1,924 matches
-
de funcții este asociată, firesc, cu resemnificarea celor două elemente ale judecății, subiectul și predicatul. Sensurile lor noi sunt deosebit de importante pentru fenomenul substituirii timpului cu părtinirea, în funcția de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
firesc, cu resemnificarea celor două elemente ale judecății, subiectul și predicatul. Sensurile lor noi sunt deosebit de importante pentru fenomenul substituirii timpului cu părtinirea, în funcția de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie de act. Odată survenit primul act al părtinirii, în modul cel mai "natural" cu putință, după prima timporizare, în întregul orizont al gândirii, rostirii și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie de act. Odată survenit primul act al părtinirii, în modul cel mai "natural" cu putință, după prima timporizare, în întregul orizont al gândirii, rostirii și făptuirii judicative, părtinirea își impune "regula". Oriunde vor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Oriunde vor fi părți ale unui întreg, părtinirea va interveni în sens evaluator, plin de corectitudine, desigur pentru a dărui privilegiu unei părți. Act fiind, părtinirea nu poate fi, cum precizam, în afara unei prezentuiri: desigur, este vorba despre prezentuirea unei ființări și a întregului din care ea face parte. Sensul acesteia, prin actul părtinirii, este acela al privilegiului. Dar acest sens nu ar avea nici un fundament dacă ființările nu s-ar (re)ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi, cum precizam, în afara unei prezentuiri: desigur, este vorba despre prezentuirea unei ființări și a întregului din care ea face parte. Sensul acesteia, prin actul părtinirii, este acela al privilegiului. Dar acest sens nu ar avea nici un fundament dacă ființările nu s-ar (re)ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele întregului său. Oriunde se ivește actul de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele întregului său. Oriunde se ivește actul de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi formal, pentru că timpul prezentuiește ființarea privilegiată și întregul ei, privilegiul intrând în sens numai într-o mulțime ordonată de ființări, care, datorită relațiilor de privilegiere a unei părți, poate fi numită structură. Orice structură este o mulțime ordonată de elemente, unul dintre ele având "privilegiul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi formal, pentru că timpul prezentuiește ființarea privilegiată și întregul ei, privilegiul intrând în sens numai într-o mulțime ordonată de ființări, care, datorită relațiilor de privilegiere a unei părți, poate fi numită structură. Orice structură este o mulțime ordonată de elemente, unul dintre ele având "privilegiul" de a lucra în numele întregului. Se întâmplă astfel și într-o structură logică cum deja
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja ierarhia părților. Dar ea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chemării trecutului, ci mai degrabă unul dat de prezentuirea ca atare (dacă nu ar fi vorba de o expresie "barbară", aș spune "prezentuirea prezentuirii"). Ordonarea este timpul care se prezentuiește pe sine, care se adună pe sine "acum" într-o ființare pe care chiar el o în-ființează și pe care, de la bun început, o așează la locul potrivit. Toate acestea nu ar avea nici un sens fără funcția de bază a întregului complex judicativ, așadar a formei ideologie, cu cele trei acte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la pragmatic Cum știm, timporizarea are rosturi logice și ontologice. Ceea ce înseamnă că, dincolo de preeminența uneia dintre cele două timporizări, amândouă au astfel de rosturi: logice și ontologice. Actele dependente de cea de-a două timporizare, acte fiind și nu ființări sau constituiri obiectuale, cum apar elementele judecății, mai întâi, apoi alte elemente ale judicativului, nu pot fi limitate la aceste două rânduri de rosturi. De fapt, sensul principal al celor trei acte este pragmatic, așa cum s-a precizat mai sus
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind, timporizează, adică în-ființează, constituie. Există, totuși, chiar în acest orizont convențional, putința de a scăpa destul de ușor de cota maximă de exigență ontologică nu însă de tot -, mizând pe diferența firească, din punct de vedere judicativ, dintre ființă și ființare. Iubirea poate fi fără ființă, într-un sens slab, dacă iubirea este "coborâtă" la rangul ființării. Astfel, ea ar putea avea un sens ontic, nu și unul ontologic și, la limită, timporizată fiind, și-ar putea însuși doar ceea ce decurge
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
destul de ușor de cota maximă de exigență ontologică nu însă de tot -, mizând pe diferența firească, din punct de vedere judicativ, dintre ființă și ființare. Iubirea poate fi fără ființă, într-un sens slab, dacă iubirea este "coborâtă" la rangul ființării. Astfel, ea ar putea avea un sens ontic, nu și unul ontologic și, la limită, timporizată fiind, și-ar putea însuși doar ceea ce decurge din timporizare, nu și originaritatea acesteia. Sensul ontologic este, de fapt, mai greu de obținut, pentru că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un sens ontic, nu și unul ontologic și, la limită, timporizată fiind, și-ar putea însuși doar ceea ce decurge din timporizare, nu și originaritatea acesteia. Sensul ontologic este, de fapt, mai greu de obținut, pentru că, în afară de reconstrucția ființei, trebuie reconstruită ființarea care de la bun început deține privilegiul relației directe cu ființa: și așa se întâmplă nu doar la teoreticianul "diferenței ontologice", Heidegger, ci la toți gânditorii care au deschis "problema ontologică". Am început cu această problemă din două motive: întâi, fiindcă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ontologică evocată