11,261 matches
-
mai întâlnit asemenea cazuri. Oare ce să fie? Spre exemplu, ultimele cuvinte de noaptea trecută, pe care le-am auzit limpede de tot, au fost: ‹‹Gata! Acum, du-te să te-ntâlnești cu luna!›› Și sunetul era încărcat de un ecou de gheață... Dumnezeule, ce anume, mai exact, or fi vrut să-nsemne cuvintele acestea? Dacă cumva au un dublu înțeles? Sau poate că n-au nicio semnificație? Cine știe... Ei, ce ridicol, numai prostii îmi trec prin capul ăsta nerod
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și Jerry: falca refuză să mai zăvorască maxilarul superior, pleoapele explodează, brațele cad moale pe lângă albastra siluetă înfiretată. Monumentul în uniformă este zăvorât în carcasa propriei neputințe. La capătul unei încordări prometeice, atletul ordinii izbutește să îngaime, într-un inutil ecou: "Sumimasen... sumimasen" (Mă scuzați... mă scuzați). Impasibil, îmi continuu drumul și reușesc să ajung la râvnitele locuri libere cu mult înaintea iubitei mele... Cum aș fi putut lăsa nemediatizat un asemenea triumf? Epilog Dincolo de modestul umor (pe alocuri, din păcate
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mor în iarba livezilor și în frunzele cele dese ale dumbrăvilor, prin vocea lor monotonă, dar ritmică, păreau că servă de regulator (scuzați expresia, perfect inocentă la vremea respectivă, n. m.) al cadențelor acestui concert divin". Nu detectați cumva și ecouri de solare cântece franciscane în subtextul bravului pitar bucureștean? À propos de alăturări nefericite, iată încă una, prezentă într-o admirabilă notă consacrată Sfintei Cecilia, despre care aflăm că "suna în perfecțiune organul și era tipul modestiei (a doua parte
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
organic, de ideea nebuniei. Oamenii se tem de florile de cireși, pentru că neîndurătoarea lor frumusețe, inumana lor grație sunt în stare să le distrugă resorturile fragile ale psihicului. Este o prevestire a morții în fiecare petală adormită în vânt. Iată ecourile ei în notația reținută a lui Ango, care își pune eroul, posedat de demon, să moară sub o ploaie de flori albe de cireș: "Fără oameni, o pădure de cireși în floare nu este frumoasă, ci doar înspăimântătoare". "Un vânt
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a așezat cu spatele la statuie și, după un salt înainte și unul îndărăt, a lovit cu amândouă copitele atât de puternic încât s-a desfăcut în mii de bucăți înșirându-se pe pământ, producând un zgomot infinit de mare cu mult ecou. Grupul privea la castelul deosebit de impunător și aparte de frumos lucrat. Buburuza, l-a întrebat pe Căiță: -Ce zici stăpâne, dărâmăm și castelul? -Nu avem de ce, răspunde Căiță. -Și-l lăsăm ca să se repete istoria cu un alt Dardailă? întrebă de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ai Bisericii protestante, ce s-au manifestat încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în favoarea arderii cadavrelor. Din acest punct de vedere, pot fi invocate cazul Bisericii Anglicane 5 și unele exemple din istoria cremațiunii din Statele Unite ale Americii (ca ecou, într-o primă fază, la unele realități din mediul britanic)6. În cazul englez, semnificativă a fost poziția pro-cremațiune adoptată de către Episcopului Frazer de Manchester la sfârșitul secolului al XIX-lea (1874), remarcabilă, mai ales, prin "precocitatea" sa, ținând cont
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
iugoslave "Oganj". De asemenea, am inserat în prezenta ediție, pentru exemplificarea celor expuse, o serie de fotografii, cuprinzând, după cum se vede, și instantanee din lucrările și articolele publicate de către arhimandrit. Totodată, pentru a sublinia faptul că scrierile lui Șerboianu avuseseră ecouri la nivel practic, în incintele crematoriilor Cenușa și Vitan Bârzești, am adăugat și câteva fotografii, demonstrând faptul că mare parte din persoanele incinerate au fost animate de credința creștină și chiar de către învățăturile ortodoxe. Pe de altă parte, Șerboianu nu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
tuturor credințelor și pentru a sintetiza filosofia vieții în fața realității crude a finalului inevitabil"112. Șerboianu trimitea astfel o propunere care sintetiza crezul său cremaționist: "toate sunt cenușă, țărână, umbră!"113 Flacăra Sacră a continuat să pomenească în paginile sale ecourile articolelor arhimandritului asupra cremațiunii. Cea mai relevantă dintre acestea ar fi o informare publicată în noiembrie 1936, când cititorii revistei erau informați că "forurile superioare bisericești"114, ca urmare a activității lui Șerboianu în cadrul mișcării cremaționiste și, în special a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
