2,253 matches
-
acel critic care va releva, poate chiar împotriva exponențialității, tocmai unicitatea lui Ion Creangă. Unicitate simtiță, cel puțin de către acei intelectuali adevărați, cu gust rafinat, de care vorbeau Ibrăileanu și Călinescu, dar care mai trebuie și rostită critic. Un asemenea exeget putea fi însuși Mircea Scarlat, iar din generația care o precedă pe a lui - Valeriu Cristea, autorul unui volum intitulat Despre Creangă și al unui Dicționar al personajelor lui Creangă. Dar ar putea fi - e cu atât mai mult de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
afectivă (subconștientul) și gîndirea critică (conștientul)".18 O asemenea perspectivă de interpretare trece în secundaritate mulțimea de alte date (religioase, sociale, politice, economice etc.) care dintotdeauna au condiționat faptul cultural. Mai mult, așa cum au demonstrat pînă acum o serie de exegeți, cultura ca de altfel și religia se cere înțeleasă după propriile sale criterii, prin chiar natura sa specifică. Astăzi pare deseori neconvingător să explici un fapt cultural prin altul economic, sau unul religios prin "paricidul primordial", de exemplu. Le poți
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
străduindu-se să manipuleze în cunoștință de cauză instrumentele de interpretare freudiană, dar asumând riscul unei posibile și explicabile informații lacunare."8 Ceea ce nu au sesizat Jean Bellemin-Noël și, pe urmele sale Angela Ion, e poziția retractilă, chiar temătoare a exegetului care, conștientizând investirea inconștientă ce-i este funciară, manifestă o tendință irepresibilă de a se sprijini pe citate. Oricât de insolite ar fi ideile sale, oricât de bogată ar fi informația din domeniul psihanalizei, autorul acestor rânduri nu-și poate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și afirma cu maliție că psihanaliza și tematismul își centrează atenția pe anumite zone ale operei și biografiei greu de verificat. Răspunzând indirect acestor obiecții, Doubrovsky va reafirma răspicat că Opera, în ansamblul ei, rămâne obiectul de studiu al unui exeget, și nu autorul. Traseul de urmat este dinspre operă spre scriitor pentru ca, în final, să redescoperim opera. Întotdeauna, susține criticul, vor exista opere fără autor, dar scriitori fără operă sunt de neconceput. În fine, nu pot fi ignorate subtilele nuanțări
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un ciudat aspect indefinit. Să recunoaștem că ideea a lansat-o Marian Popa, numai că perspectiva euristică era cu totul alta. Ambiționând să fie primul critic literar care analizează opera lui Camil Petrescu din chiar interiorul acesteia, respectiv al substanțialismului, exegetul va observa că Fred, d-na T., Ladima și Emilia sunt supuși categoriei filozofice a indeterminării.46 Argumentele sunt numeroase și la îndemâna oricui. Emilia e o actriță lipsită de talent și cunoscută de mulți ca o femeie de moravuri ușoare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
secolului XX, în timp ce la noi, abia astăzi, unii eseiști și istoriografi (Lucian Boia, Horia Roman Patapievici, Alexandru Florin Platon ș. a.) meditează serios asupra temei. Așa cum se desprinde și din titlul capitolului (Eros și luciditate), inclus în volumul Semne și repere, exegetul intenționează să elucideze un subiect pe cât de vast, pe atât de ambițios: iubirea, sub toate formele în care se manifestă de la Jocul ielelor și până la a doua variantă a Actului venețian din 1947, ca și raporturile complexe dintre conștiință și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
să spulbere o asemenea ambiguitate destinală, ci autorul, din perspectiva celor două personae, își trimite cititorii pe o pistă falsă de lectură, aruncându-i în plin mister. Este Ladima cu adevărat îndrăgostit de Emilia? Probabil nu și e frapant că exegetul uită de scrisoarea pe care poetul i-o adresează d-nei T. Întreaga noastră fundamentare teoretică aplicată pe texte, cu referire la rolul și raporturile dintre persona și Anima, confirmă amorul-vanitate al autorului și, abia în planul imaginarului, al eroilor săi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
revitalizat din roman. Ea ni se înfățișează deopotrivă ca prim interlocutor al autorului, întâia protagonistă și cel dintâi narator. Mai greu de argumentat și, pesemne, greu de acceptat pentru unii, este postura de femeie jertfită. Am menționat deja ipotezele unor exegeți legate de cauzele care provoacă sciziunea cuplului Fred d-na T., cea mai judicioasă fiind cea lansată de Liviu Călin și, ulterior, N. Manolescu. Eroina este o "femeie hărăzită să fie iubită de toți bărbații", inteligența sa debordantă stă sub
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
