14,807 matches
-
într-un nor de praf înecăcios, cenușiu, răspândind miros de șoarece. Dar, spre uimirea ei, ridurile arcuite de fruntea Sidoniei dispăruseră, la fel și cele din jurul ochilor, ea rămase pentru o clipă, momentul psihologic, senină, imperturbabilă, cu degetele împreunate, sprijinind genunchiul ce se mișca ușor antrenând în balans tot corpul. Păi, Ovidiu, știi că a terminat postliceala, e tehnician acum și dând de greu acolo în uzină s-a hotărât, în fine să-mi urmeze sfatul. E student la fără frecvență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rigide, controlate de un om care știe că este filmat și faptul nu-i este la îndemână. Poate târziu, în noapte, când jur împrejur lumina se stinge, Fana iese de sub control și se îngheboșează sub plapumă, își cuprinde în brațe genunchii și mușchii feței se relaxează și atârnă moi către pernă, poate bărbatul ei alături doarme, ori rememorează absent ultimele evenimente ale zilei, înainte de a se da somnului, în tot cazul, respiră regulat, puțin șuierat pe nări și nu este conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rău că-i oferă fetei un fruct înșelător. În ziua în care urma să-și viziteze părinții împreună cu Ovidiu și Sidonia, imediat după ce se machie, Carmina se îndreptă direct către colțul de bibliotecă, unde ținea dicționarul, trase cartea mare pe genunchi și căută la litera "L", foarte preocupată și concentrată, urmări cu degetul, cuvântul "lichea". Îl descoperi și citi de câteva ori: om de nimic, lipsit de demnitate, netrebnic, secătură... Nu știa de ce se trezise, încă de dimineață din nou cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să coopereze cu ea, dar, nu, aluneca, era prea departe și prea puțin dornic să scurteze traseul, să afle ce se petrece sub fruntea albă, înaltă a Carminei. Pe taburetul de lângă sobă, afișând un zâmbet obosit, uitată, mama își masa genunchiul umflat și se strâmba uneori atunci când descoperea punctul dureros ce dispărea imediat sub celule, se ascundea printre cartilagii, în dosul rotulei, fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară într-un alt loc, sub o altă intensitate și jocul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu pumnii mici, strânși, cu încheieturile albite, covorul. Ultima imagine a Elenei fusese de-a dreptul imposibilă, își tăiase părul și-l făcuse permanent, se rotunjise căpătând forme obraznice, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce se întâmpla. A văzut-o pe Sidonia, surâzând victorioasă, cu colțurile buzelor răsucite în sus, afișând un aer de copilă, oftând teatral: Așa o fi cum spui, măi băiete. L-a văzut pe Ovidiu legănându-se pe balansoar, cu genunchii prinși între palmele împreunate, întărind: Chiar așa și este, maman. I-a văzut într-o altă lumină, așa, de parcă-i privea printr-un reflector și unda de percepție avea asupra celor două personaje puteri de disecție, văzu țesuturile lor scăldate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câte o frunză cădea cu pocnet pe veranda de lemn. Și dacă n-ar fi fost nuanțele pale, de culoarea aramei stinse ai fi crezut că mai este încă vară. E fain, nu? a întrebat el și a zgâlțâit din genunchi. Cafeaua și-au propus s-o bea mai târziu după o plimbare prin împrejurimi. Păduricea era tânără, plantată de curând. Numai sălciiș, tulpinile subțirele miroseau intens, incitant. Fără să ezite s-au oprit într-un luminiș unde era multă iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta cu pleoapele plecate, cu mâinile pe genunchi, să fie contrazisă... Într-o seară, tatăl lui Ovidiu, parcă trezit din veșnica lui abulie, le vorbi tinerilor despre importanța momentului în care se aflau, cu un fel de emoție, ce semăna mai mult a surescitare. Acesta-i un eveniment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să nu mai calce în casă la ea, doar așa un pic, cât să nu plesnească ca un burduf prea umplut Între timp sosise acasă și Trofin, se salutară în hol mai mult mormăind. În bucătărie, cu poalele suflecate, cu genunchii pe jos femeia freca gresia, muncă, nu