20,979 matches
-
inseparabilitate funciară în fața căreia fizicienii ridică din umeri: taină și nimic altceva. Cu discontinuitatea e și mai simplu. Energia din lumea subatomică nu e distribuită ca nisipul de pe plaja mării, într-o răspîndire continuă și netedă, fără pauze și fără goluri. Dimpotrivă, energia e ca o dună de nisip cu depresiuni și piscuri între care nu mai încap fire intermediare de nisip. În loc de o întindere continuă de nisip, am o suită de striații ce nu sînt legate prin nimic. Așadar, bazinul
Războiul nevăzut by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9776_a_11101]
-
de curînd la anticariat (ediția din '83, de la Minerva), face parte, mai curînd, din a doua categorie. Topârceanu - fiindcă semnătura lui, în italice groase, cu cerneală neagră, apare pe copertă - a prins, înainte ca interbelicul să lege rod modernist, un gol în care s-a putut afirma. Vizibilitatea lui, pe seama unei concurențe diluate, o remarcă, într-o prefață ca o mică istorie a receptării, Al. Săndulescu. Dovadă de ce capricioasă damă este faima, un prozator care ar fi avut ceva de spus
Un poet sub frunze moarte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9792_a_11117]
-
alt registru decît acela în care forma se exprimă prin însăși energia interioară a suportului material. Lemnul își trăiește, astfel, vocația lui ascensională, voința stihială către imponderabilitate, în dublul său regim de opacitate și de transparență, de plin și de gol, de consistență și de turbulență a eterului. Împărțit între lumea newtoniană, aceea a masei supuse acțiunii gravitaționale, și între cea einsteiniană, aceea care supune timpul și redefinește spațiul prin atributul deplasării, Maitec repertoriază doar acele forme care sunt egal distribuite
In memoriam, Ovidiu Maitec - Contradicțiile materiei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9803_a_11128]
-
și înflăcărîndu-se cu atît mai tare cu cît amețeala sporește și mai mult, și asta pînă cînd atinge acel punct dincolo de care nimeni nu-l mai poate ține în frîu. Din acest moment, ești izbit de o perorație desfășurată în gol al cărei elan este întreținut de simpla sonoritate a cuvintelor. Asta ar fi de spus în privința gazetarului noastru. Cît despre lucrarea de față - teza lui de doctorat - , ne înclinăm cu înțelegere în fața caznelor profesionale din rîndurile ei. Toți am trecut
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
esența, suprimînd, în speță, morfologia particulară a păsării pentru a detașa axiomatic ideea de zbor, Max Dumitraș rupe orice legătură cu formele preexistente, suspendă orice posibil reper exterior și, printr-o acrobație surprinzătoare a enunțului plastic, remodelează Neantul, face vizibil Golul, conturează Absența. Dacă sculptura lui Brâncuși recuperează esențialul materiei și repune în discuție natura tridimensionalului pornind de la nonfigurativismul Vechiului Testament, cele mai recente preocupări ale lui Max Dumitraș deposedează sculptura de propria sa corporalitate și o apropie de minimalismul absolut
Max Dumitraș sau despre sculptura Zen by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9825_a_11150]
-
pe care îi înșală) a devenit pentru români un fel de șperaclu bun de deschis toate porțile și de rezolvat toate problemele, un fel de perpetuum mobile care face să ni se învârtă nu numai soarta, ci și sufletul în gol. Bășcălia generalizată reușește să dilzolve totul, asemenea unui acid capabil să șteargă urmele și să facă să dispară, la grămadă, atât victimele, cât și armele crimei. Cei ce fac alergie la gravitate vor considera, desigur, exagerată această perspectivă, după cum cei
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
este mai degrabă unul suspendat. Actul sexual propriu-zis lipsește, poemele și prozele sale confesive nu sunt niciodată libații ale dragostei împlinite. Totul pare a fi o curiozitate de copil, o veșnică și explozivă promisiune, în care fervoarea imaginației umple amețitor golurile realității. De altfel, în cele mai senzuale dintre textele sale, iubirea este imposibilă, trupul gigantesc al Femeii fiind văzut prin ochii unui copil-adolescent aflat la vârsta trezirii simțurilor. Dorința este mare, șansele de reușită, nule, iar eforturile inocent perverse ale
Amintiri, lecturi şi vise by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9888_a_11213]
-
Paul Miclău Cartea Mihaelei Mancaș, reputată profesoară la Universitatea din București, umple un gol în analiza prozei literare de la noi. Dacă în ce privește studiul narațiunii ca atare, cel puțin la nivel universitar s-a ajuns la o oarecare împămîntenire a noii direcții, nu același lucru se poate spune în privința descrierii. Lucrările unui A.-G. Greimas
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