articol publicat în 1962215 sau chiar mai recent 216. În concluzie, se poate afirma că textele pro cremațiune ale arhimandritului constituie o contribuție originală asupra subiectului, meritând a fi restituite și supuse atenției publicului larg, prin prezenta ediție. Ele reprezintă ecoul unei epoci de aprinsă polemică asupra cremațiunii, ce a brăzdat societatea românească interbelică și ale căror efecte pot fi identificate până astăzi. Deși uneori speculative și amendabile, prin prisma unei lecturi teologice, aceste texte au meritul de a formula interogații
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mai bine, ca toți să priceapă rostul Învierii Mântuitorului și fiecare să poată striga cu glas de bucurie: "Christos a înviat!" (Flacăra Sacră, III, 4 1936, p. 1) "Veniți de primiți lumină" E noaptea sfântă a Învierii Domnului! Ca un ecou, răsfrânt de veacurile dispărute și prelungit la infinit cu accente de permanentă chemare spre o viață ideală, cum și spre fericirea de toate zilele a celor ce se numesc "creștini" răsună sub boltele-nstelate ale bisericilor creștine sublimele și simbolicele cuvinte
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
câte vede și urechea nu se umple de câte aude". "Ceia ce a mai fost, acela va mai fi și ceia ce s-a întâmplat se va întâmpla, căci nu este nimic sub soare". Iată deci că Anul Nou este ecoul foarte îndepărtat al milioanelor de ani scurși în eternitate și care ne-nfățișează miragii pentru viitorul, care nu se află-n stăpânirea noastră, ci în voința lui Dumnezeu. Anul Nou este o nouă și repetată trudă peste trudnicia noastră de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de pulpele generoase ale lui Caridad Lebrijana. — Mai e ceva, adăugă Saldaña, parcă urmărindu-i firul gândurilor. Treaba asta te va pune-n legătură cu niște granguri, tipi importanți. Buni pentru viitorul tău. — Viitorul meu, repetă absorbit căpitanul, ca un ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr, un mic felinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
amorezilor, În reprezentațiile populare de prin piețe și În comediile din teatrele În aer liber numite corrales. Însă Angélica de Alquézar - căreia Încă nu-i știam numele - nu era actriță, ci doar o copilă. Nimeni n-o Învățase să adopte ecoul acela obscur, acel mod de a pronunța cuvintele astfel Încât să te facă să te simți bărbat, și nu unul oarecare, ci singurul pe o rază de o mie de leghe jur-Împrejur. Nu e noroi, am repetat, nemaifiind În stare nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
iar aceasta trecu pe lângă mine cu catârii ei negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un fluierat ușor, același tiruri-ta-ta, iar din Întunericul de lângă mine se desprinse sunetul de neconfundat al unei spade trase Încet din teacă. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui Lope se va șterge doar odată cu mine, când voi dispărea; ca și accentul andaluz al lui Diego de Silva, sunetul pintenilor de aur ai lui don Francisco atunci când șchiopăta, sau privirea acvatică, verde-albăstruie și senină, a căpitanului Alatriste. Dar ecoul vieții lor ieșite din comun va continua să răsune atâta vreme cât va dăinui locul acesta imprecis, amestec de neamuri, limbi, istorii, sânge și visuri trădate: scenariul acesta minunat și tragic pe care Îl numim Spania. N-am uitat nici ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
îi răspunse la fel, înlănțuindu-l pe bărbat cu amândouă brațele și suspinând ușor. Te iubesc, te iubesc, îngâna parcă un glas care venea nu se știe de unde - și eu la fel, și eu la fel, se auzea, ca un ecou, un alt glas răspunzându-i. Încet, femeia îl trăgea tot mai mult înspre ea pe bărbat, până când trupurile lor se făcură una cu iarba necosită, fragedă și plină de parfum, care creștea în voie acolo, pe malul lacului, din măruntaiele
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
permită națiunii să-și apere, în același timp, coeziunea internă și poziția externă. 6.5.1.3. Cele două mîini ale Statului Ambivalența economică a națiunilor, loc al egoismului și al progresului în același timp nu ar fi deci decît ecoul ambivalenței funcționării piețelor, în același timp loc de selecție, deci de excluziune, dar și garant al stimulării actorilor economici. În această perspectivă, rolul Statului în sînul națiunii va consta în a evita o polarizare socială excesivă, consecutivă creșterii inegalităților. Dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
