19,706 matches
-
anterior) a avut posibilitatea să refuze succesiunea mamei sale. Și totuși, în ciuda datoriei bănești imense presupuse de acceptarea moștenirii, fiul a preferat să facă onoare mamei înglodate în datorii, decât să se dezică de numele ei. Scrierea testamentului reprezintă, îmi imaginez, un moment la fel de greu pentru cel care-l scrie, ca și pentru cel care-l va citi. Prin simpla decizie de a ți-l face stabilești un contract cu eternitatea: ai intrat într-o ruletă implacabilă, prin care anulezi orice
V-ați făcut testamentul? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8507_a_9832]
-
dă cuvintele și puterea de a o evoca, de a se mângâia: "vara asta ne-am adăpostit sub nuc/ n-a plouat săptămâni întregi frunzele/ nucului se subțiaseră noi/stăteam în cerc și vorbeam despre Oona// nu puteam să ne imaginăm tot felul/de întâmplări primejdioase și Oona trebuia/desigur să treacă miraculos prin ele pentru/că așa doream noi să ajungă cât mai repede/ și printr-o minune la noi sub nuc// apoi am mers în șir indian la râu
Actualitatea by Daniel D. Marian () [Corola-journal/Journalistic/8522_a_9847]
-
zoaiele turnate în cap de cvintetul de la cârma PNL. În mod tradițional, în orice țară din lume, funcția de ministru de externe are ceva magic. E imaginea idealizată și concentrată a fiecărei țări. Din acest motiv, nu ni-i putem imagina pe miniștrii de externe altfel decât impunători, maeștri ai conversațiilor spirituale și de-un desăvârșit bun gust în îmbrăcăminte. Adică, niște oameni prea buni ca să fie adevărați. Solemnitatea calpă, goma excesivă și rigiditatea cvasi-cadaverică sunt, în contraba-lans, mai mult decât
Ați vrea să fiți ministru de externe? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8547_a_9872]
-
romanului. Dat fiind, însă, că Virginia Woolf a crescut cu trecutul (clasic) în sânge, romanele ei par, numai, elogii ale inovației: de fapt ele se reordonează în urma lecturii exact după tiparul clasic pe care îl consideră teoria ei deficient. Ceea ce imaginează Virginia Woolf ca inovație e de fapt o ultimă afirmare a tradiției. Clarissa Dalloway are o poveste bine rânduită dinspre copilărie spre finalul vieții, și unicul punct central al fluxului conștiinței ei este, în fond, love interest, iubirea. Eroii lui
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
puncte de vedere i-ar fi imposibil scriitorului să se repatrieze. S-a stabilit definitiv la New York și predă literatura Holocaustului la Bard College. Acesta ar fi un motiv obiectiv. Există, în plus, motive subiective și motive abstracte, ușor de imaginat. Exilul, deși are ambiguitățile lui, a pecetluit o plecare ca opțiune definitivă. Patria originară a fost ingrată. În 1986, Norman Manea nu a mai suportat constrângerile regimului comunist. Corect ar fi să spunem că regimul comunist a fost de vină
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
fantaști. Se însera încet, iar noi, trecând de prima poartă a cetății, renovată după opt ani de lucrări intense, admirarăm însemnele în piatră ale unei lumi mărețe și prea demult apuse, ai cărei ultimi amfitrioni ne făcea plăcere a ne imagina că suntem ș...ț - Austriecii au construit această magnifică cetate în doar paisprezece ani, în evul al optsprezecelea, cel din urmă veac al epocii galante. Nouă ne va lua tot pe atâta să îi renovăm una dintre porți. Epigoni nedemni
Varză a la Cluj by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8572_a_9897]
-
agasează eventualitatea că ar putea fi făcut responsabil pentru deraierile în gândire ale eroilor săi că introduce - ceea ce nu-i prea stă în fire - fraze seci de delimitare, pe care le pune în gura unor martori convocați ad-hoc. Îmi pot imagina cât îl costă ca artist ieșirea de sub pielea esteticului pentru a consemna părerea răspândită în târg despre bătrânul Jiquidi: "Omul acesta a fost, este și va fi un reacționar; un dușman al societății"(pag. 73). Breban preferă să reproducă astfel
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
experiența lucrărilor de examen în ce hal de degradare a ajuns grafia tinerilor de azi. Or, dacă un filolog reinventează dezinvolt hieroglifele, dacă până și pentru viitorii specialiști în limbă și literatură gramatica și ortografia sunt lucruri de rușine, îmi imaginez ce se întâmplă dincolo de lumea culturală. Nu mă aștept, desigur, ca vreunul din tinerii de azi să-i scrie iubitei epistole de șaizeci de pagini (precum Florentino Ariza, din romanul lui García Márquez, "Dragostea în vremea holerei", Ferminei Daza). Dar
Când ați scris ultima oară o scrisoare de dragoste? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8595_a_9920]
-
