5,247 matches
-
au continuat să se exprime, când era vorba de sume de bani, în franci vechi. De exemplu, premiile la loterie erau deseori anunțate în centime de franci, echivalente cu francul vechi. Joaquin Jimenez a desenat unele dintre ultimele monede în franci francezi, precum moneda de 100 de franci « Jean Monnet ». În afară de Franța, francul francez era folosit și în Principatul Andorra, precum și în Principatul Monaco. Soarta francului nou a fost pecetluită prin ratificarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care prevedea o monedă
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
vorba de sume de bani, în franci vechi. De exemplu, premiile la loterie erau deseori anunțate în centime de franci, echivalente cu francul vechi. Joaquin Jimenez a desenat unele dintre ultimele monede în franci francezi, precum moneda de 100 de franci « Jean Monnet ». În afară de Franța, francul francez era folosit și în Principatul Andorra, precum și în Principatul Monaco. Soarta francului nou a fost pecetluită prin ratificarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care prevedea o monedă unică gerată de Banca Centrală Europeană. După
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
în franci vechi. De exemplu, premiile la loterie erau deseori anunțate în centime de franci, echivalente cu francul vechi. Joaquin Jimenez a desenat unele dintre ultimele monede în franci francezi, precum moneda de 100 de franci « Jean Monnet ». În afară de Franța, francul francez era folosit și în Principatul Andorra, precum și în Principatul Monaco. Soarta francului nou a fost pecetluită prin ratificarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care prevedea o monedă unică gerată de Banca Centrală Europeană. După 44 de ani de folosire
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
de franci, echivalente cu francul vechi. Joaquin Jimenez a desenat unele dintre ultimele monede în franci francezi, precum moneda de 100 de franci « Jean Monnet ». În afară de Franța, francul francez era folosit și în Principatul Andorra, precum și în Principatul Monaco. Soarta francului nou a fost pecetluită prin ratificarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care prevedea o monedă unică gerată de Banca Centrală Europeană. După 44 de ani de folosire, francul nou a fost înlocuit la 1 ianuarie 1999 de euro, (la 1
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
francez era folosit și în Principatul Andorra, precum și în Principatul Monaco. Soarta francului nou a fost pecetluită prin ratificarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care prevedea o monedă unică gerată de Banca Centrală Europeană. După 44 de ani de folosire, francul nou a fost înlocuit la 1 ianuarie 1999 de euro, (la 1 ianuarie 2002, pentru monede metalice și bancnote), la o rată de conversie de 1 euro = 6,55957 FRF. Francul francez nu mai are curs legal de la data de
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
Banca Centrală Europeană. După 44 de ani de folosire, francul nou a fost înlocuit la 1 ianuarie 1999 de euro, (la 1 ianuarie 2002, pentru monede metalice și bancnote), la o rată de conversie de 1 euro = 6,55957 FRF. Francul francez nu mai are curs legal de la data de 17 februarie 2002.
Franc francez () [Corola-website/Science/313259_a_314588]
-
împotriva maurilor ca pe o parte din a Doua Cruciadă. La 19 mai 1147, din Dartmouth, Anglia, au pornit primele contingente de cruciați, formate din flamanzi, frizoni, normanzi, englezi și scoțieni, precum și unii cruciați din Köln, care se considerau împreună „franci”. Niciun prinț sau rege nu a luat parte la cruciade, întrucât Anglia era la acea vreme în perioada Anarhiei. Flota era comandată de Henry Glanville, conetabil al Suffolkului. Printre alți căpitani cruciați se numărau Arnold al III-lea de Aerschot
Asediul Lisabonei () [Corola-website/Science/324013_a_325342]
-
Stalingrad, Mihai Antonescu întocmise deja o listă de persoane care să se refugieze în occident pentru a continua rezistența împotriva comunismului. Pentru finanțarea acestei rezistențe în exil, în perioada 1943 - 1944, Mihai Antonescu a transferat aproximativ 20 de milioade de franci elvețieni în bănci din Elveția. Administrator al acestui fond a fost numit Vespasian V. Pella, ministru plenipotențiar al României la Berna. După încheierea armistițiului cu Națiunile Unite, Grigore Niculescu-Buzesti, ministru al afacerilor străine în guvernul Generalului Constantin Sănătescu, a dispus
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
