2,902 matches
-
de-o absolută armonie și transparență : fruntea puternică, la fel și privirea, gâtul înalt, luminos, încercuit de salbe subțiri de șerpi lunecând spre umerii de pe care ar curge lent, dezvelind albul gingaș și cald al sânilor, un șal pufos, cu dungi verzi, ca iarba. Darul acestei frumuseți liniștite și bizare ar înlocui, oricâtă vreme, icoanele pe care le-am tot rechemat. Mi-ar reda simplitatea enigmatică, puternică, pură a unei lumi adevărate și himerice. Șerpii vor undui neliniștitor, cu limbile lor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
petrecerea aceea. Camera de hotel, neutralitatea simetriilor : două paturi identice, noptiere, pături și lămpi la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că da. Liniștea stațiunii, marea... — Le-am promis că vom veni să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l trage de limbă, nici de urechile magnifice care pot păstra orice taină. Patrupedul părea acum cenușiu, argintiu, cu dungi albe, de zebră, coada subțire și păroasă se termina într- un ciucure de scântei albe. Da, fălește-te. Ai urechi admirabile, te poți mândri, delicate, miraculoase, catifelate, ar putea deveni obiect de cult. Zile pline, într- adevăr, șapte de-acuma
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
termine lucrarea. Azi, înaintea reîntoarcerii, n-am mai fost singur, m-am bucurat cu-adevărat de venirea amicului. Epicureu raționalist ! Aparență burgheză, etanșeizată. Urechile lungi se ridicaseră, primind cuvintele fără uimire. Lumina se schimbase, abdomenul deveni în întregime albicios, pierzând dungile, copitele elegante se înveliseră într-un lac cafeniu. Bucuria acestor zile și acestei nopți te-a ales martor ! Mâine avem o zi grea ! N-ai înțelege decât dacă m-ai însoți acolo, să-ți arăt cu degetul, cine e ăsta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
privirea spre gura de foc a cerului. Se culcă pe pânza aspră și fierbinte. Vera se afla alături, și soțul și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape și prea atentă. Răspunsese imediat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
facultate, îl conduse pe nou-venit pe la fiecare membru al colectivului, prin fața celor douăzeci și trei de planșete, printre cuiere și rasteluri de calc, pe la pupitrul Șefului, prin dreptul dulapurilor verzi și metalice. Viitorul vecin de birou îl privise într-o dungă. „Cum ați spus ?“ Își silabisi din nou numele, cu dicție ostentativă, celălalt roși. Nori de fum acoperiră repede stinghereala. Intrare mai puțin triumfală, desigur, decât ar fi presupus reușita la un dificil concurs de angajare, cu mulți candidați. Birourile se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind din manșete scorțoase. Cămașă albă, cu mâneci lungi, descheiată, fără cravată. Colegul Manole tăifăsuiește cu colegul Vornicu, în fața biroului plin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
așteaptă schimbarea subiectului. Așa că Manole revine, să afle mai mult. Nu mai sunteți prieteni ? Trebuie să aibă ceva ! — ... — ...De fapt, nu mă interesează. Da, parcă nu e cu noi. Sau... nu știu exact. — „Criză de maturizare“, citează brusc Vornicu, în dunga buzelor subțiate. Imaturul tocmai trece pe lângă ei. Se târăște pe sub birouri să-și adune planșele. Dialogul se întrerupe, dar nu se termină. Vornicu nu poate îndura, se pare, tăcerea, stânjenirea. — Poate nu-și suportă maturitatea, continuă Lucian. Inginerul Lucian Vornicu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care ardea degetele. Striviră mucul, se aplecară fiecare pe mușuroiul lui. Durase destul. Usturimea cuprinse toate degetele și călcâiul lui A.P. Nu mai suporta, se trezi deodată în picioare : colega se afla în picioare, în fața sa. Buzele umezite, crăpate peste dunga dinților albi, ascuțiți. Ochii veseli, la pândă. O apucase mai sus de cot, pielea ardea. — Te faci liberă câteva ore ? — Nu, nu cred. Vine peste o oră să mă ia. Dar de ce ? Ce vrei ? Tăcuseră, se priveau. Ea văzu obrajii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vârfuri de pomi desfrunziți, câteva coperișe țuguiate de paie și turnul bisericii, spintecat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se ducea tocmai pe front... ― Urâtă țară aveți, muscale! zise deodată caporalul, întorcîndu-se spre gropari și uitîndu-se cu necaz la țăranul care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i se păru că l-a găsit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Eu cred că nici nu ești încă vindecat pe deplin, cel puțin după înfățișare... Ar trebui să te îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul drumului își aduse aminte că a venit să recunoască
