KorAP: Find »[drukola/base=fecior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...159 >

3,956 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți la sân. Vestea se răspândise și-n alte mahalale, în zilele când feciorul cel mic al feredeuarului, cu șapca lui soioasă și cu redingota flenduri, umbla pe ulițile strâmte sunând dintr-o talangă. În zilele acelea bolovanii din cuptorul feredeului erau încălziți și femeile se grămădeau spre casa uriașă, cu păreții totdeauna umezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un tremur în toată ființa, o dorință întunecată a tuturor simțurilor, simțea în sfârșit cu toată puterea că iubește pe feciorul lui Vartolomei de mult, din sara când a trecut pe lângă el, la colțul hudiții. De-o săptămână în jurul ei, în casă, iar se vorbea despre logodnă. Sanis iar se avânta să rostească douăzeci de cuvinte; ea toată vremea tăcuse. Sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în sân, la cel care a lăsat-o... Câteodată o cerca o adiere veninoasă de ură; apoi i se limpezea sufletul. Acuma era hotărâtă, acuma aburii dragostilor trecuseră bătuți de un vânt năprasnic; și-l vedea limpede înaintea ei pe feciorul lui Vartolomei, cu râsu-i de animal de pradă, cu ochii plini de pofte... Nici nu-i trebuia să-și mai aducă aminte de el. Ce putea să nădăjduiască de la dânsul? acuma vedea limpede. Ce-ar fi putut face ei în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Dragostea Haiei era de poveste. Se știau strecurările ei sara, se știau întristările ei ziua, și mâniile ei cumplite când maică-sa punea o întrebare și cerca s-o mustre. Bine, fată hăi, tu ai nebunit! Ce ai tu cu feciorul lui Vartolomei? Nici nu te poate lua de nevastă, că ele de altă lege, nici n-ai nimic a aștepta de la dânsul... E un calic ș-un târâie-brâu... Ce ți-i de cap?... Ai văzut cum a lăsat pe fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
răutate. — Ce vrei tu să faci? Să te duci în lume cu un ticălos care-și bate joc de Dumnezeul nostru? Ce? ești de capul tău? Aici ai să stai, ai să asculți de mine, ai să te logodești cu feciorul lui Malamet, ori te omor! Nu mă logodesc cu feciorul lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lume cu un ticălos care-și bate joc de Dumnezeul nostru? Ce? ești de capul tău? Aici ai să stai, ai să asculți de mine, ai să te logodești cu feciorul lui Malamet, ori te omor! Nu mă logodesc cu feciorul lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Zile mohorâte, zile lungi. Fata lui Sanis, în ceasuri chinuite, nu-și mai găsea astâmpăr. Pe mică pe ceas se scula de la locul ei, de lângă fereastră, și ieșea afară. Se uita la deal, se uita la vale, să vadă pe feciorul lui Vartolomei; aștepta de la el macar un semn, o veste. Dar pe ulița îngustă, schimbată într-un pârău de noroi, nu vedea nimic din ce se aștepta ea. Trecătorii își scufundau și își scoteau cu greu cizmele, năcăjiți, ca printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Haie, cum umbli legată la ochi... Atuncea se cade să umbli legată la ochi... așa-i legea... Ș-are să cânte muzica, și toți prietinii au să bată din palme. Iar tu ai să te așezi sub cort de matasă cu feciorul Căprarului... Fata se ghemuise în fundul patului; parcă nu-l asculta; dar ațintea asupra lui priviri veninoase care luceau în umbră. Sanis porni apoi cu cizmele-i uriașe prin noroiul uliții; porni îngânând moale pe nas cântecul nunții. În urmă-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
femeile din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui noiemvrie și femei jalnice călcau prin râurile de noroi, lăcrimând și clătinând din cap, petrecându-și la gară feciorii palizi. Se duceau la oaste feciorii lor; se duceau în alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de multe zile, de multe luni, cu carnea încrâncenată pe ei. Ș-o femeie, o prietină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui noiemvrie și femei jalnice călcau prin râurile de noroi, lăcrimând și clătinând din cap, petrecându-și la gară feciorii palizi. Se duceau la oaste feciorii lor; se duceau în alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de multe zile, de multe luni, cu carnea încrâncenată pe ei. Ș-o femeie, o prietină, întoarsă c-o lumină de bucurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
femeie, o prietină, întoarsă c-o lumină de bucurie, chemă pe Rifca la cerdac și-i vorbi lămurit, cu ochii mari, dând încet dintr-o mână: —Rifcă! de-acu ai scăpat, de-acu toate s-au sfârșit... S-a dus feciorul lui Vartolomei!... Îl ia cu trenul și-l duce tocmai la Focșani... Trebuie să vie și el la gară... Trei ani are să facă oaste!... Rifca se înălță, cu ochii bucuroși și neîncrezători asupra vecinei. Nu-i venea să creadă. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Haie?... Ai auzit? Se duce!... Cine se duce? strigă fata privind-o țintă cu ochii umpluți parcă de mânie. —Haie! nu fi nebună! nu te uita la mine așa! strigă ovreica. Se duce! Parcă ce-i pasă lui? El e feciorul lui Vartolomei... Parcă ce-i pasă lui de tine?... El se duce; el are altele în cap... Se duce în treaba lui... Parcă numai o fată este pe lume? Mai are el fete pe care să le înșele, n-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și s-a ghemuit într-un colț, privind fix înainte-i cu ochii arși de durere. Și curând după aceasta, în casa lui Sanis, în jurul fetei toropite, începură a se face pregătiri de logodnă. De două ori, în două sâmbete, feciorul nalt și slab al lui Malamet intră în casă și se așeză zâmbind pe-un scaun. Schimbă câteva cuvinte cu tatăl, apoi cu Rifca gătită ca pentru sărbătoare și zâmbitoare, apoi așteptă o vorbă de la Haia. Dar fata umbla slabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Totdeauna, cu credință! Și mi-a spus așa, venind cătră mine: Du-te, Sanis, și-ți logodește fata... și silește-o să urmeze legea Dumnezeului nostru! Așa mi-a spus rabinul... sfârși cu pătrundere Sanis. Trebuie să facem logodna cu feciorul Căprarului... Dar peste cele din urmă cuvinte ale lui, se revărsară ca dintr-un zăgaz furtunos plângerile întețite ale bolnavei. Țipete aspre, fără sfârșit, ca în ghiarele unor fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
blândeță badea Toma. Au râs; au fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-a nedreptățit pe nimeni, nici n-a mințit în viața lui. Traian e un fecior bun și blând, în care Culi își poate pune toată credința. Îi cetește în ochi ca în cărțile pe care le are acasă pe poliță. Poate să fi făcut Traian Melinte o șagă? Dar dacă spun amândoi că nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pentru întârzierea lui. Așa face totdeauna Culi! O dată i se întâmplă lui Culi să întârzie, numai o dată într-atâția ani de când s-a așezat la Prelunci - și bătrâna îl clănțănește și-l foarfecă în sine: Totdeauna face așa Culi! Atâta fecior are și ea și sare cu gura asupra lui oricând și pentru orice. O singură dată întârzie Culi din pricina acelui diavol de urs - și asta însemnează că totdeauna vine un urs din hochstand și totdeauna întârzie Culi, pe o potecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
râse într-un dinte nana Floarea. Paznicul nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Își smuncește din cap pălăria și o aruncă. C-o atenție prefăcută și cu mișcări înfiorate, caută sub fân și sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei acolo. Nana Floarea nu mai are răsuflet; feciorul ei a ajuns acum pentru dânsa numai spaimă. — Ce faci năcăjitule? Lume bună, lume dragă! strigă ea, văzând pe prietinii de la Braniște apărând pe o cărare din partea aceea de pădure. Creștini buni, nu-l lăsați, că și-a pierdut mințile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-său - Dumnezeu să-l odihnească; și nu-l puteam nicicum opri din mâniile pe care le avea. M-am luptat cu dânsul opt ani și am rămas văduvă. Doamne, Maica Domnului! am rămas văduvă, săracă și năcăjită, cu acest singur fecior. L-am iubit și l-am crescut și am avut în el nădejde. Nu mi-l lăsați să se prăpădească, oamenilor și creștinilor! vai și iar vai, amar de mine! Badea Toma și Traian pricepuseră de la Onu Bezarbarză că cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Am avut eu asemenea întâmplare cu fie-iertatul Negoiță, omul meu. Sărmana de mine, prin multe valuri și vânturi am avut a trece. Ar fi bine, poate, să-l legați; dar vă rog frumos să vă fie milă de dânsul, alt fecior n-am; în el mi-i toată puterea. Oamenii nu mai aveau nevoie nici să-l ferece. După socoteala lui badea Toma, ieșise dintr-însul ca la trei litre de venin verde. Minune și mirare mare era, cât nici doftorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o lege a lui Dumnezeu, să bănuiască puterile necunoscutului. Nana Floarea îi aduse ciaslovul și-l deschise deodată la pata de sânge și la picurul de lacrimă al lumânării de ceară, înduioșându-se fără vreo altă pricină și așteptând glasul feciorului lui Negoiță, care fecior, vedea ea bine acum, avea același glas întocmai ca fie-iertatul cantor. —„Că tu ești ajutorul celor fără de ajutor“... silabisiCuli. că tu ești ajutorul celor fără de ajutor și nădejdea celor fără de nădejde. Iară mai mult decât toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Dumnezeu, să bănuiască puterile necunoscutului. Nana Floarea îi aduse ciaslovul și-l deschise deodată la pata de sânge și la picurul de lacrimă al lumânării de ceară, înduioșându-se fără vreo altă pricină și așteptând glasul feciorului lui Negoiță, care fecior, vedea ea bine acum, avea același glas întocmai ca fie-iertatul cantor. —„Că tu ești ajutorul celor fără de ajutor“... silabisiCuli. că tu ești ajutorul celor fără de ajutor și nădejdea celor fără de nădejde. Iară mai mult decât toate, te rugăm pre tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
țapul, și cum s-au apropiat, și cum a mers pușcătura, și mai ales cum a aflat el animalul căzut între niște desimi nepătrunse. Nana Floarea îl asculta cu plăcere, gândindu-se că numai câțiva ani vor trece și acest fecior va fi în stare să aducă singur țapul pe grumaz; și după ce va face cu el din munte zece kilometri, când va ajunge acasă, să sară o dată în sus de bucurie bătând de două ori din pinteni, înainte de a atinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume. Ai fecior. —D-apoi ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-a fost drag; ce să-mi mai trebuiască acuma străjer, ca să-mi dea de veste în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume. Ai fecior. —D-apoi ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-a fost drag; ce să-mi mai trebuiască acuma străjer, ca să-mi dea de veste în orice clipă! Nana Floarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]