2,300 matches
-
să observe că amatorul de lupte avea, sub cozorocul lui lăcuit, o mandibulă enormă, care-i scăpăta mereu, și o gură la fel, pe care și-o retrăgea și apoi și-o umezea cu limba, după ce reușea să-și recupereze falca. O adevărată Babița-Pelicanul! îi ajustă, fără să vrea, Mircea, un nume exotic, racolat din Zoologie, și imediat se chestionă dacă nu cumva chiar așa îl și porecleau la școala aceea de reeducare. Pe Mircea îl izbi, însă și mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fragment de străduță pavată, recunoscând, concomitent, în minte, binefacerile lesnicioaselor drumuri burgheze, ieșite, tot mai frecvent, din contemporaneitate. Tot numai în minte, îl înjură pe Babița-Pelicanul, care-i sărise în cale, umezindu-și buzele cu limba și recuperându-și mereu falca, supraponderală chiar și pentru capul său enorm de hidrocefal. Ăștia fac, aici, în pustiul de dărâmături, frecvente lucrări de debarasare și cunosc locurile, ca și pe propriile dormitoare de la Școala de reeducare! se necăji Mircea, fiindcă, evident, Babița-Pelicanul îi ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dărâmături, frecvente lucrări de debarasare și cunosc locurile, ca și pe propriile dormitoare de la Școala de reeducare! se necăji Mircea, fiindcă, evident, Babița-Pelicanul îi ieșise intenționat înainte, proțăpindu-se, gata de gâlceavă. Tot nu avem alt portar! clămpăni el din falca nepotrivită, pentru însăși alcătuirea sa facială. Agasat, Mircea se pregăti să-l înjure atât de înspăimântător, cu voce tare, încât Babița, intimidat, să i se ferească din cale. Nu izbuti, însă, decât să constate îngrozit, cu o voce gâtuită: Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
direcția nisipurilor fierbinți ale Orientului Mijlociu. Domnule Vladimir, nu vă mai luați, ca prostul, după bețivanul ăsta de taică-meu! Hai să vă duc acasă și pe dumneavoastră! îi strigă, din jeep, Anibal... Vladimir, cu fularul lui alb, aruncat în jurul fălcilor, și arătând ca mirele întârziat, care se grăbește spre biserica unde-l așteaptă mireasa și nuntașii scoși din sărite, cu maleta-diplomat strânsă la piept, trăda pe chip aceeași furie și aceeași încăpățânare vigilentă ce se citește numai în privirile marilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
talia filiformă. Considerând delicatele împotriviri ale tinerei furnici drept avansuri acceptate, greierele-viorist încercă să o ademenească spre o canapea cu husă vegetală, care era dispusă în penumbră. Se trezi cu un croșeu fulgerându-i fragilul maxilar și pe când își freca falca, abia îndrăznind să ridice îndurerata-i privire spre partenera-i de dans, o auzi glăsuind: Stimate oaspete, deși numele poporului meu indică receptarea și pasivitatea în dragoste, ne place să fim noi călare pe situație și nu viceversa... Când, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la soare pe marginea bazinului municipal, mă Întorceam pe burtă ca să ascund umflătura produsă slipului de trecerea vreunei voluptoase. Dar care femeie nu-mi părea pe vremea aceea voluptoasă? Iar acum nici măcar perspectiva aceea vag texană, cu decolteu generos și fălci rupte, nu mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea asta vlăguită! Coboară-ți privirea asupra mea! Și uită-te și la târfa de colo. Fă-mă să simt măcar ceva-ceva, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ei nu e de acord cu asta, cu frecventarea de către copii a bisericii. Și că ea dimpotrivă. Îmi dau seama că-s ridicol, așa că mă Întrerup, nu mai analizez. Răspund la un complezent: - Tu, tu ce faci? - Caut casa lui Falcă, asta mi-a mai rămas pe ziua de azi. Am pornit de dimineață, deja-s sătul de umblat. Vine și ea. Cristina n-are nici o treabă până seara, când vin Cătă și fetele de la Timișoara, așa că se oferă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Luăm fiecare o bicicletă, luăm și un câine, boxerul de familie. Ăla, fericit și energic, trage de bicicleta ei În toate direcțiile, mai s-o dărâme. Cristina smucește de câteva ori lesa, câinele se disciplinează. Putem porni. La casa lui Falcă ajungem repede, punem scrisorile, nu ne vede nimeni. Plecăm. Unde să mergem acum, e Încă devreme, nici măcar după-amiază. - Hai, să mai pedalăm! Până la pădure. Mergem la Ceala, mâncăm mici, bem o bere... Eu mă sclifosesc. Că cică-s cam obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cât profu’ de fizică, n-a văzut cine l-a pocnit, așa că i-a ars una lui Pârvu, una s-o țină minte, din Întoarcere, cu dosul palmei. S-a clătinat Pârvu pe picioare, și-a dus o mână la falcă, În vreme ce cu cealaltă a Încercat un croșeu. Bej, care văzuse deja cu cine are de-a face, a apucat să se ferească. Făcuse deja câțiva pași Înapoi, speriat. Pârvu nu-l mai putea ajunge cu pumnii. Îl chema, Bej făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
