2,125 matches
-
un număr imens de stele mici. Într-un tratat din 1755, Immanuel Kant, inspirându-se din munca lui Thomas Wright, a speculat (corect) că galaxia ar fi un corp rotativ alcătuit dintr-un număr imens de stele, grupate de forțe gravitaționale, asemenea sistemului solar, dar la o scară mult mai mare. Discul de stele rezultat va fi văzut ca o bandă din perspectiva noastră din interiorul discului. Kant a presupus de asemenea că unele din nebuloasele vizibile pe cerul nopții ar
Galaxie () [Corola-website/Science/299071_a_300400]
-
însă partea "masivă" a universului. În modelul standard al fizicii de particule, materia este alcătuită din particule elementare, obiecte punctiforme având diverse proprietăți. Din aceste proprietăți face parte și "masa" particulei, o măsură a inerției, dar și a influenței forței gravitaționale asupra particulei respective. Orice obiect care are masă și ocupă spațiu poate fi considerat deci "material". În teoria relativității, masa este echivalată cu energia, ceea ce motivează extinderea definiției materiei pentru a include și unele fenomene pur energetice, cum ar fi
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
fază apare și se manifestă forța nucleară. Fenomenele se petrec la suprafața stelelor, în spațiul dintre stele la temperaturi de 3000 de grade; Apare și se manifestă forța electromagnetică. După sute de milioane de ani apare și se manifestă forța gravitațională ce determină formarea galaxiilor. Această evoluție se petrece în oceanul primitiv. Faza de dezvoltare se realizează în oceanul primitiv. Faza se petrece atât în în oceanul primitiv cât și pe continente. Se realizează astfel o fază importantă a evoluției biologice
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică (de ex. lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unei găuri negre nu este
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". La suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare. Viteza de scăpare gravitațională este la suprafața limită egală cu viteza luminii, așa încât raza suprafeței limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”. Conceptul de obiecte al căror câmp gravitațional este prea
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
suprafața limită gravitația este atât de mare, încât nicio rază (particulă) de lumină din interiorul găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafață limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare. Viteza de scăpare gravitațională este la suprafața limită egală cu viteza luminii, așa încât raza suprafeței limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”. Conceptul de obiecte al căror câmp gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
limită deplasarea gravitațională spre roșu este infinit de mare. Viteza de scăpare gravitațională este la suprafața limită egală cu viteza luminii, așa încât raza suprafeței limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”. Conceptul de obiecte al căror câmp gravitațional este prea puternic pentru a permite luminii să scape a fost prima oara propus in secolul al XVIII-lea de către John Michell și Pierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a teoriei generale a relativității referitor la găurile negre a fost găsită
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
Mult timp considerată doar o curiozitate matematică, abia în anii ’60 o serie de lucrări teoretice au arătat că găurile negre erau o consecință generică a relativității generale. Descoperirea stelelor neutronice a stârnit interesul pentru obiectele compacte, formate prin colaps gravitațional ca o posibilă realitate astrofizică. Găurile negre de masa stelară se formează prin colapsul stelelor de masă mare într-o supernovă la sfârșitul vieții lor. După formare gaura neagră poate continua să crească absorbind masă din vecinătatea ei. Prin absorbirea
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
din Anglia: În 1796 Matematicianul Pierre-Simon Laplace susține ideea lui Mitchell în primele două ediții din cartea "Expoziția Sistemului Lumii", dar ideea era neverosimilă în secolul al XIX-lea, când încă nu se știa că lumina este influențată de forța gravitațională (lumina era considerată o undă fără masă și ca atare nu putea fi influențată de gravitație). În 1915 Einstein publică Teoria relativității generalizate, în prealabil demonstrând faptul că lumina este influențată de forța gravitațională. Câteva luni mai târziu Karl Schwarzschild
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
