2,009 matches
-
care produc mult și, în aparență, produc repede. 131 (V128) De unde vine însă această proprietate a timpului? 132 (V129) deoarece, spre deosebire de imaginile care corespund unor evenimente de odinioară, el nu se pierde, nu se îndepărtează în trecut și nu se estompează imediat ce nu mai este prezent (pe cînd imaginile dispar odată ce alunecă în trecut) 133 (V130) ea nu se situează exclusiv nici în trecut, nici în prezent, ci într-un trecut accesibil prezentului memoriei, în ceea ce am putea numi lumea memoriei
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
dominată de descrierea de ansamblu: "Flaubert, cu o conștiință vie de savant și de artist, lasă acțiunea principală să se stingă în propria banalitate. Raportul se inversează între planul secund, a cărui importanță crește neâncetat, și prim-planul care se estompează în fața lui."23 Ultimele pagini ale romanului constituie "o surprindere sinoptică post rem". Georg Lukàcs vede în modul în care se scurge timpul, în acest roman, un principiu unificator pentru fragmentele eterogene ale realității.24 Această eterogenitate este relevată atât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și să-l resoarbă, să șteargă frontierele."32 Bahtin sugera deci că discursul celuilalt poate fi delimitat clar în textul subiectului vorbitor, așa cum pictura clasică precizează clar contururile, dând prioritate desenului. Dimpotrivă, în baroc, culoarea are prioritate și conturul se estompează; prin analogie, stilul pictural presupune absorbția discursului străin în discursul subiectului vorbitor. Fără a dezvolta o teorie a polifoniei, O. Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să aibă valoare în sine. Degeaba a încercat romanul realist să nege această ambiguitate, ea reiese oricum la analiza literaturii baroce sau a anumitor romane contemporane. Literatura poate adesea pretinde că nu este decât reprezentarea unei realități în fața căreia se estompează, codurile estetice pe care ea se sprijină și forța semnificantă degajată de ea depășesc exigențele realismului. Nevoia pe care o are narațiunea clasică de a-și legitima descrierile este astfel legată de o anumită concepție referitoare la enunțarea romanescă, în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de ajutor. Îmi doresc să se poată crea între noi un culoar al intimității de la distanță, în care sentimentele să dizolve antisentimentele. O putem face, pentru că noi suntem cu adevărat egali. Fostele diferențe, oricare le-ar fi fost natura, sunt estompate. Desigur, să nu-i respingem pe ceilalți. Să-i acceptăm în jurul nostru - nu printre noi - , cu o condiție, totuși: să accepte egalitatea. O, nu, nu egalitatea suferinței, care ne este doar nouă, din nefericire, rezervată, ci pe aceea care ar
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
construit discursul ca o pledoarie implicită pentru lectură sau relectură. Fiecare dintre scriitorii amintiți aici merită recitit pentru că are capacitatea de a învia lumi, sentimente, gânduri serioase ori ironice astfel încât ancorarea lor în epoca pe care au reprezentat-o se estompează și faptul acesta este esențial pentru rezistența în timp a literaturii în general. În această privință susținem opinia lui Jauss, care, în descendență aristotelică, promovează catharsis-ul ca o condiție esențială a receptării operei artistice. Din acest punct de vedere
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dură în acest caz decât în altele. Pentru bogăția de sensuri, pentru inventivitate, meritul rămâne al scriitorului și o reușită în planul creației nu salvează doar autorul (de la uitare), ci și pariul divinității. Opera literară autentică este în măsură să estompeze greșelile, defectele celui care a realizat-o și, așa cum spunea Ion Caraion, acesta nu mai poate fi dat afară din literatură. În prezentarea poeziei generației albatrosiste, am simțit și nevoia unei contextualizări căci literatura ca și restul artelor se caracterizează
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
îți pui un cuțit sub fiecare pleoapă/ pentru că ceea ce aștepți e dragostea", A cunoaște). Tehnica prin care se creează un univers ambiguu, în care contururile, deși îngroșate mereu, prin repetiții, gradații, paralelisme, simetrii, nu devin mai clare, ci dimpotrivă se estompează, pentru că trecerile succesive cu penelul nu reiau niciodată identic conturul desenat anterior (în Oglinda oarbă, de exemplu, se contruiește o astfel de lume din asocieri contradictorii: "firul de lână care îmi iese din ochi/ firul de tutun care îmi iese
