circulației în membrul interesat. Imobilizarea prelungită a acestor pacienți și lipsa interesului de autoîngrijire (transferată personalului medical) poate conduce la deteriorarea stării fizice și intelectuale. Riscul apariției escarelor este de
Tratat de diabet Paulescu by Carmina Alexandru, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92225_a_92720]
-
față de risc ia o formă specifică: vor să minimizeze pierderile maxime posibile. Cooperarea (tăcerea) îi răsplătește pe amândoi cu alegerea numărul doi (pedeapsa mai mică). Dar în aceeași măsură îl face pe cel ce dorește cooperarea vulnerabil celui mai prost deznodământ cu putință (să primească pedeapsa cea mai mare știind că partenerul este cel care l-a trimis în închisoare). Fiecare se poate asigura împotriva dezastrului mărturisind (defectând cooperarea). Astfel, alegerea rațională este abandonarea cooperării, chiar dacă amândoi știu că ar ieși
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
se poate asigura împotriva dezastrului mărturisind (defectând cooperarea). Astfel, alegerea rațională este abandonarea cooperării, chiar dacă amândoi știu că ar ieși mai bine cooperând. Amândoi sfârșesc cu alegerea numărul trei, deoarece acesta este singurul mod să se asigure că amândoi evită deznodământul cel mai prost cu putință. În acest caz, conflictul nu survine din cauza vreunui defect specific al actorilor. Ei sunt într-adevăr egoiști, dar nu neapărat rău-intenționați. Departe de a-și dori conflictul, amândoi preferă în fapt cooperarea. Nu sunt nici
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
structurală) privind relativa stabilitate a sistemelor bipolare și multipolare. Structura împinge statele în anumite direcții. Ea nu determină în mod mecanic rezultatele. Statele sunt de asemenea subiectele a numeroase alte presiuni și influențe. Uneori, "variabilele exogene" sunt decisive în determinarea deznodămintelor. Aceasta nu scade din importanța polarității sau a anarhiei. Se întâmplă doar ca, uneori, alte forțe să fie mai puternice. Predicțiile realismului structural sunt, precum notează în mod repetat Waltz, "indeterminate" (1979: 124, 122, 71; 1986: 343). Teoriile științelor sociale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
considerat globalizarea capitalistă ca preludiu pentru o lume cosmopolită mai pașnică. Ilustrând acest argument, Waltz a susținut că marxiștii nu au reușit să aprecieze implicațiile convingerii că socialismul s-ar putea institui mai întâi în cadrul unuia sau mai multor state-națiune. Deznodământul acestei așteptări era acela că guvernele vor trebui să-și asigure supraviețuirea națională înainte de a putea spera să exporte socialismul în alte părți ale lumii (Waltz 1959). Remarca lui Troțki privind faptul că el va rosti doar proclamații revoluționare în calitate de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
o depășește, nici ceea ce rămâne sub ea.” (Democrit) „Disprețuim planurile mari când nu ne simțim capabili de mari succese.” (Vauvenargues) Sfârșitul depinde de Început. Într-adevăr, un proiect conceput În mod logic și În termeni realiști poate previziona obținerea unui deznodământ fericit. Sunt Însă și excepții: poate fi un Început mai ezitant, dar redresarea de pe parcurs să ducă la un sfârșit bun; sau Începutul să fie bun, dar greșelile de pe parcurs să compromită obținerea unui rezultat bun.) Bate și ți se
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pentru care are vocație, decât obosește! Μ Unii nu văd În prietenie și chiar În iubire decât un prilej de a-și trăi singurătatea În doi. Μ Cel care este foarte preocupat de propria biografie Îi pregătește fără să vrea deznodământul Înainte de vreme. Μ Funcția conștiinței: a face din om o ființă cu instincte tocite, amânate sau controlate. Dacă animalul trăiește În regatul automatismului natural, omul trăiește În cel al rigorismului moral (sau cum foarte frumos spune Emil Cioran: „Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
oglindă în care să ne privim pe noi înșine, înainte de a face necesara toaletă a conștiinței cotidiene. Atît." Am simțit, mărturisesc, nevoia de ceva mai mult și poate că nu atît în ideea sancționării conștiințelor vinovate, cît în aceea de deznodămînt dramatic al unei drame puternice, deci pentru spectacolul însuși. Ștefan Oprea Obsesia ca sursă a creativității Pe Constantin Popa actorul, dramaturgul și poetul îl urmărim de-o viață, atît pe scena Teatrului Național, cît și plin librăriile prin care și-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
teoria franceză e de fapt literatură, ce rost mai are literatura franceză ? Fără literatura franceză propriu-zisă, un autor ca Lionel Ruffel n-ar fi putut propune un concept care să dea seama de valoarea temporală a postmodernismului, Împrumutat din poetică : deznodămîntul. Este un cuvînt - Înainte de a fi un concept - care numește bine metanarațiunea istoriei literare românști contemporane, una În care punctul culminant a fost reprezentat de prăbușirea regimului comunist. II. 2. Postmodernismul ca deznodămînt al modernismului Numai că, În România anului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
