2,594 matches
-
indicativul intră în opoziție, în planul expresiei, prin structura fonetică-prozodică a formelor sale sau prin condiționarea lor sintactică. Astfel, în opoziție cu imperativul, mod verbal marcat de o intonație particulară (determinată de semnificația sa), prezentul indicativ este un timp nemarcat fonetic: (tu) taci/taci! (tu). Opoziția dintre cele două forme de timp-mod se extinde și la structura lor morfologică, prin realizarea concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ur-ășt-(e) Nici dezinențele de persoană și număr nu sunt aceleași pentru toate verbele. Unele, cele pentru persoana a III-a singular și plural, depind de tipul de flexiune al verbului; altele, cele de persoana I singular, depind de structura fonetică a temei verbale. Rămân comune tuturor verbelor celelalte dezinențe. Singular: • persoana I: -Ø: cânt, lucrez, dorm, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind; îndoi, târâi, sui etc., -u (vocalic); verbele a căror rădăcină se termină în grupurile consonantice -mbl, -mpl, -fl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a ști, a scrie (și compușii): ști-u, scri-u etc., verbul a continua: continu-u; parte din verbele neregulate: da-u, sta-u, bea-u etc. • persoana a II-a:-i; toate verbele, indiferent de tipul de flexiune; de structura lor depinde doar valoarea fonetică a lui -i: -i (ultrascurt asilabic); majoritatea verbelor, cânț-i, lucrez-i, dorm-i, soseșt-i, cobor-i, merg-i etc. -i (semivocalic);verbele care primesc la persoana I -u (semivocalic) și parte din verbele care au rădăcina terminată în consoana n
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dispariție): ști-i, scri-i, continu-i, vi-i, rămâ-i etc. -i (vocalic); verbele care primesc -u (vocalic) la persoana I: afl-i, umbl-i etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și de structura lor fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a.: cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă Primesc aceeași dezinență și verbele din tipul II, clasa 1.a., dacă au rădăcina terminată în consoana r (face excepție verbul a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fac-e, merg-e. Primesc aceeași dezinență verbele din tipul I de flexiune, clasa 1, dacă au rădăcina terminată în vocala i: a apropia - apropi-e etc. Plural: • persoana I: -m; pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cântă-m, lucră-m, dormi-m, sosi-m, coborâ-m, urâ-m, păre-m etc. • persoana a II-a: -ți; toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cântă-m, lucră-m, dormi-m, sosi-m, coborâ-m, urâ-m, păre-m etc. • persoana a II-a: -ți; toate verbele, indiferent de tipul de flexiune și de structura lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de cele două omonimii, acestea depinzând de apartenența verbului la tipul de flexiune și la clasele flexionare și de structura lui fonetică: -ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor fonetică: cânta-ți, lucra-ți, dormi-ți, sosi-ți, coborâ-ți, urâ-ți etc. • persoana a III-a: două dezinențe, în funcție de cele două omonimii, acestea depinzând de apartenența verbului la tipul de flexiune și la clasele flexionare și de structura lui fonetică: -ă; la verbele din tipul I de flexiune și tipul II, clasa 2.a., verbe caracterizate, la prezent, de omonimia pers. a III-a, plural = pers. a III-a, singular: (el, ei) cânt-ă, lucreaz-ă, coboar-ă. Prezintă aceeași dezinență (și aceeași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și, în mai mică măsură, de structura fonetică a acestora. Sufixul -aface parte din structura temei verbelor din tipul I de flexiune și din clasa 2 a tipului II: cânt -a -m cânt -a -i cânt -a etc. cobor -a -m cobor -a -i cobor -a etc. Sufixul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ți tu de ceriul tău, Și eu de pământul meu, C-așa vrut-a Dumnezeu.” (V. Alecsandri) „Trecut-ai când ceru-i câmpie senină.” (M. Eminescu) Forma inversă a perfectului compus, constituindu-se într-o unitate fonică (un singur „cuvânt fonetic”), se adaptează cu mai multă ușurință ritmului creației lirice. Accentul: Sintagma perfectului compus prezintă două accente, unul pe auxiliar, celălalt pe tema de participiu. Poziția accentelor urmează legile accentuării verbului la prezent, pentru auxiliar, legile accentuării temei de participiu, pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