că lumina este influențată de forța gravitațională (lumina era considerată o undă fără masă și ca atare nu putea fi influențată de gravitație). În 1915 Einstein publică Teoria relativității generalizate, în prealabil demonstrând faptul că lumina este influențată de forța gravitațională. Câteva luni mai târziu Karl Schwarzschild găsește o soluție a ecuațiilor de câmp ale lui Einstein ce descrie cîmpul gravitațional al unui corp sferic, simetric, nerotativ. Cateva luni mai târziu, Johannes Droste, un student al lui Hendrik Lorentz, a obținut
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
influențată de gravitație). În 1915 Einstein publică Teoria relativității generalizate, în prealabil demonstrând faptul că lumina este influențată de forța gravitațională. Câteva luni mai târziu Karl Schwarzschild găsește o soluție a ecuațiilor de câmp ale lui Einstein ce descrie cîmpul gravitațional al unui corp sferic, simetric, nerotativ. Cateva luni mai târziu, Johannes Droste, un student al lui Hendrik Lorentz, a obținut separat aceeasi soluție pentru o masă punctiformă descriind amănunți proprietațile acesteia. Această soluție are un comportament straniu pentru o anumită
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
au opus mulți cercetători ai vremii, precum Eddington și Lev Landau, care susțineau că un mecanism necunoscut încă ar oprii colapsul. Aceștia aveau parțial dreptate: o pitică albă puțin mai masivă decât limita Chandrasekhar va da naștere in urma colapsului gravitațional unei stele neutonice, care (conform principiului de excluziune al lui Pauli) este stabilă. În 1939 Robert Oppenheimer și H. Snyder emit ideea că stelele neutronice de peste aproximativ trei mase solare (limita Tolman-Oppenheimer-Volkoff) devin în urma colapsului găuri negre din motivele indicate
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
din exterior. De exemplu, o gaură neagră încărcată electric respinge alte sarcini de acelși sens la fel ca oricare alt obiect. În mod similar, masa totală din interiorul unei sfere ce conține o gaură neagră poate fi aflată folosind corespondentele gravitaționale ale legii lui Gauss, la distanțe mari de gaura neagră. De asemenea momentul cinetic poate fi măsurat de la distanță. Cea mai simplă gaură neagră are masă, dar nu are moment cinetic. Aceste găuri negre sunt adesea denumite găuri negre Schwarzschild
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
în teoria relativității generale din domeniul ecuațiilor lui Einstein care a fost descoperită, și în conformitate cu teorema relativității a lui Birkhoff numai soluția vacuum prezintă o simetrie sferică a spațiului-timp. Acest lucru înseamnă că nu există nicio diferență observabilă între câmpul gravitațional al unei astfel de găuri negre și oricare alt obiect sferic de masă asemănătoare. Noțiunea populară a unei găuri negre care "atrage în ea tot " din ceea ce există în apropierea sa este, prin urmare corectă doar aproape de limita orizontului găurii
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
găuri negre și oricare alt obiect sferic de masă asemănătoare. Noțiunea populară a unei găuri negre care "atrage în ea tot " din ceea ce există în apropierea sa este, prin urmare corectă doar aproape de limita orizontului găurii negre; mai departe, câmpul gravitațional extern este identic cu al oricărui alt corp cu masă asemănătoare În general soluțiile găurilor negre au fost descoperite mai târziu, în secolul 20. Soluția Reissner-Nordström descrie o gaură neagră cu sarcină electrică, în timp ce Kerr metrice randamentele o gaură neagră
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
dar care conține o masă ce tinde spre infinit. În cazul unei găuri negre, singularitatea este masa unei întregi stele de minim 20 de ori mai mare ca Soarele nostru, concentrată într-un punct al spațiului. Singularitatea are o forță gravitațională colosală, ea dând forța de atracție a unei găuri negre. O gaură neagră poate îngloba extrem de multă materie, în ciuda dimensiunilor ei nu tocmai mari, deoarece ea comprimă materia. Materia atrasă de o gaură neagră nu intra în ea cu o
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
într-o lucrare adresată Societății Regale din Anglia Dacă miezul lăsat în urmă de către explozia unei supernove are masa mai mare decât cea a soarelui nostru, forța care ține laolaltă neutronii nu este suficient de mare ca să poată echilibra forța gravitațională proprie. Miezul continuă să se contracte. În momentul în care masa miezului este suficient de concentrată, forța gravitațională a acestuia este imensă și miezul se contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
masa mai mare decât cea a soarelui nostru, forța care ține laolaltă neutronii nu este suficient de mare ca să poată echilibra forța gravitațională proprie. Miezul continuă să se contracte. În momentul în care masa miezului este suficient de concentrată, forța gravitațională a acestuia este imensă și miezul se contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate explica în fizica clasică și astronomii folosesc teoria relativității a lui Einstein ca să explice comportamentul luminii și al
