2,626 matches
-
pe râul Moldova și pe văile afluenților, venind populație și din Ardeal și întemeindu-se târgul Câmpulung. Din 1775 până în 1888, Câmpulung Moldovenesc se extinde pe cursurile pâraielor Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seacă și Sâhla. În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul era deja pe cale de a deveni târg, ca urmare a intensificării schimburilor economice, a creșterii producției de mărfuri. Primele dovezi scrise în care localitatea e amintită „târg” sau „târgușor” sunt din 1783 și 1787, fapt pe care stăpânirea habsburgică
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
habsburgice, Câmpulungul era deja pe cale de a deveni târg, ca urmare a intensificării schimburilor economice, a creșterii producției de mărfuri. Primele dovezi scrise în care localitatea e amintită „târg” sau „târgușor” sunt din 1783 și 1787, fapt pe care stăpânirea habsburgică îl recunoaște oficial printr-un document din 1794 emis de Curtea de la Viena. Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaștere a puternicei unități culturale românești, păstrată de multe veacuri și adeverită chiar de împăratul Franz Joseph I, care, fixându-i
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
dacă românii continuă să agite apele politice de abia liniștite după războiul Crimeii și o neutralitate binevoitoare, Prusia - țara de origine a prințului - a fost, firește de acord, în timp ce dușmanii păstrării unității administrative și politice a Principatelor au fost Imperiul Habsburgic (Austria), care constata cu îngrijorare cum românii de la sud de Carpați avansează pe drumul spre neatârnare, și, cum era de așteptat, Turcia, care înțelegea foarte bine că gestul românilor înseamnă un pas în plus în direcția destrămării imperiului lor colonial
Carol I al României () [Corola-website/Science/296762_a_298091]
-
Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
și Polonia au manifestat rezerve față de politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța antiotomană. Aderarea Țării Românești la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoașterii suzeranității împăratului. Prin dubla suzeranitate (otomană și habsburgică) Mihai a căutat să compenseze prevederile tratatului de la Alba Iulia, din 20 mai 1595, prin care recunoscuse suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory. Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul
Mihai Viteazul () [Corola-website/Science/296804_a_298133]
-
cu dublă curbură. Delimitarea nivelelor este marcată în exterior de un brâu de piatră cioplită. La fiecare bastion, la înălțimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la granița de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forță a regimentelor secuiești de graniță (1764) este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, reședință a comandantului Regimentului I secuiesc de graniță. În timpul revoluției din 1848-1849 a fost sediul comandantului forțelor revoluționare din Secuime
Castelul Mikó din Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/301058_a_302387]
-
Prima mențiune scrisă cu privire la existența unei biserici în Storojineț datează dintr-un document din 15 martie 1490. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut ulterior sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Storojineț a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, ca reședință a
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut ulterior sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Storojineț a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, ca reședință a districtului Storojineț (în ). La începutul secolului al XVIII-lea, se produseseră mari schimbări prin sosirea masivă a populației de etnie germană. Germanii și-
Storojineț () [Corola-website/Science/301068_a_302397]
-
funcțiile cele mai importante ale vremii. În anul 1561, castelan de Caransebeș îl găsim pe Francisc de Mâtnic. În 1658, zona trece sub dominație otomană (timp de 30 de ani). Din 1718, Banatul, prin pacea de la Passarowitz, trece sub dominația habsburgică. Din 28 iulie 1919, întregul Banat a intrat sub administrația română. Comuna Mâtnicu Mare dă țării 24 de martiri în Primul Război Mondial, așa cum se menționează pe monumentul de mozaic ridicat în anul 1937, în piața centrală: Albai Petru, Bătrânu
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