decât să constate că a căzut în cea mai josnică ipostază a mizeriei intelectuale, morale și fizice? "Ecce homo!", regele poeziei devine ins patibular. Toate aceste constatări își dovedesc oportunitatea în constituirea câmpului arhetipal eminescian în opera lui Camil Petrescu. Exegeții nu au exclus posibilitatea ca autorul Patului lui Procust să îl fi avut în vedere pe Eminescu în momentul în care a construit personajul Ladima. Observațiile lor sunt însă vagi și lacunare. Mai temeinic ar fi să afirmăm că prozatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de critici, semnat de către Al. Protopopescu, abordează o altă viziune asupra romanului Patul lui Procust, considerat un termen dintr-o ecuație care include și Luceafărul. Adept fără rezerve al "vocilor lirice" reliefate de Nicolae Manolescu, într-un eseu deja clasic, exegetul constată o "magistrală" dezvoltare epică a romanului, având ca esență raporturile dintre actanți. Ladima este, pentru el, un personaj ideal, din paradigma lui Hyperion, în vreme ce Fred Vasilescu nu e altceva decât rivalul său terestru, care reușește să se înalțe și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pentru că el stă acolo unde este tronul Stăpânului<footnote Ioan Moshu,Limonariu,cap. CXXVIII. footnote>. La puțin timp după moartea sa, Sfântul Ioan Hrisostom a fost privit atât de ortodocși cât și de catolici nu numai ca un predicator și exeget remarcabil, ci și ca o voce autoritară în probleme de credință. Atât ortodocșii cât și heterodocșii au vrut să și-l adjudece, începând de la Pelagius, la doar opt ani după moartea sa. Totuși, în nici un caz, în opera lui, nu
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
ai pris une femme qui s'appelle la Mer „ Densusianu remarcă diversitatea „explicațiunilor omorului" în unele variante ciobanul fiind ucis pentru că e mai bogat, în altele pentru că e mai voinic sau, în altele, pentru că e străin. El este primul dintre exegeții Mioriței care folosește pe larg o documentație istorică și paraistorică (de la elemente de lexic și etimologie sanscrită, de la Biblie la Strabon, până la documente din colecția Hurmuzachi ) cu scopul mărturisit de a atesta realitatea istorică certă a conflictelor pastorale eventual sângeroase
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
în discuții, replici pe care le vrea spirituale, dar care, prin repetare, pot să ne facă să credem că reprezintă un mod de a gândi" aflăm din documentul 3/CF/5VII 1974 (DAGI, 29718, sublinierile ne aparțin). În mod unilateral, exegetul cajvanian se preocupă de identificarea persoanei, neglijând diferența dintre Autor și Narator, dintre Eul liric și Eul empiric, inerentă oricărei spuneri, mai ales dacă e pusă în pagină. Mai mult, el este interesat exclusiv de latura socială a textului, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
adaptare după "roboratif"62 neputând califica un personaj) pentru că dincolo de el cunoscătorul vede cum sunt contrapuse două referințe ale literaturii secolului al XIXlea: Jules Verne (autor masiv tradus în vremea copilăriei și adolescenței viitorului jargonaut și a prea-plecatului (prea-aplicatului său exeget), prin trimiterea la Robur cuceritorul 63 și infinit mai puțin cunoscutul Joris-Karl Huysmans, cu al său roman À rebours, despre care studenții epocii abia de auzeau în trecere, considerat "Biblia decadenților", puțin recomandabilă celor ce urmau să pregătească "forța...". Apare
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
secundară și de-a binelea marginală, cum e prezenta carte și te trimit cu nonșalanță la origine. 122 AS: Un anacronism grosolan. Nici Guillaume de Lorris, nici Jean de Meun, nu citiseră operele autorului dramatic francez și mai ales ale exegeților lui carpato-dunăreano-prutnici pentru a face o asemenea apropiere. 123 Expresie desemnând în Franța călugărițele. 124 Nota AS: Era teza ei favorită și am auzit-o, repetată de câteva ori și la Angers (1992), și la Paris (1994). E plagiată de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
respectivei asociații. Din 2004 este membru corespondent al Academiei toscane de științe și litere "La Colombaria". Tot din 2004 este Director al Departamentului de Studii de Italienistică al Universității din Pisa care i-a conferit "l'Ordine del Cherubino". Neîntrecut exeget al lui Francesco Petrarca, Santagata îi dedică o parte din studiile sale: "Petrarca e i Colonna", "Dal sonetto al Canzoniere", "Per moderne carte. La biblioteca volgare di Petrarca", "I frammenti dell'anima. Storia e racconto nel Canzoniere di Petrarca", cercetări
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
iubise, dispăruse ireversibil. Încetând să mai scrie, scriitorul moare în somn pe 2 decembrie 1814, în vârstă de 74 de ani, poate și din pricina siropului de opiu. De o acribie specifică oricărui contabil, și de o luciditate demnă de orice exeget, Morvan, alias Vincent Lestréhan, crede că domnul de Sade era conștient de lipsa de măsură a spiritului său, dar era condamnat să se complacă în ea. Căci pentru el nu exista plăcere mai mare decât să fie obiectul oprobriului public