de la fiecare animal în parte cîte un dar pentru a-i alina tristețea, sporindu-i puterea și făcîndu-l înspăimîntător. Bufnița sesizează această parti-cu-la-ri-tate a naturii umane, insațietatea dorințelor sale și nefericirea care decurge de aici: "Am văzut în om un gol precum o foame care nu se sfîrșește niciodată. Asta întristează și-l face să dorească. Va continua să ia și să tot ia. Pînă cînd Pămîntul îi va spune: Eu nu mai exist și nu mai am ce să-ți
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
de funcționale. Între acestea din urmă, Istorie bucureșteană, de N. Vătămanu. Colecția Orizonturi, din '73, de la Editura Enciclopedică Română. Declarată, din pornire, petite histoire, relatarea lui N. Vătămanu așază dalele lipsă în pavajul de pe Podul Mogoșoaiei, citind în timpul adunat în goluri. Plimbări "cu ochii bine deschiși" sînt cercetările lui în istoria Bucureștilor, aceea pe care au uitat-o pietrele, dar o mai știu oamenii. Oameni și case, nume și străzi, dealuri și vii fac identitatea orașului, de june berbant și, mai
Bucureştii de dimineaţă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9905_a_11230]
-
sugrumată și părul grizonat, veșnic vâlvoi, nu încetează să mă obsedeze. Mă gândesc mereu la semnificațiile gestului său. Ce scurt-circuit se va fi produs în mintea simpaticului prozator cinquagenar în momentul în care s-a hotărât să se arunce în gol de la etajul 10 al blocului în care locuia? Care au fost ultimele sale gânduri? A simțit vreo urmă de regret sau disperare în secundele zborului, înainte de impactul nimicitor cu solul? Nu vom ști niciodată. Dumnezeu să-l ierte! ... Și Dumnezeu
O moarte fictivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9901_a_11226]
-
reconsiderarea ideii - încă neepuizate - bazate pe "bunul de tipar". Lucru absolul normal, celuloza moare, dar nu se predă. Mai mult, beneficiază de o poveste, și îndeajuns de melodramatică, și îndeajuns de modernă, și - încă - îndeajuns de liberă pentru a umple golurile lăsate, în chip inevitabil, de text. Fiindcă și pentru acestea s-a găsit suficient loc. Poezii într-un vers, scris, desigur, vertical, decupaje reluate, cu porțiuni întregi înnegrite sau secționate cu linii ferme, constituie o parte substanțială a Poemului de
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
Am, însă, convingerea că dacă, în primii doi-trei ani de după prăbușirea regimului comunist, se adopta tactica despre care vorbea un polonez, că peste un canion mare nu se poate trece în două-trei salturi, ci dintr-odată, pentru că altfel cazi în gol, acea tactică era mult mai bună. Acum, din nefericire, și în România trebuie făcuți pași mici. Speranța e în tineretul care, prea puțin sau deloc contaminat de teamă, de prejudecățile generațiilor educate în comunism, va veni cu experiența bună câștigată
PAUL E. MICHELSON "Tradiţiile spiritului critic românesc pot să pună România pe un făgaş normal" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/9892_a_11217]
-
nimicuri dintr-ale vieții materialul unui detaliu, porozitatea cu care, așezînd-o între tine și ea, poți depărta o acțiune care nu vrei să se întîmple. A treia dimensiune e povestirea amănunțită, frumoasă ca o bucurie neîntîmplată, a unei călătorii în gol. Îmbătat de spațiul dintre obiecte, cum singur mărturisea, Radu Petrescu face din personajul jurnalului său un maestru al întîlnirilor evitate. În preajma lui nu sunt corpuri, ci doar cărări. Nu oameni, ci vagi aure de prezență. Așa încît (unul din "testamentele
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
lui nu sunt corpuri, ci doar cărări. Nu oameni, ci vagi aure de prezență. Așa încît (unul din "testamentele" Sinuciderii din Grădina Botanică) "dacă un pictor mi-ar face, acum, portretul, ar picta o bucată de hîrtie sugativă plutind asupra golului și avînd asupra aceluia efectul astringent pe care-l are asupra epidermei coaja de pe o rană." Scrisul care strînge. Trecutul așezat în note zilnice se versifică, devine cadență, fără să aibă nimic solemn, ci doar o spațiere, un relief, o
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
e evadarea. Imposibilă, de neașteptat. Notele scurte, zile în zece rînduri, sînt de citat aproape în șir. Fragmente dintr-o axă, care trece prin ipoteză și înțeapă, paralizînd-o, voința. Sar la ultima frază, mesaj discret către un cititor cu simțul golului și al neputincioasei fascinații: "De altfel, nu cunosc, în strada Popa Tatu, pe nimeni cu numele acesta. L-am văzut, probabil, întîmplător, în cartea de telefon de la club și mi-am adus aminte de el în visul de azi-noapte, bolborosind
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
pe alte coordonate mai semnificative, fenomen care nădăjduim că, cel puțin pentru unii dintre ei, nu va întîrzia prea mult. Ne contrariază deocamdată un fapt. Și anume sărăcia de fond a acestei viziuni sexualiste sans rivages, a acestei căderi în golul nu doar al lascivității absolutizate, ci și în cel al unei scriituri standardizate, paupere prin monomanie lexicală. întrucît libertinajul excesiv al spiritului disimulează nu o dată un "deșert al amorului", cum spunea Mauriac, vitregit de latura sa spirituală, de noblețea nuanțelor
