1,669 matches
-
atît de intim. Doar în pușcărie lucrul acesta înceta să mai fie un mister; se desfășura sub ochii tuturor, sub privirea complice a zeci de bărbați. Robert Cahuleanu își punea pătura în cap, se băga sub movila de paturi, se ghemuia pe cimentul celulei ca fătul în pîntecele mamei, rămînea nemișcat acolo ceasuri întregi. Cînd ieșea de la șerpărie așa se numea locul de sub pat -, poemul era gata. Îl recita prietenilor, aceștia îl memorau, ca în scurtă vreme, datorită pritocelilor din celule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ha, ha, era tocmai pe dos, da-da, crede-mă; numai că această „lepră invizibilă” este un dar atât de rar, de mare, Încât nu-și arată roadele decât peste decenii. Și, ha-ha, cu condiția să o suporți, să te „ghemuiești”, cum spune un erou de-al meu, sub această piatră mare, grea, acoperită de mucegai și de mărunți scarabei, să te dai, așa, cu câțiva „centimetri” de-o parte „din tine”, să te rupi ca o fugară stafie din conturul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acelei epoci, cei care mă crescuseră, care mă Înconjurau și admonestau nu rareori, Îl aplicau Într-un singur sens, cel fatalist: trebuie, după povața lui Miron Costin și a altor sceptici Înțelepți de care e plină istoria, trebuie să ne „ghemuim” sub vremi, să lăsăm să „treacă furtuna”. Să fugim sau, dacă nu se poate, să facem În așa fel Încât copiii noștri să nu simtă prigoana, „absurditatea istoriei”. Să facem compromisuri cât mai puține, mai limitate, să Încercăm să luptăm
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ar fi plâns - avea ochii roșii, fața stacojie și tumefiată - executând exercițiul cu obediență, de parcă ar fi fost forțat s-o facă, deși în clipa aceea suspectam că e din cauza infecției auriculare.) Amândoi au stat în mâini și s-au ghemuit în „poziția pietrei“. Iar pentru final Zoe și Ashton au ținut pe frunte niște perne lunguiețe până când adulții au început să aplaude. „Ce drăguț“, am murmurat chiar în urechea lui Nadine Allen, fără să fi realizat până atunci că stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dorea scriitorul mă umplea de remușcări. Credeam cu inocență în metaforă, dar în acest moment scriitorul mă descuraja în mod activ. Existau acum două strategii contrare vizavi de situația curentă. Însă scriitorul era pe cale să câștige, pentru că, după ce m-am ghemuit din nou în Porsche am detectat briza sărată a mării, care bătea în direcția mea. 2 0 k e n t u c k y p e t e Am rămas cu privirea pierdută la linia orizontului. Cerul se întuneca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lăturalnice. - Și aia ce e? M-am pomenit arătând spre o mașinărie voluminoasă care arăta ca un aparat de aer condiționat supradimensionat. - Un galvanometru. Înregistrează emisiuni de energie inexplicabile. Bineînțeles. Bineînțeles că asta e. Asta știai și tu, Bret. Eram ghemuit tot și gata să fac altă criză în timp ce microbuzul cotea pe Bedford ca să intre pe Elsinore. Casa se ridica inocentă în lumina zilei, dar chiar și în lumina zilei apărea amenințătoare. Mă încruntam din cauza fricii care mă cuprinsese pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să trec peste el, am dat înapoi spre scări. Mă deplasam deliberat. Pretindeam că sunt invizibil. Scâncetul lui Victor se metamorfoză brusc în mârâit. M-am oprit, sperând că asta îl va calma pe Victor. Răsuflam adânc, sacadat. Câinele, încă ghemuit pe marmura holului, începu să facă spume la gură. De fapt, spuma se revărsa pur și simplu din gura lui într-un jet continuu. La început galbenă, de culoarea fierei, spuma se coloră apoi înspre roșu, apărând resturi de pene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Venard, tânărul său corespondent de la Școala Biblică. Ei tocmai au publicat o carte captivantă, Dor de Israel, puțin gustată și rău primită de cei cărora li se adresa în mod prioritar. Grav bolnav, gazda ne primește în pulover și papuci, ghemuit în fotoliul său, cu o luminiță jucăușă în ochii pe jumătate închiși. Una din prietenele sale israeliene, specialistă în Sfântul Toma, ea însăși filosof disident, veghează asupra lui. Sunt ultimele lui zile, și totuși... Acest bolnav, acest mare singuratic în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