glumă și Sidonia ușurată de povara treburilor casnice ce nu se mai sfârșeau, să foia de acolo, acolo, fără rost. Miroase a transpirație ca un talan bătrân, zise inspirând în urma bărbatului ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zori! Ela s-a oprit lângă Fana, a apucat-o de mână. Urmărea manevrele de întoarcere ale mașinii. Când automobilul a început să se îndepărteze le-a făcut semn cu mâna. Ela avea o rochie foarte largă, lungă până sub genunchi, dintr-o stofă groasă, de culoarea cărămizii, cu guler gen tunică încheiat în capse. Așa cum era îmbrăcată părea o domnișoară în miniatură. Vântul îi sălta puțin șuvițele blonde de pe frunte. Facem o plimbare până la pădure?, a întrebat-o Fana și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi zâmbi, mulțumindu-i. Un gest automat. Avea o expresie tulbure. Apucă toarta ceștii de cafea, se aplecă să soarbă. O șuviță i se desprinse din pieptănătură, se încruntă, îl auzi cum șoptea iritat și grăbit: Hai, zi o dată! Zvâcni genunchiul a enervare. Ce-ai vrea să-ți zic, întrebă obosită femeia, doar ne-am văzut de curând alaltăieri, ce minuni să se petreacă în viața mea într-o perioadă așa de scurtă? Și cui, tocmai mie! Nu, ne-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acolo, acolo, nervos, ca un leu în cușcă, șuvița desprinsă mai înainte din pieptănătură se zbătea pe frunte. Pe urmă chipul i se schimonosi de-o umbră de descurajare. Se opri lângă ea, îngenunche serios în fața fotoliului, își sprijini de genunchii ei pieptul, cu palmele îi cuprinse spatele, o aplecă spre el, până când reuși să-și așeze pe umărul ei fruntea. Stătu acolo, în tăcere, învins. Pe urmă se îndreptă ca să o poată privi. Îl simțea vibrând, adulmecând cu degetele îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pășea pe tărâmul convenționalului, deja se simțea vinovat, deja se gândea la Larisa, la chipul ei bosumflat, somnoros, la felul cum îl va adulmeca, la felul cum o va găsi mai apoi în pat, ghemuită, ascunzându-și între mâini și genunchi pântecele, pântecele în care, pumnul de rod, mare cât o portocală acum tresaltă în transformări permanente, automate, o nebuloasă difuză, acumulând, proliferând din interior, acaparând spațiu, celula pirat ce întinde nenumărate tentacule către filoanele dătătoare de hrană, de oxigen, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și închipuie că-l amenință ceva pe Dimitrie. Îl iubește enorm, oricâte mofturi i-aș satisface eu, oricâte nebunii am face împreună, toate nu valorează nici cât un sfert din zâmbetul lui Dimitrie, când vine obosit seara, o ia pe genunchi și-și freacă barba țepoasă de obrăjorul ei. Uneori, crede-mă, mă simt lovită, ea îl iubește mult mai mult pe Dimitrie, infinit mai mult decât mine. Sentimentele mele sunt minuscule în comparație cu ale ei. Dar ce să faci? Cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de balustradă. Sunt nebună, își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta îi alunecă din mână, își leapădă pantofii, mai face câțiva pași și se prăbușește în fotoliu, cu genunchii tremurând. Zace acolo nemișcată, palidă, câteva minute pe urmă un alt impuls o face să sară din fotoliu, aleargă la baie, dă drumul la robinete, le lasă să curgă cu toată presiunea, toarnă câteva picături de lavandă în cadă, aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că, pentru ea, Ovidiu devenise o stare de necesitate sufletească, trupească, că începe să-i fie dragă până și căldura pe care o lasă în plapumă după ce pleacă, că ea începe să o caute prin țesătura cearceafurilor cu palmele, cu genunchii, ca să mai aibă câteva minute senzația că mai sunt împreună. Devenise acum covârșitoare clipa, bucuria de a exista împreună cu el, fie și numai pentru o secundă, chiar dacă, după secunda aceea urma să vină, fără îndoială, scadența. Sidonia îl aștepta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viața, o împăcare cu sine, se simțea că autorul avea o viață întreagă înaintea sa și contempla totul de la înălțimea oferită de rațiune. Jos lângă bordură observă o mașină. Înăuntru