2,610 matches
-
să se dea jos În noroi ca să elimine obstacolul. S-a Întâmplat Însă ca un grup de puștani, obișnuiții străzii, să se apropie ca să-și bată joc de vizitiu, iar acesta, prost dispus, să pună mâna pe bici ca să-i gonească. Mai bine n-ar fi făcut-o. Micile pușlamale ale Madridului, pe vremea aceea, erau sâcâitoare, zumzăitoare și agresive ca muscoii albaștri - dacă-i la Madrid născut, mardeiaș o să devină, zicea un vechi proverb -, și-n plus n-aveau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un fluierat ușor, același tiruri-ta-ta, iar din Întunericul de lângă mine se desprinse sunetul de neconfundat al unei spade trase Încet din teacă. M-am rugat fierbinte de Dumnezeu să gonească norii care acopereau fața lunii, ca să-mi Îngăduie să văd mai bine. Dar una gândește cârciumarul și alta bețivul; probabil că Făcătorul nostru avea cu totul alte treburi, fiindcă norii au rămas la locul lor. A Început să-mi vâjâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Își puse o mână exact peste crucea de Calatrava brodată pe piept. — Nădăjduiesc că Excelența Voastră nu se gândește că eu... — Domnia ta? Nu știu ce amestec ai putea avea În afacerea asta. Olivares făcu un gest neplăcut din mână, ca pentru a goni o idee nefastă, ceea ce readuse pe buzele lui Alquézar umbra unui surâs ușurat. La urma urmei, toată lumea știe că eu te-am numit secretar privat al Maiestății Sale. Te bucuri de Încrederea mea. Și deși În ultimul timp ai căpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca niște duhuri la pândă, desluși pe laviță trupul nemișcat al bătrânei, cu mâinile împreunate pe piept. Camera-ntreagă, sufocată de mirosuri grele ca de etuvă, părea cavou deschis din care fața bătrânei o înfiora cu prezența ca o amenințare, gonind-o cât mai repede de-acolo Ochi ei încordați se obișnuiră cu întunericul. Ușorul gâlgâit ca de copil adiind din pieptul bătrânei îi dădu Cerboaicei încredințarea că bătrâna nu se prefăcea. Era o biată femeie puțintică la trup, obosită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și cenușă înăbușită în izul bâhlit al bălților căptușite cu blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce-i asta!? începu să se întrebe. Ce se petrece? Cine-i gonește?" N-avea pe unde trece! N-avea pe unde păși! Cât vedea cu ochii, până-n cele mai ascunse cute ale pământului, totul era acoperit de broaște strivite, șopârle și șerpi zvârcolindu-se în târâșul lor zmintit, pe jumătate agonic. Cârtițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cerul a căzut într-o lumină arzătoare și rece de metal. Femeia cerboaică s-a trezit tremurând goală în tufele de salcie și-n malurile râpoase de dincolo de pădure, zărind în depărtare ultimul salt în cascadă al lupilor de stepă goniți ca de diavol. Poate chiar de diavol judecând după salturile lăsate în urmă îngroșate de cadavre. În a treia noapte Cerboaica și-a spus: "E îngrozitor! Trebuie făcut ceva! Așa nu se mai poate! O să înnebunesc." Era a treia noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
verii, zburlit de arșiță, neștiutor de umbră și de tihnă, fierbea ca-ntr-un cuptor, crăpând coaja pământului. Sufletul ei subțire și străveziu aștepta noaptea. Singurătatea nopților răcoroase. Atunci se înzdrăvenea ca prin minune. Se punea din nou pe zburdat. Gonea pe câmpuri ca ciutele dezmierdându-și palmele de grumaji mestecenilor. Cum să asculte de bătrână, rămânând încremenită lângă ea, în odaia bântuită de insomnie, când afară o chema noaptea cu miile ei de glasuri și ispite, vrăjindu-i sângele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Eu, ca soacră, închid ochii și nu zic nimic. Nu te lua după gura mea, ia-te după inima ta. Îți bați joc. Parcă toată ziua m-ai vedea că mă duc la petrecere... Ce-o apucase? De ce-o gonea de lângă ea? De ce-o hăituia? Ce voia adică? Să scape de ea? S-o înstrăineze de tot, s-o facă să-și piardă mințile și să nu mai asculte decât iureșul nopții care trecea prin ea ca un cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
