3,103 matches
-
fac bucuros pe cineva. Zilnic, o fericire cât de mică. Dar nimeni nu poate să asigure continuitatea acelei mari fericiri ce izvorăște dintr-o experiență excepțională legată de o situație specială, precum extazul sunetelor muzicii, o trăire marcantă în mijlocul naturii, extazul iubirii pasionale. Și Faust al lui Goethe dorea în zadar ca "clipa" să se oprească: Rămâi, ești atât de frumos!". Este nevoie de mult pentru a fi fericiți, dar de puțin pentru a trăi nefericirea: "Bonum ex integra causa, malum
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o metodă sistematică și o tehnică psihologică de rugăciune: nici un nivel de rugăciune ce trebuie depășit, nici o reflecție psihologică asupra rugăciunii, absența oricărui gen de analiză, tehnică respiratorie sau eforturi intelectuale de asceză pentru atingerea anumitor stări de suflet până la extazul uitării de sine. În locul acestora, descoperisem în Biblie o "conversație cu Dumnezeu" ingenuă și lipsită de contemplație, în care să-mi pot exprima cu simplitate credința, speranțele, dragostea, să pot aduce cuvinte de mulțumire, laudă, dar și de cerere. Și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nou tip de sensibilitate. A extins aria tematică, abordând elemente ale mitologiei populare pe care le-a tradus în compoziții, în care subiectul narativ este dominat de rigorile unei elaborate construcții cromatice bine elaborate: Născut pe strada Nicoriță, Momente de extaz, la Ciric, Eminescu într-o livadă de meri la Țicău, Eva, mireasa lui Massai, Hareta. Dintre expozițiile personale cele mai importante au fost acelea organizate la sala Kalinderu, București în 1969, sala Apollo, București în 1970, Galeriile de Artă „Cupola
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
nu îi mai recită, seara, precum celeilalte iubitul ei, Le Lac și „«Zburătorul» de-un tânăr Eliad”, ci poeme de Francis Jammes și Balada lunii de Horia Furtună. Câmpia este însă aceeași: „lac întins sub lună”, aceleași sunt clipele de extaz, în care încape iluzia nemuririi, același, poate, și „turnul vechi din sat”, cu clopotul lui sunând „de nuntă sau de moarte”. În atmosfera de patriarhalitate, în legănarea molcomă a distihurilor pline de mireasma holdelor de secară, e o melancolie dulce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
a lui Dumnezeu. În timp ce sufletul ia contact direct cu divinul și este transformat după asemănarea Lui, sufletului nu i se acordă niciodată cunoașterea comprehensivă totală a lui Dumnezeu. Pentru el, „sufletul nu ajunge niciodată la uniunea cu Dumnezeu; nu există extaz final. Dumnezeu rămâne etern dincolo de suflet, atrăgând sufletul dincolo de propria-i sferă în adâncimi și mai adânci. Convingerea Sfântului Grigorie al Nyssei este că drumul celui care are în suflet dorința de a urca spre cunoașterea lui Dumnezeu nu are
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
directă a lui Dumnezeu, Sfântul Grigorie arată că aceasta este rodul exclusiv al lucrării harului, după încetarea oricărui efort omenesc. Aceasta etapă implică totdeauna o ieșire a sufletului din sine însuși, o „strămutare a sufletului în Dumnezeu”, cu un cuvânt, extazul, rod exclusiv al harului. Sfântul Grigorie enumeră mai multe cauze care provoacă extazul<footnote Aceste trepte le-am găsit descrise concis în studiul lui N. V. Stănescu, „Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu cu referire specială la Sfântul Grigorie de Nyssa”, Studii
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
lucrării harului, după încetarea oricărui efort omenesc. Aceasta etapă implică totdeauna o ieșire a sufletului din sine însuși, o „strămutare a sufletului în Dumnezeu”, cu un cuvânt, extazul, rod exclusiv al harului. Sfântul Grigorie enumeră mai multe cauze care provoacă extazul<footnote Aceste trepte le-am găsit descrise concis în studiul lui N. V. Stănescu, „Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu cu referire specială la Sfântul Grigorie de Nyssa”, Studii Teologice, Anul X (1958). footnote>. Toate acestea sunt, de fapt, trepte din ce în ce mai înalte
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
acestea sunt, de fapt, trepte din ce în ce mai înalte ale iubirii și, totodată, ale cunoașterii lui Dumnezeu. Iată aceste trepte: a) Beția sobră subliniază totdeauna supraabundența bucuriei care face sufletul să iasă din sine. El arată că precum orice beție produce un extaz (ieșire) al minții, luată în stăpânire de vin, la fel și cea duhovnicească produce o strămutare spre cele mai bune, „spre cele mai dumnezeiești”. b) Somnul treaz, care urmează totdeauna după o asemenea beție, arată o indiferență față de lumea exterioară
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
