19,061 matches
-
mănânci niște plante, o să te simți mai bine, miam dat eu cu părerea. Da’ ce, eu mănânc plante? răspunse ea pe același ton dârz și sfidător ca întotdeauna, chiar și acum când nu se simțea bine, și se așeză printre ierburi, încăpățânată. Știu eu o plantă care chiar ți-ar face bine, a intervenit și Iasomia, privind-o calmă și gânditoare. Uite, mă duc acum s-o caut, trebuie să fie pe-aici prin zonă, am văzut-o în pădurea asta
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
plecăm nicăieri, ne găsiți tot aici, i-am asigurat eu și am privit întreaga poiană... Iasomia dispăruse deja printre pomi, uitându-se după acea plantă. Hamsterii au pornit și ei în altă direcție, adunând crengi. Portocala s-a întins în iarbă, părând să adoarmă nestingherită. Ghidușa a venit lângă mine, nehotărâtă, și m-a luat de mână, căutând parcă un fel de siguranță și protecție. Și, eventual, răspunsuri la întrebări. Și acum, ce facem mai departe? Așteptăm, i-am zis. Și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
voi! s-a răstit ea la ei. Poate chiar așa e! Sigur. Și navele extraterestre, au râs Hamsterii mai departe. Acum se întunecase de-a binelea, dispăruseră și ultimele raze colorate, lumina difuză se topise în noapte. Portocala dormea în iarbă, iar Hamsterii puneau crengi pe acoperișul adăpostului. Iasomia nu se zărea nicăieri. M-am întrebat dacă nu cumva renunțase la expediție și ne lăsase acolo, însă aveam încredere, dincolo de orice motiv, că n-avea să procedeze așa, și că avea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
cred că se vede acum, de aici, pentru că-s mulți pomi..., am ridicat eu din umeri. Ea a căscat și s-a ghemuit mai bine lângă mine, închizând ochii să doarmă. La un moment dat, am văzut ceva sclipind în iarba întunecată. Mi s-a părut că ar fi un solz de dinozaur... sau poate era doar un licurici. Oricum, a dispărut înainte să-mi pot da seama. Și pe cerul nopții, constelația dinozaurului se vedea parcă și mai bine. Tot
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
și-i spui „vă rog frumos să-mi dați niște solzi”, a râs Ghidușa bine dispusă. Taci tu, habar n-ai. Dacă l-am aborda când e adormit? au continuat Hamsterii să caute soluții. Sau poate a lăsat solzi în iarbă, când a trecut prin zonă? Poate năpârlește? Cum să năpârlească dinozaurul auriu, s-a distrat Ghidușa iarăși, chicotind amuzată. Mai întâi trebuie să vedem dacă îi găsim cuibul și cum ne apropiem..., le-am zis eu devenind oarecum absent și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
și nu cine știe ce apariții deosebite, fantastice, supranaturale, capabile de ceva miraculos... poate chiar peisajul era visul meu, poate nu plecasem de fapt din poieniță... orice era plauzibil în acel moment... Uite un solz! a exclamat Ghidușa, găsind ceva auriu în iarba de lângă malul lacului. N-am apucat să-i spun să ni-l arate, am văzut doar că-l luase în mână, când, deodată, Ghidușa a dispărut imediat, imaginea ei devenind transparentă și apoi invizibilă. Totul se petrecuse pe neașteptate, atât
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ce importanță mai avea? Eram acolo, mergeam mai departe... Am luat-o de-a lungul malului. La un moment dat, Hamsterul Ciufulit s-a oprit să-și lege șireturile la adidași. Și-a scos ceasul de la mână, punându-l în iarbă, și când a vrut să-l ia înapoi, a constatat că în locul lui sclipea un solz auriu. L-a luat de jos, ținându-l în soare, vrând să se convingă dacă era adevărat sau nu. Solzul strălucea, aruncând raze în
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Am luat-o la fugă, însă ne urmărea. M-am gândit că acea apariție trebuia să aibă vreo legătură cu lacul, așa că le-am zis copiilor: Mai bine ne îndepărtăm de lac! Și am schimbat direcția, urcând dealul acoperit cu iarbă înaltă și flori sălbatice. Am alergat o vreme spre creasta dealului, și neam oprit când am văzut că dinozaurul nu ne mai urmărea și nu mai plana deasupra noastră cu ghiarele de oțel. Soarele devenise intens acum și căldura se
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
foșnetul grâului și al plantelor sălbatice... Solzul însă n-a dispărut, așa că l-am prins în vârful șepcii, agățându-i zimții de pânza subțire. Apoi, am plecat mai departe. Cum mergeam noi pe cărarea prăfuită, printre lanurile de grâu și ierburi coapte de soare, am auzit un galop. Ne-am uitat în urmă, crezând că era calul pe lângă care trecusem. Era chiar acela, însă se transformase într-o creatură fantastică, părea de două ori mai mare, coama-i de oțel flutura