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cadă fără să știe barem unde va cădea..." 6 ― Bologa, te implor, ajută-mă! șopti Klapka, în cancelaria pretorului, transformată în sala de ședințe, înainte de-a începe dezbaterile. Apostol avea ochii mai adânciți în cap și roșii, încercuiți cu dungi vinete, și obrajii de o paloare străvezie, în care se desenau vinele albastre șterse. Pe vârful limbii îi stăruia un gust sărat de lacrimi, iar în cerul gurii, o uscăciune necăcioasă, ca după un somn cu coșmare. În suflet însă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp. Mâna dreaptă atinse întîmplător lemnul rece și umed ca pielea de șarpe. Se scârbi și începu să-și șteagră umezeala pe dunga pantalonului. În timpul acesta însă își plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În aer. O prinde și o aruncă mai sus. Iar o prinde În palmă. O aruncă iar, cu mai multă forță. N-o mai prinde, iar măslina poposește În paharul lui Sandu. Punct ochit, punct lovit! Sandu zâmbește Într-o dungă. Da, Gore, mintea copiilor este o boală care lovește crunt din ce În ce mai mulți oameni. O adevărată plagă la nivel mondial, a zis și doctoru’ la radio. Te pocnește În ceafă și nu mai scapi de ea, gata, Începi să arunci cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Fii atent. Dacă tu comanzi un sondaj, ce aștepți, mă, de la el? Să aflu dacă mai taie bocul douăjcinci la sută... Vax. Nu vrei asta. Vrei să afli că ești cel mai bărbierit din bloc, că ai cea mai frumoasă dungă de la pantaloni, că speranța ta de viață sexuală a crescut alarmant de frumos, că nevastă ta are ochii cei mai albaștri. Este? Este, Sandule, asta vrea! Pun pariu! Gicu sare de la masă și-l pupă pe Gore pe amândoi obrajii
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
albi ca zăpada și ca straturi argintoase, Oferindu-i flori de aur și viole-ntunecoase; Ea din când în când privește câte una, aruncând Flori de neauă peste ape ce alerg fulgerătoare, Raze albe peste lumea văilor celor în floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie pe pământ. Dar un nor pe ceruri negru se înnalță și se-ncheagă, Se formează, -ncremenește și devine o domă-ntreagă, Plin de umbra de columne ce-l înconjură-nprejur; Prin columnele-i mărețe trece
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin pădurile de basme trece fluviul cântării. Cîte-odată între codri el s-dună, ca a mărei Mare-oglindă, de stânci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
miroase plină; A murilor marmuri lucind ebenine Ca negre oglinde de tuciu lustruit. Bătrânul în urmă-i el poarta o-nchide. Adânc întuneric i-nconjur-atunci - Pe masa cea mare încet el aprinde Potirul albastru viorelei cei blânde, Ea-aruncă-n negru-aer raze, vinete dungi. Pe-un tron, împăratul, de roșă mătasă S-așază, se uită-n marmoreii muri. Bătrânul alături pe-un scaun se lasă Și flori răspândesc adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-a pogorât Ci mai jos de brâu l-avuse Iosif și l-a dat Mariei. Iară voi, ce-n nopți când luna peste vârfuri de copaci Ca un scut de-argint răsare, împlînd lungile alee C-umbre negre și dungi albe - urmăriți pe vr-o femee, Suppusînd sub a ei poale mult mai mult de cât doi craci; Voi, ce-uniți tot universul în zâmbirea minții scurte, Ce cătați gândiri de înger n-ochii mari, cari vă par Două nopți însprîncenate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. {EminescuOpIV 384} SBOAR-AL NOPȚII NEGRU FLUTUR Sboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechiu. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte Nici nu cauți îndărăpt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]