5,416 matches
-
ca această concepție să nu reflecte întocmai fenomenul religios al profetismului atestat în Israel și Iuda în perioada preexilică. În mod asemănător, atunci când se dă credit detaliilor istorice din povestirile din mai sus amintitele cărți profetice (acelea care în canonul ebraic sunt numite „profeți posteriori”), poate duce la ambiguități destul de mari nu numai de ordin istoric, ci, mai înainte de aceasta, cu privire la corectitudinea terminologică. E suficient să amintim aici că cuvântul „profet” nu există în limba ebraică, fiind un derivat grec, iar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
profetice (acelea care în canonul ebraic sunt numite „profeți posteriori”), poate duce la ambiguități destul de mari nu numai de ordin istoric, ci, mai înainte de aceasta, cu privire la corectitudinea terminologică. E suficient să amintim aici că cuvântul „profet” nu există în limba ebraică, fiind un derivat grec, iar conceptul actual este influențat de uzul pe care termenul „profet” l-a avut în mediul creștin. În interpretarea uzuală, profetul se distinge de alte figuri religioase, prin faptul de a fi „cel care vestește cuvântul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în gura lui și el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc” (Dt 18,18). Caracteristicile distinctive ale profetului ar fi, așadar, cunoașterea „cuvântului divin” prin intermediul unei inspirații personale și angajamentul de a-l transmite unui destinatar uman. În ebraică există mai mulți termeni care desemnează acest personaj religios: cel mai frecvent - dar tardiv (cf. Auld, 1983) - este năbî’, tradus întotdeauna în versiunile actuale cu „profet”; mai putem adăuga expresia „omul lui Dumnezeu” (1Sam 2,27; 1Rg 13,1 ș
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al lui năbî’ (2Sam 24,11; 2Rg 17,13: „Yhwh a dat mărturie împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți profeții lui și prin toți văzătorii lui”). În finalul observațiilor lexicale, este interesant de notat că tocmai termenul ebraic cel mai frecvent tradus prin „profet” - adică năbî’ - este utilizat în mod straniu când se referă la cei care noi îi numim „profeți”. De exemplu, Isaia este numit năbî’ doar de trei ori în toată cartea sa, exclusiv în capitolele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
interpretări multiple, mi se pare că ne conduc spre concluzia că în timpul perioadei monarhice fenomenul profetic era prevalent corelat cu organizarea palatului. O confirmare în această direcție provine și din cele două unice mențiuni ale termenului năbî’ în izvoarele epigrafice ebraice preexilice. Una se află pe un fragment de ostraca din Lachiș n. 16, despre care nu se pot spune multe; celălalt este faimosul ostracon din Lachiș n. 3 (cf. KAI 193; HAE, vol. I, pp. 412-9). Acesta din urmă este
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
se practica divinația în sanctuar (Jud 20,26-27) prin tragerea la sorți (1Sam 14,41-42), prin vise (Jud 7,13-14) și chiar prin evocarea spiritelor morților (1Sam 28,3-19). Existența efectivă a practicii divinatorii răspândite în timpul perioadei antice a religiei ebraice se observă clar din critica permanentă împotriva sa până în perioada postexilică târzie. De fapt se întâlnește din plin în cărțile profeților scriitori precum Ieremia (Ier 29,8), Ezechiel (Ez 13,6-9.23), Zaharia (Zah 10,1-2), în interzicerile deuteronomice împotriva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să „trăiască”, rămânând într-o oarecare măsură în contact cu cei vii și convingerea că statutul lor de locuitori ai adâncimilor pământului îi favorizează să cunoască misterele cele mai profunde, în mod obișnuit, ascunse experienței celor vii. Cei doi termeni ebraici, a căror traducere este disputată, utilizați pentru a indica practica de a-i întreba pe cei morți sunt ’ôb și yidde‘ōnî, primul tradus, în general, cu „necromant” sau „spiritul morților”, al doilea cu „ghicitor”. Ambii termeni par să indice
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
porunca regelui Saul dată medium-ului din Endor: „Consultă pentru mine un ’ôb!” (1Sam 28,8; BCEI traduce prin: „Practică pentru mine divinația printr-un spirit”). Acești doi termeni, adesea împreună, apar ceva mai mult de zece ori în Biblia ebraică și, în unele cazuri, se referă direct la practicarea necromanției. De exemplu, 2Rg 21,6 îl acuză pe regele Manase că a practicat-o, iar următorul rege, Iosia, este lăudat pentru că a înlăturat din țară pe toți necromanții (2Rg 23