accente, unul pe auxiliar, celălalt pe tema de participiu. Poziția accentelor urmează legile accentuării verbului la prezent, pentru auxiliar, legile accentuării temei de participiu, pentru verbul liber, în funcție de tipul de flexiune al acestuia din urmă. În sintagma formelor inverse, „cuvântul fonetic” prezintă un singur accent, cel al temei de participiu, trecut-ai; auxiliarul își pierde accentul propriu. Observații: • În limba vorbită există sintagme sinonime perfectului compus, constituie din verbul a fi și participiul verbului liber: „Gligori-i dus de azi dimineață.” (C.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de viitor cunosc numeroase variante fonetice ale auxiliarului: • forma cu auxiliarul a voi; auxiliarul pierde consoana inițială: Eu oi cânta, coborî etc. Tu ei (ăi, îi) cânta etc. El,ea a (o) cânta etc. Noi om cânta etc. Voi eți (ăți, îți) cânta etc. Ei, ele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei suprapuneri între cele două verbe auxiliare, a voi și a avea: or să cânte etc. În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, aceste diferite forme sinonime de viitor pot apărea în același context, în strânsă legătură cu structura fonetică a versului (în limbajul poetic) sau cu semantica lor, din perspectiva opoziției certitudine-incertitudine: „Și de-a soarelui căldură / Voi fi roșie ca mărul Mi-oi desface de-aur părul / Să-ți astup cu dânsul gura. De mi-i da o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu aflu că o va mai fi și bătut.” Structura sintagmei viitorului anterior este aceeași pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când prin crengi s-a fi ivit / Luna-n noaptea cea de vară Mi-i ținea de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și la nivelul dezinențelor (pentru persoana a III-a, opoziția conjunctiv/indicativ: el, ea cânt-ă/să cânt-e, merg-e/să mearg-ă; la persoana a II-a, opoziția conjunctiv/imperativ: tu să cânț-i/cânt-ă!). Opoziția conjunctiv/imperativ se răsfrânge și la nivel fonetic: imperativul este, în acest sens, o formă verbală marcată - de o intonație particulară, în timp ce conjunctivul rămâne neutru sub acest aspect, nemarcat. În forma de perfect, opoziția directă se stabilește între conjunctiv, pe de o parte, și viitorul anterior al indicativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să fi cântat/voi fi cântat etc. Opoziția potențial-optativ/prezumtiv, insuficient realizabilă la nivel morfologic prin aceleași morfeme (aș, ar etc., pentru potențial; voi, vei etc., pe de o parte, să, pe de alta, pentru prezumtiv), se întregește la nivel fonetic și sintactic. Timpurile potențial-optativuluitc "Timpurile poten]ial‑optativului" Potențial-optativul se realizează ca mod verbal prin intermediul a două variante temporale, prezentul și perfectul, timpuri pe care le modalizează. Ca și în cazul conjunctivului, cele două forme nu se opun numai din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gerunziu, la celelalte moduri, sub forma temei de participiu: (el) va fi cântând/va fi cântat; să fi cântând/să fi cântat; ar fi cântând/ar fi cântat. La perfect, formele sunt omonime. Opoziția se stabilește, înlăturând omonimia, la nivel fonetic și sintactic. Formele prezumtivului prezintă o intonație specifică, interogativă, dubitativă etc., celelalte forme rămân, sub acest aspect, neutre: (el) va fi cântat?/va fi cântat; să fi cântat?/să fi cântat; ar fi cântat?/ar fi cântat. La nivel sintactic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. 2. a fi, la indicativ viitor + tema verbului: voi fi cântând, cântat etc. 3. a fi, la potențial prezent + tema verbului: aș fi cântând, cântat etc. Observații: În limba vorbită și în limbajul artistic, auxiliarul cunoaște adesea, diferite variante fonetice, mai cu seamă când prezumtivul prezintă forma cu auxiliarul la indicativ viitor: „Acuma mă tot cugetam eu, ce-i fi căutând adică d-ta la Ponoare?” (Cezar Petrescu) „Ce e cu ăștia?...De ce n-or fi plecat?” (M. Preda) „Eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Dintre cele trei variante sinonime de prezumtiv, cea mai mare frecvență cunoaște forma cu auxiliarul la viitorul I al indicativului, mai cu seamă în situația de timp absolut și prezentând variante fonetice populare ale auxiliarului modal: „Le-o fi găsit ieftine și le-o fi luat.” (M. Preda) Dintre formele prezumtivului, cu deosebire frecventă este forma pentru persoana a III-a. Nefiind prezentă în momentul comunicării, persoana a III-a poate da
