2,384 matches
-
doar la un anumit mod de a concepe poezia. Nu putem vorbi, desigur, nici de absența procedeelor (o anumită „regie artistică” se ghicește în spatele acestor scene, chiar dacă nu este imediat observabilă), nici de lipsa emoției, pe care seriozitatea plină de haz cu care sunt relatate întâmplările nu reușește să o înlăture, ci doar să o disimuleze. În ceea ce privește prezența efectivă a „figurilor de stil”, acestea sunt într-adevăr - în cazurile extrem de rare când apar - voit banale, din speța acelora căzute în spațiul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Niță, Care a venit în sfârșit oțărât, are necazuri c-o mejdină, A lăsat stânjenul lângă clopotniță și-a slobozit pomana. Stingeți lumânările că se consumă curentul, zicea al lui Chirimențu, Care cum deschide gura începe lumea să râdă, are haz, dar acum Nimeni nu-l aude - se suflă-n lumânări pe prescuri: pfu, pfu! (La Lilieci) Într-adevăr, în descrierea acestui ospăț în cimitir Sorescu folosește mai curând imagini de prozator, decât de poet, imagini care se pot derula în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o vedere. Acest dar al frumuseții Cu al apei și-al verdeții Avînd și singurătatea Face rai pustietatea.” În fine, cum arată și versurile de mai sus, nici apa, nici verdeața, nici meditațiile omului delicat și subțire n-ar avea haz de n-ar exista al treilea factor, elementul coagulant, marea miză: frumusețea care se arată sub Înfățișarea unui chip de femeie. Este obiectul terorizant și fascinant de care am vorbit mai Înainte, principiul Însuflețitor de care Încearcă să se apropie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
temeliile morale ale sincerității: „Să aibă prieteșug Curat, fără vicleșug.” Apare bănuiala, văzînd argumentele lui Alecu, că totul este o scamatorie de profesionist al iubirii. Moralismul lui este, În orice caz, suspect. Poetul pare mai sincer și are mai mare haz atunci cînd jurămintele iau direct drumul clișeelor de epocă. Găsim, cel puțin, o prefăcătorie care nu mai este cusută cu ața albă a moralei. III Nicolae Văcărescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei „Să plîngi cu inima Înfîntă și cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este Împărat... Amorul este, aici, În ipostază de observator moral. În Iubitul și Urîtul Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală a-i zîmbi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În literatură androginul, ceea ce din punct de vedere fiziologic Înseamnă vîrsta În care sexul nu se revelează. Amoriul mai apare o dată sub chip de ostaș (Amoriul, ca și ostașii), numai că armele lui sînt gingașe, iar robia este plină de haz (o noțiune frecventă În versurile lui Conachi). Hazul este echivalent cu plăcutul, agreabilul. La săgeți, Amoriul n-are, așadar, „fieră”, ci „lumini de ochi și gene”, arcul este format din cele două sprîncene Îngemănate, În fine, scutul de apărare este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiziologic Înseamnă vîrsta În care sexul nu se revelează. Amoriul mai apare o dată sub chip de ostaș (Amoriul, ca și ostașii), numai că armele lui sînt gingașe, iar robia este plină de haz (o noțiune frecventă În versurile lui Conachi). Hazul este echivalent cu plăcutul, agreabilul. La săgeți, Amoriul n-are, așadar, „fieră”, ci „lumini de ochi și gene”, arcul este format din cele două sprîncene Îngemănate, În fine, scutul de apărare este constituit din „a firii rușinare”, iar lagărul lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o formă superioară de iubire este aceea ce leagă pasiunea cu prietenia. „Dulcea desfătare”, „rîvna fără temut”, iubirea cu pace, cu chip cinstit sînt posibile cînd „prieteșugul cu amorul Îi unit”. Însă poetul se contrazice numaidecît: prieteșugul („dar din ceruri, hazul sunetelor mari”) se transformă În dragoste nebună și, atunci, bucuria devine durere, ființa liniștită trece Într-o „ființă cu Înfocare”... Armistițiul dintre prieteșug și amor fusese, dar, scurt, pacea, desfătarea n-au putut dura. Maica