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
miezul se contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate explica în fizica clasică și astronomii folosesc teoria relativității a lui Einstein ca să explice comportamentul luminii și al materiei față de această imensă forță gravitațională. Potrivit relativității generale, spațiul din jurul miezului este atât de puternic curbat încât atrage și lumina. O stea de zece ori mai mare decât soarele nostru se poate transforma într-o gaură neagră doar dacă se comprimă până la un diametru de
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
să caute un nou cadru, asfel încât definiția lui Helmert a fost completată de „Institutul Național de Cercetări Științifice” al Canadei: "„Geodezia este disciplina care se ocupă cu măsurarea și reprezentarea suprafeței Pământului și a celorlalte planete, precum și a câmpului gravitațional al acestora, într-un spațiu tridimensional cu variație temporală”". "Articol principal: Istoria geodeziei" Evoluția geodeziei a fost marcată printr-o serie de perioade care s-au succedat și s-au deosebit calitativ între ele. Astfel, se pot caracteriza cele mai
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
apărut la mijlocul secolului al XX-lea, precum și posibilitatea soluționării problemei geodinamice actuale cu metodele geodezice au consolidat legăturile geodeziei cu geofizica. Astfel, obiectul geodeziei este completat în sensul că el nu se referă numai la determinarea figurii, dimensiunilor și cîmpului gravitațional exterior ale Pământului, ci și la cercetarea schimbării posibile a acestora în timp. De asemenea, a început să se aplice teoria și metodele geodeziei pentru determinarea figurii, dimensiunilor și cîmpului gravitațional ale altor planete, apărînd o altă disciplină, „geodezia planetară
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
se referă numai la determinarea figurii, dimensiunilor și cîmpului gravitațional exterior ale Pământului, ci și la cercetarea schimbării posibile a acestora în timp. De asemenea, a început să se aplice teoria și metodele geodeziei pentru determinarea figurii, dimensiunilor și cîmpului gravitațional ale altor planete, apărînd o altă disciplină, „geodezia planetară”. În accepțiune generală, geodezia are ca obiect determinarea formei și dimensiunilor globului pământesc în ansamblul lui și pe porțiuni, inclusiv reprezentarea lui. În accepțiune restrânsă, de geodezie țin acele lucrări ce
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
informații pentru o multitudine de lucrări inginerești din diferite domenii de activitate. Geodezia este o disciplină care descrie geometria suprafeței terestre ca bază pentru întocmirea hărților. Ea se ocupă de asemenea și cu măsurarea și reprezentarea Pământului, a câmpului său gravitațional și fenomenele geodinamice cum sunt, deplasarea polilor, mareea terestră și mișcările crustei în spațiul tridimensional, variabil în timp. Geodezia este o ștință care se ocupă cu determinarea formei și dimensiunilor pământului, prin crearea rețelelor geodezice, rețelelor de nivelment și gravimetrice
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
a altor informații geometrice utilizate în geografie este în general mult mai mică decât cea necesară în domeniile descrise mai sus, acestea au un caracter global pe care numai geodezia îl poate satisface. Planetologia utilizează metode pentru studiul geometriei câmpurilor gravitaționale și deformărilor planetelor care sunt identice cu metodele extraterestre utilizate în geodezie. Astfel, întreaga geodezie este aplicată planetologiei. Datorită acestei afinități speciale între geodezie și planetologie, geodezii consideră determinarea formei și mărimii planetelor și a câmpurilor lor de gravitație ca
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
împreună cu bosonii de calibrare (care mediază interacțiunile electromagnetică, slabă și tare). Acestora li se adaugă bosonul Higgs (postulat pentru a explica masele diferite de zero ale particulelor elementare și confirmat experimental în anul 2013). Gravitonul, postulat ca mediator al interacțiunii gravitaționale, a rămas deocamdată ipotetic și nu este inclus în modelul standard. Denumirile particulelor subatomice sunt indicate simbolic printr-o literă din alfabetul latin sau grec. Exemplu: foton formula 1. Pentru o antiparticulă se folosește același simbol ca pentru particula respectivă, cu
Fizica particulelor elementare () [Corola-website/Science/299803_a_301132]