culorilor n-o fi fost suficientă pentru comunicare. Iar atunci, un gând perfid Își făcu loc În mintea mea ascuțită de cocaină și gândul ăsta mă strecură În spatele țigăncii dansatoare. Am Început și eu să mă bâțâi, palid și cu fălcile Încleștate, proptindu-mi bărbia de umărul dezgolit al mult râvnitei. Ca să-i șoptesc la ureche toate tâmpeniile pe care i le Înșira negrul. Ca să fiu mai limpede: traduceam chiar numai tâmpeniile, doar frazele În privința cărora eram sigur că nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
era doar contemplativ, urmărea evoluția la bară a unei siluete familiare, o știa de pe plajă, de anul trecut, de pe când căuta locuri În care să-și amenajeze clubul. Sorbea un pahar de whisky, mesteca Încet cuburile de gheață, Își Încleșta fălcile, aveau să-l doară a doua zi, așa pățeam de fiecare dată când prizam. Eram pe cale să-i solicit Vivianei vreo nefăcută, când l-am văzut pe Adelin intrând În bar. S-a dus direct spre Leac, s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
preocupare? Ei reprezintă viitorul. Prin ei supraviețuim. Altceva nu mai contează. Nu știu dacă ți-am spus ceea ce voiai să auzi, dar ținând cont de realitatea care ne înconjoară, vreau ca lucrurile să fie limpezi în legătură cu tine. Chipul întunecat și fălcile încleștate ale lui Marius, îl fac să-și îmblânzească considerabil vocea atunci când i se adresează din nou. Să nu te superi pe mine, dar ești încă tânăr și inima ta trebuie să-și găsească liniștea de care are nevoie. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
semn că jivina se pregătește să atace. Nu are timp să reacționeze, luat prin surprindere. Aproape că simte colții la gâtul lui, când mai mult mânată de un reflex inconștient mâna înarmată țintuiește gâtul animalului și îndepărtează pericolul mortal al fălcilor. Se prăbușește sub șocul loviturii. Ghearele ascuțite îi caută fața. Într-o fracțiune de secundă scoate baioneta, împlântând-o din nou puternic în carnea încordată, până la plăsele. Apoi încă o dată. Sângele aburind îl stropește pe față, aproape că se îneacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să-i facă să înțeleagă, dar ochii oblici ai paznicilor îl privesc cu indiferență rece. Unul dintre ei îl lovește brutal cu piciorul, forțându-l să grăbească pasul. Coloana se topește în ceață, aburii fumurii închizându-se în urma ei ca fălcile implacabile ale unui monstru, dornic de sânge proaspăt. Strigătele slabe ale rănitului punctează dimineața. Căpitanul rus se îndreaptă către mașină. Șoferul demarează în viteză. Din ceață se aude cum uruitul domol al motorului scade în intensitate câteva secunde ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dintre etic și estetic este mai complexă. În Scrisoarea III, M. Eminescu îngroașă defectele portretului pe care îl realizează printr-un limbaj ce evocă gama largă a urâtului: "Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget, Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri, La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri.” În poezie, Ch. Baudelaire prefigurează "estetica urâtului”, care va constitui o întreagă tendință în arta secolului al XX lea. Poemul Un hoit
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
de cuțit... Nu te agita, mi-a răspuns cu pleoapele coborâte, când n-o să mai avem lemne mă ocup eu să fie iar pivnița plină..." Ajuns aici Petrică se opri. Așteptai însă zadarnic să continue. Mă uitai la el: avea fălcile încleștate. Înțelesei că nici până astăzi nu rezolvase, în el însuși, acest episod, care era proaspăt. De aceea poate soții, întîlnindu-se pe stradă, nu se opriseră, nu-și spuseseră nimic? Da, dar ea avea un surâs răpitor... Cu ce greșești