un bărbat, i se vedeau doar brațele și trupul până la genunchi. Studia un dosar cu coperta din vinilin albastru. Era un dosar gros cu pagini dactilografiate, intercalate cu altele scrise de mână. Omul răsfoia dosarul interesat. La un moment dat l-a așezat pe volan și a început să noteze, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pizza, stai așa! Uite ce drăguță ești, sexy cu blugii ăștia, ia întoarce-te! el pe burtă în pat și ochii lui râdeau spre verde cât toată camera, dacă mai spui așa, nu mai plec, m-am muiat eu în genunchi lângă pat, de ce îți place ție de mine? Nu pot să spun de ce, mă simt atrasă, ca un fluture care nu se poate abține, e o chestie de chimie, a zis el. Te încui ca să nu pleci, și am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
spre celălalt. Cehov? ai mai văzut vreodată o fată atât de frumoasă? și tu ești frumos, aveam să-i spun eu în hotel, pe burtă, în negrul ochilor ce se făceau verzi, Cehov și Marius stăteau dezbrăcați de tricouri în genunchi în fața mea, cântă Doors, eu m-am dat peste cap peste mese, ei au dansat, lumea a plecat de la petrecere pe rând, spre case, Baby s-a culcat, el e foarte înțelept câteodată, eu nu, acum, iubita lui în hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
celorlalți care așteptau la rând, și tatăl ei m-a întors cu mașina, m-a lăsat în fața teatrului în 5 minute, ce de căcat când toți sunt așa de amabili și săritori, mă strâng în mine și mă ghemuiesc cu genunchii la gură, fetița nu e cuminte și face prostii și mi-e jenă de o întreagă industrie din celula de bază a societății, mi-a plombat-o bine, zic și închid subiectul, luând-o pe scări în sus: Baby, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Marius, foarte înalți, dansează, spun ceva tare, ai mai văzut vreodată o fată mai frumoasă, și ei mă cuprind de mijloc, vrei să ne căsătorim, vrei să ne căsătorim... pe stradă, vrei să ne căsătorim... în altă zi, stai în genunchi când îi spui asta și el se lasă în genunchi și-mi cuprinde piciorul, iar eu mă uit în altă parte să nu văd ce nu e real, vrei să ne căsătorim, mai vrei... în pat la Geff, vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
vreodată o fată mai frumoasă, și ei mă cuprind de mijloc, vrei să ne căsătorim, vrei să ne căsătorim... pe stradă, vrei să ne căsătorim... în altă zi, stai în genunchi când îi spui asta și el se lasă în genunchi și-mi cuprinde piciorul, iar eu mă uit în altă parte să nu văd ce nu e real, vrei să ne căsătorim, mai vrei... în pat la Geff, vrei să ne căsătorim... în hotel, dar mă lași să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
lucrează la o firmă, cică la petreceri se țin în brațe și se sărută, și tu de ce mai suferi, doar tu ai plecat și nu vă mai iubeați, și eu nu vreau să-mi imaginez cum ea, altcineva, stă pe genunchii lui, și știi cine a mai apărut la mare? Marius cu iubita Iulia, dacă-ți închipui, a făcut poze câinelui meu cu aparatul ei de fotografiat și ea se uită în jos mai mult, iar eu le spun bancuri plusând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
scuipe-n Univers cu otravă, cu respingerea magneților, cu decăderea și marele râs, cu batjocura din hohotul lui pe spate căzut în nisip, tu nu ești bărbat, cu anularea mea de femeie, de om, de dragoste drăgălașă ca genele, ca genunchii lângă pat, ca de jos în sus spre tine, iar tu habar n-ai, ca și cum doar să scuipi e important pe ce se dă fără cerere în schimb, vă dau foc la toți, vă fut în gură. merg pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ca o gaură neagră în care cad, în cap memoria fuge ca pământul de sub picioare, se sparge în fuioare, nori albi subțiri, de ce să te agăți cu degetele? Oh, Doamne, Tatăl nostru care ești în ceruri... lasă-mă, nu mă atinge, genunchii tremură, încheieturile se moaie, cuvintele le citesc ca să le pot recunoaște iar, nu mai știu nimic... știu să citesc! Știu să citesc! Cad în plexul solar dinspre trup cu mâini până la cot, dinspre pulpe cu picioare până la rotulă, merg pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]