învecinează cu localitatea Călacea (5 km), la est cu satul Cornești, la sud cu centrul de comună Sânandrei, la vest cu Hodoni. Este străbătută de râul Caran. Carani a fost întemeiat în 1735 de coloniști italieni aduși aici de Imperiul Habsburgic în masivul efort de colonizare a Banatului cu populații vest-europene. A fost unul dintre primele sate de coloniști, fondat și locuit inițial exclusiv de italieni, fiind singurul astfel de așezământ majoritar italian din întreg Banatul. Aceștia erau crescători de viermi
Carani, Timiș () [Corola-website/Science/301347_a_302676]
-
orășelul de câmpie Gătaia, situat la circa 16 km nord. Față de municipiul Timișoara, distanța pe șosea este de circa 70 km. Se învecinează la nord-vest cu Șemlacu Mare, la est cu Tirol, la sud-sud-vest cu Clopodia. Istoria satului dinainte de perioada habsburgică este puțin cunoscută. Marsigli amintește la 1680-1700 de "Werendin", aparținând de districtul Vârșeț. Existența satului în perioada turcească este evidentă, însă nu s-au descoperit alte informații suplimentare referitoare la acea perioadă. Geograful Remus Crețan, consideră că numele satului reflectă
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
fost cunoscută sub numele "Ohaba Sârbească". Primele mențiuni documentare datază din secolul XV. O diplomă maghiară de la 1427 menționează pe această locație satul "Ohaba ". Conform conscripției din 1717 apare cu numele "Hoaba", avea 11 case și aparținea districtului Lipova. Administrația habsburgică a susținut însă că satul s-a reînființat în secolul XVII întrucât satul a fost dat drept moștenire ereditară unui sârb. Din acest motiv a fost numită "sârbească" însă acest adjectiv este impropriu, întrucât satul a fost din totdeauna unul
Ohaba Română, Timiș () [Corola-website/Science/301383_a_302712]
-
cu numele de Nadăș în zona actualei vetre a satului. Apoi a urmat perioadă otomană care nu a lăsat până acum dovezi despre existența și continuitatea satului. După cucerirea Banatului de către austrieci, Nadășul apare din nou locuit. Conform conscripției administrației habsburgice din 1717, avea 17 case și era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele "Buboki-Natasch". Hartă militară de la 1761 arată satul "Dubski Nadosch", aparținător districtului Lipova. Prima atestare sigură a localității este făcută de Conscripția din anul
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și românitatea satului. După revoluția de la 1848, Imperiul habsburgic se reorganizează sub guvernarea absolutistă. Banatul devine Voivodina sârbească și Banatul timișan, cu limba oficială germană. În nou organizare administrativă, Silagiu aparținea de circumscripția Buziaș. În 1853 a fost construită biserica nouă, cu hramul „Înălțarea Domnului” iar între 1840-1850, aici
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
a s-a format prin colonizarea cu germani începând cu anul 1789. Însă înaintea germanilor, așezarea era slovăcească. Satul vechi s-a format la sfârșitul perioadei turcești, prin colonizare cu slovaci, similar cu localitatea Nădlac din județul Arad. În documentele habsburgice apare denumirea de "Toth Stamora" (Stamora Slovacă). La 1783 existau 158 de case slovăcești. La 1789 au început să sosească primii germani, provenind din diferite zone ale Germaniei. Însă marea majoritate a germanilor a început să sosească aici pe la 1802-1803
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
și se întemeiează Biserică Greco-Catolica Rutenă. În următorul secol această biserică avea să înglobeze aproape toată populația din zonă și să devină un semn distinctiv și de rezistență împotriva panslavismului ortodox din secolele XVIII-XIX. Prin pacea de la Karlowitz (1699), Imperiul Habsburgic devine o mare putere, reușind să ocupe integral Regatul Ungar, inclusiv Croația și Transilvania, iar peste câtva timp să anexeze și Bucovina (1774). O importanță parte a rutenilor este integrată în imperiu prin Diplomă Leopoldină, prima diplomă de acest gen
Ruteni () [Corola-website/Science/301424_a_302753]
-
din teritoriile anexate: Ungaria, Croația, Slavonia și Transilvania. Urmează alte și alte mărturii ale unor autori binecunoscuți că Enea Silvio Picolomini, celebrul papă umanist Pius al II-lea, sau Georg Reicherstorffer. Revoluția de la 1848 a determinat o zguduire al Imperiului Habsburgic. Conducătorul rutenilor, Aleksander Dukhnovici, prezintă Vienei un plan pe baza căruia trebuia să se constituie o provincie autonomă (Rutenia), insă înăbușirea revoluției zădărnicește acest plan. În anul 1918 s-au constituit Consilii Naționale Rutene la Ungvar, Presov și Sighetul Marmației