în general, dar, prin excelență, semnifică al treilea stadiu al dezvoltării spirituale la Grigorie, întunericul (a se vedea) unde tânjirea neobosită a sufletului după Dumnezeu se află în tensiune perpetuă cu frumusețea și misterul inepuizabil al lui Dumnezeu. Conform, întunericul, extazul, epectaza sunt trei expresii ale aceleiași experiențe mistice. Consecința este o continuă conversie la Bine, o frustrare sublimă, un proces continuu de uniune mistică cu Dumnezeu, fiecare progres spiritual fiind numai un nou început în misterul fără de sfârșit. Daniélou descoperă
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
formase: „Din cele ce mi s-au întâmplat cu suplinirea, [Mult stimate d-le Xenopol], trebuia să-mi fac o ideea proastă despre viață, urmând fatal calea arătată de Schopenhauer, că existența noastră e făcută parcă să clatine fără de folos extazul și liniștea neantului; dar, în firea mea a mai rămas un grăunte de optimism, desigur moștenit de la strămoși, căci, mama învăluită în melancolie, tata și trist și vesel, eu am moștenit prin ereditate o tristețe pe care nu pot să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și canalizarea relațiilor existențiale, practice și/sau imaginare. Astfel, relația cu experiență este bivectorizată: de o parte, sistemul cultural extrage din existența cadrele și structurile care vor asigura, disociind sau amestecând practică și imaginarul, fie conduită operațională, fie participarea, plăcerea, extazul.") 71 Charles Handy, Understanding Organizations, Penguin Books, 1993, pp. 181-182. ("În organizații există credințe de adâncime referitoare la modul în care muncă trebuie să fie organizată, la modul în care autoritatea trebuie să fie exercitată, oamenii retribuiți și controlați. Care
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
dilatare imaginară, antrenând spiritul într-o ispititoare aventură a cunoașterii: „În marginea/ Fără de margine/ Acolo unde/ Numai ochiul închis/ Îl poate vedea,/ Imobil arde focul/ Cel invincibil// Singura mișcare/ Sunt marile păsări/ Născute din alb orbitor/ Și din multă grație.../ Extaz înflorit/ Din supremă lumină” (Soarele). Ca la Lucian Blaga, văzduhul se populează de păsări și de zboruri diafane, de îngeri care palpită în eter, de luceferi hieratici, sub un cer tainic, scăldat de iubire. Erosul, dominant în poemele de-acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
rămân potecile. / Socialismul e zâmbet”) și conștiința „prelungirii lumii prin durere”. Poetul își apare sieși ca un nou Oedip, ispășind o vină care nu este a sa, și își compune cântecul din „halucinații și oracole”, pribegind în afara cetății pradă unui „extaz al suferinței”. Din când în când, exilatul mai găsește totuși resurse pentru a sublima materialul poetic în imagini estete, mallarmeene: „Armonios obosită, vara era pe sfârșite. / Luna ca o iacobină se ridicase / pe genunchii apocalipsului. Nimic nu înflorește mai frumos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
în casă, dar nici mâncarea nu mai intra în mine. Câteva înghițituri în silă și o iau spre locul meu, hotărât să răstorn și pământul numai să nu mai pot gândi la situația disperată în care mă aflam! Ajunsesem de la extazul sublim din iunie la agonia din mijlocul lui octombrie 1931. Încă o amintire din acea frumoasă vară a școlarității mele. Nu-mi amintesc exact dacă în iulie sau august s-a petrecut acest fapt. Am avut un vis ca un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
povestea (emblematică), și delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate părea inform sau diform, dar care se leagă exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta țipă ! Despre Rodica Tapalagă nu se poate vorbi decât în extaz. Mamaia olteancă dă filmului nu doar tonul răstit, ascuțit și complice , ci mai ales vocea (inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este de nerecunoscut (marea actriță dispărând efectiv în spatele personajului său), Mama RomâNica este imediat recognoscibilă, cu toate ticurile, țâfnele și înduioșările
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
reproșul esențial pe care îl am de făcut țării și vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumusețea vieții. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci și grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajiști și nori. Am uitat misterul adânc al nopții, radicalitatea amiezei, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos și umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoție, miracolul ploii și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
care nu intervine agresiv în ordinea lucrurilor și care produce efecte salutare prin simpla sa prezență imită metabolismul Principiului nemișcător, care însă mișcă totul. Și erotismul carnal poate fi, în perimetrul școlilor tantrice, „deturnat“, „salvat“, ca tehnică de obținere a extazului. Te poți elibera de corp nu doar suprimându-l, ci și epuizându-i toate posibilitățile, pe principiul „când ești căzut la pă mânt nu te poți scula decât sprijinindu-te pe pământ“. Cu alte cuvinte, simpla demonizare a plăcerii nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
