2,319 matches
-
indirect pe care-l vehiculează, iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei deriziuni cu substrat etic. Dacă, în pamfletul alegoric, Arghezi își ia libertatea de a experimenta neîngrădit dimensiunea ficțională, în discursul polemic explicit, polemistul își delimitează teritoriul imaginar probându-și virtuozitatea pe spații restrânse și sub cenzura impusă de rigorile cadrului polemic. În astfel de condiții, litota (procedeu ce exprimă "regimul de viață al economiei și al celei mai
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că adresarea directă, la persoana a doua singular, e numai o modalitate de punere în scenă a unui discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică un alt rol pe care polemistul găsește de cuviință să-l joace alături de un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atitudine, pentru că, la modul general, "fiecare act ilocuționar tinde să se împlinească într-unul prelocuționar, ca efect consecutiv procesului comunicării". Emilia Parpală precizează întemeiat că "în literatură, nu este vorba despre un efect practic, deoarece discursul nu este real, ci ficțional. Deși emițătorul multiplică, spre exemplu, imperativele, el nu va da un ordin co-locutorului său, ci va marca, prin funcția fatică, literaritatea enunțului"175. Se poate remarca, la Arghezi, pregnanța unui cuplu de acte ilocuționare complementare, de tipul reproș-solicitare imperativă. În
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
epic liric care a suscitat, din partea criticii, atâtea divergențe, fără a se ajunge la un consens, dat fiind că proza publicistică argheziană, se știe, reprezintă un teritoriu eterogen, în care realul-evenimențial este, de foarte multe ori, doar pretextul plonjării în ficțional sau, într-un sens larg, pretextul abordării lirice a lumii. Ei bine, trebuie precizat că, în proza publicistică, eideticul nu poate fi detașat de finalitatea satirică (în sens generic) a demersului, deci de o miză polemică implicită sau explicită. Din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio, cataplexis și ara. 2. Povestirea ficțională; alegoria ca substitut al agresivității; dimensiunea iconică a violenței; ficțiunea augmentativă sau dilatarea hiperbolică; recursul la anecdota polemică 198. În publicistica polemică, alegoria, prin intermediul căreia teme din realitatea curentă (îndeosebi de pe palierul politic și religios) sunt transpuse într-un univers
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
popa Cârnu și popa Blegu". În această secvență, totul (lexicul trivial, sintaxa, procedeele satirice și pamfletare înjurătura, porecla aluziv peiorativă, tema lumii descentrate) trimite la un stil paradigmatic pentru Icoane de lemn și Poarta neagră, dar identificabil și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un spațiu mai amplu anecdotei ficționale, ca modalitate exclusiv literară, în care dimensiunea polemică e implicită, iar agresivitatea e atenuată sau doar camuflată de râs, ca strategie punitivă, așa cum am abordat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletare înjurătura, porecla aluziv peiorativă, tema lumii descentrate) trimite la un stil paradigmatic pentru Icoane de lemn și Poarta neagră, dar identificabil și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un spațiu mai amplu anecdotei ficționale, ca modalitate exclusiv literară, în care dimensiunea polemică e implicită, iar agresivitatea e atenuată sau doar camuflată de râs, ca strategie punitivă, așa cum am abordat-o în hermeneutica dimensiunii comice. În ceea ce privește agresivitatea necenzurată, am oscilat în a încadra poetica invectivei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
hermeneutica dimensiunii comice. În ceea ce privește agresivitatea necenzurată, am oscilat în a încadra poetica invectivei la unul dintre cele două segmente, doar teoretic abordate diferențial, din rațiuni ce țin de organizarea și fluența cercetării, cel al limbajului agresiv și cel al povestirii ficționale. Prin urmare, vom trata separat acest aspect al violenței exacerbate, considerându-l, prin miezul său ritualic, o ficțiune lingvistică, asemeni incantațiilor magice, în care rostirea devine act ce are forța de a transforma realitatea după bunul plac al șamanului. Nu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