Ruteni () [Corola-website/Science/301424_a_302753]
-
devină, peste secole, Timișoara de astăzi. După cum se stie (Al. Borza, Banatul în timpul romanilor, 1934) în epoca prefeudală, Banatul făcea parte din Principatul Transilvaniei iar după razboiul austro-turc din 1716, Timișul și Banatul au trecut sub autoritatea administrativă a imperiului habsburgic, administrarea militară a Banatului de Timișoara durând până în 1751, când s-a transferat într-o administrarea civică, adică s-au cristalitat instituții structural și funcțional compatibile cu cele similare în Europa Occidentală. În 1778 Principia Banat (care pe vremea aceea
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
pârâului Subuleasa. 1717 - Conscripția localităților Bănățene întocmită de austrieci, amintește de satul MOSCHNITZ cu 50 de case, ceea ce înseamna că, spre sfârșitul ocupației turcești era o așezare bine populată. 1718 - Ca urmare a cuceririi Banatuluide austrieci, Moschnitz ajunge proprietatea curții habsburgice, situația care se va menține până în a doua jumătate a sec. XVIII. 1723 - Pe harta Banatului-Timișan întocmită sub guvernământul lui FLORIMUND MERCY, satul Moschnitz figurează în districtul Timișoara cu simbolul de "sat locuit". 1743 - Conscripția camerală amintește Moschnitz, în localitățile
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
a făcut în limba română. Numărul elevilor înscriși era de: 12 -1788/1789; 21 1791/1792; 32 1795/1796 și 32 1801/1802. Prezența lor însă era slabă 1791 - Mosnicza figurează în documente din nou în rândul domeniilor aparținând curții habsburgice 1812 - Se reface biserica din lemn. Locuitorii sunt mutați pe actuala vatra asatului, pierd dreptul de proprietateasupra "Satului Bătrân" și a hotarului acestuia, dându-li-se însă drept urbarial asupra pădurii de lângă sat. 1828 - Statistica oficială amintește încă existența localității
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
Dudescu. Ștefan Cantacuzino a desființat văcăritul, un impozit proporțional pe cap de animal, care fusese impus de predecesorul lui. În timpul domniei lui începe războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugen de Savoia. Ștefan a luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Ștefan a fost mazilit și ridicat din București de un capugiu, trimis de Poartă pe 9/20 sau 10/21 ianuarie 1716. În timp ce Del Chiaro a indicat data
Ștefan Cantacuzino () [Corola-website/Science/300061_a_301390]
-
cu frumoase tradiții de luptă pentru libertate socială și națională. În toamna anului 1849, a trecut pe aici Nicolae Bălcescu, travestit în straie moțești, coborând din tabăra lui Avram Iancu, prin valea Crișului Alb, cu gândul de a părăsi Imperiul Habsburgic, fiind urmărit de autorități, intenție pe care o comunica printr-o scrisoare prietenului sau Ion Ghica. De asemenea , în Buteni a poposit și Aurel Grozda , deputat în parlamentul de la Budapesta și membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei după Marea Unire
Buteni, Arad () [Corola-website/Science/300286_a_301615]
-
și vârfuri de sulița aparținând secolelor anterioare stăpânirii otomane care se păstrează actualmente în muzeul școlar. Lângă "Schanzberg", o denumire locală, s-a menținut amintirea unui vechi sat românesc, care a căzut victimă la mijlocul secolului al XVIII-lea vitregiei stăpânirii habsburgice. Prin colonizarea satului cu populație germană, în deceniul al șaptelea al secolului al XVIII-lea, locuitorii români au fost mutați în Toracul- Mic din Banatul Sârbesc. În anul 1774 satul era populat în întregime cu populație germană. Odată cu venirea populației
Frumușeni, Arad () [Corola-website/Science/300291_a_301620]
-
cucerite. La 1561 Boros Megyer era în proprietatea a zece nobili, apoi a principelui Andrei Bathori. Împreună cu cetatea Șiriei va fi facut parte din posesiunile lui Mihai Viteazul. După alungarea turcilor de către austrieci, toate posesiunile au intrat în proprietatea coroanei habsburgice și a câtorva nobili care au putut dovedi că au fost proprietari. Nu a fost cazul Măderatului, pentru care neprezentându-se niciun proprietar de drept, erariul a ținut satul în proprietatea sa, iar sub Carol al VI-lea a fost
Măderat, Arad () [Corola-website/Science/300297_a_301626]