2,317 matches
-
i-a dat drumul. Cum nu se vedea nici picior de ființă trează, Zogru a intrat într-unul dintre bețivi și-a luat-o încet în urma lui Achile. Acesta mergea cu grijă, ca un om îngândurat, a trecut pe lângă un felinar și pe urmă a dispărut brusc. Impacientat, Zogru a mărit pasul și abia atunci și-a dat seama că ajunseseră în fața Cimitirului Bellu. A vrut să se uite de jur-împrejur, dar un pumn venit cu viteză i-a schimbat direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Dinicu Stănescu, proprietarul unei manufacturi de hârtie, din Fundeni. El a reconstruit casa și a înălțat-o cu un etaj, boltindu-i și cerdacul. A vopsit-o în alb și a făcut o grădină de leandri, cu alei pietruite și felinare. În 1830 a murit, iar în urma lui a rămas doar o fetiță de zece ani. Fabrica a dat faliment, iar tutorii fetiței au vândut casa unui boier, care voia s-o dea de zestre fiicei sale. Aceasta s-a măritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
îl cunoșteam, că îl doream, că îl iubeam. Nu, nu, nu! mi-am spus furioasă. Pentru acel prefăcut: nici un sentiment! Însă, în timp ce alerg, iar vântul îmi sufla în față și-mi face ca firele de păr să danseze în lumina felinarului aprins, plâng. Lacrimi reci și pure se coboară ușor de pe obraz și ating pământul acoperit cu un strat subțire de zăpadă. „Din cauza vântului, sigur, da, sigur”, mi-am spus, încercând să cred într-adevăr în ceea ce spuneam. M-am oprit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nepoți. Mi-am continuat drumul, neștiind unde voi ajunge. Picioarele mă dureau deja, însă am avut timp să mă gândesc la ceea ce tocmai s-a întâmplat și la ceea ce probabil aș fi simțit pentru Shen. Și... nu! Lumina palidă a felinarului îmi lumină pielea puțin catifelată. Ești un nimeni, tu, băiete! Am țipat în mijlocului parcului unde mă aduseseră toate străduțele ocolitoare pe care le urmasem. Mă simțeam mai bine, spunând asta cu voce tare. Acel sărut, scuză-mă, acea întâmplare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la pescuit, nu s-a mai Întors niciodată. Foametea s-a instalat la Lands’en, așa că, pentru ca toți să poată supraviețui, șase insulari au decis să facă să naufragieze bricurile care navigau În largul coastei. În nopțile cu furtună, agățau felinare de coarnele vacilor și le plimbau pe faleză În apropierea golfului. Înșelate de acele lumini, navele se zdrobeau de recife. Localnicii ucideau supraviețuitorii și jefuiau Încărcăturile. Polițistul se opri la un detaliu de un realism barbar: unul dintre jefuitori, ținînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
venise să-l repare. Lucas Înălță capul și privi spre farul care se profila la capătul insulei. - Niște ștrengari ar fi putut profita de toate aceste Împrejurări la un loc pentru a se juca de-a jefuitorii de corăbii, plimbînd felinare pe faleză fără riscul de a fi stingheriți de cineva, spuse el Înțelegînd unde bătea. Știm că trupul lui Mary a stat cam două săptămîni În apă pînă să fie pescuit. Ziua de 5 iunie, minus două săptămîni, asta Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În noaptea de 20 mai 1968? stărui Marie. Jeanne Închise ochii pe jumătate. O noapte blestemată pentru o legendă blestemată. Care Începe printr-un joc și se termină cu o dramă. Un far care nu funcționează. Niște copii care agită felinare. Un vas care se zdrobește de colțurile de stînci ieșite din apă. - Cine mai era, În afară de frații mei? Întrebă Marie cu sufletul la gură. Christian? - Mi-au vorbit doar de Yves, spuse Jeanne, susținînd privirea fetei ei. - Continuă... - Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se spărgeau cu putere de recifele din golf. În noaptea aceea, un vas era În pericol În largul insulei Lands’en cînd niște lumini s-au aprins pe faleză... Spune-mi, Gwen, ați mers cu comparația pînă la a agăța felinare În coarnele vacilor, sau v-ați mulțumit doar să le agitați pe cele de furtună ținute În mîini? Nici măcar o mișcare din gene. Era ca o stîncă. Dar pînă și stînca cea mai dură are fisuri. Iar Marie știa care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
