KorAP: Find »[drukola/base=holba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...73 >

1,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

zis: — Hei, James e aici? Unde e James? Era clar că Helen habar n-avea de nimic. Am început să plâng. —Dumnezeule! a zis ea șocată. De ce plânge? a întrebat-o pe mama. Mama n-a făcut decât să se holbeze la ea pe mutește. N-a putut să-i dea nici un răspuns. Vă vine să credeți? Plângea. Helen a privit evident dezgustată la cele trei generații de femei din familia Walsh care plângeau la unison. — Ce naiba aveți toate? Ce-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
cam straniu ca mama să mă sărute de noapte bună în timp ce eu aveam propriul meu copil în pătuțul așezat lângă mine. Eram mamă, dar nu aveam nevoie de Sigmund Freud ca să-mi spună că încă mă simțeam copil. Kate se holba cu ochii larg deschiși la tavan. Probabil era încă șocată din cauza întâlnirii cu Helen. Eram puțin îngrijorată, dar, spre surprinderea mea, eram destul de obosită. Am adormit rapid. Deși crezusem că n-o să pot să închid ochii. Vreau să spun, niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și a început să se holbeze la mine. —Claire? a croncănit ea neîncrezătoare. Părea chiar speriată, de parcă ar fi crezut că are halucinații. Și cum aici vorbim de Anna, chestia era perfect posibilă. Mă refer la Anna având halucinații. Annei îi erau dragi substanțele care-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
altă viață. Dar iată-mă materializată în dormitorul ei în mijlocul nopții. Venită cu cerșitul. Asta ca s-o mai și insult. —Anna, iartă-mă că te deranjez, dar nu ai ceva de băut? am întrebat-o. Anna continua să se holbeze la mine. —De ce ești aici? m-a întrebat ea cu o voce slabă și îngrozită. Fiindcă sunt în căutarea unei nenorocite de băuturi, am zis eu exasperată. —Ai vreun mesaj pentru mine? a spus ea continuând să se uite la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
alimentare - nimic, cu excepția decesului, nu-mi perturba capacitatea de a mânca cu o foame de lup. De fiecare dată când mă întâlneam cu persoane slabe, care-mi ciripeau „Vai, ce prostuță sunt, pur și simplu am uitat să mănânc“, mă holbam la ele cu o uluire și amărăciune prost mascate, simțindu-mă neatrăgătoare, plină de proeminențe și bovină. Curve norocoase, mă gândeam. Cum de poate uita cineva să mănânce? Eu aveam poftă de mâncare - ce chestie rușinoasă și demodată! Pentru că atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
a promis ea. Dar nu trebuie să scoți nici un sunet. Apoi s-a dus la interfon, l-a deschis și a început să vorbească în el cu o voce scăzută, ușor cântată: —Anna, a șoptit ea, uuuuuhhhhhhhuuuu, Aaaaaaannaaaaaaaa. Eu mă holbam la ea fascinată. —Ce Dumnezeu faci? am întrebat-o. —Taci din gură, a șuierat Helen închizând interfonul. Îi ofer Annei o experiență paranormală, nu înțelegi? — Ce vrei să spui? am întrebat eu complet derutată. —Nebuna de Anna e în sufragerie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
clonele lui. Era frumos, inteligent, prezentabil... înțelegeți ce vreau să spun: era normal! Avea abilități de socializare, nu arăta de parcă o să se dezintegreze la atingerea primei raze de soare și era în stare să facă mai mult decât să se holbeze cu ochi sticloși la Helen și să-i curgă balele. După ce a dat mâna cu noi toți, i s-a adresat politicos mamei: —Pot să vă ajut să puneți masa? Mama a fost foarte surprinsă. Nu numai din cauza ofertei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
în stare să mănânce orice. Dar se comporta de parcă mâncarea îi plăcea foarte tare. Ceea ce era suficient pentru mine. —E absolut delicios, a zis el demolând, plin de șarm, protestele lui Helen. Ar trebui să guști, Helen. Helen s-a holbat la el. —Eu nu mă ating de chestia asta. Arată revoltător. Tata, mama și Helen se uitau, cu răsuflarea tăiată și chipurile oripilate, la felul în care înfuleca Adam mâncarea. Era clar că așteptau să-l vadă dându-și duhul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