lume nu primește pe roțile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poem (Ce este nurul) din care voi cita primele și ultimele versuri: „Ah, nurule, Împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești. Tu ce țîi Împărăția Într-un cuprins de obraz Și stăpînești lumea toată numai prin plac și prin haz Cu duhul și cu sîmțîrea pururea Într-aripat Dai ființă la ființa În care ești răvărsat. ...................................................................... Ah, nurule, Împărate, ție numai mă Închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.” Termenul apare, de regulă, la plural: nurii. A avea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drăgălașă”... sau: „Avînd cu desăvîrșit Darul cel mai iscusit Nurii uniți cu sîmțîre”... Femeia să fie, dar, nurlie, Înaltă la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să fie, dar, nurlie, Înaltă la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii tandre!), femeia capricioasă care omoară fără simțire călcînd peste firea dreaptă. Însă mustrarea devine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un ce de mulțumire... CÎnd Zulnia dispare, indubitabil și ireversibil (Pe năsălie, 831, Octm. 15), Conachi nu schimbă prea mult această retorică a disperării. Vorbește, evident, lot despre sine și aproape În aceiași termeni. Mai laudă o dată frumusețea, nurul și hazul Zmărăgdiței (numele adevărat al „legiuitei iubiri”) și scrie acel extraordinar vers pe care l-am citat Înainte: „Ah, te-ai dus, dulce lumină, din zarea ochilor mei, Unde-i viața, unde-i mila ce izvora dintr-a tăi! Toate s-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amori. Dăruiește-mi, ah, cer sfinte, d-ace patimă să mori! Adevăr c-a lui durere nu dă minut de răgaz, Toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz Dar năcaz, dar priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa. Ah. năcaz, ah. priveghere, temutule și tu dor, Cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
toată În năcaz Dar năcaz, dar priveghere nu cu chin supărători, Ci cu hazul de plăcere unui foc răcoritori, Căruie Îi zic temutul cu frățiorul lui dor, Și tocma asta-i minune că dintr-o stare așa Izvorăște și tot hazul ce are ființa sa. Ah. năcaz, ah. priveghere, temutule și tu dor, Cu cită plăcere dulce a noastre inimi vă vror!” Este un moment de sinceritate În istoria acestei pasiuni. Momentul În care actorul Își scoate, la sfîrșitul spectacolului, masca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Poetul s-a decis să trăiască. Să trăiască, dar cum? Motoarele retoricii amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea ibovnicei Îndărătnice... Biblica retragere În pustiu se termină cu o nouă sămăluire... Retragere, Încă o dată, strategică sau, cum zice Barthes: „asceza (veleitatea ascezei) se adresează celuilalt: Întoarce-te, privește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un cod al bunei purtări. Asta convine talentului său de moralist și gustului său de a cîrti. Autorul Povestei vorbei este, În fond, un ironist, un poet integral ironist, primul la noi de asemenea proporții. Sfaturile lui au, uneori, un haz extraordinar. În conversație, avertizează el, te păzește „să-ți fie mîinile-ajunse/spre părțile cele ascunse / Au să te scarpini cu ele / Spre locurile acele/că e lucru de rușine / Și a fi nu să cuvine”*. Vorbind „nu strîmba din gură
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
D-acum lețcaia-ți s-a șters. Geaba cochetării faci, Că la nimeni nu mai placi. Te-au lăsat toți ș-ai rămas Ca un odorog de vas; CÎt să te dregi la obraz, Te-ai trecut, nu mai ai haz. GÎndeai că chipu-ți frumos O să stea tot abanos. Acum poate să plătești Frumoasă să te numești.” Asemenea parabole sînt numeroase În Povestea vorbii: despre căsătorie, despre nevasta care iubește banul nu bărbatul, despre cadîna care sfătuiește altă cadînă să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
