1,817 matches
-
pe durata pelerinajului. Pentru obținerea "diamonitirion"-ului, membrii clerului trebuie să dețină, în prealabil, binecuvântarea Patriarhului de la Constantinopol. Lista celor douăzeci de mănăstiri în ordinea ierarhică stabilită: Numele muntelui Athos provine de la un personaj al mitologiei Greciei Antice, anume un gigant trac care în confruntarea lui cu zeul grec Poseidon va fi zvârlit un bolovan imens înspre acesta, formând blocul abrupt ieșit din mare care azi îi poartă numele. Muntele Athos se bucură de celebritate în antichitatea greacă, fiind considerat în
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit "Gigantul", având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime. În 1959 obține Premiul I și titlul de laureat pe țară, și înregistrează primele compoziții proprii în stil folcloric, cu "Orchestra Populară a Radiodifuziunii". Devine cunoscut publicului
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
a devenit limba la modă în Berna și în alte regiuni, în timp ce influența aliaților francofoni și a teritoriilor francofone a crescut față de situația anterioară. Printre clasicii literaturii elvețiene de limbă germană se numără Jeremias Gotthelf (1797-1854) și Gottfried Keller (1819-1890). Giganții incontestabili ai literaturii elvețiene a secolului al XX-lea sunt Max Frisch (1911-91) și Friedrich Dürrenmatt (1921-90), al căror repertoriu de opere cuprinde "Die Physiker" (Fizicienii) și "Das Versprechen" ("Legământul"), ecranizat în 2001 la Hollywood. Principalii scriitori elvețieni francofoni sunt
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
au fost umplute cu magmă din interiorul planetei, care a produs câmpii similare cu mările găsite pe Lună. Craterele de pe Mercur variază în diametru de la câțiva metri până la câteva sute de kilometri în diametru. Cel mai mare crater cunoscut este gigantul Bazin Caloris, cu un diametru de 1.300 km. Impactul care a dat naștere Bazinului Caloris a fost atât de puternic încât a cauzat erupții de lavă și a lăsat un inel concentric de peste 2 km înălțime înconjurând craterul de
Mercur (planetă) () [Corola-website/Science/296585_a_297914]
-
situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite "ghețuri", cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic. prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite "ghețuri", cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic. prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
principal al sistemului solar este Soarele, o stea de tip G2 din secvența principală ce conține 99,86% din masa cunoscută a sistemului și îl domină din punct de vedere gravitațional. Cele mai mari patru corpuri ce orbitează în jurul Soarelui, giganții gazoși, constituie circa 99% din masa rămasă, Jupiter și Saturn deținând împreună mai mult de 90%. Majoritatea obiectelor mari care orbitează în jurul Soarelui se află în apropierea planului orbitei Pământului, cunoscut și ca ecliptică. Orbitele planetelor sunt foarte apropiate de
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
deasupra polului nordic solar). Există excepții, cum ar fi cometa Halley. Structura generală a regiunilor cartografiate ale sistemului solar constă din: steaua centrală - Soarele, patru planete interioare relativ mici înconjurate de o centură de asteroizi din rocă și, alți patru giganți de gaz - înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. "Sistemul Solar interior" include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. "Sistemul solar exterior" se află dincolo de centura de asteroizi, incluzând cei patru giganți gazoși (cunoscuți
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
alți patru giganți de gaz - înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. "Sistemul Solar interior" include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. "Sistemul solar exterior" se află dincolo de centura de asteroizi, incluzând cei patru giganți gazoși (cunoscuți și ca "planete joviene"). După descoperirea centurii Kuiper, zonele mărginașe ale sistemului solar sunt considerate a fi o regiune distinctă, aflată dincolo de orbita planetei Neptun. Majoritatea planetelor din sistemul solar posedă un sistem secundar propriu, fiind orbitate de
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
o regiune distinctă, aflată dincolo de orbita planetei Neptun. Majoritatea planetelor din sistemul solar posedă un sistem secundar propriu, fiind orbitate de obiecte planetare denumite sateliți naturali, sau luni (dintre care două sunt mai mari decât planeta Mercur) sau, în cazul giganților gazoși, de către inele planetare (benzi subțiri de particule mici care gravitează în jurul planetei la unison). Majoritatea celor mai mari sateliți naturali se află în rotație sincronă cu perioada lor de revoluție, una dintre fețele lor fiind totdeauna îndreptată către planeta
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
în diferite locuri din sistemul solar, în timp ce în nebuloasa inițială ele erau fie în stare solidă, fie în stare gazoasă. Substanțe înghețate se găsesc în compoziția majorității sateliților planetelor gigante, precum și în cea a planetelor Uranus și Neptun (așa-numiții "giganți de gheață") și în numeroase obiecte mici care se află dincolo de orbita lui Neptun. Împreună, gazele și ghețurile sunt cunoscute și ca "volatile". Un număr de modele ale sistemului solar de pe Pământ au încercat să redea la scară relativă obiectele
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