plenipotențiar al României la Berna. După încheierea armistițiului cu Națiunile Unite, Grigore Niculescu-Buzesti, ministru al afacerilor străine în guvernul Generalului Constantin Sănătescu, a dispus ca banii să se întoarcă în țară. Banca Națională a primit treptat peste 10 milioane de franci elvețieni. Noul titular al Ministerului Afacerilor Străine, Constantin Vișoianu (în guvernul Generalului Nicolae Rădescu, numit la 5 decembrie 1944) a dispus încetarea transferurilor de bani din Elveția. Cu puțin timp înainte de căderea guvernului Rădescu, la 12 ianuarie 1945, Constantin Vișoianu
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
a transmis lui Gheorghe Anastasiu, însărcinat cu afaceri al României la Berna, ordinul de a transfera banii pe numele lui Alexandru Cretzianu, la acea vreme ambasadorul României la Ankara. Din suma inițiala a "fondului elvețian" de 20 de milioane de franci elvețieni, în contul lui Alexandru Cretzianu au ajuns aproximativ 6 milioane. Transferul la Schweizerische Bankgesellschaft din Berna a fost efectuat la 5 mai 1945. Aceste fonduri urmau să fie utilizate pentru organizarea rezistenței românești anticomuniste. Transferul ordonat de Constantin Vișoianu
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
noastră, ținând seama de volumul afacerilor românești, care se derulează prin această bancă și de a găsi, împreună, formula juridică pentru ca banca elvețiană, care a plătit lui Cretzianu, în mod ilegal, suma fraudată, să ne restitue cele 6 milioane de franci elvețieni."" . Nici această ultimă acțiune nu a avut niciun rezultat. Pentru a evalua mai bine mărimea fondului, trebuie avut în vedere că, la cursul de schimb din 1947 de 4,25 franci elvețieni pentru un dolar valoarea fondului Cretzianu era
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
fraudată, să ne restitue cele 6 milioane de franci elvețieni."" . Nici această ultimă acțiune nu a avut niciun rezultat. Pentru a evalua mai bine mărimea fondului, trebuie avut în vedere că, la cursul de schimb din 1947 de 4,25 franci elvețieni pentru un dolar valoarea fondului Cretzianu era de 1,4 milioane dolari SUA. Istoricii care discută problema fondului nu amintesc însă de faptul că pe lângă fondul din Elveția, Alexandru Cretzianu mai dispunea de fondul legației române din Ankara, care
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
era de 1,4 milioane dolari SUA. Istoricii care discută problema fondului nu amintesc însă de faptul că pe lângă fondul din Elveția, Alexandru Cretzianu mai dispunea de fondul legației române din Ankara, care se ridica la aproximativ 1.000.000 franci elvețieni (235.000 dolari SUA). Acești bani nu aveau destinația fondului național, și ar fi trebuit să fie puși la dispoziția Comitetului Național, așa cum s-a întâmplat cu fondurile existente la alte legații, de exemplu cele de la Madrid și Lisabona
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
care a dăunat foarte mult Comitetului, prin îndepărtarea oamenilor de valoare care și-ar fi putut aduce o contribuție. Un fond care a ajuns la dispoziția comitetului era fondul valutar al legației române din Lisabona, în valoare de 400.000 franci elvețieni (94.000 dolari SUA) pe care Alexandru Totescu, însărcinatul cu afaceri al României a decis să îl pună la dispoziția exilului românesc. Aceste fonduri au fost suplimentate cu cele ale legației române din Madrid, în valoare de 700.000
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
elvețieni (94.000 dolari SUA) pe care Alexandru Totescu, însărcinatul cu afaceri al României a decis să îl pună la dispoziția exilului românesc. Aceste fonduri au fost suplimentate cu cele ale legației române din Madrid, în valoare de 700.000 franci elvețieni (165.000 dolari), transferate la Lisabona de Scarlat Grigoriu, primul secretar al legației. După consultări cu alți diplomați din exil asupra modului celui mai rațional de a utiliza fondurile, Alexandru Totescu a decis să pună întregul fond la dispoziția
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
de această măsură și a cerut comitetului să analizez posibilitatea înființării unei instituții similare în străinătate. În ședința din 21 decembrie 1949 comitetul anterior aprobase reînființarea, la Paris, a Fundației Universitare Carol I și alocarea unei sume de 7 milioane franci francezi din fondul Totescu pentru această acțiune. O comisie comdusă de Mihail Fărcășanu a fost însărcinată cu elaborarea unor propuneri de organizare și realizare, în consultare cu Asociația Profesorilor Universitari de la Paris, al cărei președinte era profesorul Petre Sergescu. La
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
din estul Europei s-a format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi. Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși "Agilolfinger", peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