condamnă, îngădue sau încununează în literatură, în teatru, în arte, în știință, în fine, în tot: ei! ei, intelectualii!" Procedeul caracterizării hiberbolice trimite, iarăși, la stilul ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să ofere o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii polemice argheziene. Mai întâi, în publicistica argheziană, comicul poate fi privit ca un substitut fundamental al atacului frontal, marcat de echilibru și detașare, în raport cu obiectul. Privit astfel, el apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici, toate contururile sale intră în disoluție. Din acest unghi, caricatura, ca resursă stilistică a satirei și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o proiecție
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
retorsiunii, polemistul plasându-se pe terenul advers, pentru a-i divulga vulnerabilitatea. Din acest unghi, "Cu prilejul revoluției chineze" este un text antologic de respingere polemică, bazat, aproape exclusiv, pe citarea tip bumerang, citarea comentată prin glosa ironică și / sau ficțională și citarea complinită (M. Angenot). Iată una din mostrele incriminatorii, pensate de Arghezi din discursul iorghist: "... ei [chinezii, n.n., M.S.] s-au lăcătuit ca un învățat în cămăruța lui, ori ca o țesătoare în odăița ei, ca să lucreze"287. Prin
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe care îl amendează cu o malițiozitate ghidușă și inventivă. Deseori, în diacronia acestei polemici, Arghezi îi impută adversarului erori de raționament, intenționate sau nu, care, la rândul lor, devin mobiluri, pentru autorul Spinilor de hârtie, de a plonja în ficțional. În articolul mai sus citat, Arghezi desface și reface discursul advers, operând o conversie a registrelor: din cel grav, nostalgic și meditativ, al lui Iorga, în cel al comicului subtil sau buf, după situație, al său. Spre exemplu, când Iorga
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sugestia din anturaj că e momentul să-și scoată momâia din academii și ligi și prestigiile din naftalină și să dea, o dată, și singur din pană"296, creând, aparent, un blanc în actul performativ al enunțului. Spunem aparent, deoarece micro-povestirea ficțională joacă din perspectiva enunțării rolul unei comunicări perifrastice, în care instanța auctorială se retrage, cedând, temporar, locul naratorului, într-un joc al dedublărilor, specific prozei publicistice argheziene. Explicând dualitatea actului ilocutor, Ducrot 297 operează o distincție importantă între eul explicit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cupă de cristal. Și nu pe oricine îl lasă apetitul să-și facă din ele un desert". La Arghezi, abstractul aici, egolatria blamabilă este, deseori, așa cum am văzut, transpus prin analogie în imagini concrete care, la rândul lor, suferă prelungiri ficționale, transgresând granița verosimilului către grotesc sau absurd. "‹‹Iudaica›› în idiș"307 este unul din textele concepute, aproape exclusiv, în registrul unui comic subversiv, mizând din plin pe efectul incitant al antifrazei, pe care Arghezi o prelungește, ispitit de bulversarea logicii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
toți, îndată ce și-a dat seama că nu lucrează cu cârdul de slugi, ci cu niște tovarăși respectuoși însă demni". Menținându-se în limitele referențialității, polemistul face, din prezentarea multiplei culpe a adversarului, pretextul atacului necenzurat prin instalarea în spațiul ficțional, unde discursul hiperbolic amplifică tensiunea expunerii pregătind finalul: "Domnul Iorga suferă de un ciocoism profund dezagreabil, iritat de o permanentă secreție de venin coroziv, și care destrăbălând credințele, ambianța, dezgustând devotamentele, îi chinuiește sufletul într-un infern de zvârcoliri, contradicții
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
distanțat, acum, de autorul real, își percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al micro-narațiunii, printr-o augmentare apocaliptică a defectelor sale de caracter. Acestă breșă ficțională îndeplinește, din punct de vedere retoric, și funcția de macaz discursiv, justificând trimiterea biblică și invocația cu aceeași tentă, din final: Totuși, noi credem că acest mare torturat ar mai putea să se mântuiască și să se bucure, ca Magdalena
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fost încadrată pentru multă vreme și inserția sa în spațiul gândirii social-politice. Despre ideologie s-a afirmat, încă de la momentul resemantizării conceptului de către Napoleon, că are o înrâurire directă asupra realității sociale, prin faptul că o "deformează". Plasată în spațiul ficțional al literaturii, utopia nu a fost acuzată, inițial, de astfel de "practici subversive" la adresa realului, problema influenței pe care aceasta o poate exercita în plan social punându-se numai din momentul în care s-a considerat că reflecțiile gândirii utopice