vreau să-mi refac mariajul. Știu asta, a zis ea. Dar poate că o mică aventură e exact ce-ți trebuie. Ca să-ți recapeți încrederea în tine. Și ca să-ți privești sentimentele pentru James dintr-o altă perspectivă. M-am holbat la mama oripilată. Ce naiba tot zicea ea acolo? Pentru numele lui Dumnezeu, asta era maică-mea. De ce naiba mă încuraja să am o aventură pe mine, femeie căsătorită? O aventură cu prietenul surorii mele mai mici, dintre toți oamenii. —Mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
a oprit sângerarea? (Scuze pentru partea asta. N-o să insist prea mult.) — Da, mi s-a oprit cam acum o săptămână, i-am spus eu. Iar cusăturile s-au vindecat perfect, i-a dat înainte doctorul în timp ce continua să se holbeze și să mă palpeze. —Mulțumesc, am zâmbit eu din nou. —Așa! Acum poți să te dai jos, m-a anunțat el. Deci în rest e totul în regulă? m-a întrebat când eu începusem să mă-mbrac. E bine, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
la etaj și i-am bătut la ușă. A urmat o busculadă de proporții. Se părea că Helen îndesa ceva pe sub pat. —Of, Doamne, Claire, să nu mai faci așa ceva! Am crezut că ești tata, a exclamat ea, cu ochii holbați pe obrazul alb ca varul. Apoi a recuperat din spațiul dintre pat și zid o revistă numită Crime adevărate sau ceva similar. —Tu înveți pe bune vreodată? am întrebat-o curioasă. —Nuuuuuuu, mi-a răspuns ea disprețuitoare. —Ce-o să faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
eu altă dată. Am auzit-o coborând în bucătărie, după care, la scurt timp, a urmat inevitabila izbucnire de urlete. Ce naiba avea? Helen o să aibă parte de necazuri oriunde o să meargă. Kate era în pătuțul ei. Stătea acolo și se holba la tavan. De ce n-ai plâns, draga mea? am tachinat-o eu cu blândețe. De ce nu m-ai trezit și nu mi-ai spus că mătușă-ta, Helen cea răutăcioasă, îmi fură hainele? Am luat-o în brațe și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Belfast? Dacă sunt omorâtă? a meditat ea. Vreau să zic că mi se poate întâmpla orice. Pot să fiu împușcată sau să sar în aer. Se poate ca asta să fie ultima dată când mă mai vedeți. Toți ne-am holbat la ea, împietriți de emoție. Până și Kate tăcuse. Era sigur, absolut sigur n-aveam noi norocul ăsta. Sau poate c-o să fiu răpită, a continuat Helen pe un ton visător. Aș putea să ajung ca Brian Keenan. Și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
ziceți de chestia asta?! Probabil că Laura crezuse c-o sunasem ca să-i povestesc despre noaptea mea de pasiune cu Adam. Habar n-avea avea de drama care intervenise în viața mea între timp. Preț de câteva secunde am rămas holbându-mă la telefon. Pe cine să sun? Pe nimeni, am decis. Aveam să încerc să mă descurc de una singură. Dacă eu nu eram capabilă să-mi descurc singură viața, atunci nu puteam să mă aștept ca altcineva să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
era în sufragerie. Stătea întinsă în pătuț și era splendidă. Am luat-o din pătuț și am rămas în picioare, cu ea în brațe. Fețișoara îi era lipită de a mea. — Ea e Kate, am spus simplu. James s-a holbat la noi, deschizând și închizând gura. Arăta cam ca un pește. Un pește palid și serios. S-a... s-a făcut așa de mare, a crescut așa de mult, a reușit, într-un final, să zică. —Așa fac copiii, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
acum aveam să aflu ce dracu’ era cu el. — Ai spus că aveai nevoie de mine, a zis James oftând și dându-și ochii peste cap. Asta e puțin spus! Apoi a făcut o pauză - de efect? - și s-a holbat la mine, cu fața contorsionată de furie. Eu n-am îndrăznit să vorbesc. Eram captivată. Ce mai urma după asta? Știam că aveai nevoie de mine, mi-a scuipat James. Tot timpul ai avut nevoie de mine. Dintr-un motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
să vorbesc. Eram captivată. Ce mai urma după asta? Știam că aveai nevoie de mine, mi-a scuipat James. Tot timpul ai avut nevoie de mine. Dintr-un motiv sau altul. Cum să nu știu? Nu puteam decât să mă holbez la el. James nu se enerva prea des. Așa că în rarele ocazii când se enerva, aveam parte de un adevărat regal. Era de-a dreptul spectaculos. Dar nu și de data asta. Nu știam de unde provenea toată furia aia, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
