1,670 matches
-
canal din Veneția în sestiere Sân Marco. Acest canal este o cale foarte uzitata de gondolieri. El are o lungime de 217 metri și prelungește rio dei Ferali, rio dei Bareteri și rio dei Scoacamini în direcția nord-vest până la Canal Grande. Canalul trece mai întâi pe sub "ponte de le Balote" aflat pe "callea" omonima. "Balote" sau "pallottole" desemnau baloții utilizați în alegerea dogilor, fabricați mai întâi din ceară, apoi din lenjerie. Mai la nord-vest, canalul trece pe sub "Ponte del Lovo", conectând
Rio de San Salvador () [Corola-website/Science/333469_a_334798]
-
din lenjerie. Mai la nord-vest, canalul trece pe sub "Ponte del Lovo", conectând "callea" același nume cu "calle del Teatro", ultima referindu-se la Teatrul Carlo Goldoni, aflat în imediata apropiere. În cele din urmă, canalul curge de-a lungul "Scuola Grande di Sân Teodoro" de pe malul sau estic înainte de a se varsă pe sub "podul Ludovico Manin" în Canal Grande între Palatul Dolfin Manin (la est) și Palatul Bembo (la vest). Acest pod leagă "Riva del Ferro" și "Riva del Carbon".
Rio de San Salvador () [Corola-website/Science/333469_a_334798]
-
Teatro", ultima referindu-se la Teatrul Carlo Goldoni, aflat în imediata apropiere. În cele din urmă, canalul curge de-a lungul "Scuola Grande di Sân Teodoro" de pe malul sau estic înainte de a se varsă pe sub "podul Ludovico Manin" în Canal Grande între Palatul Dolfin Manin (la est) și Palatul Bembo (la vest). Acest pod leagă "Riva del Ferro" și "Riva del Carbon".
Rio de San Salvador () [Corola-website/Science/333469_a_334798]
-
(numit și Palatul Barbarigo Minotto) este un palat din secolul al XV-lea de pe malul Canal Grande din Veneția (nordul Italiei), lângă impunătorul Palazzo Corner. Construit în stilul gotic venețian, el era format inițial din două palate, Palatul Minotto și Palatul Barbarigo, care au fost alăturate împreună mai târziu. Palatul Barbarigo a fost deținut de familia Barbarigo
Palatul Minotto-Barbarigo () [Corola-website/Science/333483_a_334812]
-
familia Barbarigo timp de mai multe secole și a fost locul de naștere al lui Gregorio Barbarigo, care a refuzat odată coroana papală. El a fost deținut mai târziu de către familiile Minotto și Martinengo. Trei saloane au vedere la Canal Grande și alte trei la Rio Zaguri. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea Pietro Barbarigo a comandat artiștilor Giovanni Battista Tiepolo, Francesco Fontebasso și Carpoforo Tencalla o serie de fresce și picturi. Capela este realizată în stil Ludovic al
Palatul Minotto-Barbarigo () [Corola-website/Science/333483_a_334812]
-
este un palat din Veneția, situat în sestiere Sân Marco, cu vedere la partea stângă a Canal Grande, între mică Casă De Șpriț și Casa Tornielli (cunoscută, de asemenea, sub numele de "Că' Michiel"), la confluenta cu rio di Că' Michiel. În fața sa se află Palatul Bernardo și Palatul Querini Dubois. Construit în secolul al XVIII-lea, palatul
Palatul Querini Benzon () [Corola-website/Science/333490_a_334819]
-
este un palat din Veneția, situat în sestiere Sân Marco, cu vedere la partea stângă a Canal Grande, între Rio di Sân Luca și Palatul Grimani di Sân Luca pe de o parte și Palatul Tron și Palazzetto Tron Memmo pe de altă parte. În fața sa se află Palatul Papadopoli. Construcția actualei clădiri datează probabil de la mijlocul secolului
Palatul Corner Contarini dei Cavalli () [Corola-website/Science/333491_a_334820]
-
Palatul D'anna Viaro Martinengo Volpi di Misurata, cunoscut, de asemenea, ca Palatul Talenti D'Anna Volpi, este un palat din Veneția, situat în sestiere Sân Marco, cu vedere la partea stângă a Canal Grande, între Palatul Tron și Casa Marinoni și vizavi de Palatul Donà della Trezza. Această clădire a trecut în proprietatea mai multor familii în decursul istoriei sale. Construit la începutul secolului al XVI-lea de către familia Talenti, palatul a trecut în
Palatul D'Anna Viaro Martinengo Volpi di Misurata () [Corola-website/Science/333496_a_334825]
-