comic, deși nu mai puțin periculos, e ticălosul pe bază de prostie. Băiat simplu, din popor, el a intrat, trudnic, în categoria „dăscălimii“. A învățat cuvinte noi și grele, cum ar fi „teluric“, „intrinsec“, „exhaustiv“, a căpătat răspunderi publice, are extaze neaoșe dinaintea unor politicieni carismatici, e pus pe căpătuială și pe carieră. De multe ori, e zdrobit de propria importanță. Nu-i vine nici lui a crede că a ajuns unde a ajuns și e când perplex, când arogant ca
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rafinați. Sensibilitatea nu se mai declară satisfăcută, dacă nu e tratată cu dulcețuri înecăcioase, cu senzații tari, cu scene brutale. Nunta regală trebuie să semene cu un serial sud-american, să miroasă a trandafiri și sânge, a patimă dezlănțuită, agonie și extaz. Viața nu are sens dacă nu e trepidant sentimentală, impudică, năclăită de afecte groase și grimase enorme. Vorba lui Teodor Mazilu: „Mie să mi suferi, Cecilia!“ Vrem să vedem ciufuleli și urlete, hohote de plâns, zgârieturi, lux dezmățat, penitență, coincidențe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ne-au devenit străine. Avem, dimpotrivă, nevoie de vociferare și febră. Tânjim după scanda lul acut și după afectele mlăștinoase. Sensibilitatea noastră nu se mai pune în mișcare fără provocări barbare, fără zaharicale și ulcere. Incapabili să mai experi mentăm extazul, cău tăm, halucinați, epilepsia. Opaci la elixiruri, adoptăm drogul. Plăcerile noastre sunt simultan bolovănoase și facile, dulcege și acide. Nu mai avem acces la agreabil, dacă nu trecem, mai întâi, prin usturime. Sonoritățile trebuie să fie asurzitoare, mirosurile - necruțătoare, nuditatea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ca fiind o pură figură a trecerii. Bucuria își schimbă semnul ușor și devine litanie, tipicuri și eresuri cărturărești abat de la curgerea lumii de-afară (Octombrie, Scrisoare). Vornicenii, Moneasa sunt aici Miorcanii și Florica poetului Pillat. Erotica filtrează nostalgic despărțirea, extazul admirativ și gestul cavaleresc. Misterul unei trecătoare captează fulgurant, ca în sonetul baudelairean. Frăgezimi de penel, cu reflex bizantin, ca la Adrian Maniu, povestesc despre o inocentă iubită. În fine, iubirea apare ca dar neorgolios și jertfă de sine, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
vorbe la care m-am gândit îndelung, ci sunt cuvinte săpate adânc în inima și sufletul meu. Astă noapte dormeam în pat cu un copil nevinovat al gazdei mele și te-am visat pe tine și pe Dionis. Căzusem în extaz unul față de altul. Inimile noastre pulsau cu atâta tărie încât amenințau ca să sfărâme pieptul fiecăruia din noi. Beția dragostei serafice ne cuprinsese și te alintam cu săruturi care avansau impetuos, în stare săți soarbă și sufletul. Era și natural și
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
ca prevalență a dorințelor de satisfacere deplină, aici și acum. În opoziție cu vechile norme ale productivismului burghez, epoca se caracterizează prin promovarea clipei trăite, printr-o cultură centrată pe ludismul cărnii, pe efervescențele festive, pe căutarea senzațiilor și a extazelor de tot felul. Laboriosul Prometeu este epuizat: timpurile care vin îl propulsează pe Dionysos, mânat de dorul său de paroxism, de beție și de deliruri. La antipodul acestui model, o altă școală de gândire descoperă în cultura contemporană prelungirea și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
contestatară care refuză autoritatea și războiul, puritanismul și valorile competitive cheamă la eliberare sexuală, la exprimarea directă a emoțiilor, la experiențe psihedelice, la noi modalități de a trăi împreună. Principiului refulării, operant în civilizația tehnorațională, i se substituie exaltarea corpului, extazele senzoriale și muzicale, cultul marijuanei și al LSD-ului. Într-un climat marcat de radicalism utopic, gustul sărbătorii revine în forță, concretizându-se în love in, în happeninguri, în parăzi, în concerte rock gigantice. A împinge îndărăt limitele Eului, a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
1960 ca o răzvrătire contra rațiunii, „o revanșă a simțurilor asupra spiritului”, o „căutare disperată a lui Dionysos”3. Într-un strălucit eseu datând din aceeași epocă, Jean Brun se străduia să teoretizeze resurgența lui Dionysos în societatea abundenței pradă extazului sexual, psihedelismului și „furiei consumului”4. Lucrarea constituie un model pentru această problematică, o carte de căpătâi pentru sociologii care se vor ambiționa mai târziu, cu mai puțin succes, să scoată în relief „dionisismul postmodern”. Orgii ale consumului, bulimii de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]