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religioase este că evenimentele despre care astăzi credem că au de a face doar cu medicina sau știința, pentru acești strămoși ai noștri erau inseparabil legate de religie. Izvoarele cele mai importante care ilustrează cum era considerat omul în religia ebraică antică sunt insuficiente pentru a schița o imagine completă și sistematică a antropologiei religioase din Israel; aceste izvoare, de fapt, se limitează la câteva descoperiri funerare (morminte, obiecte) și câteva inscripții sporadice. Voi fi obligat așadar să pun împreună aceste
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în contextul său literar și istoric. Această evaluare, mai ales cu referință la textul biblic, este adesea foarte complexă și, din păcate, în acest loc nu e posibil să o dezvoltăm, din rațiuni evidente de spațiu. Concepția despre om Substantivul ebraic care indică persoana, omul nespecificat din punct de vedere sexual, este ’ădăm, termen care apare în povestirile teologice din Cartea Genezei și este frecvent utilizat și în sens colectiv de „umanitate”. În gândirea religioasă a vechiului Israel, persoana era concepută
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
viață” este literalmente respirația vieții care trece din „gât” (un alt sens al lui nefeš) și, în momentul în care această respirație lipsește, omul este considerat mort (1Rg 17,17; Ps 104,29). Când versiunile curente ale Bibliei traduc termenul ebraic nefeš cu „suflet” (cf. Dt 4,29; 6,5; 1Sam 18,1 etc.) ele fac o actualizare riscantă ce îl poate înșela pe cititorul modern. De exemplu traducerea CEI, publicată în 2008, corectează uneori versiunea din 1974, înlocuind precedentul „suflet
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
modern. De exemplu traducerea CEI, publicată în 2008, corectează uneori versiunea din 1974, înlocuind precedentul „suflet” cu „viață” (cf. de exemplu 1Rg 17,22: „viața copilului s-a reîntors în trupul său”). Observații asemănătoare se pot face și față de termenul ebraic rûaḥ, tradus de obicei cu „duh”, dar care indică în primul rând suflul, suflarea sau vântul ca manifestare a forței vitale. Poemul ugaritic al lui Aqhat, care descrie moartea protagonistului în acești termeni, confirmă acest fapt: „viața (npš) a ieșit
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să-i dăruiască un timp lung de pace, sănătate, prosperitate și mai ales bucurie, astfel încât să se poată simți încărcat de bunăvoința divină. Acest simțământ de plinătate de bine și prosperitate, tradus cu „fericire” sau „sațietate”, este conținut în cuvântul ebraic šălôm care încheie această binecuvântare și care, în mod obișnuit, este tradus cu „pace”, dar care, cu siguranță, la bază are o încărcătură mult mai amplă decât în limbile moderne. Harul divin „activat” de binecuvântare se realizează concret prin apărarea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
rolul de a induce frica: lipsa descendenței, a nu avea o înmormântare demnă la sfârșitul vieții, abandonarea prietenilor, sărăcia etc. (Iob 27,13-23). Acest fel religios de a înțelege blestemul este confirmat la nivel epigrafic în anatemele de pe inscripțiile funerare ebraice, feniciene și aramaice din mileniul I î.C. Între acestea amintim formula de blestem împotriva unui eventual jefuitor al mormântului care se găsește în inscripția n. I a lui Silwan, din Ierusalim, databilă în jurul anului 700 î.C., foarte asemănătoare
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Yammim, la Nord de lacul Tiberiada, databilă din epoca persană (Frankel, Ventura, 1998). Această mărturie, deși se află în afara limitelor cronologice și etnice ale acestei cărți, este foarte interesantă pentru că ne oferă o dovadă că, deja din epoca persană, religia ebraică avea strânse legături cu contextul religios în mijlocul căruia se afla. Această situlă de bronz, decorată cu motive egiptene, între care imaginea unuia care oferă un dar în fața unei mese și a câtorva divinități, este utilizată ca dar votiv de un
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a face voturi Domnului nu numai că era răspândită, ci a fost și considerată absolut legitimă până într-o perioada târzie a iudaismului postexilic, atunci când a primit o reglementare cultuală precisă (Lev 22,18-23; Mal 1,14). În antropologia religioasă ebraică, viața lungă era considerată o manifestare specială a bunăvoinței divinității. Se credea că o existență lungă, fără boli era un dar mărinimos al divinității, în timp ce viața scurtă, o pedeapsă divină (Dt 6,2; 30,18-20; Ps 91,15-16). Iată deci