(sau Palazzo Dandolo Farsetti) este un palat din Veneția, situat în sestiere San Marco, cu vedere la partea stângă a Canal Grande, nu departe de Podul Rialto. Este sediul, împreună cu alăturatul Ca' Loredan, al primăriei orașului lagunar. Palatul a fost construit în secolul al XIII-lea de către descendenții dogelui Enrico Dandolo, având inițial doar două etaje. Federigo Contarini, care a cumpărat clădirea
Ca' Farsetti () [Corola-website/Science/333495_a_334824]
-
este un impunător palat renascentist din Veneția (Italia), situat în sestiere Sân Marco, nu departe de Podul Rialto. El se află la vărsarea canalului rio di Sân Luca în Canal Grande. A fost reședința familiei nobiliare Grimani până în 1806. Astăzi este sediul Curții de Apel din Veneția. Doamna Grimani, într-un interviu acordat programului francez "Enquête exclusive", a afirmat că palatul datează din secolul al XIV-lea. Palatul a fost construit
Palatul Grimani di San Luca () [Corola-website/Science/333494_a_334823]
-
Murano este format din șapte insule distincte, repartizate în două grupe: Murano este situat în Laguna Venețiană. Zonele maritime care îl mărginesc poartă următoarele nume: Cele două grupuri de insule care formează Murano sunt separate de un canal principal, Canal Grande di Murano, care este orientat de la vest la est. El este format din trei secțiuni: Celelalte canale, mai mici, sunt următoarele:
Lista canalelor din Murano () [Corola-website/Science/333497_a_334826]
-
în Croația între campioana din Prva HNL și câștigătoarea Cupei Croației, fiind organizată începând cu anul 1992. În cazul în care aceeași echipă a câștigat și cupa și campionatul realizând dubla, supercupa nu mai este disputată. De la înființarea competiției, doi granzi ai Croației Dinamo Zagreb și Hajduk Split au realizat dubla de 9 ori (Dinamo Zagreb 8 și Hajduk Split 1), astfel Supercupa nu s-a ținut în 1995, 1996, 1997, 1998, 2007, 2008, 2009, 2011 și 2012. Suplimentar, supercupa nu
Supercupa Croației () [Corola-website/Science/331215_a_332544]
-
formația a participat în 2010 la înregistrarea caritabilă „We Are the World 25 for Haiti”, inspirată din hitul „We Are the World” din 1985. În luna februarie a aceluiași an, ei au mai interpretat cântecele „Granada” și „Un amore così grande” pentru Regina Rania a Iordanului în timpul Festivalului Muzical de la Sanremo din 2010. La sfârșitul anului 2010, formația și-a schimbat numele în „” (). În 2010, Il Volo a început să lucreze la primul album de studio, înregistrat la Studiourile Abbey Road
Il Volo () [Corola-website/Science/334249_a_335578]
-
de studio, înregistrat la Studiourile Abbey Road din Londra, produs de Tony Renis și Humberto Gatica. Intitulat mai simplu ca "Il Volo", albumul este compus în principal din coveruri după cântece italiene și internaționale, precum „Il mondo”, „Un amore così grande”, „'O sole mio”, „El reloj” și „Smile” al lui Charlie Chaplin, dar și cântece originale compuse de Diane Warren și Walter Afanasieff. Lansat în Italia la 30 noiembrie 2010, a ajuns pe locul al șaselea în Clasamentul Albumelor Italiene, primind
Il Volo () [Corola-website/Science/334249_a_335578]
-
reprezenta Italia la Concursul Muzical Eurovision 2015. Deoarece Italia este membră a Big Five, formația a intrat direct în Marea Finală a concursului, care a avut loc în Vienna la data de 23 mai 2015. Piesa interpretată de Il Volo, Grande Amore, a obținut locul al treilea cu 292 de puncte, câștigând primul loc în urma votului publicului cu 366 de puncte și locul al șaselea din partea juriului ales în fiecare țară, precum și Premiul Presei Marcel Bezençon, acordat pentru cel mai bun
Il Volo () [Corola-website/Science/334249_a_335578]
-
292 de puncte, câștigând primul loc în urma votului publicului cu 366 de puncte și locul al șaselea din partea juriului ales în fiecare țară, precum și Premiul Presei Marcel Bezençon, acordat pentru cel mai bun cântec conform reprezentanților presei. EP-ul "Sanremo grande amore" a fost lansat în Italia la 20 februarie 2015 și a primit dublu disc de platină din partea FIMI.
