7,137 matches
-
a lucrat aici? Bargello ridică din umeri. -Pe aici oamenii sunt neciopliți și Înapoiați. Niște animale get-beget, abia În stare să se exprime; nu ca noi, cei de la oraș. Tot ce-a știut să spună intendentul e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar ceva asemănător trebuia să se fi petrecut și În mințile oamenilor care se apropiaseră și ei, atrași de strigăte. Văzu cum nu puțini Își făceau semnul crucii, cu siguranță pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și el pierdut, Însă pe chipul lui Începuse un spectacol incredibil, așa cum poetul mai citise doar În Metamorfozele lui Ovidiu. Pe fața lui se succedau o serie de măști succesive, ca și când sufletul său ar fi fost teatrul unei bătălii Între diavoli, și făpturi diferite Încercau să pună stăpânire pe dânsul. Un drumeț nedumerit, un pustnic bătrân și cuvios, un stareț sever, un curtean neghiob, un soldat necioplit, un negustor Înstărit se perindau cu iuțeală sub ochii lui Dante. Părea că Brandan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În lumina lunii, la mai mulți coți depărtare. Nu era posibil ca un om să fi făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În minte. Și dacă totul fusese o iluzie? În realitate, ce văzuse? Nu putea fi sigur că deslușise măcar o clipă cu adevărat silueta călugărului pe schele. Se avântase acolo, sus, călăuzit de niște zgomote și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
decât cu pulsația unei inimi omenești. Ca și când cineva ar fi vrut să construiască un orologiu care să Împartă durata zilei pentru un popor ce nu se află pe acest Pământ... - Oare al-Jazari a construit un ceas pentru Îngeri? - Sau pentru diavoli. Și, pe urmă, amănuntul de aici... E pecetea unui geniu... Dacă am Înțeles eu bine, aici mintea constructorului a pătruns-o cu adevărat pe aceea a lui Dumnezeu, continuă bătrânul, cu ochii arzându-i de admirație. - Ce-i atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deodată, ca și când ar fi vrut să dea cărțile pe față. - Asta aș vrea să te Întreb eu pe dumneata. Francezul părea că vrea să câștige timp. - În călătoriile mele, am văzut lucruri poate și mai ciudate. Am văzut umbrele jinn-ilor, diavolii păgânilor, dând târcoale printre pietrele lor aprinse. Dar, cu siguranță, nici o bizarerie cum e asta. Doar mitica pasăre Phoenix, care renaște În chip de necrezut din propria-i cenușă, ar putea-o egala. - Dacă ar fi autentică, murmură Dante. - Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apucase să deplaseze oglinzile În alte poziții, În centrul sălii. O geometrie Îngrozitoare de imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli În flăcări, cu cozile lor șerpești vibrând ca niște tentacule, târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din vechime Își imaginau că se Îndeplinesc momentele cruciale ale destinului. - Poate fiindcă, soarta găsește că e mai ușor să acționeze, pe un pod, acolo unde drumul se Îngustează, iar scăparea devine mai anevoioasă, afirmă Marcello. - Unde se spune că diavolul Îi așteaptă pe trecători pentru a-i Înșela cu trucurile lui, murmură Dante, cu senzația că În acea Întâlnire exista ceva straniu. - Cu siguranță, Însă, nici unul dintre noi nu se află aici ca să interpreteze un rol atât de malefic, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aceeași Îmbrățișare de piatră, i se părea că vede străzile și zidurile, casele, ușile Închise, grămada de perfidie și de rău mereu pe punctul de a se revărsa. Și nu auzea pașii nimănui. Pentru că aceea era cetatea lui Dis, unde diavolii păzesc porțile. Arrigo Îl ucisese pe omul pe care Îl credea tatăl său chiar cu acea cupă. Dar cum făcuse? După conjurația baronilor, Frederic devenise nespus de bănuitor și mâncarea sa trecea pe la degustătorii sarazini. Și