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe maidane atâtea bile!/ Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!", Halucinație intenționată) care apropie acest volum de poezia generației sale (sunt și influențe ale textelor de avangardă nu doar ale poeziei franceze simboliste sau moderne, cum afirmă autoarea) se estompează sau dispar din celelalte volume. Poezia devine una a elogiului orânduirii socialiste sau a îndemnului de a-i urma idealurile, sunt semnificative astfel titluri precum Cântecul gardistului roșu, Lenin pe drum spre Smolnîi, Muzică pentru pace, nici dragostea nu mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poată să elibereze creatorul. E o înțelegere deosebită a procesului de creație, autorul trăiește cu adevărat doar în spațiul literaturii înseși, atunci când ideile sale au deschis poarta spre o lume în care relația cu existența fizică a creatorului s-a estompat. Nu e o dorință de anihilare a biografismului, dovadă și faptul că referințele la mizeria existenței nu lipsesc din poezia aceasta, ci afirmarea posibilității și a voinței de a se reinventa cu fiecare text. Eul liric nu a pierdut total
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se va mai întoarce./ Ochii prăfuiți au rămas cu voi/ Dar ochii adevărați au fugit", Cetățile albe). Privirea este cea care cercetează, prin care cunoaștem și ne însușim lumea, ochii lipsiți de viață se închid, simbolul oglindirii, al vieții se estompează, lăsând loc unuia al deșărtăciunii, viața reală este efemeră și supusă uitării așa cum și noi îi trecem în uitare pe cei pe care i-am cunoscut. Ochiul real nu cunoaște, ci doar vede, ochiul căutătorului poate să o facă, este
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
moartea!...", Poem final). Aspectul de conversație casnică contrastează cu tematica gravă a morții. Motivul "târziului" în existență apare aici, dar integrat în firescul vieții, reducându-i-se mult tragismul pe care l-ar presupune. Câteodată însă aspectul acesta protestatar se estompează, poemele apropiindu-se de lirica interbelică, amintind de poezia lui Blaga sau Arghezi, fără însă a se îndepărta de stilul caracteristic al poetului. Repetițiile însă nu mai sunt dublate de rupturile semantice șocante. Nu lipsesc intervențiile neașteptate, ruperile de ritm
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de vedere expresiv. De altfel, e de precizat că poemele erotice și nu numai sunt violente ca expresie mai ales în creația de tinerețe a poetului, revolta contra clișeelor literare, de gândire, de raportare la lume, la universul sentimental se estompează mai târziu. Poezia devine curgere, alunecare, imaginile se încheagă sub ochii cititorului, există aici o metamorfozare continuă în genul în care se înlănțuie imaginile fantasmatice sau cele ale visului (Alchimie). Atunci când poemul capătă ceva din tonalitatea incantatorie a versetelor din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acesta de toate poemele închinate iubirii văzute ca renaștere, ca trezire la viață a sufletului (în seria cărora se înscrie și erotica lui Arghezi, de exemplu, prin Morgenstimmung). Poezia sa de dragoste păstrează aceeași linie demitizantă, nostalgia, reveria sunt repede estompate prin asocierea cu elemente nonliterare desprise din universul contemporan ("mi-aș fi suit frecvența pulsului/ până la o mie de bătăi pe minut", "această bătaie a ceasului/ are făcea din mine un reflex pur, un fel de/ "câinele lui Pavlov"", Al
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
închidere în limitele unui orizont al tragicului. Se trece brusc de la abstract la concret ("voi, gânduri aspre, pașteți", Carnet lapidar, " Ne colcăie alcoolul imensității-n vine", Jurnal de grupă... dubito) ca și cum frânturi de vis, de coșmar, invadează spațiul realității. Se estompează și aici granițele dintre imaginar și real. Această invadare a realității de către urât, grotesc, de către spaimele cele mai profunde este subliniată prin două modalități, pe de o parte, prin imaginarul specific -tematica nevrozei, a nebuniei ("La podul din Pădurile Nevroză
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ce ar putea să semene a ideal sau a munte...". Certitudinea în conturarea tabloului devine pe final incertitudine, sunt, de fapt, coordonatele pe care se structurează poezia epocii, poate ca o consecință a războiului, unele fapte capătă consistență, altele se estompează, realitatea fiind în continuă schimbare. Tratarea iubirii sau a relațiilor amoroase are ceva din ironia și savoarea caragialiană, pentru că sunt supuse aceleiași degradării. Titlul este și el unul apropiat de cele publicistice în astfel de cazuri, Dramă în parc. Cadrul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și de Dimitrie Stelaru care declama în Înger vagabond "Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea/ Noi n-am avut alt soare decât Umilința". Viața sa cu accente boeme își află și ea locul în poezie, mizeria existenței cotidiene estompează accentele lirice chiar și în textele care au în centru o figură feminină: "În dimineața aceasta m-am trezit lângă Maria-Maria/ Pe scândurile patului pline de păduchi și sânge", " Vom porni în Gara de nord tăcând, tremurând./ Strecurându-ne urmăriți