folosului ci moral. La Adaosuri se adresează din nou cititorilor scuzîndu-se de greșelile de stil. Scuza trimite la cauze intime: „nu mi-am văzut sănătatea (din pricina a multor Întîmplări nenorocite...)”... Trecem peste alte dedicații, scrisori justificatoare, răspunsuri, unele scrise cu haz, altele Într-un stil comercial neutru. În procuvîntarea la Sfînta Evanghelie (1840) tonul devine mai radical. Concurența este mare, tipograful trece la represalii: „Primiți-o, vă rog, - zice el despre cartea nouă - și lepădați hîrțoagele cele prescrise de la unii-alții, fiind
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-l urmeze. Pantelimon se îndreptă spre masă și deschise telefonul mobil. Vocea îi era limpede, deși se auzea de foarte departe : — Ar trebui să vii până la reanimare, domnișoară. N-ai să crezi ce vizită avem... — Iacob Botez. Numele avea hazul lui. Iacob Botez, cel nebotezat, nu avea însă nicio vină, cel ce îi completase certificatul de naștere nu făcuse decât să urmeze instrucțiunile. Pruncul Iacob avea să poarte numele de familie al mamei lui. Și asta, mai ales, pentru a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plecați, de parcă purtătorul lor ar fi tras la edec. Colțurile gurii se căzneau să-i acopere dinții uscați de bătaia vântului, încât aveai impresia că se opintesc în zăbală. Ai fi câștigat bani buni cu el la bâlci, arătând, spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul unui perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește. Avea mâini atât de lungi, încât nu știai dacă e un armăsar săltând în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mira madam Ioanide cea imaginată de arhitect. Parcă știam că ești împotriva oricărei poliții a părinților în viața copiilor." Nu m-am exprimat exact... Vreau să zic: s-o consiliezi... să-i deschizi ochii..." "S-o consiliezi pe Pica... Ai haz... Știi bine că nu se uită la ce spun eu. Idolul ei ești tu." Astea sunt definiții de-ale tale. N-am să devin confesor de fete nubile. O mamă e datoare să câștige intimitatea copiilor, a fetelor îndeosebi, să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a se ridica domuri uriașe în București și despre efectul mozaicului bizantin pe superficii văruite? De fapt, îl admira. Își ocrotea atât de mult familia, fie și colaterală, încît pentru o pereche de ghete cerea audiență și pierdea câteva ore. Hazul întîmplării era altul. În timp ce Dan Bogdan solicita cu atâta umilitate un nimic, el, dacă i s-ar fi cerut același lucru, ar fi luat o mină oficială și îngrijorată de dificultăți, ar fi reclamat depunerea unei cereri, revenirea printr-un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Când trebuia să vin? - Acum douăzeci și doi de ani! - Oh! Ești și tu de ideea că un bărbat prea în vârstă nuconvine unei fete tinere? Dar tu-mi placi tocmai pentru vârsta ta, mai tânăr n-ai avea nici un haz, cred că de-ai fi avut douăzeci de ani mi-ai fi părut anost. - Ai perfectă dreptate. Și tu îmi placi pentru diferența devîrstă. - Atunci? - Nu sunt bătrân fiindcă am atâția ani, ci fiindcă am copii. - Nu pricep încă acest
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că am produs monștri. Ce zici de un june care e bătut cu frânghia udă? - Te asigur, tată, că n-a suferit nimic grav. Te neliniștești degeaba. Copilării de-ale lor, pe care eu nu le înțeleg... - Știi că ai haz, Pica? Crezi tu că mă turbur fiindcă a suferit din cauza bătăii? Eu mă sperii de voința lui de a se G. Călinescu supune biciului. De am fi în Sparta antică și am sta pe ideea de patrie, aș pricepe. Eu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
culinare și pecuniare pe sergentul de stradă să vegheze în chip deosebit asupra locuinței lui și aduse dulăul din fundul curții la poartă, cu cușcă cu tot. Intrarea la Suflețel era mai dificilă decât la palat. Gaittany povestea cu mare haz ce pățise voind să-i facă o vizită. Când Suflețel auzi zgomot de mașină și văzu un automobil în poartă (instinctul lui avea o justificare: era mașina ce servise la omorul lui Dan Bogdan!) fugi imediat în pod. Poarta era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]