2,442 matches
-
preocupat exclusiv de studiul tragediei. Cât despre Boileau, nu el, contrar a ceea ce se crede, a elaborat teoria clasicismului. El elaborează legi, desigur, în Arta poetică, al cărei cânt III este în întregime consacrat teatrului. Acolo dă principala regulă a dramaturgiei clasice: Qu'en un lieu, qu'en un jour, un seul fait accompli Tienne jusqu'à la fin le théâtre rempli 9 Dar el nu teoretizează decât mai târziu. Când apare Arta poetică, în 1674, teatrul clasic și-a produs
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși. El nu pare să se adreseze spectatorului. El nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actul următor, marea situată în spatele palatului. Astfel se naște, cu clasicismul, dorința de a face din spațiul scenic și din spațiile dramaturgice ce-l prelungesc o reflectare a spațiului referențial. O topologie realistă a locurilor presupus alăturate scenei, ignorată în dramaturgiile anterioare, începe să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de timp, un oarecare număr de dificultăți pentru autorul dramatic ce trebuie să motiveze venirea diferitelor personaje fără să pună
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai ales în privința ieșirii consider această regulă indispensabilă, și nimic nu poate fi mai neplăcut decât un actor care se retrage numai pentru că nu mai are versuri de spus." De aceea, clasicismul este la originea legăturilor de scenă, inexistente în dramaturgiile anterioare. Corneille distinge trei tipuri, legătura de vedere, legătura de prezență, legătura de zgomot. Astfel definește el, în Examen la Confidenta, legătura de vedere: "Consider că este o legătură suficientă când actorul care intră pe scenă îl vede pe cel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai înalt grad, se referă la arta de a crea pateticul. El nu abordează niciodată problemele referitoare la regulile de compoziție a tragediei, căci consideră, fără îndoială, că nu mai are nimic de adăugat, Corneille tratând suficient, înaintea lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca și pentru toți teoreticienii de la Renaștere încoace, tragedia purifică de toate pasiunile umane, dragoste, ură, gelozie, ambiție, pe care autorii dramatici le acordă personajelor lor. Va trebui să-l așteptăm pe Lessing pentru ca eroarea să fie corectată. Acesta, în Dramaturgia de la Hamburg, din 1768, va stabili, după textul grec, că singurele pasiuni de care tragedia este capabilă să purifice sunt cele pe care spectacolul ei le suscită, și anume mila și teama. Corneille, prin această greșeală de interpretare, adaugă o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille de dramaturgia antică, al cărei model îl utilizează în toate piesele sale, ceea ce nu se întâmplă în cazul lui Corneille. El plasează acțiunea din Britannicus în primii ani ai domniei lui Nero, în scopul de a-l prezenta pe Nero ca pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cât despre teoreticienii dramei naturaliste, aceștia își vor găsi în ele o sursă directă de inspirație. 3. Lessing, un emul al lui Diderot Lessing (1729-1781) este fondatorul teatrului german, atât prin piesele pe care le-a produs, cât și prin Dramaturgia de la Hamburg, ce constituie prima poetică a genului în Germania. Scrisă zi de zi, din 1767 până în 1768, pentru a face prezentarea reprezentațiilor date la Teatrul Național de la Hamburg 44 al cărui critic oficial este Lessing, textul nu are nimic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Despre teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică, numeroși autori străini, dintre care pe Calderón, Lope de Vega, Shakespeare, Goldoni, nu menționează niciun autor dramatic german. Va trebui să se aștepte 1873 pentru ca să apară în Franța prima traducere integrală din Dramaturgia de la Hamburg. Această îndelungată asociere cu Diderot, cu ocazia imensului efort de traducere care îi ocupă ultimii douăzeci de ani ai vieții, explică neîndoielnic puțina originalitate a gândirii lui Lessing în raport cu Diderot, de la care ia cu fidelitate principalele idei, anticlasicismul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui, o influență dezastruoasă. El reia, asupra acestui punct, unele din argumentele lui Diderot împotriva Clasicismului francez, mergând chiar până la traducerea, în Dramaturgie, a unui întreg pasaj din Bijuteriile indiscrete. El opune complexității prea mari a pieselor franceze simplitatea tragediilor grecești, pe cele ale lui Sofocle mai ales. El remarcă, trecând în mod supărător, cu acest prilej, de la conceptul de simplitate a acțiunii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Bazat fiind pe această remarcă, Lessing subliniază absurditatea regulii unității de timp și de loc din momentul în care corul a fost înlăturat de pe scenă. Francezii au păstrat-o, deși ea și-a pierdut orice rațiune de a fi în dramaturgia lor. Cum intrigile lor sunt mult mai complexe decât cele ale grecilor, au fost puși în situația de a se servi de un număr de artificii pentru a da impresia că respectă unitatea de timp și de loc, vorbind de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu înseamnă că Lessing ar fi partizanul tragi-comediei pe care o critică, după exemplul lui Diderot, căci ea reunește în mod artificial două genuri prea diferite. El citează, în Dramaturgia de la Hamburg, sfaturile oferite de Lope de Vega în Noua artă de a face comedii pentru a-l contesta. Amestecând comicul și tragicul, și pe Terențiu cu Seneca, veți obține o parte a piesei serioasă, iar cealaltă bufă. Însă această