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
interogațiilor oraculare (cf. Tropper, 1989). Această practică atestă credința în posibilitatea ca defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă cuvântului „cosmos”, acesta fiind de origine greacă. În puținele locuri în care LXX, adică versiunea greacă a Vechiului Testament, folosește termenul kósmos (cf. Gen 2,1; Ex 33,5-6; Dt 4,19; 17
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
17,3), ea utilizează o accepțiune ce nu corespunde conceptului nostru de „univers”, ci mai degrabă de „ornament” (Ex 33,5) sau „oștiri cerești” (Gen 2,1; Dt 17,3). Mai apropiat de conceptul nostru de univers este probabil cuvântul ebraic tēbēl (tradus, de obicei, de Septuaginta cu oikuménē), un termen utilizat prevalent în poezie pentru a spune „pământ stabil”, dar care uneori are și sensul mai general de „lume, creație”. Autorii evrei utilizează însă mult mai frecvent un sistem perifrastic
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
înțelese în sens generic, erau utilizate pentru a sugera totalitatea cosmosului, ca de exemplu, termenul „totul” în Ier 10,16 sau Qoh 1,14 (în greacă, Înț 1,14). În orice caz, deși nu avea conceptul abstract de „cosmos”, Biblia ebraică declară explicit că Yhwh este creatorul divin și unic al întregului univers: așa afirmă merismul din Gen 1,1 alături de multe alte texte care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.). Din
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.). Din convingerea că Yhwh este creatorul universului nu derivă neapărat că el a creat universul din „nimic”, un alt concept abstract absent în Biblia ebraică; creația ex nihilo va apărea pentru prima dată într-o carte din canonul creștin al Vechiului Testament, în 2Mac 7,28. Din aluziile cosmologice conținute în unii psalmi și în alte texte considerate anterioare Gen 1-2, reiese mai degrabă că
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
își manifestă persoana și voința sa prin natură: pe de o parte, stăpânind forțele haotice care duc la descompunere și moarte, pe de alta, fixând principii ordonatoare care conduc întreg universul spre viața și stabilitatea eternă. Conform vechii concepții cosmologice ebraice, de altfel asemănătoare celorlalte popoare orientale antice, cosmosul era împărțit în trei. În înalt, cerul (sau cerurile) aflat deasupra unei bolți cerești solide ce susținea apele (dulci) superioare; în centru, pământul văzut ca o colină înconjurată de apele (sărate) ale
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să continue pentru totdeauna printr-o acțiune continuă de susținere (Ps 78,69; 104,5) și de consolidare, după cum amintește rugăciunea Anei în 1Sam 2,8: „Ale lui Yhwh sunt temeliile pământului și peste ele a așezat lumea (tēbēl)”. Cuvântul ebraic uzual pentru a desemna „pământul” este ’ereș; el indică solul, pământul ferm, teritoriul (și de aici „țara”) și în unele cazuri lumea morților (cf. paragraful următor). În sens cosmologic, văzut ca spațiu în care omul poate trăi, pământul se află
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
izvoarele arheologice în care este mai dificil de extras un conținut speculativ. Această stare de fapt va comporta în mod necesar o bună doză de aproximare din punct de vedere strict istoric. Contrar altor popoare din Orientul Apropiat antic, Biblia ebraică nu are o concepție cosmologică explicită despre lumea morților, datorită caracterului său specific yahwist care a dus la diminuarea tuturor referințelor mitologice și teologice care descriau lumea morților ca o regiune locuită de divinități sau ca un loc cu reguli
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
reguli proprii independente de suveranitatea universală a lui Yhwh. Fenomenul demitologizării a avut loc pentru că aceste concepții, admițând că existau din vremuri străvechi, nu mai puteau fi acceptate de ebraismul mai recent. Din acest motiv, unii autori consideră că concepția ebraică despre lumea morților în epoca monarhică nu poate fi descrisă fără a o compara cu concepțiile popoarelor vecine (cf. Podella, 1987). Biblia utilizează mai mulți termeni pentru a indica lumea de dincolo. Cel mai frecvent este še’ôl, cuvânt cu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]