știu de ce, nu mi-aș recunoaște această inaptitudine. Poate că nu e tocmai decent să-i numesc "obsedați de Securitate" pe cei care au fost sau sunt preocupați de rolul politic al unei instituții nefaste. Fără ea nu este de imaginat comunismul românesc și nici o altă formă de comunism. Orice dictatură are nevoie de o asemenea instituție de supraveghere, control și represiune - ceea ce nu înseamnă că ea trebuie privită cu o acceptare resemnată, ca pe o fatalitate. Ea intră în mecanismul
Birocratizarea suspiciunii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8629_a_9954]
-
Matei Visarion. Mailurile pe care le schimbă sunt aproape lipsite de conținut, apologii patetice ale iubirii la modul general, teoretizări dulcege întinse pe mai mult pagini peste care, la un moment dat, cititorul simte nevoia să sară. Este greu de imaginat că aceste epistole supraînsiropate au fost scrise de Roxana și Matei, personaje cât se poate de realiste în existența diurnă. Iar faptul că cititorul fraudulos Grigore Micu le interpretează aberant ca pe niște probe ale unui limbaj cifrat care ascunde
L'amour soudain by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8630_a_9955]
-
n-a fost din capul locului un homo religiosus, ci, aidoma monseniorului Vladimir Ghika, un monden, un ins ce se dorlota în postura de "gentleman". Slujin-du-se de fotografii, scrisori, pasaje cu iz retrospectiv din scrierile mentorului, Ioan Pintea și-l imaginează drept "un tînăr mîndru, orgolios, cosmopolit deseori, ironic, plin de idei năstrușnice, pe măsura Ťanilor nebunaticiť, eroic de cele mai multe ori, mereu pus pe harță și bășcălie în imensitatea saloanelor interbelice, sobru la nevoie, franțuzit și englezit peste măsură, în scandal
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
Mihai Zamfir Cu Anton Pann, surprizele nu se sfîrșesc niciodată. De un secol și jumătate, cercetătorii imensei sale opere nu încetează să găsească în ea tot ceea ce se poate imagina, de la capodoperă pitorească la banalitate absolută. Iar peste ceea ce identificăm noi astăzi drept ceva extrem de prețios, generații întregi au trecut indiferente. Pașoptiștii, autori de formație apusean-europeană, au reprezentat varianta "cultă" a literaturii române din prima jumătate a secolului al XIX
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
spectacolul verbal în ansamblu îi aparține. Nu substanța epică și paremiologică are importanță pentru poetul român, ci modul în care acea substanță (străveche, familiară, de multe ori banală și plictisitoare) s-a întrupat, pentru o singură dată, în varianta verbală imaginată de el. Estetic, este o întreprindere mai dificilă decît inventarea unui lucru complet nou. Exegezele clasice analizează global opera lui Anton Pann, fără nuanțări cronologice, ca și cum ar fi vorba de un text continuu, egal cu el însuși. Ce-i drept
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
Scrie, scrie cu orice preț", astfel că un solicitant "modest" ajunge a-mi sugera : "scrie oricum, fie și de rău, numai ... să scrii". Formulă obsedantă, care mă urmărește zi și noapte, lege apocrifă a existenței mele. Și să nu-și imagineze cineva că-mi e mai ușor cu autorii "buni" decît cu veleitarii. Și aceștia - de cîte ori? - nu ezită a mă trage de mînecă, nesătui de comentarii, oricîte s-ar fi acumulat pe parcurs. Mă gîndesc cu nostalgie la experiența
"Scrie despre mine"! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8644_a_9969]
-
ajunge la Mislea, o ia ca pe o promovare într-o condiție de adevărată detenție. Zoia autohtonizată se bucură: "Asta da pușcărie! A fi trecut prin Mislea era un fel de a deveni o adevărată pușcăriașă." (p. 66). Ne putem imagina, în același timp, ce era în sufletul mamei sale, cu fata condamnată la patru ani de închisoare și soțul fugit în Occident. Doar două întâlniri au loc între mamă și fiică, la câte un vorbitor și în scene pe care
Zoia noastră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8652_a_9977]
-
Tudorel Urian Pare astăzi greu de imaginat faptul că poetul Ion Chichere a debutat editorial abia după căderea regimului comunist, în anul 1990, e drept, cu un volum al cărui titlu este mai mult decât elocvent, Poeme vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste (Editura Semenicul, Reșița
Poeme din anticamera morții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8655_a_9980]
-
astfel de volum este puterea de adaptare a imaginarului poetic la viziunea tematică proiectată de antologator. Cronologia creației, experimentele formale (specifice, poate, unei anumite perioade din producția artistică a celui în cauză) sunt ignorate sau utilizate, doar în măsura în care servesc "tabloul" imaginat de criticul care alcătuiește volumul. Deși pare lipsit de importanță (în fond toate versurile volumului îi aparțin lui Ion Chichere), rolul antologatorului devine, în astfel de cazuri, unul uriaș. Selecția poemelor și ordinea lor în volum îi pot oferi cititorului
Poeme din anticamera morții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8655_a_9980]
-