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
asimetrică în orice tip de societate în limitele legitimității. În cadrul mai larg al ordinii politice de factură democratică intervine ceea ce Habermas numea "acțiune comunicativă", adică acel tip de interconexiune a indivizilor și grupurilor care "(...) presupune deja întotdeauna (indiferent cât de ficțional o face) scopul emancipator, politic al subiecților de a trăi împreună și de a ajunge la un consens prin intermediul înțelegerii reciproce, al cunoașterii împărtășite, al acordului comun și încrederii mutuale"428. Nu e vorba deci de un consens impus și
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
să se mențină într-o singură revoluție a soarelui sau să nu se îndepărteze deloc de ea." (cap. 5) O asemenea judecată se referă la o practică de scriitură în uz în Grecia după Sofocle și Euripide, la care durata ficțională, relativ scurtă, trece rareori de douăzeci și patru de ore. Aristotel constată că, în schimb, poeții tragici "ai debutului" au uzat de durată ca în epopee, care "nu este limitată în timp". El face aici aluzie fără îndoială la niște piese pierdute
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că evaluarea duratei acțiunii fictive de către spectator condiționează credibilitatea ficțiunii. Godeau subliniază aici una din dificultățile majore de care se lovesc teoreticienii clasicismului și a cărei dovadă o reprezintă divergențele lor. Dacă sunt unanimi în dorința de a reduce timpul ficțional la o zi, nu se pun de acord asupra duratei acestei zile. Unii, făcând parte din mișcarea inițiată de Chapelain, înțeleg prin zi44 "le jour naturel" (ziua normală), adică douăzeci și patru de ore, alții, mai interesați de verosomil, "le jour artificiel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întâi, pentru a merge în vizită cu Clarice, reapare în ultima scenă a actului întâi, la terminarea acestor vizite "care i-au consumat întreaga perioadă de după cină, sau cel puțin cea mai mare parte." Un astfel de tratament al duratei ficționale presupune ca niște elipse temporale să despartă scenele. În Examenul scris în 1660, Corneille se explică astfel: Scuza pe care aș putea-o aduce (...) este că nu există niciun fel de legături între scene și prin urmare niciun fel de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contextul literar al epocii, și o receptare diacronică a înrâuririi exercitate de creația lui Caragiale asupra literaturii române Un veac de caragialism este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul imaginar din proza și dramaturgia generațiilor ulterioare. Consecutivitatea feluritelor aspecte ale operei caragialiene în creațiile ficționale postcaragialiene era reperabilă în viziunea lui Paul Zarifopol prin prezența peremptorie a unui "semn" special, "semnul lui Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul imaginar din proza și dramaturgia generațiilor ulterioare. Consecutivitatea feluritelor aspecte ale operei caragialiene în creațiile ficționale postcaragialiene era reperabilă în viziunea lui Paul Zarifopol prin prezența peremptorie a unui "semn" special, "semnul lui Caragiale", recognoscibil în reiterarea elementelor constitutiv-indisociabile: limbaj, tipologie, registre narative, interferența genurilor ș.a. Exceptând comsemnarea unor aspecte parțiale, diseminaea "semnului" caragialian în literatura
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
incisive". Schimbarea era necesară pentru a distruge atât formele civilizației autohtone, dar și pentru a "demasca" dușmanii "vechi și noi" ai proletariatului. "Urmele genealogice" ale creației lui Caragiale, reluate, revalorificate și amalgamate în creații artistice postcaragialiene sunt selectate din reprezentările ficționale, scenice și narative, prin criterii felurite. Reiterarea constituienților specifici "amprentați" comic se îmbină cu tehnica resuscitării intertextuale și a relațiilor transtextuale: hipotext, hipertext, metatext. Principiile literaturii comparate: concordanțele omologice reproductive, interferente și analogice, recurențele tipologice, dependențe și paralelisme situaționale sunt
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări", îmbinată cu "deformarea caricaturală". Incipitul "paginilor bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]