chiar dacă otrava ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o știu, zise el, arătând spre sacul cu mecanismul. Eram sigur că o distrusesem. - Alberto, mechanicus, a reconstituit-o... Înainte să Îl Îmbrâncești În Arno. Guido Bonatti Încuviință. - Era iscusit. I-am văzut lucrările, În atelier. Aproape la fel de iscusit ca diavolii aceia care au făcut asta, zise, arătând din nou spre mașinărie. - Ca și omul de la Răsărit, pe care l-ai asasinat după ce te-au primit pe galeră. În Malta ai urcat la bord? Sau te-ai amestecat printre pasageri Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în timp ce își strigau neputincioși nevinovăția. Ajung la poarta Castelului. Care este deschisă. Cu părul încă ud, cămașa în dezordine, pantalonii descheiați la câțiva nasturi și inima bătând nebunește. Iar aici, îl zăresc deodată pe scări, în picioare, impunător ca un diavol, un adevărat maestru de ceremonii, pe procuror, imperial și la fel de viu ca mine, cu măruntaiele la locul lor și sângele în vene. Brusc, văzându-l astfel, drept ca un catarg, cu brațele deschise către nimic, cu ochii fixați în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să joace... Poate e mai bună de bucătăreasă, poate de-aia gătește așa bine. Dar, în mintea ei, intuitiv, bătrâna își spusese atunci, pe drumul spre casă: m-aș mira să facă noră-mea numai bucătărie, cu frumusețea asta a diavolului, cu privirea ei de șarpe, că mă și hipnotizează, eheee!, câte călcături de credință, ce agă, câți arnăuți și spătărei ar trebui prin fânării! Nu, nu cred că greșesc eu, se vede pe ea... dar, așa s-a ales cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Invidia și admirația lui Amory față de acest gest au fost Înecate Într-o experiență proprie, a cărei importanță n-a reușit s-o aprecieze niciodată la justa ei valoare, dar care l-a obsedat după aceea timp de trei ani. DIAVOLUL De la Healy’s au plecat la douăsprezece și s-au dus la Bistolary’s cu taxiul. Erau patru: Axia Marlowe și Phoebe Column de la spectacolul Summer Garden, apoi Fred Sloane și Amory. Noaptea era Încă atât de tânără, Încât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
după Încă o secundă de tăcere terorizată. Ceva se uita la tine. Tremurând violent, Amory a căzut Înapoi În fotoliu. — Trebuie să-ți povestesc, a zis. Am avut o pățanie teribilă. Cred că noi... că eu l-am văzut pe Diavol sau ceva... foarte asemănător. Tu ce fel de chip ai zărit acum? Sau nu, a adăugat el iute, mai bine nu-mi spune. I-a povestit totul lui Tom. Era miezul nopții când a terminat și după aceea, cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
spus ea gâfâind, trecută cu bine de cercul de lumină al lămpii din colț. Sunt zile prea splendide ca să nu profiți de ele, deși poate că le simt și mai acut În oraș. — O, Clara, a exclamat Amory, ce mai diavol ai fi putut fi dacă Dumnezeu ți-ar fi Împins puțin sufletul În direcția opusă! — Poate, a răspuns Clara, dar nu cred. Niciodată nu-mi ies din pepeni. Niciodată n-am fost sălbatică. Izbucnirea de adineauri a fost una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vin la masă și vom duce o viață contemplativă, lipsită de griji, până când ne vom hotărî să tragem cu mitralierele În deținătorii de proprietate privată sau să aruncăm bombe alături de bolșevici. Doamne! Tom, sper să se Întâmple ceva! Sunt ca diavolul de nervos, mi-e groază să nu mă Îngraș sau să mă Îndrăgostesc și să devin victima vieții domestice. Acum proprietatea de la Lake Geneva este de Închiriat, dar când voi debarca, voi pleca În Vest să vorbesc cu domnul Barton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și i-a făcut zob sufletul. Cu ea, imaginația lui a luat-o razna și din această cauză au mers noaptea sus, pe coama dealului, și au privit plutirea Înaltă a maleficei luni, pentru că atunci știau că vor putea vedea diavolii din ei. Dar Eleanor... să fi fost ea doar un vis al lui Amory? După aceea fantomele lor s-au jucat, dar amândoi au sperat din toată inima să nu se mai Întâlnească niciodată. L-a atras oare tristețea infinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