care mă părăsise James. Când fetele au plecat în sfârșit, renunțând să mă mai asigure că era imposibil ca eu să fi fost chiar atât de rea, n-am putut deloc să dorm. Am rămas întinsă pe spate pe pat holbându-mă în întuneric. Tot felul de întrebări mi se învârteau prin cap. Tot ce aflasem mă șocase îngrozitor de tare. Niciodată nu-mi dădusem seama cât de egoistă și de imatură fusesem. Nimeni altcineva nu se mai plânsese de asta. Recunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
o prietenă! M-am albit la față, iar inima aproape că mi s-a oprit în loc. Ce naiba zicea Helen? Cineva aflase de mine și de Adam? — Și stați să vedeți! a continuat Helen încântată. Adam are un copil. M-am holbat la ea. Vorbea serios? Ce fel de copil? am reușit să întreb. Un copil copil, o fetiță, mi-a răspuns Helen disprețuitoare. La ce te așteptai? Să aibă un pui de girafă? Dumnezeule, uneori îmi fac griji din cauza ta! Mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
să se salveze, Helen a dat buzna în grădină. Purta o fustiță din blugi și un tricou. Avea părul prins în vârful capului și, ca de obicei, era superbă. Când ne-a vezut, s-a oprit în loc și s-a holbat la noi cu mare atenție. —Uită-te la ele, a zis ea cu amărăciune. Uită-te la ele, scârbele astea norocoase. —Bună, Helen, a spus Anna cu prudență. —Vaci leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

te-au făcut să lăcrimezi, ți le amintești În detaliu și lăcrimezi, atent să nu te vadă copilul. Dacă nici după asta subiectul nu prinde contur și prin apartament mai persistă zbîrnîind vreo Întrebare, Îți ștergi nasul. Înghiți vitamine. Te holbezi la perete. Se recomandă cel prefabricat, e mai sensibil. Duci mîna la frunte, plouă, și meditezi ca sub o streașină. Cum să construiești un personaj. Mai Întîi Îl desenezi c-un creion cu mină moale, Îl plasezi Într-un peisaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
unui personaj absent (el este doar auzit cioplind), ce construiește o arcă-n pădure. O idee metaforică Într-un univers complet lipsit de metaforă. Iar senatorul, dac-ar fi pînă la capăt consecvent cu sine Însuși, nu s-ar mai holba la pădure Înfiorat În finalul filmului, ci ar spune ceva clasic, să zicem ie-te, dom’le, tîmpitu’, face vapoare la munte. Și-ar pleca-n trombă de jeep, de rîs tirolez. Însă e doar o părere fără importanță, ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
gîfÎit, unde dau zilele trecute peste o Întrebare cu statură filozofică: „Ce poate fi mai frumos decît dragostea?” Pentru a ilustra cît e ea de frumoasă, deasupra Întrebării a fost lipită o fotografie cu doi tineri probabil Îndrăgostiți, căci se holbează pătimaș unul la celălalt ea băgîndu-i lui, nu se explică de ce, un deget În ureche. Urmează o minunată mostră de proză scurtă dar veselă, deasupra excepționalei semnături a lui Romeo Popescu: Noaptea de amor. Topica e foarte sănătoasă, Încă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

era cocoțat pe un stîlp de vizavi, monstruos de mare la lumina zilei. Jack parcă, apoi studie duba, care avea ușa din spate larg deschisă. Scule, cărți de telefon, albume Spade Cooley. Nici un fel de pungă maronie suspectă. Hinton se holba la el. Jack se Îndreptă spre bărbat, cu insigna Întinsă În față. Hinton se dădu jos de pe stîlp: un metru nouăzeci cu bătaie, blond, mușchi cît cuprinde. — Mata ești cumva de la Eliberări Condiționate? — Departamentul de Poliție din Los Angeles. — Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
putea aduce. Lynn strînse pumnul. Nu prea am cum să mint. Vă rog... doresc să terminăm cît mai repede. Pinker Îi luă brațul și Îi făcu injecția. Exley apăsă butonul unui magnetofon. Ochii lui Lynn deveniră visători fără să fie holbați, cum se Întîmlă cînd pentotalul Își face efectul. Exley vorbi Într-un microfon portabil. — Martor Lynn Bracken, 22 martie 1958. Domnișoară Bracken, vă rog să numărați de la coadă la cap, pornind de la o sută. Lynn Începea deja să bolborosească. — Sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]