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă de teatru, spune el, trebuie să se potrivească cu subiectul și caracterul piesei. Astfel, tragediile vor un alt gen de simfonii decât comediile. În muzică trebuie să existe aceeași
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de literatură dramatică pe care el l-a ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru publicul occidental. În 1931, venirea la Paris a unei trupe din Bali, care suscită imediat un articol înflăcărat de-al lui Artaud, intitulat "Pe scena balineză" ("Sur le théâtre balinais"), provoacă la rându-i entuziasmul. Influența teatrelor orientale asupra dramaturgiei europene în secolul al XX-lea este imensă. Ele oferă un spectacol complet în care cântul, muzica și dansul ocupă un loc la fel de important ca declamația. Occidentul descoperă, datorită lor, stilizarea. Astfel, Michaux, încântat de teatrul chinez, scrie, în Un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nevoie de ele. El poate reprezenta mult mai multe obiecte și exterioare decât noi (....) Dacă are nevoie de un spațiu mare, el privește pur și simplu în zare, și cine ar privi în zare dacă nu ar exista un orizont?" Dramaturgiile orientale nu încearcă să creeze o iluzie realistă. Prezența recitatorului, care deschide drama, amintește constant de caracterul fictiv al evenimentelor reprezentate. Jocul stilizat al actorilor subliniază convențiile. Simbolistica gesturilor, a machiajului, a costumului este codificată într-un limbaj mut pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nou, deși fusese scrisă înainte de nașterea Suprarealismului propriu-zis. De altfel, în Prefața sa apare pentru prima dată termenul de Suprarealism. Apollinaire reprezintă acolo în mod ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
găsi aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii matematice sau chiar a dialecticii. În același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aici acțiuni Ce se adaugă dramei principale și o împodobesc Schimbările de ton de la patetic la burlesc Și folosirea rațională a neverosimilului."18 Yvan Goll, și el, în Prefața la Mathusalem, se arată dornic să alunge orice logică din dramaturgie. "Dramaturgia alogică, scrie el, are drept scop să ridiculizeze legile noastre cele de toate zilele și să demaște minciuna profundă a logicii matematice sau chiar a dialecticii. În același timp, alogica va servi pentru a arăta miile de sclipiri ale unui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a arăta miile de sclipiri ale unui creier uman care gândește un lucru și spune altul și care sare de la o idee la alta fără cea mai mică aparență de legătură logică." Yvan Goll revendică, ca și Apollinaire, această "dramaturgie alogică" din cerința de adevăr, din grija de a da socoteală referitor la inima omenească profund divizată. Atenți la propriile lor vise, Suprarealiștii consideră visul, această "altă scenă" de care vorbește Freud, ca pe o lume foarte apropiată de universul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este un gând lucid, mai lucid decât în stare de veghe, un gând în imagini și în același timp este deja teatru, este totdeauna o dramă, pentru că ești totdeauna în el într-o situație." Totuși, dacă aduc visurile pe scenă, dramaturgii suprarealiști, ca și moștenitorii lor, Ionesco, Adamov, Weingarten, Arrabal nu vor să le dea pieselor lor o atmosferă onirică, asemănătoare celei în care se scaldă teatrul simbolist. "Să nu fie îngrămădit pe platou un talmeș-balmeș de vise sub pretextul amăgitor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un instrument de propagandă, el își definește concepția în Teatrul politic (1929). Brecht își recunoaște pe deplin datoria față de el: "Piscator a întreprins tentativa cea mai radicală pentru a-i conferi teatrului un caracter didactic, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică (1933-1941). Am participat la toate experiențele, și nu există vreuna care să fi vizat dezvoltarea funcției didactice a scenei. Era vorba în mod expres de a domina pe platou marile ansambluri tematice ale epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Era vorba în mod expres de a domina pe platou marile ansambluri tematice ale epocii noastre: luptele pentru petrol, războiul, revoluția, dreptatea, chestiunea rasială etc. Ceea ce a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a dus la necesitatea transformării complete a scenei." O altă influență este hotărâtoare asupra dramaturgiei brechtiene. În 1935, Brecht asistă, la Moscova, la un spectacol dat de trupa actorului chinez Fang-Lang. Foarte admirativ în fața utilizării scenice a simbolurilor, în această dramaturgie nouă pentru el, notează imediat: "teatrul chinez este plin de simboluri". Este un procedeu pe care îl va cultiva și el în mod sistematic pentru a atinge așa-numita Verfremdung, sau Efectul V, această "distanțare" ce reprezintă cheia de boltă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tinde să creeze la spectator catharsis-ul și îl determină să se identifice cu eroul într-atât încât să uite complet de sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel mai mare interes social, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, este scopul pe care Aristotel îl atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]