copacii care formau scheletul trupului nopții. Nu e totul ca o lume de fantome? Dacă poți să-ți convingi calul să ridice picioarele, hai s-o tăiem prin crâng, În căutarea iazurilor tainice. - E trecut de unu și o să intre diavolul În tine, a obiectat el, iar eu nu știu destule despre cai ca să mân unul În Întunericul ăsta ca smoala. - Taci din gură, prostule! a șoptit ea, parcă fără nici o legătură și, Înclinându-se, l-a bătut ușor cu cravașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
despre sine: - Da, da. Probabil că am fost egoist În tinerețe, dar am aflat repede că o prea intensă preocupare față de propria-mi persoană mă face morbid. Deodată l-a cuprins o dorință irezistibilă de a se lăsa ademenit de diavol - nu să iasă În calea diavolului În mod violent, ca un gentleman, ci să dispară din vederea oamenilor Într-un mod prudent și senzual. A avut o viziune În care se afla În Mexic, Într-o casă de cărămidă crudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am fost egoist În tinerețe, dar am aflat repede că o prea intensă preocupare față de propria-mi persoană mă face morbid. Deodată l-a cuprins o dorință irezistibilă de a se lăsa ademenit de diavol - nu să iasă În calea diavolului În mod violent, ca un gentleman, ci să dispară din vederea oamenilor Într-un mod prudent și senzual. A avut o viziune În care se afla În Mexic, Într-o casă de cărămidă crudă, pe jumătate Întins pe o canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
înțelese exact cuvântul, dar forța lui o lovi direct în posteriorul umflat de fuste, făcând-o să rămână pe loc. - Nu pune mâna pe aia! Și fiindcă vraja se destrămase și țiganca era cu degetele la cinci centimetri de mașinăria diavolului blond, domnul Popa făcu o ultimă încercare, folosindu-și tot șarmul de care-și aducea aminte și pe care nevastă-sa îl uitase: - Îți dau douăj’ de mii! * - Sigur, doamna Popa, imediat ce se întoarce, îi spun să vină urgent acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pe care o învățase de la Mișu. * Contesa fu trezită din somnul ritualic de o bubuitură puternică. Fereastra deschisă lăsa să intre un frig care-i îngheța sufletul. Pe jos, heruvimul ei părea întors din Iad, după lupta cu mii de diavoli. Iar lângă el, Popa, sforăind cu nevinovăția păcătosului pe care nu-l luminase niciodată nimeni. Ce făcuse Horațiu? Ce grozăvii se întâmplaseră afară, dincolo de pacea Palatului? Cum ajunseseră cei doi aici, în această stare? Își sacrificase heruvimul viața pentru acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
numai să se întoarcă puțin. Și când se întoarseră, Maica Tereza, într-o lumină orbitoare, le zâmbea blajin din spatele unor ochelari fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna în semn de binecuvântare. Cei doi alergară spre gratii să îi sărute mâinile. Maica le făcu semn să păstreze distanța. Apoi scoase un scăunel pliant, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sfințită. Maica îl aprobă zâmbind. - Deci așa e, Maică, nu e păcat mai mare ca băutura? Așa era. - Și dacă mi-ai adus-o tu, a fost numai ca să mă încerci, nu-i așa? Maica zâmbi din nou. - Dar numai diavolul ispitește, așa e, Maică? Ea își mișcă aprobator capul aproape invizibil, din cauza acoperământului și a ochelarilor imenși. - Și asta înseamnă... asta înseamnă că tu ești diavolul? se îngrozi nea Ovidiu de rezultatul silogismului pe care îl făcuse. Zâmbind, Maica aprobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]