germanii din silezieni și sudeți) s-au refugiat în Bavaria, unde și-au găsit domiciliu definitiv. Bavaria se consideră un fel de „sponsor” al germanilor izgoniți din fosta Cehoslovacie, sunt „al patrulea trib”, pe lângă populațiile autohtone din Bavaria: bavarezii, franconii (francii) și șvabii. După greutățile financiare de după război Bavaria a devenit dintr-o regiune preponderent agricolă o regiune industrializată, cu nivel economic ridicat. Progresul s-a datorat în măsură considerabilă programului național al RFG de realocare a fondurilor federale în beneficiul
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
oraș din regiune, situat într-o poziție strategică, la intersecția mai multor rute comerciale. Odată cu invaziile barbare orașul devine o importantă fortificație romană, una dintre ultimele fortificații ale Imperiului din Europa Occidentală. Orașul s-a aflat pe rând sub influența francilor, după care a reintrat sub influența bretonilor, fiind centrul uneia dintre regiunile istorice ale Bretaniei. La începutul Evului Mediu Bretania a fost organizată sub forma a trei regate care au fost ulterior înglobate în ducatul Bretaniei. Până în secolul al XV
Rennes () [Corola-website/Science/297745_a_299074]
-
sprijinit-o pe Mathilde în ciocnirile cu soțul ei, un supus rus. În consecință, Anatole a ales să trăiască în afara Rusiei. Demidov a fost condamnat de curtea de la Sankt Petersburg să plătească o pensie Prințesei Mathilde de 200.000 de franci pe an și nu și-a recuperat niciodată bijuteriile. Cuplului i s-a permis să se separe în 1847, la decizia personală a Țarului Nicolae I. Prințesa Mathilde a trăit la Paris, unde a fost un membru proeminent al noii
Mathilde Bonaparte () [Corola-website/Science/326213_a_327542]
-
dăduse naștere unui fiu, botezat Mircea Grigore. Aceasta a fost nevoită să părăsească țara împreună cu copilul său, în schimbul unei pensii viagere substanțiale. Astfel, Zizi Lambrino primea o sumă egală cu dobânda de 5% la un capital de 2.200.000 franci francezi, adică 110.000 franci francezi, începând cu 1 iunie 1920. Pentru "cheltuielile din trecut", ea primea "o dată pentru totdeauna" suma de 500.000 lei. În schimb, Zizi Lambrino se obliga să nu facă niciun demers vătămător pentru vreun membru
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
Mircea Grigore. Aceasta a fost nevoită să părăsească țara împreună cu copilul său, în schimbul unei pensii viagere substanțiale. Astfel, Zizi Lambrino primea o sumă egală cu dobânda de 5% la un capital de 2.200.000 franci francezi, adică 110.000 franci francezi, începând cu 1 iunie 1920. Pentru "cheltuielile din trecut", ea primea "o dată pentru totdeauna" suma de 500.000 lei. În schimb, Zizi Lambrino se obliga să nu facă niciun demers vătămător pentru vreun membru al familiei regale și să
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
feroviar. Descoperirile arheologice din zonă atestă prezența Celților pe aceste meleaguri înainte ca romanii să construiască aici un castru. După căderea Imperiului Roman de Apus, lombarzii au pus stăpânire pe oraș în secolul al VI-lea. Acestora le-au urmat Francii, care în final au transformat orașul în marcă (unitate administrativă de frontieră în timpul Dinastiei Carolingiene și a Sfântului Imperiu Roman). Împăratul Otto I a petrecut o perioadă însemnată de timp în Lecco, înnăbușind revolta împotriva Sfântului Imperiu Roman din anul
Lecco () [Corola-website/Science/297326_a_298655]
-
ocupat Galia de aproape 300 ani. Boulogne este inclus în Galia Belgiană. Invaziunile barbare disctug Boulogne în sec III. Orașul este reconstruit în sec IV, economia locală renaște.La începutul sec.V, germanii invadează Galia. În 481, Clovis devine regele francilor și unifica teritoriile ( Nordul Franței și Belgia, apoi și o mare parte al perimetrului actual al Franței). Dinastia Merovingiana, succesorii francilor, apoi Imperiul Carolingian ( Carol cel Mare) ocupă începutul perioadei medievale. Wimille se atașează la comună Boulogne, regiunea este convetită
Wimereux () [Corola-website/Science/326974_a_328303]
-
reconstruit în sec IV, economia locală renaște.La începutul sec.V, germanii invadează Galia. În 481, Clovis devine regele francilor și unifica teritoriile ( Nordul Franței și Belgia, apoi și o mare parte al perimetrului actual al Franței). Dinastia Merovingiana, succesorii francilor, apoi Imperiul Carolingian ( Carol cel Mare) ocupă începutul perioadei medievale. Wimille se atașează la comună Boulogne, regiunea este convetită la creștinism, suferind apoi mai multe războaie. Philip al II-lea al Franței ( Dinastia Capețienilor) cîștigă bătălia de la Bouvines în 1214
Wimereux () [Corola-website/Science/326974_a_328303]