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
avea cu el; în cincisprezece zile li s-au dat doar două supe. Cea mai mare îngrijorare i-a pricinuit-o lui Reiner trecerea Niprului pe un pod ce se clătina și în vagonul închis. încercase senzația unei căderi în gol, iar faptul că era prizonier într-o cușcă îi sporise neliniștea. Sfârșitul lui decembrie - Din august, regele tot încearcă să-l determine pe Groza să-și dea demisia. A intrat în grevă și refuză să semneze decretele. Vrea un guvern
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
40 de ani. l Corneliu Baba n-a așteptat bătrînețea ca să aibă dreptul a se numi așa. l Privire penetrantă, nas drept, puternic, buze senzuale, o bărbie voluntară - totul degajînd un aer adolescentin, aproape feciorelnic. l Plecarea ei lasă un gol imens în tapiseria românească. l Acțiunea se desfășoară la începutul secolului, pe o durată de 40 de ani. Note de călătorie l Budapesta pare o superbă regină care ține sub largul ei malacov frumusețea unor monumentale edificii, cu largi bulevarde
PERLE... P@RLE... PERLE... by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8952_a_10277]
-
de-acolo, din raiu lui, de pe plai. Venind bătrân, încovoiat, cu părul și barba albe ca spuma laptelui. Ținând-o așa, din nuntă în nuntă.[...] MAMA: își lipește fața, pe dinăuntru, de geamul televizorului și rămâne așa, uitându-se în gol. SORA: Chipul lui nu se mai șterge de pe ecran. Nici ziua, nici noaptea." Odată cu Un tramvai numit Popescu, poetul Cristian Popescu reintră în circuitul literaturii contemporane. într-o altă formă, poezia lui se reinventează și se actualizează. Aflat abia la
Un moment numit Popescu by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/8968_a_10293]
-
cum ar fi acest jurnal)." (p. 71) Ratarea îmbracă forme diverse, una dintre ele fiind lipsa afectivității. Goana după nou, energiile consumate cu discutarea fenomenului politic sunt și o fugă de propria singurătate, o modalitate de a face abstracție de golul din suflet. Scrie Ioan Buduca și tristețea sa are sclipiri de mare scriitor: Atunci nu știam, abia acum știu că niciodată nu voi mai avea norocul sub care eram în clipele când mama îmi cosea vreun nasture la cămașă, la
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
scara lui Iacob. E arhetipul din Biblie. D.P.: În timp ce medicii ar explica-o mult mai simplu, fiziologic, ca o cădere de tensiune sau o disfuncție a inimii. Așa mi s-au explicat mie visele de genul ăsta, cu căderi în gol sau cu plutiri în văzduh... M.P.: Nu știu, nu prea-mi vine să cred, eu cred... D.P.: În subconștientul colectiv... M.P.: Eu cred că îl avem în noi. Și tu îl ai în tine. Oare nu-l manipulăm toată ziua
MARTA PETREU - "Făcutul unei cărți este o activitate senzuală" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8988_a_10313]
-
Ioana Revnic Când perspectiva realizării acestui interviu (ce urma să se desfășoare printr-un schimb de e-mailuri) devenise o certitudine, nu aveam nicio amintire cu Augustin Buzura. Îmi doream să umplu acest gol al memoriei mele afective, de aceea, știind că Augustin Buzura va veni la Cluj, în octombrie, ,,pentru niște nesuferite controale medicale", am decis să fug din Oradea în orașul amintit, ca să îl întâlnesc. M-a întâmpinat cu un aer ceremonios
Augustin Buzura: ,,M-am retras din lumea literară din lipsă de timp" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/9056_a_10381]
-
din care "civilii" sînt excluși de la primele enunțuri. La fotbal însă, vai, sute de mii de oameni adunați într-o tribună și alte milioane care sparg semințe în fața unui ecran de sticlă știu ce va să zică șut (shot), ofsaid (off side), gol (goal), "pălitură de osîndă" (penalty) etc. Atunci ce și-au zis acești nefericiți, deposedați de prestigiul unui jargon propriu? Că trebuie să inoveze limbajul cronicilor ce le comit astfel încît doar inițiații să-l priceapă. Aplecarea către mister și ezoterism
Fălcosu contra Săpăligă și cronicarii contra vântului by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/9111_a_10436]
-
text despre care alții nu s-au pronunțat. Îl înțeleg foarte bine când are ezitări și tristeți. Literatura română contemporană poate merge înainte și fără el (așa zic durii și ingrații). Cum ar suporta (durii și ingrații) acea cădere în gol a cărților lansate (nu numai la târgurile editurilor), pe care nu le prinde nimeni din zbor? Pentru că scriitorii și editorii își lansează cu disperare cărțile, trebuie să le prindă cineva, să le semnaleze traiectoriile și să le descrie consistențele. Cititorul
Aaa! Alex! by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9101_a_10426]