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realități; imperativul creează o realitate sau tinde să o creeze: „Tu cumperi cărți./ Cumpără (tu) cărți!” În planul expresiei, imperativul se opune în mod direct indicativului prezent (timp cu care are în comun tema verbală), la nivel morfologic, la nivel fonetic și la nivel sintactic. La nivel fonetic, opoziția se realizează printr-o intonație specială care caracterizează imperativul, indicativul rămânând nemarcat, din acest punct de vedere: cântă! (tu)/(tu) cânți; cântați! (voi)/cântați... La nivel sintactic, opoziția se manifestă în felul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să o creeze: „Tu cumperi cărți./ Cumpără (tu) cărți!” În planul expresiei, imperativul se opune în mod direct indicativului prezent (timp cu care are în comun tema verbală), la nivel morfologic, la nivel fonetic și la nivel sintactic. La nivel fonetic, opoziția se realizează printr-o intonație specială care caracterizează imperativul, indicativul rămânând nemarcat, din acest punct de vedere: cântă! (tu)/(tu) cânți; cântați! (voi)/cântați... La nivel sintactic, opoziția se manifestă în felul în care se desfășoară în plan sintagmatic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului: Repetă tu! Subiectul indicativului precede verbul-predicat: Tu repeți! Relația cu complementul (direct sau indirect) Când complementul (direct sau indirect) este exprimat printr-un pronume personal, forma scurtă, neaccentuată, la imperativ, urmează verbului, făcând corp comun (din punct de vedere fonetic) cu acesta: Cumpăr-o!, Aruncă-le!, Spune-i imediat!, Dă-i-o înapoi! etc. La indicativ, pronumele (forme neaccentuate), în funcție de complement (direct sau indirect), preced verbul: O cumpăr., Le arunc., Îi spun imediat., I-o dă înapoi. Relația cu categoria
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termină în consoana r (dacă sufixul temei de prezent este Ø-): ofer-ă etc. Se adaugă acestor excepții cele discutate mai sus: verbe care prezintă nu numai dezinențe particulare, ci chiar forme speciale: fă!, zi! etc., precum și verbele care, din motive fonetice, prezintă dezinența -i: merg-i!, dorm-i! etc. Spre deosebire de celelalte moduri verbale, la persoana a II-a singular, imperativul negativ prezintă o altă structură, constituită din tema de infinitiv, precedată de adverbul de negație nu: nu cânta, lucra, coborî, dormi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi coborât, a fi dormìt, a fi părùt; verbele din tipul V de flexiune au accentul principal pe rădăcină: a fi parcùrs, a fi restrâns; de altfel, căzând, de regulă, pe ultima silabă, accentul se află tot în „grupul” fonetic în care se cuprinde și sufixul participiului. GERUNZIULTC "GERUNZIUL" Este forma verbală absolută în al cărei plan semantic verbul se întâlnește cel mai adesea cu adverbul. Observații: Gerunziul poate avea și alte ipostaze: • de adjectiv; când primește dezinențe de număr
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical modal (a putea, a trebui, a crede, a bănui etc.), semiauxiliarelor de modalitate (a trebui: „Trebuie să fie târziu.”, a putea: „Poți să te îmbolnăvești.”, a fi, a avea: „Era să cad.”, a vrea: „Am vrut să cad.”), mijloacelor fonetice și prozodice (intonație etc.). Unele adverbe exprimă modalitatea logică a frazei, altele realizează modalizarea subiectivă. Exprimă modalizarea logică adverbele interogative, exclamative și adverbele negative care se situează la nivelul enunțului (al textului lingvistic). Adverbele interogative (oare, au) realizează enunțuri interogative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unități lexico-gramaticale, numai din punct de vedere morfologic și prozodic, s-ar putea vorbi de particularități comune cuvintelor numite interjecții; toate sunt neflexibile și toate au intonație exclamativă. Invariabile morfologic, în funcție de opoziții categoriale, interjecțiile sunt variabile din punct de vedere fonetic; numeroase interjecții prezintă realizări fonetice diferite ale unor consoane sau vocale din structura lor, în strânsă legătură cu intensitatea stărilor (sau manifestărilor sonore ale lumii exterioare) pe care le exprimă: of!, off!, uf!, ufff!, o!, ooo!, pâș!, pâșș!, scârț!, scârțț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]