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
cărarea prăfuită. Ne-am reluat drumul. Soarele începuse să apună, iar nouă ne era foame. Mai aveam pâine în rucsaci, și am ajuns la o livadă de cireși. Copiii au alergat să mănânce cireșe, iar eu m-am așezat în iarbă. Între timp, Hamsterul Colțos a găsit un solz auriu într-un cireș, printre crengi, în timp ce mânca fructe. L-a păstrat în harta pe care o desenaseră în ziua precedentă, împăturind-o în buzunar. Acum aveam cu toții câte un solz. Încă
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
câte un solz. Încă n-o găsisem pe Ghidușa, dar poate în ziua următoare aveam s-o găsim... Am hotărât să rămânem în livadă, pentru că deja începuse să se întunece. Ne-am așezat fiecare în altă parte, risipiți aiurea printre ierburile sălbatice, care crescuseră până la jumătatea copacilor și se încălziseră de la soarele din timpul zilei... O vreme, eu am încercat să nu adorm, pentru a păzi copiii de vreun eventual dinozaur sau altceva, însă livada era pustie, nu se auzea decât
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
până la jumătatea copacilor și se încălziseră de la soarele din timpul zilei... O vreme, eu am încercat să nu adorm, pentru a păzi copiii de vreun eventual dinozaur sau altceva, însă livada era pustie, nu se auzea decât foșnetul insesizabil al ierburilor... Se întunecase de tot, și numai solzul de la șapca mea sclipea în întuneric, ca un licurici. Când am deschis ochii, am observat că eram în poienița unde fuseserăm în dimineața precedentă, și de unde ne transferasem în tărâmul fantastic... Nu știam
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
mai sus, pentru a încurca pe jucătorii. 17.Ghicește cuvântul ales Elevii stau în bănci. Un elev, ales de învățător, iese afară din clasă. În acest timp învățătorul, împreună cu ceilalți elevi, trebuie să aleagă un cuvânt. Exemplu: carte, minge, tablă, iarbă, pe care elevul care a ieșit afară din clasă trebuie să-l ghicească. Acesta se reîntoarce în clasă și printr-o serie de întrebări pe care le pune celorlalți elevi, trebuie să descopere cuvântul ales. Dacă a ghicit, în locul lui
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
silvo-pastorale presupune culturi alternative de cereale și fân. Tehnica este în moină datorită faptului că terenul nu putea fi exploatat permanent, ci trebuia părăsit un număr de ani. Nu exista o regulă precisă care să stabilească perioada de alternare dintre iarbă și cereale. În intervalul în care este părăsit, terenul este utilizat ca loc de obținere a ierbii necesare hrănirii animalelor. De aici decurge caracterul pastoral al acestui tip de exploatare (Stahl, 1998, vol. I, p. 271). Moina sălbatică silvo-pastorală poate
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
putea fi exploatat permanent, ci trebuia părăsit un număr de ani. Nu exista o regulă precisă care să stabilească perioada de alternare dintre iarbă și cereale. În intervalul în care este părăsit, terenul este utilizat ca loc de obținere a ierbii necesare hrănirii animalelor. De aici decurge caracterul pastoral al acestui tip de exploatare (Stahl, 1998, vol. I, p. 271). Moina sălbatică silvo-pastorală poate fi interpretată ca o regulă de cuprindere stabilită la nivelul operațional. Având în vedere faptul că modalitatea
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
era clar stabilită, această tehnică poate fi văzută și ca o simplă modalitate de rezolvare a problemei legate de incapacitatea de exploatare pe termen lung a unui teren. Dubletul tehnic al moinei și desțelenirii permanente consta în faptul că alternarea ierbii pentru păscut cu cultivarea cerealelor nu avea un ritm precis, ci se urmărea utilizarea terenului până la momentul în care acesta era complet secătuit. După mai multe utilizări, terenul era părăsit 10-15-20 de ani pentru a se înierba. Între timp, pentru
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
se înierba. Între timp, pentru continuarea activităților agricole, se trecea la desțelenirea altui teren. Pe lângă lăsarea terenului în moină, tehnicile agricole moderne duceau la apariția pășunilor artificiale „în care, în loc să se lase pământul să se înierbeze de la sine, agricultorul seamăna iarbă în ultima cereală a rotațiunilor” (Stahl, 1998, vol. I, p. 273). Tehnica folosirii agricole a închisorilor pastorale consta în aceea că, după mutarea vitelor din locul în care fuseseră ținute, terenul se transforma în teren agricol. Avantajul acestei transformări constă