rezista în sistemul solar interior fierbinte, aproape de Soare, iar acestea au format planetele de rocă Mercur, Venus, Terra și Marte. Deoarece elementele metalice constituiau doar o fracțiune foarte mică din nebuloasa solară, planetele terestre nu au putut deveni foarte mari. Giganții gazoși (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun) s-au format mai departe de Soare, dincolo de linia de îngheț: punctul dintre orbita lui Marte și a lui Jupiter începând de la care materia este suficient de rece pentru a permite compușilor volatili să
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
ei orbitează în jurul Soarelui de trei ori la fiecare două orbitări ale lui Jupiter. În sistemul solar interior există de asemenea asteroizi hoinari, mulți dintre ei traversând orbitele planetelor interioare. Regiunea exterioară a sistemului solar este locul unde se află giganții gazoși și sateliții lor. Multe comete cu perioadă scurtă, inclusiv centaurii, orbitează de asemenea în această regiune. Din cauza distanței foarte mari de la Soare, obiectele solide din sistemul solar exterior conțin o proporție mai mare de substanțe volatile cum ar fi
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
exterior conțin o proporție mai mare de substanțe volatile cum ar fi apa, amoniacul și metanul, decât planetele de roci din sistemul solar interior, deoarece temperaturile mai reci permit menținerea acestor compuși în stare solidă. Cele patru planete exterioare sau giganții gazoși (uneori numite planete joviene), dețin împreună 99% din masa care orbitează în jurul Soarelui. Jupiter și Saturn au, fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și heliu; Uranus
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
formate preponderent din hidrogen și heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de gheață”. Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de observat de pe Pământ. Termenul de "planetă exterioară" nu trebuie confundat cu cel de "planetă superioară", care desemnează planete din afara orbitei
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de gheață”. Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de observat de pe Pământ. Termenul de "planetă exterioară" nu trebuie confundat cu cel de "planetă superioară", care desemnează planete din afara orbitei Pământului și include, astfel, atât planetele
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Atena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost zeița tutelară a cetății Atena. Zeiță războinică, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia
Atena (mitologie) () [Corola-website/Science/296862_a_298191]
-
drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
de Lydos, pe craterul lui Pronomos (Napoli 3240) și în scena gigantomahiei de pe friza de est a Parthenonului, metopa "Est 2" (in situ Atena). Pe aceeași friză de est a Parthenonului figura Dionis și în sfatul olimpienilor înaintea luptei cu giganții, ca ideal al nudului grecesc împodobea frontonul de est al templului. Din secolul al IV-lea reprezentarea ca tânăr imberb devine canonică, după cum se poate observa pe vasele din Panticapaion (Kerci, Ucraina) și din regiunea Puglia sau în reliefurile monumentului
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. El a dăruit Lumea subpământeană fratelui său Hades, iar Marea lui Poseidon, păstrându-și pentru sine Pământul. Până să dobândească pacea, a avut de înfruntat însă noi vrăjmași, de data aceasta pe giganții asmuțiți împotriva sa de către Gheea, care a născut un monstru înfricoșător, Typhon, cu o sută de capete de balaur. Lupta cu Typhon a fost cea mai grea dar, în cele din urmă, Zeus a ieșit din nou și definitiv biruitor
Zeus () [Corola-website/Science/296865_a_298194]
-
un articol omagial în 1934, observă că « puritatea și frumusețea » scriitorului trebuie interpretate în strânsă legătură cu eșecurile lui personale. În aceeași perioadă, lingvistul evreu Pavel Eisner, unul din primii traducători în limba cehă ai operelor kafkiene, îl numește « un gigant pentru care zece premii Nobel ar fi prea puține », insistând că departamentul de studii germane de la Universitatea din Praga trebuie să-i analizeze lucrările. Exilată de naziști în afara spațiului germanofon, moștenirea literară a lui Kafka va fi captată de noi
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
cele mai puternice. Aceste poziții izolate au fost, apoi, distruse de către infanteria grea. Succesul forțelor germane s-a datorat, în mare măsură, acestor tactici. Linia frontului era acum la o distanță de 120 de kilometri de Paris. Trei tunuri Krupp gigant, supranumite "Dicke Bertha", au fost folosite pentru lansarea a 183 de obuze grele asupra orașului, cauzând părăsirea orașului de către mulți locuitori. Etapele inițiale ale ofensivei au avut un asemenea succes încât Kaiserul Wilhelm ÎI a declarat dată de 24 martie
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
a venit să se culce cu Gaia, Cronos și-a îndeplinit misiunea. Cu o lovitură puternică din secere, Cronos a separat organele genitale de corpul lui Uranus. Din sângele care a căzut pe pământ (Gaia) s-au născut Erinye-ile (Furiile), Giganții și Meliae-le (Nimfe ale copacilor-cenușă manna). În alte versiuni, Afrodita s-a născut din spuma creată de organele sexuale ale lui Uranus, după ce au fost aruncate de Cronos în mare. Îndată ce Cronos l-a castrat pe Uranus, el și soția
Cronos () [Corola-website/Science/298349_a_299678]