unor noi pericole, două milioane și ceva de refugiați. Maaloula, la cinzeci de kilometri de Damasc. Un deputat francofon îmi face onorurile orașului său. La origine, un sat ca un cuib de vulturi pe versantul muntelui, săpat chiar în stâncă și ghemuit parcă sub cupola mănăstirii Sfinților Sergiu și Bacchus, de la numele a doi martiri sirieni din secolul al III-lea. Ține astăzi de ordinul salvatorian fondat în 1862, în Liban, de către episcopul Tyrului și Sidonului, și avându-și vatra într-un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a unui oraș atât de aglomerat, la fel de plin de bănci și de supermarket-uri ca și Tel-Avivul, Orientul din basme transpare nu atât prin platourile de aramă ale narghilelelor și prin palatele nu prea luxoase ale marilor familii de odinioară, ghemuite printre zgârie-nori, cât prin dulciuri și prin abundența meselor. E și ceea ce șochează cel mai mult avariția mea franțuzească: la sfârșitul ospățului, fie el acasă la un particular sau la restaurant, jumătate, sau chiar mai mult, din felurile servite sfârșesc
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
câtva timp cu mulțimea și puterea preacumpănitoare a dușmanilor. Polonii începură apoi să dea înapoi și să se retragă în tabără, care nu fu mișcată din loc până atunci, și în baricada pe care o făcuseră din care. Adunați și ghemuiți acolo, se făcură nevolnici de apărare și se împiedicau unii pe alții”. Situația devenise disperată când regele, din mijlocul pădurii, trimite cavaleria regească. Aici se produce confuzia. Dacă moldovenii răsturnaseră carele din capul coloanei, însemna că regele era prins în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
călărimii regale ar fi obținut succesul descris de Wapowski, firesc era ca ei să-i fi despresurat pe tovarășii lor aflați în dificultate și să le fi deschis drumul ca să treacă prin pădure. Același cronicar ne spune însă că: „Polonii, ghemuiți în meterezul de care, speriați și fricoși, neliniștiți fiind de lupta până acum îndoielnică și de rezultatul nehotărât al războiului, deschizându-se repede o poartă, începură să se împrăștie care pe unde-l ducea soarta, părăsind câteva care cu calabalăcul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pocnit și-am fugit. Or să ne bată de-o să ne căcăm pe noi. Tre’ să te-aștepți la asta. - Uite-o mașină, am zis. Și are faruri galbene. Ne-am tîrÎt pe marginea drumului, În tufișuri, și ne-am ghemuit după un panou. Mașina a trecut Încet. Am pornit din nou. Începea să mi se facă rău și mă-ntrebam dacă o s-ajung acasă, la sulfatul de morfină pe care-l aveam la tainiță. - CÎnd ne-apropiem, e mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
etajul de sus. „Până aci a mers bine, dar când am auzit învârtind cheia după ei și m-am văzut singură în acea groaznică odaie, mi-a venit foarte greu.“ Nu s-a lăsat și le-a făcut scene felurite. Ghemuise o minge mare de hârtie, legată cu o sfoară, a aruncat-o în coridor când, seara, a venit servitoarea, dar a ținut căpătâiul sfoarei pe sub ușă și toată noaptea a tras-o ca să facă zgomot și să exaspereze santinela. Când
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
odăi, să-i vadă farmecul nespus al pudoarei ofensate, violentate și resemnate? Spaima și teroarea din ochii ei plini de implorare? Părul frământat și des pletit până peste coapse? Sânii, albi și zbuciumați, feriți pe cât se poate? Pulpele strânse și ghemuite În jurul ranei reve latoare? Numai sânge, lacrimi, zdrențe pe podele... Diminețile ce urmară unei asemenea isprăvi fură numai râs și Îmbrățișări, fără urmă de reproșuri. Orașul Însuși ne zâmbea, cu târgul lui de lume adunată de prin sate În piața
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe masă „misia“ mea pe o zi din bugetul sta tului român. Auzii deodată un semnal scurt și răstit, ca al unei dresoare În cușca bestiilor frumoase și feline, la care turma docilă a fete lor automate se ridică, se ghemui În coloană și ieși mânată ca de un bici nevăzut și cu pași repezi și ușori pe culoar, lăsând În urmă acel iz plăcut, cald și gâdilicios, În nări și peste tot, acel odor di femina de care vorbește muieraticul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și Butnaru. Am sărit gardul ajutându-ne reciproc, am intrat în magazia observator, dar spre ghinionul nostru prin curte se foiau cam prea mult cei care supravegheau intrările. Ne fiind condiții bune, am stat peste o oră in condiții vitrege, ghemuiți printre vechiturile din magazie. Spectacolul începuse și răbdarea noastră era pe sfârșite. La un moment dat, nu am mai auzit pe nimeni mișcânduse prin curte și unul dintre noi și-a luat inima în dinți și a ieșit din vizuină