mai devreme ne ajută, într-o oarecare măsură, în a lămuri astfel de expresii, sau cel puțin în a înțelege cum sunt ele posibile ca formule "bine formate" ale rostirii judicative. Ea propune o distincție între ființă și ființare, dar ființa exprimă un maximum de constituire obiectuală care nu poate fi depășit, ceea ce înseamnă că ființa stabilește și o anumită modalitate de a fi gândită (ea însăși) și de a gândi mai departe ființarea precum și diferența sa față de aceasta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o distincție între ființă și ființare, dar ființa exprimă un maximum de constituire obiectuală care nu poate fi depășit, ceea ce înseamnă că ființa stabilește și o anumită modalitate de a fi gândită (ea însăși) și de a gândi mai departe ființarea precum și diferența sa față de aceasta. Prin urmare, dacă acceptăm regula diferenței ontologice, putem da un sens unor expresii precum cele de mai sus, unul contextual, potrivit căruia este cu putință un fenomen de ierarhizare a timporizării ființei în ființări și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
departe ființarea precum și diferența sa față de aceasta. Prin urmare, dacă acceptăm regula diferenței ontologice, putem da un sens unor expresii precum cele de mai sus, unul contextual, potrivit căruia este cu putință un fenomen de ierarhizare a timporizării ființei în ființări și, apoi, a diferenței acestora față de ființa însăși. La final, am putea accepta un gând despre o diferență în sine, cu toate că, în privința constiturii acesteia, regula judicativă este aceea de a fi deja constituite cele ce se află în diferență, anume
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a diferenței acestora față de ființa însăși. La final, am putea accepta un gând despre o diferență în sine, cu toate că, în privința constiturii acesteia, regula judicativă este aceea de a fi deja constituite cele ce se află în diferență, anume ființa și ființarea. Într-un fel, cu acest gând al unei diferențe pure (cu putința de a fi judicativ, la limită), suspendăm valabilitatea unor angajamente ontologice. În aceeași măsură, însă, procedând invers, nerespectând modalitatea de a gândi stabilită prin cota de constitutivitate obiectuală
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Acum, însă, ea vizează doar autorizarea ca act propriu de autorizare, așadar ca act de timporizare, de în-ființare (constituire) a autorizării înseși. Admițând ceea ce s-a stabilit mai devreme, relativ la în-ființare și la operația de instituire, în genere, a unei ființări, anume faptul că aceasta, prin timporizare, se arată deja ca fiind părtinită, ordonată și autorizată aceste "calități" fiindu-i necesare pentru propriul său fapt de a fi -, autorizarea însăși trebuie să fie astfel, dacă este timporizată (și trebuie să fie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel, dacă este timporizată (și trebuie să fie). Luată astfel, autorizarea autorizării, ca timp, este părtinire: împărțire și favorizare a ceva; pare că acest ceva nu este autorizarea însăși; dar trebuie să fie aceasta deși ies în evidență "determinările" unei ființări, în genere pentru că ea, autorizarea, ca timp ce timporizează, este condiția de posibilitate a oricărui fapt în orizontul judicativului; apărând astfel, autorizarea este părtinire (ca un act complex, care are deja în structura sa și ordonarea și autorizarea însăși). Într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un "domeniu de aplicație" pentru un gând, o rostire sau o făptuire. În acest al doilea mod de intervenție, judicativul nu mai este constitutiv nu constituie el însuși "obiectul", în sensul că timpul, timporizând, în-ființează "ceva" devenind el însuși acea ființare ci este doar regulativ, orientând "obiectul" către o bună constituire, în care nu se mai poate afla judicativul însuși ca structură și "substanță" a acelui ceva. De fapt, timpul trebuie să intervină, însă numai în sensul supra-temporal prin care se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale ipostaze, nu este "ceva" decât în exercițiul funcțiilor sale formale și alethice; el nu ține de o facultate anume, deși se exprimă prin "facultăți sufletești" diverse, prin habitualități etc. Am putea spune că cele dintâi (formele raționale) au o ființare netimporizată, ceea ce este paradoxal din perspectiva reducției judicative, în vreme ce ipostazele judicativului sunt, înainte de orice, evenimente (constitutive, cum este firesc pentru un eveniment, sau regulative, cum s-ar putea întâmpla atunci când timpul ar fi concentrat doar în funcția sa modelatoare, adică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de lumina vreunui eveniment. Pe de altă parte, condiția de eveniment nu poate fi retrasă nici faptelor netimporizate (constitutiv direct), fiindcă tocmai acestea, în măsura în care ele intervin pentru donarea de sens acelui "ceva" ce este timporizat cum se întâmplă pentru orice ființare, pentru care intervine ființa, care ne-a apărut, la un moment dat, ca fiind timpul însuși constituie verbul timporizat originar. Oricum, din perspectiva reducției judicative, evenimentul care ne-a atras atenția în privința judicativului regulativ este acela al retragerii constitutivității timpului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși un eveniment de timporizare, în primul rând, pentru că altfel din rațiuni judicative el nu ar reprezenta nimic. Dar timporizării de acest fel îi lipsește ceva, totuși, pentru a fi ceea ce timporizarea în genere este: în-ființare sau (constituire) a unei ființări (a unui "obiect"), coborâre a timpului în "firea" ființării timporizate. Ce anume îi lipsește? Dacă este timporizare propriu-zisă și este, după cum stau lucrurile acum atunci prin aceasta se poate asigura statutul de ființare pentru însăși retragerea timpului. Dar să spunem
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]