jalnic, ca un schelălăit de câine. Ceva negru i se puse în fața ochilor. Căzu peste-o masă. Masa peste el. Totul se-nvălmăși, se întunecă, apoi se limpezi și se legănă înnegrindu-se din nou. Urechile-i vâjâiau. Un compresor gonea în el și-un fierăstrău electric îi despica țeasta. Cu fața-n jos, zdrelit până la sânge, buimăcit, se simți apucat de mâini și de picioare, ca un buștean, și aruncat într-o prăpastie neagră, sfărâmicioasă, cu pietre multe, o avalanșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o minune și îndurarea Maicii Domnului, la rugăciunile ei, îi mai puteau salva băiatul. Ziua, când i se uita în ochi, amețea. Flăcările iadului fierbeau acolo. Surâdea mereu dusă pe gânduri, privind în depărtare, de parcă ar fi întrezărit umbra Necuratului gonind spre ea pe-un cal negru sau cine știe ce altă fantasmă. Asta se-ntâmpla înainte de război. La-nceputul războiului, Toma plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
încetișor, abia auzit, și ochii ei priveau atunci lumea cu o neascunsă curiozitate copilărească. Ei, ce-i puteai face unei asemenea ființe? Decât s-o iubești sau s-o alungi! Bătrâna nici n-o iubea, dar nici n-o putea goni. Trebuia doar să fie atentă și să se poarte cu cea mai mare chibzuință. Țarcul rămânea totdeauna deschis și când se ducea, și când se-ntorcea și era de-ajuns ca nora să i se uite în ochi, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
neam. După cum venea în dimineața asta, când Tudora provoca și-ncerca vânoșenia cavalerilro ei admirată de ciobani și de berbecul bătrân și-nțelept care-nțelegea limba lupilor și a câinilor, ca și a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv Șir de cocori, mândra suavitate a lui Dan Andrei Aldea, cel care ne a dăruit neuitatul „om bun, deschide-ne poarta / dă ne o coajă și nu ne goni / și-n schimb îți vom alina tristețea / cu vesele cântece și ghi dușii“! Era fundalul sonor ideal. Asta fiindcă voiam să-i anunț într-un mod cât mai pufos pe cei câțiva prieteni ai paginii de față că, începând de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
simbol al fixării, al încatenării solemne în biologie): "O nemiloasă parcă ursi crîncena caznă,/ departe-s de cetate și de orice drum./ Un strigăt sînt, și deznădejde,/ ar fi tîrziu de-acum un ajutor să vină;/ nici cîinii nu-s, gonesc pe undeva urmîndu-ți ciuta.// Se duce ziua sau în ochi coboară bezna?// Dar ce-i cu-aceste ramuri zvelte/ care-mi cresc din brațe?/ Pasul de ce nu-l pot porni către umbrar?/ Întîrzie prin frunze fum de jertfe,/ cîntări aud
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
Dreptul la apărare și la revanșă al animalului rămîne, zic eu, imprescriptibil, iar situațiile evocate mai devreme îl legitimează total și definitiv. Leul și bivolul, pantera și gorila, hipopotamul și elefantul care se năpustesc împotriva vînătorului și izbutesc să-l gonească sau să-l ucidă se bucură de întreaga mea înțelegere, pentru că adeveresc o vorbă din bătrîni: Dacă nema putirință, la ce chichirezi gîlceavă?" Dar dreptul la replică, uneori, și-l asumă și vietăți mai mărunte. într-un han din Belgia
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
mă umple de sînge, oprind vînătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plînge, ce veștedă frunză mă bate mereu?... - Stăpîne, mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prințul răspunse-ntorcîndu-se: - Taci. Mai bine ia cornul și sună într-una. Să-mi suni pînă mor, către cerul senin... Atunci asfinți dupăcreștete luna și cornul sună, însă foarte puțin. O epopee unică în felul ei a luptei omului
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
oriunde trebuie să fie mai bine ca-n locul ăsta, depou al vremii rele, garaj al ploii, cap de linie al norilor cu vechi socoteli de achitat. Revăd în minte o listă-ntreagă, destinații cu mult mai agreabile, mă antrenez gonind imaginar, ca pe o gamă, de parcă repetiția asta, întocmai cum ai sufla din foale în jăratic, ar face să scapere mohorâta, jilava mea viață, eternă aversă-nspumată, i-ar dărui o flăcăruie, destul să mă învigoreze, să-mi reverse căldură