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ca niște jucării cu arc". Însăși ideea de eroism este ultragiată, de vreme ce faimosul regulament se dovedește a fi un triumf al demenței cazone. De care suferă în cel mai înaltgrad maleficul colonel; el nu pregetă să teoretizeze eșecul soldaților, ca exeget și generalist al Războiului, oferind argumente și măsuri pe cât de năstrușnice pe-atât de grețos patriotarde. Deschizând ample paranteze în acel climat infernal, Alexandru riscă să-și reprezinte, oh, les beaux jours, trăite odinioară sub efectul unei proustiene dulceți de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pentru a fi martor și judecător absolut, el trebuie să depășească Zidul. Or, acest lucru este posibil într‑o formă de existență ne‑umană ; să ne amintim că insul a vrut să devină insectă, muscă, șoarece. Zidul, așa cum spune un exeget, împarte lumea în partea sus și cea de jos, „în universul practicii corporale normale, dirijat de conștiință și știință, de articulații clare și mișcare, și în universul practicii nenormative, amplasată în subterană, strivită, comprimată, unde se formează mereu același limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
decât femeie, dovedind astfel pasul final al contestării, și anume voința de instaurare a unei noi religii. Renegarea divinității e însă totală în Talanga, un text de o violență rară, ce atinge culmea îndrăznelii eretice (împrumutând o frază a unui exeget al operei argheziene, am putea spune că, dacă Ioanid Romanescu ar fi trăit în Evul Mediu, cu siguranță ar fi fost ars de viu de inchiziție, și asta dacă mai înainte n-ar fi fost linșat de o mulțime furioasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
revistei "Poesis", Premiul revistei "Flacăra". Miezul poeticii lui Mihai Ursachi stă, întreg, în superba Confidență prozaică, inclusă într-o carte de maturitate a scriitorului, Nebunie și lumină (Editura Nemira, București, 1998). Ultimele secvențe ale acestui text antologic pe care majoritatea exegeților săi îl recomandă, pe bună dreptate, drept unul dintre marile poeme scrise de Mihai Ursachi conțin practic, într-o formă densă, toate liniile directoare ale unui program poetic atent scenografiat de autointitulatul magistru de Țicău: "de aceea îți spun, toată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dans une farce grave" [Nana, p.147]. Zola pătrunde în culisele actrițelor de meserie și ale virtuții, descoperind contrastul între aparentă și esență lor, ipocrizia persoanelor "comme îl faut", si simulacrele ieftine ale actrițelor. Henri Mitterand [Zola, 1990, p.36-37], exeget consacrat al operei lui Zola, îl compară pe scriitor cu un regizor, constatând că unitatea de decupare la Zola nu este evenimentul, ci gestul, vorbirea; spațiul global este înlocuit prin aspectele sale succesive, localizării abstracte a acțiunii autorul substituindu-i
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu timiditate, să remarce asendențele operei sale în poezia leopardiană. Există, totuși, un eseu scris înainte de începutul secolului nostru și semnat de Pietro Mazzamuto, în care se încearcă identificarea unor corespondențe între versurile autorului ermetic și cele ale scriitorului romantic. Exegetul pornește de la originea romantico-decadentă a celor dintâi pentru a demonstra asemănarea dintre poetica lui Quasimodo și cea verista. Cu toate că nu dovedește în mod satisfăcător ipoteza avansată, lucrarea lui este importantă întrucât identifica în poezia sicilianului o seama de elemente romantice
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Giuseppe Savoca.25 Prezenta cercetare se limitează la studiul ocurentelor substantivelor și adjectivelor, deoarece, pe de o parte, stilul extrem de nominal al poeziilor quasimodiene din prima perioadă de creație justifica o asemenea opțiune, iar, pe de alta, așa cum arată acest exeget, studiile comparative bazate pe substantive sunt mai fructuoase decât cele care se opresc asupra altor categorii gramaticale.26 Termenii-cheie leopardieni sunt pe de o parte elementele nominale ce dau măsură originalității și specificității lexicului din Canturi: siepe-desiș, luna-lună, inganno-înșelătorie, ignoto-necunoscut
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Prima cantona a lui Giacomo Leopardi, publicat mai întâi în 'Nuova Antologia' (august 1869), De Sanctis a semnalat absența relativă a scrierilor critice despre acest subiect, amintindu-le totuși pe cele semnate de Sainte-Beuve, Antonio Ranieri sau Vincenzo Gioberti. Același exeget a comentat și evaluat pozitiv versurile romanticului, atât în volumul de mari dimensiuni Studiu despre Giacomo Leopardi, cât și într-o seama de eseuri și articole, publicate acum alături de lucrarea amintită, în volumul Leopardi, îngrijit de Carlo Muscetta și Antonia
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]