valoarea temporală a postmodernismului, Împrumutat din poetică : deznodămîntul. Este un cuvînt - Înainte de a fi un concept - care numește bine metanarațiunea istoriei literare românști contemporane, una În care punctul culminant a fost reprezentat de prăbușirea regimului comunist. II. 2. Postmodernismul ca deznodămînt al modernismului Numai că, În România anului 2007, și În ciuda unui număr anunțat la ora aceasta al revistei Euresis dedicat postmodernismului, „cearta postmodernismului” a ieșit din modă. Foarte bine, dacă asta s-ar fi Întîmplat după o clarificare conceptuală măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Inițiativa lui Ruffel mi se pare În primul rînd importantă: aceea de a lega două tipuri e discurs: cel literar și cel filozofic, În primul rînd tematic. Tema este aceea a sfîrșitului, Într-o variantă Însă inedită: nu sfîrșit, ci deznodămînt. „Deznodămîntul, scrie el, nu e definitiv, ci mai degrabă fondator. Nici Început nici sfîrșit, limitat și tranzitoriu, el desfășoară o temporalitate complexă, Întoarsă În același timp către trecutul pe care-l transformă și către viitorul pe care-l autorizează.” Să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Ruffel mi se pare În primul rînd importantă: aceea de a lega două tipuri e discurs: cel literar și cel filozofic, În primul rînd tematic. Tema este aceea a sfîrșitului, Într-o variantă Însă inedită: nu sfîrșit, ci deznodămînt. „Deznodămîntul, scrie el, nu e definitiv, ci mai degrabă fondator. Nici Început nici sfîrșit, limitat și tranzitoriu, el desfășoară o temporalitate complexă, Întoarsă În același timp către trecutul pe care-l transformă și către viitorul pe care-l autorizează.” Să zăbovim
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu e definitiv, ci mai degrabă fondator. Nici Început nici sfîrșit, limitat și tranzitoriu, el desfășoară o temporalitate complexă, Întoarsă În același timp către trecutul pe care-l transformă și către viitorul pe care-l autorizează.” Să zăbovim puțin asupra deznodămîntului lui Ruffel. În primul rînd, e un termen dialectic, al unei dialectici dramatice, desigur. Este ceea ce-l apropie de teoria lui Semir Badirm care afirma În eseul său: „Sinonim al modernității În raport cu tradiția modernă, postmodernitatea are ca sarcină afirmarea, Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este - cum scria Hugo Friedrich despre poezia modernă. Modernitatea este o ființă istorică În afara oricărui dubiu. Post-, din contră, echivalează cu o decolare de pe planeta modernității spre un ceva halucinant de obscur, dar spre un ceva. O altă miză a deznodămîntului lui Ruffel este marxismul, iar aici, iarăși, ar fi multe de spus. Rețeaua discursurilor deznodămîntului le cuprinde pe cele produse imediat după „dubla cădere (a zidului Berlinului și a statuilor din Moscova), de către filozofi marcați, În mod foarte diferit, de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dubiu. Post-, din contră, echivalează cu o decolare de pe planeta modernității spre un ceva halucinant de obscur, dar spre un ceva. O altă miză a deznodămîntului lui Ruffel este marxismul, iar aici, iarăși, ar fi multe de spus. Rețeaua discursurilor deznodămîntului le cuprinde pe cele produse imediat după „dubla cădere (a zidului Berlinului și a statuilor din Moscova), de către filozofi marcați, În mod foarte diferit, de istoria și gîndirea marxistă.” Din cauze binecunoscute, Marx este În România un tabu. Nu ne-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
minoritățile, undergroundul artistic dintr-o anumită perioadă a secolului trecut, etc? (și aici, desigur, revenim În România: cum să pui marxismul În relație cu undergroundul???) O altă miză, În fine, a cărții lui Ruffel este redeschiderea dialogului cultural cu America. „Deznodămîntul, scrie Ruffel, refuză obișnuitele discursuri ale sfîrșitului care Încearcă să definească și chiar să creeze contemporaneitatea În două versiuni: una euforică centrată pe prefixul post-, dezvoltată În lumea anglo-saxonă În mai multe forme (postmodernism, poststructuraloism, postcolonialism etc.); o versiune exorcizantă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
redundant ideea romanului ca oglindă a contemporneității și ca manifestare a istoricității, În loc să se axeze exclusiv pe romanele din corpusul ales - cît și ca relevanță, de vreme ce Încearcă uneori prea evident să aducă mai multe discursuri literare sub același acoperiș al deznodămîntului. În sprijinul autorului putem pretexta dificultatea asumată a demersului său, căci nu e ușor să integrezi două tipuri de discurs, la ora la care scriitorul nu vrea să audă de teorie, iar filozofii nu mai citesc literatură comtemporană, cu mici