Il Volo () [Corola-website/Science/334249_a_335578]
-
mexican și al la 8 iunie 1854. Aceasta a fost ultima achiziție teritorială în zona teritoriului contiguu care a adăugat o zonă mare la teritoriul american. Achiziția a vizat teritoriile de la sud de râul Gila și de la vest de Rio Grande; scopul ei a fost ca SUA să poată construi o de-a lungul unei rute prin sud (care avea să fie construită de în 1881/1883). Un scop secundar era și reconcilierea conflictelor de frontieră ivite între SUA și Mexic
Achiziția Gadsden () [Corola-website/Science/334372_a_335701]
-
Mexicului de raidurile indienilor, și dreptul de tranzit prin . Tratatul stipula o comisie comună, alcătuită din câte un comisar și un topograf din fiecare țară, care să determine frontiera finală între Statele Unite și Mexic. Tratatul specifica faptul că frontiera Rio Grande va coti spre vest la opt mile (13 km) nord de El Paso. Tratatul se baza pe o anexă ce cuprindea o copie din 1847 a unei hărți vechi de douăzeci și cinci de ani. Studiile au arătat că El Paso se
Achiziția Gadsden () [Corola-website/Science/334372_a_335701]
-
arată harta. Mexicul prefera să se ghideze după hartă, dar Statele Unite aveau mai multă încredere în rezultatele studiului. Teritoriul disputat implica câteva mii de kilometri pătrați și circa 3.000 de locuitori; mai important, el cuprindea . Aflată în vecinătatea Rio Grande, ea consta dintr-un deșert șes, lung de circa 80 km, de la nord la sud, și lat de 320 km de la est la vest. Această vale era esențială pentru construcția unei căi ferate transcontinentale pe o rută sudică. John Bartlett
Achiziția Gadsden () [Corola-website/Science/334372_a_335701]
-
încă din 1856 un nou teritoriu din porțiunea sudică. Mulți dintre primii coloniști ai regiuni erau însă susținători ai sclaviei și simpatizau cu , ceea ce a dus la un impas în Congres pe tema organizării noului teritoriu. Schimbarea cursului fluviului Rio Grande avea să producă ulterior o nouă dispută de frontieră între teritoriul achiziționat și statul Texas, denumită . În urma tratatului de la Guadalupe Hidalgo, tratatului Gadsden și a altor tratate ulterioare, Comisia Internațională pentru Frontiere și Ape a fost înființată în 1889 pentru
Achiziția Gadsden () [Corola-website/Science/334372_a_335701]
-
scumpă și dificil de pus în practică datorită țesutului urban dens, o altă soluție o reprezintă liniile transversale, sau tangențiale. Creșterea demografică a regiunii și partea ridicată alocată automobilelor în transportul între suburbii confirmă această soluție. SNCF propune redeschiderea liniei Grande Ceinture (Centura Mare) pentru a asigura anumite legături fără a trece prin Paris. O primă bucată a fost deschisă în 2003 în Yvelines, numită Grande ceinture Ouest, dar această linie nu leagă gări importante, fiind deci puțin folosită. De aceea
Transilien () [Corola-website/Science/335131_a_336460]
-
partea ridicată alocată automobilelor în transportul între suburbii confirmă această soluție. SNCF propune redeschiderea liniei Grande Ceinture (Centura Mare) pentru a asigura anumite legături fără a trece prin Paris. O primă bucată a fost deschisă în 2003 în Yvelines, numită Grande ceinture Ouest, dar această linie nu leagă gări importante, fiind deci puțin folosită. De aceea, va fi convertită în 2018 în tram-tren și prelungită la amebele capete pentru a deservi gări mai importante, fiind redenumită în Tangențiala Vest (prescurtat "TGO
Transilien () [Corola-website/Science/335131_a_336460]
-
limba engleză "Time" cu B. A. Robertson. Cântecul era un cover al melodiei instrumentale "Arrival", de pe albumul ABBA cu același nume. Următorul album al lui Lyngstad a fost albumul experimental "Shine" (1984). Acest album a fost înregistrat la studiourile De La Grande Armée în Paris, Franța și produs de Steve Lillywhite, cunoscut pentru munca sa alături de artiști ca: Peter Gabriel, U2, Rolling Stones și Morrissey. Tânărul producător Lillywhite avea doar 25 de ani când albumul a fost înregistrat și i-a creat
Anni-Frid Lyngstad () [Corola-website/Science/335273_a_336602]
-
este fericirea, pe care o poate avea doar dacă îi ignoră prezența. Un medium ia legătura cu spiritul unui decedat, care îi povestește despre vizita făcută de el ruinelor așezării Carcosa. Un grup de călători aflați în apropiere de Rio Grande întâlnesc un străin care le povestește modul în care patru bărbați (dintre care unul era chiar el) au fost uciși de indienii apași.
Valea bântuită () [Corola-website/Science/331782_a_333111]
-
restul zilelor în Panama. S-a auzit ultima dată de ea în 1572. Indienii "icamiabas" dominau zona din apropierea fluviului Amazon. Când Orellana a mers în aval pentru a căuta aur, coborând din Anzi (în 1541), fluviul încă se numea Rio Grande, Mar Dulce sau Rio de Canela ("Scorțișoară") deoarece se credea că în acea zonă se găsesc arborii de scorțișoară. Povestea ambuscadei agresive lansate de "icamiabas" care aproape a distrus expediția spaniolă a fost povestită regelui Carol I care, inspirat după
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]