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lucruri, de sufocare și de frig, de care nu scapă, deși-i „topit de băutură”. Focul alcoolului nu-l încălzește. Pantomima sa exuberantă din final e derizorie în raport cu drama „măhălălilor” pe care a înfățișat-o mai sus; ea doar o estompează o clipă, n-o face nicidecum uitată. E asemenea rîsului nervos al cuiva care a scăpat dintr-o împrejurare teribilă. După ce se termină, pot apărea uneori lacrimile, se poate instala melancolia. -Mă întorc iarăși la versul „Prin măhălăli mai neagră
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o idee grandioasă echivala cu un scandal. Pînă la urmă, singurul „palat” ridicat în această perioadă (cu sprijinul lui Mircea Cancicov) a fost Palatul Administrației Financiare, terminat spre sfîrșitul anului 1939. După Al Doilea Război Mondial noțiunea de „palat” se estompează, „palatele” amintind de reprezentanții claselor exploatatoare, pe care istoria abia îi „măturase”. Puterea populară construia blocuri pentru cei mulți, nu, cu o excepție, „palate”! O fugă de acasă Poezia „Rar” începe cu următoarea strofă: „Singur, singur, singur,/într-un han
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să știu. „Tu ai murit...” Una din greșelile ce se fac în legătură cu Bacovia e judecarea lui exclusiv după descrierile în care e înfățișat ca bolnav, la limita supraviețuirii și după fotografiile din anii ’30 și de la sfîrșitul vieții. Toate astea estompează celelalte descrieri (nu mai puțin autentice), în care apare dinamic, jovial, cu inițiativă. Deși am ținut cont și de ele, eu însumi le-am dat o atenție mult mai mare celor dintîi. Consecința unei atare greșeli e că Bacovia pare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nimic, pe lume, nu tresar”) cu versul 2 din „Cu voi...”, „Pierdut să te retragi nepăsător”, amîndouă concluzive și, aparent, dintr-un gen de hotărîri comun cu cel din „Glossa” lui Eminescu: „Tu rămîi la toate rece”. Asemănările menționate nu estompează complet diferențele dintre cele două poeme. „Vobiscum” e mai personal și are o dicție mai încordată; „Cu voi...” e mai general și cu o dicție calmă. Legat (cum se deduce) de durerea unui refuz, primul mai poartă încă vibrațiile șocului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cineva din familie, un avertisment despre consecințele patimii băuturii: strigoii sînt - rezultă din ea - inși care, în timpul vieții, pentru a și-o satisface, și-au amanetat bunurile la crîșmă, un loc malefic, iar acum, din remușcare, vor să le recupereze. Estompînd partea moralizatoare, Bacovia transfor 154 Constantin Călin mă „basmul” într-o notă explicativă la o viziune policoloră: „Dar cînd despre ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a stimulat niciodată să-i dau atenția pe care, neîndoielnic, o merita. Cred deci că a fost mai bine că nu l-am cunoscut direct pe Bacovia. Dacă s-ar fi întîmplat, ar fi trebuit poate, ca să aștept să se estompeze în memorie figura sa. Așa, apropierea mea de opera lui s-a făcut fără nici o idiosincrazie, fără nici o prejudecată. Acum însă, dacă s-ar mai putea să-l întîlnesc, desigur, aș avea cu totul alte reacții. Cele normale. Deși nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în cărțile de istorie literară ori în vorbirea curentă numele de „bacovian” nu mai există în jurul meu. Toamna asta nemaipomenit de frumoasă pare ieșită dintr-o eglogă vergiliană și-mi amintește, dintre poeții noștri, în special Arghezi. Bacăul contemporan a estompat, apoi, priveliștea mediocră, provincială, a dughenelor și „măhălălilor”; în fine, majoritatea localnicilor arată altfel decît cei de odinioară: e o altă mișcare, un alt ritm. Pe scurt, Bacăul nu-i, cum își mai închipuie unii, o rezervație a naturii „cîntate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dat lui Vasile Netea: „Dintre colegii de liceu păstrez în amintire pe Mircea Cancicov...”) între timp, lucru la care, desigur, au contribuit și evenimentele postbelice, legenda marelui financiar și a ministrului generos (fost și membru corespondent al Academiei) s-a estompat, în ciuda „colivelor” care i se fac de unii liberali și de fundația care îi poartă numele fără să i-l ridice printr-o monografie, iar cea a poetului (a omului cu opera, fără bogății) a supraviețuit și a devenit din ce în ce mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]