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Verva lui îl ridica deasupra conflictului în care era implicat; gândirea lui era liberă; înțelegeam bine, pricepuse că locul lui nu mai era în acea casă, alături de acea femeie... Râsul meu îi aduse și lui un râs care îi decontractă fălcile încleștate; deveni aproape liric). Rezultatul! În loc să te îndrepți, exclamă cu humor, cuvântul îndreptare nu numai că era departe de tine ca griva de iepure, dar trebuia modificată formula lui Hamlet, ușurință, numele tău e femeie, prin: încăpățînare, numele tău se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cei doi aveau să rămână iar singuri față în față... Ceva îmi spunea că odată pornit numitul Vasile avea să pună irezistibil stăpânire pe toți cei de față și că nu va înceta să vorbească până nu-l vor durea fălcile, când ne vom ridica și pleca. Ceea ce se și întîmplă. După ce termină cu prezentările, înfulecînd, mă ignoră, spunând că de altfel el îl cunoaște bine pe N.B., șeful meu de catedră, îi trimite din când în când pește și cîte-un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
literă de evanghelie ceea ce un geniu politic cum fusese Lenin spusese, pentru necesități dictate de lupta ideologică pentru cucerirea puterii, în cutare sau cutare împrejurare. Dentistul le scotea filozofilor dinții, îi plomba și în cele din urmă le muta și fălcile fără măcar să clipească. Era foarte sigur de sine, dacă nu mai mult, și asta era cu atât mai curios cu cât îl știam pasionat de marile sisteme de la Platon și Aristotel, până la ontologia existențială a lui Martin Heidegger. Această stranie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
te primească cu acea sticlire în ochi pe care i-o dădea pasiunea nobilă pentru cultură? Cum de renunțase și la meseria lui și la această pasiune și acceptase să vină la noi și să... Abia acasă deschisei și eu fălcile și râsei cu gura până la urechi de mai multe ori: ha, ha, ha... ha, ha, ha, ha... ha, ha, ha, ha... "Ei, ce e, mă întrebă Matilda. Ce te-a apucat?" Avem un nou decan, îi spusei, un dentist, ha
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a o recuceri, de a mă opune acestei Matilde și de a o trezi pe cea anterioară la dragostea pe care o avusese pentru mine. În cealaltă fracțiune mintea mi se întunecă, mă aplecai peste masă și o apucai de fălci și îi desfăcui gura: "Cum îndrăznești? șuierai. Cum îndrăznești? spusei iarăși și îi dădui drumul înspăimîntat, căci simțeam în mine o astfel de ură și de violență încît instinctul îmi șopti că o puteam omorî în clipa aceea dacă nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Tasia la o petrecere. Na, că nu vine. Cum să nu vii, dragă?! exclamă ea indignată, o indignare înaltă. Sânt rudele soției tale. Până la urmă îi explic eu că n-o să stăm mult, în fine intră pe ușă cu o falcă în cer și una în pământ, nu dă mâna cu nimeni, la mine se uită de sus parcă ar fi sosit marele senior, pe urmă începe să-i spună Tamarei porcării de care în viața mea n-am auzit că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai apăru mă gândii cu ce să dau să nu se mai vadă dârele, căci se vedeau acum mai rău în spirale frumos trase, ca o pictură suprarealistă pe fața unui borfaș, de sus de la colțul arcadei, până jos sub falcă. Iată deci ce-am crezut că e și ce-a ieșit, gândii. Hm! Și în ultimele două luni, dar ce zic eu două luni, chiar astăzi, în oficiu, băuserăm împreună un pahar și ne sărutaserăm ca altădată. Imposibil să mă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noi..." Era plictisit. Dacă tot nu primeam (și cum aveam să primesc?), ce rost mai avea întrebarea? "Pot să viu mâine eu răspunsul?" "Bineînțeles!" Ieșii afară rătăcind spre casă, întîrziai ici-colo să privesc un cuplu de îndrăgostiți, sau bătrâni cu fălcile tremurând vegetând prin scuaruri. Așadar, gândii, la deratizare! Și eram stăpânit de o euforie ciudată, parcă jubilatoare. Surâdeam în sinea mea. Bietul Petrică, de care râsesem când îmi vorbise cu atâta patimă despre l'Avenir de l'intelligence! Viziunea lui
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
apucă de gît: Pupa-ți-ași creierul-ăla cu facultate, dom' șef", zise el, și mă pupă pe tâmplă și pe urechi în timp ce vinul roșu juruia de pe masă pe pantalonii mei. Mă smulsei din îmbrățișarea lui băloasă și îl izbii fulgerător în falcă; se răsturnă pe spate cu scaun cu tot și se prăbuși cât era de gros pe podea. Îl văzui cum se ridică holbat de furie și îmi dădui seama într-o clipă că o să sară la mine, și atunci nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]