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
terorizată că alta nu-i mai e dată vreodată. vocea ta vocea ta e miere ninsă peste auzul meu rănit, îmi vorbește ca o fructă coaptă ce se-nneacă-n propriul must. foșnesc în ea toate lentorile lemnului, toate scâncetele pietrei, plăpânzenia ierbii, ruginile nevăzute ale fierului, cocleli de argint și scăpărări de aur, praf de cărbune răcit, mătase de apus și strepezeală de răsărit. mă îngropi în vocea ta ca-n planctonul oceanului fără sfârșit, mă porți prin lagunele ei când albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
zemos, cu nuferi grași ce stau să odoreze totul de în lumină mare-i lași. limbajul fin, cel pomădat cu umbre și sulemeneli dibace, e chinuit și hurducat, un insectar prea plin de ace. nehotărâtă ca un gândăcel, pe trupul ierbii-n sus urcând, spre soarele-nțelesului dau zor, trec hopurile doar urlând și nu zicând cu chef și spor cuvântul ce mă trage-n țeapă ca pe-un nevrednic trădător. o moarte prea sublimă-ar fi de-ar fi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
doar musca. subit îmi amintesc să caut pânza păianjenului. oglinda mă înghite cu un plescăit satisfăcut, cad, cad, cad, și nu mă mai opresc. fastuoasă cădere, fără nici un regret. mă încredințez ei, ca și cum m-aș lăsa somnului. ca un iadeș ierburile s-au înnegrit toate în așteptarea urletului iernii, ca pe un mire îl așteaptă, înghițindu-și nerăbdarea. iarna, țepoasă ca o blană de lup, hălăduiește în noi cu ochii mijiți. vântul subțire se strecoară în scoica gerului, perla lui cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
apă de nebune se sulemenesc. de nuanțe incerte, cloraminoase, aerul se zdrențuie-n pomi ce-și slobod picurat limfă și măduvi în oase, adormiții lor ochi, cu pupila opacizată de urdorile iernii, se desgheață și curg înspre noi hohotind în culorile ierbii. pleata întunericului, scurtată, ne atinge cu vârful ei bont ca o melodie uitată, lumina ne împroașcă cu stropii ei mari, coborând dintr-odată. se întâmplă ceva sub pielea ce-și leapădă solzii uscați, în viscerele ce-și dezleagă snopii. se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să fiu întreagă, cum mă vor aceia toți ce au văzut în mine arcașul ce-l doreau cu-argint în vine. iar de-mi veți dărui un gând, nu-l rostuiți cu mult dichis, lăsați-l liber, nestrunit, cum crește iarba de la sine, cum curge apa de izvor, cum zburdă mânzul pe ponor. în gândul astfel nerostit, să-ncapă soarta-mi ca o cheie, în lacătul ce l-am găsit de-a lungul unei vieți trăite în risipă, cu zborul jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
aceasta, subțire ca un pipirig, cu ochii sloi și oasele prelinse, mă prefăceam într-o boare de frig. plouă peste zăpada din noi plouă peste zăpada din noi, plouă cu sânge de rândunică, între dinții încleștați se încearcă să crească iarba. noroiul înroșit se substituie limpezimii din vene, un puls greoi ne gâtuie saltul, unul spre altul, iar mușchiul cel verde albește, în efortul de a găsi nordul. undeva, se crapă de ziuă, lumina picură în stropi de rășină brună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
de puritate ne spală ca de un atavic puroi. desprimăvărare în cele din urmă, aceeași, singură, mare oboseală, dangăt de clopot prelungit, în întinderea crepusculară. un singur gând răzvrătit, la poloboc se așează și acela-i al luminii crescute ca iarba printre lespezi de bazalt cenușiu, peste care pășesc cu fereală. doar în ochi mai mijesc mlădițe mierii ca de salcie, ascultă cum tandru trosnesc, se eliberează din trunchi, ca dintr-o platoșă strâmtă, să-și risipească în jur polenuri descântate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
placentă? viața toată-mi stă sub tălpi, jar molcom ce încă arde, nu prea tare, nu prea stins. nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e frig și nu mi-e cald, mi-e a cer, a iarbă grasă, a nor burdușit de ploi, mi-e a apă nesfârșită, a copac-nnegrit de păsări, mi-e a lumea asta mare care-ncape într-un surâs, cum încape într-un sclipăt soarele orbit de nori. vulturul dezgolit mi-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]