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
chiar cu Volodine și terminînd cu Valère Novarina despre care autorul Însuși recunoaște că figurează aici cu „romane teatrale”, altfel spus de limbaj (altfel spus non-romane). Confuzia vorbește Îndelung despre convingerile lui Ruffel Însuși: el este un francez pentru care deznodămîntul, ca dez-nodare, ca o continuare-după a ceea-ce-a-fost, nu poate arbitra Între postura unui postlimpede văzut de anglo-saxoni ca eliberare de modernism și cea unei modernități franceze ajunse obiect al propriei reflecții - de unde excesul de contemplativitate, de rațiocinare, enervant de la punct
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ca dez-nodare, ca o continuare-după a ceea-ce-a-fost, nu poate arbitra Între postura unui postlimpede văzut de anglo-saxoni ca eliberare de modernism și cea unei modernități franceze ajunse obiect al propriei reflecții - de unde excesul de contemplativitate, de rațiocinare, enervant de la punct. Deznodămîntul nu Începe Însă atunci după 1990, ci odată cu Beckett. Ruffel n-o spune, ocolește capcana, dar o vede, atunci cînd scrie: „Astfel, abordarea istoriei, atît de sensibilă În aceste romane, trece prin fabularea cea mai intensă. și este chiar situația
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
găsim semnificațiile morții pe care tocami a depășit-o. Sau mai subtilă Întrucît sfîrșitul nu mai apare punctual, escatologic, ci ca stare, ca permanență. Cam așa ceva e postmodernismul francez: o stare de sfîrșit, sensibilă la lectura unui Blanchot, mai aproape de deznodămîntul lui Ruffel dacă asumăm și niște mize politice. Oricum, dacă mai interesează pe cineva postmodernismul ar fi bine să Înțeleagă un lucru simplu: numai după ce un divorț a trecut poți Începe să găsești Întrebări și răspunsuri care să-i lămurească
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În paginile acestei cărți. Literatura-nothomb Amélie Nothomb, la patruizeci de ani, publică romane de la 25, cîte unul pe an, deci, pînă acum, cincisprezece. Este cea mai cunsocută romncieră franceză, cea mai citită, Cărțile ei se scriu pentru a celebra un deznodământ care rămâne Înscris În piatră imortalizând câte un moment care frânge, definitiv uneori, traseul unei vieți. Propozițiile scurte, alerte, Încadrate de aforisme edificatoare sau glosate de cugetări revelatoare bine plasate, Înlănțuite cu un desăvârșit simț diegetic, constituie o armată disciplinată
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Îndrăgosti niciodată de el. Numai că (c’est la vie) el nu suportă crahul și o omoară: iubirea devine posibilă, printr-un Eros cu semnul schimbat, prizonier al lui Thanatos. Naratoarea din Le Sabotage amoureux glosează astfel, la final, caracterizîndu-și deznodământul: “Persister dans l’erreur ou dans l’alcool prend alors une valeur d’argument, de défi à la logique: si je m’obstine, c’est donc que j’ai raison, quoi que l’on puisse penser. Et je m’obstinerai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai cădea niciodată În capcana Istoriei. Abia al optulea din cele zece capitole ale eseului lui Barthes se referă la gradul zero al scriiturii, ilustrat, În mod oarecum surprinzător, de Străinul lui Camus, roman publicat În 1942, Înainte, așadar, de deznodămîntul istoric al unei lumi privite astăzi de mulți cu multă nostalgie. „Păstrînd proporțiile, scrie Barthes, scriitura la gradul zero este În fond o scriitură indicativă, dacă vreți amodală [...] Noua scriitură se plasează În mijlocul acestor strigăte și al acestor judecăți (patetice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unei vaste fresce psihologice. După 1986, Marie Redonnet scrie În fine romane, scurte, omnisciente, unde realismul clasic este subvertit cu totul altfel decît se Întîmplă În cazul minuitiștilor. Personajele participă la o cavalcadă narativă care curge cu repeziciune către un deznodămînt tragic adesea, dar, iarăși, n-avem de-a face cu „scriitura albă” a lui Camus. În primul rînd, pentru că ceea ce se produce la nivel narativ este infirmat de un program de dedramatizare care funcționează la nivelul semnificantului. Am dat deja
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și pentru a demonta convenția diegetică producătoatre de sens, pentru a demonstra că sensul este o construcție numai de la concluzie de la ipoteză, că sângele pleacă din capilare pentru a ajunge la inimă și nu invers, că moartea este egală cu deznodământul numai dacă te aranjezi din timp ca moartea să survină la sfârșit. Pentru a-l convinge pe cititor că nimic nepremeditat nu are sens - cu atât mai mult viața, și că literatura este cu atât mai mult premeditare cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]