în anul 2004, cu totul alta ar fi fost astăzi lectura acestor poeme. Puse în contextul dramei, ele dobândesc alte semne, ironia, atâta câtă este, se transformă în gravitate, tensiune existențială și spirit premonitoriu. Să încercăm să recitim aceleași poeme imaginându-ne că Ion Chichere este bine-merci, un poet din generația lui Florin Iaru, Mircea Cărtărescu sau Alexandru Mușina. Ironia sare în ochi, intențiile ludice devin evidente. Nu l-am cunoscut niciodată pe Ion Chichere, dar portretul pe care i-l
Poeme din anticamera morții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8655_a_9980]
-
timpul prietene, e timpul să terminăm cu toate astea, spuse Uliana Vladimirovna. Pisica o privea atent în ochi. Uliana Vladimirovna coborî la subsol. Luă din debara o sfoară de rufe nouă. Tot acolo, la subsol, aveau și o saună. Și, imaginați-vă, chiar și o mică piscină, de dimensiunile unei căzi mari de baie. Să tot trăiești. Urcă din nou în odaia cu șemineu. Sfoara era prea scurtă, puse un scaun pe masă. Inspiră. Expiră. Oftă pentru ultima oară și... - Ce
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
alchimic în care au fuzionat cele mai diverse genuri și stiluri muzicale, proiecții de filme documentare despre George Enescu și alți muzicieni ai lumii. În 2013 a fost însă potențat elementul ludic care a permis tinerilor regizori de film să imagineze și difuzeze o serie de scurtmetraje experimentale, realizate sub genericul EBienale (Enescu Biennale), iar tinerilor de la Universitatea de Arte București, să producă opere de artă contemporană, neconvenționale, pe care le-au expus fie în spațiile din preajma sălilor de concerte și
Festivalul international "George Enescu" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83703_a_85028]
-
și orchestră de George Enescu - o altă lucrare de dimensiuni ample, o muzică pe care Dmitri Sitkovesky a expandat-o nepermis de mult, distorsionând sensul frazelor, nesigur pe accentele și întorsăturile ritmice specifice caracterului baladesc, dansant sau doinit, ”de jale”, imaginate de Enescu. Violonistul a dovedit fie că nu avusese răgazul unui studiu îndeajuns de judicios al partiturii, fie că nu i-a înțeles alcătuirea și ethosul. Din nou, muzica lui Enescu a avut de pierdut, iar gradul de receptivitate față de
Festivalul international "George Enescu" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83703_a_85028]
-
n-am stat deloc bine, cu un Dracula în fustă înconjurat de niște acrobați-dansatori care țopăiau într-un mod care nu evoca nicidecum legenda acestuia (sau poate pânza sângerie să fi sugerat așa ceva?); înafară de dansatori chiar nu mai putem imagina altceva? După locul 16 în 2011, cu penibilii de la Hotel FM și solistul lor englez, locul 12 anul trecut, cu trupa cubanezo - română Mandinga, iată că am mai căzut un loc și ar fi fost mai rău dacă nu primeam
Votul, eterna poveste... by Ana -Maria SZABO Marius GHERMAN () [Corola-journal/Journalistic/83973_a_85298]
-
594 și KV 608) scrise de Mozart, Rigel-ul constelației clasicismului vienez (ceilalți doi fiind Haydn-Bellatrix și Beethoven-Betelgeuse, stelele regale din Orion). Aceste lucrări din urmă au fost concepute pentru orga cu cilindru și, fiind vorba despre un mecanism, se pot imagina dificultățile tehnice prin care trec interpreții „însuflețiți”, care au la dispoziție doar 4 mâini și 4 picioare pentru activarea manualelor și pedalierului! Deși din punct de vedere temporal aparțin curentului romantic, lucrările prezentate respectă din punct de vedere formal trăsăturile
Recitaluri ... de org? by Corina Bura () [Corola-journal/Journalistic/84093_a_85418]
-
care au la dispoziție doar 4 mâini și 4 picioare pentru activarea manualelor și pedalierului! Deși din punct de vedere temporal aparțin curentului romantic, lucrările prezentate respectă din punct de vedere formal trăsăturile consacrate deja literaturii organistice fiind imposibil de imaginat un discurs fără polifonie intensă, procese variaționale sau fără verticalitatea choralelor, toate acestea regăsindu-se în alcătuirile fanteziilor sau sonatelor din repertoriul propus. Înafara unei execuții impecabile, perfect sincronizate, cu mare acuratețe, am remarcat subtila registrație gândită de către cei 2
Recitaluri ... de org? by Corina Bura () [Corola-journal/Journalistic/84093_a_85418]
-
salvarea lumii și un erou salvator, legată în mod esențial de o poveste despre prietenie. Filmul lui Jimmy Hayward și Steve Martino ne ajută să desființăm bariera dimensiunilor, să învățăm să adaptăm scara de mărime și să încercăm să ne imaginăm lumea și altfel, ca o fărîmă pierdută în spațiu, de unde încercăm să ne facem auziți de la tribună sau din bucătărie, fiecare în felul lui. "O persoană este o persoană indiferent cît de mică este", astfel sună principiul cu parfum tautologic
Elefanții și particulele elementare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8408_a_9733]