noi toți, poate și mai mult Încă. Privirea i se umbri cînd revăzu În minte imaginile din noaptea de atunci, care Îi schimbase viața. - Alergam În zigzag pe faleză, chiar deasupra golfului, așa cum făcuseră strămoșii noștri cu secole Înainte, agitîndu-ne felinarele, ca niște zăpăciți inocenți cum eram la vrema aceea. CÎnd am zărit vasul, era deja prea tîrziu, venea drept spre stîncile care ieșeau din mare și Începuse să se disloce cu niște trosnete sinistre. Apoi am auzit țipetele... Stătea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
respire cu dificultate, avea chipul ca de ceară; Marie făcu o mișcare de Îngrijorare pe care fosta brutăreasă o mătură cu un gest, reluîndu-și istorisirea. - M-am dus pe faleză și am Înțeles imediat cînd am văzut farul stins și felinarele copiilor aruncate pe jos... Pe plajă era deja Pérec bătrînul, și apoi Arthus... Era acolo barca lui mare cu motor, erau ocupați să care cadavrele. Erau trei... Doi tineri, nu aveau mai mult de treizeci de ani, și apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
căldura cu iz de bere din pub, noaptea de vară e proaspătă și răcoroasă. În clipa în care pornim agale aud în fața mea râsetele celor care au plecat înaintea noastră și, undeva în depărtare, o mașină care demarează. Nu există felinare stradale ; singurele surse de lumină sunt luna plină și ferestrele caselor, cu draperiile trase. — Te-ai simțit bine ? Nathaniel pare ușor neliniștit. N-am vrut să stăm chiar toată noaptea... — Mi-a plăcut foarte, foarte mult, spun cu însuflețire. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
În Clerkenwell. Lissy mă conduce pe un drum pustiu, din apropierea pieții Smithfield, plin de depozite și clădiri de birouri, vacante. După care dăm colțul, apoi Încă unul, pînă cînd ajungem Într-o mică alee. — Așa, spune Lissy, stînd sub un felinar stradal și consultînd o bucățică de hîrtie. E ascuns, pe undeva pe aici. — Dar nu e nici o tăbliță, ceva ? — Nu. Toată ideea e ca nimeni, În afara membrilor, să nu știe unde se află locul. Trebuie să bați la ușa din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spre etaj. Mă duc spre scaunul din față, locul În care Îmi plăcea la nebunie să stau cînd eram mică și privesc spre Londra scufundată În noaptea adîncă și ploioasă. Dacă mă uit suficient de mult timp pe geam, luminile felinarelor se vor transforma Într-o ceață, ca de caleidoscop. Ca de basm. Prin minte mi se perindă amestecate imagini cu femeia În auriu, cocteilul roz, chipul lui Jack cînd i-am zis că plec, chelnerul care mi-a adus haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Încolo am citit multe critici serioase la adresa exceselor victoriene ale lui Macaulay. Dar eu nu m‑am lecuit niciodată - n‑am vrut să mă lecuiesc - de slăbiciunea mea pentru Macaulay. Datorită lui Îl văd Încă pe spasmodicul Johnson atingând fiecare felinar de pe stradă, mâncând carne alterată și pudinguri râncezite. Problema mea actuală era ce linie trebuia să adopt În scrierea unei biografii. Aveam exemplul lui Johnson Însuși În amintirile despre prietenul său, Richard Savage. Desigur, exista Plutarh. Odată, când i‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
GĂRII se plimbă, vizibil încurcat în dorința sa de a începe o discuție; între timp s-a înserat ușor și continuă să se însereze.) ȘEFUL GĂRII (Se plimbă; după un timp.): S-a înserat... (Încep să aprindă, unul câte unul, felinarele de pe peron.) Aici se înserează al dracului de repede... (Pauză; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE își ridică, o clipă, privirile spre ȘEFUL GĂRII, apoi se face ghem în colțul băncii.) ȘEFUL GĂRII (Plimbându-se de-a lungul peronului, făcând mișcări de dezmorțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu pleci! (Aceste apariții s-au soldat cu tot atâtea geamuri și uși închise; luminile din interior s-au stins treptat, cu fiecare apariție a personajelor; interiorul gării, cu toate ferestrele și ușile zăvorite, a rămas în întuneric: lumina unui felinar de peron cade pe gesturile CĂLĂTORULUI PRIN PLOAIE; acesta își revine treptat din groaza și stupoarea cu care a primit ultimele replici; începe să se plimbe încet de-a lungul peronului, făcându-și loc printre scaunele aruncate în toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cad două, trei... Uneori cad cu sutele... Sunt și dimineți când cad câte una ori câte nici una... Azi au căzut mai multe. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: N-am știut de păsările astea ( Se uită la una din ele, agățată de un felinar; o ia, o cercetează atent, apoi, cu două degete, o aruncă în grămadă.) De ce au ochii deschiși? HAMALUL: Așa mor ele... Cu ochii deschiși. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Poate că se uită la cer... HAMALUL: Nu se uită.. Eu nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
În fiecare noapte mi-e groază... Mă scol și alerg pe câmp. Domnule, aici, în timpul nopții, nu doarme nimeni... Nu. Cum se lasă noaptea ne închidem fiecare în odaia lui și cam după un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele și fiecare pleacă de unul singur... pe câmp... după cadavre de călători prin ploaie... și după muribunzi... N-avem liniște, căutăm așa toată noaptea și numai spre dimineață... ne furișăm înapoi... în odăile noastre... și ne facem că nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
picioare și pornind prin noroi după cele șapte galițe. Știe unde le va găsi. Trece ulița, dă un ocol pe lângă sifonărie, coboară malul spre parc, dă de ele ciugulind pe maldărele de gunoaie. Se va auzi tramvaiul. Se vor aprinde felinarele cu lumina lor verzuie. De jur împrejurul parcului, parcă l-ar împresura deodată un gând înspăimântător, se vor aprinde becurile cetățenilor întorși de la muncă în tihna domiciliului familial, pe șoseaua Colentina. Luminile se lățesc pe zidurile de zece, douăsprezece etaje, Iliuță nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
abia se vede, o vede numai cine o știe acolo, învelită gospodărește cu tablă verde. Totul, apa, cerul bănuit, pământul, biserica, se învăluie în lumina verzuie, ciudată, care e mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân și rămuros, se apleacă ud către Iliuță. Ulița, pe jumătate pietruită, pe jumătate îngropată, lucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în mijlocul străzii de mă cocoșasem. Și în tot timpul ăsta, că doar e ceva drum de la Obor până la mine, n-am întâlnit țipenie de om, animal, mineral, orice-ar fi, nimic. Totul parcă se topise, numai din loc în loc ardeau felinarele. Ba nu, mint, ceva am văzut totuși. Un taxi staționa în fața unei porți de fier forjat, o poartă grea ca de palat. Poarta s-a deschis, a scârțâit și prin ea a ieșit o femeie, a intrat în mașină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se face și se desface orașul până departe. Dinspre miazănoapte, odată cu trenurile personale de la Simeria și Deva, sosesc mâhniri fără leac. Chiar acum, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și la chioșcul S.C. Tundra SRL, dispare. Atunci, întreabă Sandu, ce ni se întâmplă nouă acum cu adevărat, Iulia? Acum, aici, în clipa asta, unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în față sub un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bibliotecă, s-a uitat pe fereastră. Și după ce s-a uitat pe fereastră la zidul gri al imobilului vecin și la colțul de stradă presărat cu mucuri de țigară și dincolo de privirea clară un basorelief într-o curte sub un felinar, și-a dat limpede seama că era momentul să plece. În copilărie, cât nu căuta și scotocea în fiecare dulap și debara din casă, convinsă că va găsi intrarea secretă către celălalt tărâm! Brusc avu aceeași senzație de zid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
marin. Iese în stradă cu grijă, strecurându-se printre porțile mari de fier forjat și uitându-se în dreapta și stânga pentru a se feri de privirile trecătorilor. Nu prea mulți fiindcă e târziu și e ceață. În lumina roșie a felinarelor totul pare o pânză subțire de nervi și sânge înnodată ici colo în câte un pieton întunecos. Sunt singură în tot universul, îi trece prin cap în timp ce tocurile de la pantofi țăcăne pe pavaj. Singură cu umbra mea. Aceasta i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]