inițial la Teatrul Foarte Mic în 2005 în regia Adrianei Zaharia cu Simona Popescu și Șerban Mihăiluș și ulterior reprezentată la Teatrul Luni de la Green Hours cu aceiași actori din film, Iulia Verdeș și Cristi Predescu în regia autorului. În ecoul minimalismului sus amintit, cei doi protagoniști nu au nume, El și Ea, doi tineri de 18 ani pe care nu-i definește nimic excepțional, nici vocația unei mari iubiri, și cu atît mai puțin cea a tragediei, doi adolescenți ca
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
cu ciuta și de Diana de Poitiers a lui Jean Goujon. în mica biserică din Tervueren (la sud-est de Bruxelles) se mai păstrează și astăzi cornul de vînătoare al lui Hubert, în tăcerea căruia mi se părea că aud un ecou venit de acasă: îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai tare, Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet, Mai încet, tot mai încet, Mai departe... mai departe... (M. Eminescu, Povestea teiului) Legenda convertirii Sfîntului
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
e întipărit în început, tot astfel precum concluziile unui raționament sunt prefigurate în premise. Viața este un petitio principii, un cerc din perimetrul căruia nu poți ieși. Titlul cărții, acest Sau-sau amintind de cruzimea alegerilor răspicate și definitive, poartă ecoul dezbaterilor intelectuale din epocă. Tema dezbaterii: valabilitatea principiului logic al terțului exclus, a cărui formulare tehnică suna astfel: ,pentru orice propoziție nu există decît două posibilități: sau este acceptată, sau nu este acceptată într-un anumit sistem de proproziții. O
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
să vezi, a înainta orbește, orbit poate de prea multă lumină, a iubi orbește. Este prezumția de a vedea absolutul în această lume relativă. La voia întâmplării este un roman-Argus cu o sută de voci ("alte voci, aceeași voce, un ecou fără de sfârșit vorbind despre sfârșit"), în locul celor o sută de ochi, care ocrotesc pe cine? ce anume? ce fel de enigmă? Paradoxal, haosul narativ exprimă o clasicitate modernă, narațiunea nefiind posibil de susținut decât în forma delirantă și iradiantă pe
Romanul cu o sută de voci by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7003_a_8328]
-
unde inserează splendide legende locale. Jorge Luis Borges ar fi fost bucuros măcar să citească, dacă nu să scrie el însuși un astfel de roman. El se naște dintr-un sol fertil, tradiția literară britanică întinsă pe ultimele două secole, de la ecouri iluministe și romantismul ce recuperează mitologia, fondul arhaic păgân și-l remodelează, până la romanul dedicat vieții universitare devenit deja un gen prin Malcolm Bradbury, Kingsley Amis ori David Lodge, de la ierarhii și modele oferite de genurile cultivate în fiecare secol
Romanul ca romance (sau invers...) by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7004_a_8329]
-
aierul de emoție/ Notele au rămas o amprentă pe timpane/ Cîntecul a murit ca o lebădă/ Cu gîtul de cristal încovoiat// Stelele au leșinat pe brațele apelor/ Visele au căzut în genunchi/ Pe catafalc tăcerea a aprins o lumină/ Trece ecoul și-i sfărîmă lacătele". Nimic materie, doar impresiunea ei pe lumea împrejmuitoare, nimic acțiune, doar reacție. Ce mai frumoasă odă a inefabilului, ce mai exactă definiție a spectacolului? Decît o urmă impersonală într-un vid răsunător? Nu încap, în această
Vraja interzisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7005_a_8330]
-
oamenii tineri. Exista o bășcălie, era mulțimea aia de bancuri compensatorii care era explozivă aproape, te copleșea, acționa adversarial. Apoi era muzica ușoară care pătrundea, nu știu cum, pe canale subterane, de la jazz până la orice tip de muzică ușoară apuseană, apoi diferite ecouri ale modelor, ale îmbrăcăminții. Se crease o adevărată subcultură a petrecerilor, a party-urilor, a întâlnirilor dintre tineri, în care unul avea un magnetofon sau un patefon cu niște amărâte de discuri cine știe unde găsite, la care se dansa, și asta era
Radiografia unui dezastru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7016_a_8341]
-
Beniuc, dar care poet prețuit începea să publice din nou, traduceri, poeme, în revista ,,Steaua", condusă de Baconsky, apoi de Aurel Rău. Eu eram un biet elev timid, atunci, un copilandru de treisprezece ani, scriam de prin '60, cu oarecare ecou la concursurile elevilor, o poezie destul de modernă, cred, dar naivă, oarecum, un fel de laudă a ploilor cotropind ca o armie, zale, ropot , orașul, sau asemănam troleibuzele, abia introduse, cu niște greieri cu antenele lăsate pe spate. Pasteluri citadine în
ADRIAN POPESCU: „Editura Bucovina paternă, Transilvania maternă, Umbria spirituală m-au modelat interior” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7019_a_8344]