Poeme de Morelle Smith by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7165_a_8490]
-
să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă că asemenea știri nu sunt de natură să favorizeze digestia și făcu toate sforțările să gonească fantoma lui Conțescu. Orchestra începea să cânte Valsul în la major de Brahms, și Gaittany, profitând de ocazie, încercă să zâmbească transcendental și să comenteze cu mâna tactul muzicii. "Minunat! se extazie el. Superb!" și căută să antreneze și pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la baza crucii. "Te pomenești, medită Ioanide, că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își goni reflecțiile cu violență, ca să nu-i turbure încrederea profesională în valoarea operelor umane, și scoțând un plaivaz de tâmplar începu a face socoteli pe marginea lespezii mormântale. Își adună pe o coloană veniturile pe care le aștepta în campania de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu l-au dat afară, să-l îmbie, în fine, să se întoarcă acasă. Zadarnic luă fata pe Hagienuș de gât, acesta susținea mereu: - M-ați dat afară? Foarte bine! Am să spun la toată lumeacă copiii mei m-au gonit. Și, într-adevăr, Hagienuș spuse. Dintr-un sentiment de afectare ce nu era suficient de puternic și se combina repede cu plăcerea de a forma un obiect de interes și eventual a trage un profit, Hagienuș, când îl întreba cineva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-și asigura fericirea. Anume lecturi pedagogice înrîurise asupra moralului ei. Când văzu paturile copiilor, nepoata întrebă: . - De ce mai ții paturile, dacă copiii s-au dus la mamelelor? . - S-au dus provizoriu, până mă căsătoresc. Apoi îi readucacasă. Cum? Să-mi gonesc copiii? Ai avea inimă să mă lași să comit această crimă? . - Nu văd ce crimă ar fi, din moment ce ei stau mult maibine la mamele lor. Pentru mine ar fi niște copii vitregi. . - Vasăzică, nu-i iubești? . - N-am vrut deloc
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că va avea și că va voi să aibă. Mi-a și spus. Nu s-ar simți bine în casă goală, ăsta e spiritul familiei. Pe ceilalți n-are să-i suporte. Tată-său, care a mai fost însurat, și-a gonit copiii făcuți cu prima nevastă. Își râdea madam Conțescu de Gonzalv? Deloc. Nu-și putu ascunde un zâmbet, totuși povesti aceste fapte, perfect adevărate și care n-aveau în ele nimic anormal, dat fiind mediul în care se petreceau. Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îi bîjbîiau în jurul propriei identități. „Ce contează cine sînt?“ întrebă el cu glas tare. „De ce să mă preocupe motivul pentru care am venit aici?“ Se duse la fereastră și-și apăsă fruntea de sticlă, sperînd că răceala ei îi va goni gîndurile. Se petrecu pe dos. Fereastra dădea spre un cartier cu locuințe goale, dar el nu vedea nimic în afară de conturul întunecat al feței sale și răsfrîngerea nedeslușită a dormitorului în spatele geamului. îl copleșiră dezgustul, iritarea și unele fantezii sexuale legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o inițiativă la fel de egoistă. Penisul i se întări și începu să respire cu ușurință. Se fixă pe ultima dintre femei și fața acesteia deveni fața lui June Haig. își imagina cum o întîlnește în peisajul pustiu și accidentat prin care gonea autobuzul. Era îmbrăcată în șort și bluză albă, dar cu pantofi cu toc în loc de bocanci, iar el o viola îndelung, cu gesturi complicate, cu torturi și umilințe mentale și fizice. Pentru a-și reține gîndurile să nu atingă climaxul masturbării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
După cîte își dădea seama, maică-sa murise fără nici un pic de consolare. Slujba s-a terminat și el a coborît la mașini împreună cu tatăl lui, pastorul și încă alți cîțiva. Mașinile erau Rolls-Royce-uri negre, cu motoare silențioase și, în timp ce goneau pe străzile suburbiei de nord, se uita pe fereastră simțindu-se confortabil și privilegiat. Era o zi cenușie, deasupra Glasgow-ului se coborîse o pleoapă de cer cenușiu și din ea bura subțire. Au ajuns la cimitirul municipal, atît de precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]