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
În această zi au făcut o excepție, iar camioanele Își negociau traversarea, strigînd În mod exagerat și executînd manevre la milimetru; roțile din spate depășind treptat marginile abrupte - nu era tocmai un spectacol liniștitor. Alberto și cu mine ne-am ghemuit fiecare În cîte un colț al camionului, pregătiți să sărim pe pămînt la cel mai mic semn de accident, dar tovarășii noștri de călătorie nu au mișcat nici un mușchi. De fapt, frica noastră nu era total nefondată, din moment ce o grămadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
fabrică cu gândul să mă hărțuiască, și-au scos ambii deodată căciulile de blană. În creștet, amândurora părul li se zbârlea în sus. Creierul le ridicase părul în cap ca să-și poată părăsi lăcașul - am văzut bine, creierul li se ghemuise în căptușeala de mătase. Cei doi securiști aveau un aer disprețuitor, arogant, dar se dovedeau jalnic de neputincioși în fața căptușelii albe de mătase. Strălucirea ei albă mă făcea să mă simt invulnerabilă. Astfel mintea mea a scăpat de sub controlul lor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la ușa lui Jeni, sora bunicii mele la care-mi făceam eu de cap, ca să-i spună conspirativ să deschidă televizorul. Care televizor, când era ora două după-amiază?! La finalul celor trei zile petrecute cu ochii țintă la alb-negrul televizorului, ghemuită lângă pat și dormind pe sponci, m-am îmbolnăvit. Sau cel puțin așa credeam. * Roșiile galbene, pepenii verzi, cu miez ca de portocală și cei verzui-dungat, ovali, cu miez rozaliu. Cavit-ul, fiecare bucățică smulsă cu greu din ambalajul de plastic
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pentru că, după ce se pregătea puțin să nimerească bine, îi aplica o palmă pe o parte și, eventual, și cu dosul, pe cealaltă parte, și se mulțu mea doar cu atît. La ceilalți nu se întîmpla așa. Ceilalți se fereau, se ghemuiau, își băgau bărbia în piept - lucru care o supăra tare și o făcea să se dezlănțuie asupra lor și să-i tragă de urechi și de perciuni. Asta numai cînd făceau vreo poznă, bine înțeles, pentru că tovarășea nu-i bătea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dantele și beteală"... Pe timpul când Bellessort admira frumusețile acestea, Sala gotică, cea veche, cea originală, cea clădită de Vasile Lupu, arsă în decursul secolilor de turci și de tătari, stătea tristă lângă biserica refăcută, ca un bătrân infirm și orb, ghemuit sub un zid într-o cetate pustiită. Nu mult după aceasta, ruinele au fost desființate pentru o reconstituire complectă, tot sub conducerea lui Du Nouy. Lucrarea nouă se găsea într-o fază destul de înaintată când, dintr-o culpabilă neprevedere, în timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
o aureolă de mister. Buzele ei se răsfrânseră într-un zâmbet abia schițat și căuta parcă o soluție să facă față elegant situației în care se afla. Toate instrucțiunile de autoapărare pe care le auzise în viața ei, acum se ghemuiau lașe într-un colț al creierului. Era incapabilă să se miște sau să vorbească. Încercă să tragă adânc aer în piept, dar aerul părea la fel de dens ca nisipul. Instinctiv se chirci pe marginea patului. Bărbatul căută cu multă fidelitate să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care o chinuia de ceva vreme. Avea curajul necesar și era pregătită să meargă mai departe, dar dacă ar fi putut plânge acolo în fotoliul în care se afundase, atunci s-ar fi răcorit de toate gândurile care i se ghemuiau fără voia ei și nu-i dădeau pace, cotrobăind nemiloase prin toată ființa ei. O dată cu trecerea timpului descoperea încet și sigur o parte din ea pe care nu o cunoscuse. Anii cei mai frumoși ai tinereții ei se ascundeau fațarnic
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
puțin, poate că nu trebuia să vin azi... Cum să-ți spun... Crede-mă că vreau și eu, dar... Bine, Tamara, am înțeles, i-am spus, alintîndu-i obrazul lipit pe pernă. Am să mai vin, Mihai, mi-a spus ea, ghemuindu-se lîngă mine. Îți promit c-am să mai vin!... Dar n-a mai venit. Nici eu n-am insistat. În viața mea simplă, ea, Tamara, a rămas noaptea mea de Ajun, albă ca o zăpadă proaspătă, pe un cîmp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]