3,529 matches
-
puțin constant din două motive importante: primul privește mutația postmodernismului către/în postmodernitate trăsăturile sale se regăsesc în contextul vieții cotidiene, sunt inserate în condiția globală în care trăim. Al doilea motiv se referă la transformarea postmodernismului într-o categorie interpretativă, într-un instrument hermeneutic. Aceste caracteristici mă interesează în mod particular, deoarece aceasta este și perspectiva pe care o abordez în general asupra acestui concept. Dincolo de complexele dispute care au avut loc fie plecând de la termen, fie în interiorul său, mă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ce îmbină filosofia cu poezia, Jean Baudrillard pare a fi un gânditor eclectic, preocupat de o varietate de teme de la mass-media, politică și până la artă sau sociologie. În bună tradiție nietzscheană, autorul francez își recunoaște în propriul demers o violență interpretativă, care este susținută de către o gândire radicală sau chiar de una de tip paroxistic ce nu este interesată să ofere o configurație rațională lumii ci, dimpotrivă, să întindă o capcană realității, provocând-o să-și dezvăluie caracterul iluzoriu. Profesând un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prioritate. Nici vorbă. Producția și Consumul reprezintă un singur și mare proces logic de reproducere lărgită a forțelor productive și de control al acestora"357 [s. a.]), accentul pus pe valoare, semnificații și semne comută reperele acestei problematici spre alte filtre interpretative. Intuiția conform căreia analiza marxistă asupra producției de bunuri este oarecum depășită de situația în care societatea se preocupă mai mult de producerea de semne și imagini decât de cea a bunurilor propriu-zise se va constitui ulterior în încă un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și de a o explica, discursul postmodern se evidențiază prin raportarea la alte texte decât la referenți externi, intertextualitatea introducând o anumită indeterminare și relativitate discursive. În acest stadiu, Baudrillard își va dezvolta propriul concept de teorie, bazată pe violență interpretativă, sfidarea regulilor, ironie și radicalizarea gândirii. Sunt din ce în ce mai numeroase studiile despre media, cultură, simulare, sexualitate, modă, în timp ce subiectele legate de economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe respingerea ideii că nu mai există realitate în afara celei transmise și fabricate de către mass-media. Din punctul de vedere al acestui cercetător (punct de vedere larg răspândit în special în rândul sociologilor), consumul informațiilor televizate se realizează în aceeași manieră interpretativă ca și în cazul consumului de literatură sau teatru, astfel încât ideea că televiziunea ar conduce la transformarea ontologică a culturii postmoderne nu poate fi susținută. Acestui argument i se mai adaugă și cele binecunoscute ale receptării imaginilor de către public, eliminarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modalitatea de a scrie despre America a altor gânditori precum Tocqueville, Emile Levasseur, André Siegfried etc., "America sa siderală fiind universul semnificanților care circulă liber (free-floating signifiers). Spre deosebire de intelectualii europeni timpurii (Tocqueville, Weber, Adorno), care au încercat să ofere lecturi interpretative naturii americane prin intermediul unui contact extensiv cu persoane obișnuite și nu numai, Baudrillard evită adâncimea, descoperind un sens profund al păcii și nostalgiei în lumea de plastic pe care o privește insistent"492. În conturarea acestei lumi a simulacrului îndeplinit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
uneori chiar a nihilismului lui Baudrillard în raport cu așteptările legate de viitor, combinate cu nostalgia pentru un trecut european care se vede acum erodat de noile forme ale civilizației americane, lipsite de sens și hiperreale. 5.4. Radicalitatea gândirii și violența interpretativă Teoria hiperrealității nu a rămas fără consecințe în ceea ce privește conceperea noțiunii de teorie, precum și a propriului discurs, care nu vrea să satisfacă criteriul corespondenței cu realitatea, ci, mai degrabă să o provoace pentru a descoperi și un alt tip de sens
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
etape aurorale, deși, precizează Parret, orice text deține un anumit grad de transparență alcătuit din persuasiune, manipulare și seducție, pe care cititorul obișnuit să caute în special argumente, îl omite. "Miezul" tare al discursului nu se obține prin intermediul unei încercări interpretative sau psihanalitice, ci prin recursul la ritual și metaforă ce presupune deplasarea ușoară a aparențelor și crearea unui lanț continuu de aparențe ale aparențelor. Seducția operează în interiorul unui discurs prin intermediul aproximării, ambivalenței, al vrăjii, împlinindu-se în cadrul ceremonialului sau al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
interpretare. Într-un asemenea demers general poate fi integrată și postularea seducției ca factor deconstructiv al unor date și scheme de gândire încetățenite în mentalul comun. În aceeași manieră de respingere a conceptelor "tari", Baudrillard repudiază chiar discursul de tip interpretativ, considerându-l incapabil de a surprinde mișcarea disimulată a cuvintelor pe care le "violentează" în căutarea acerbă a unui "ce", a unui adevăr ascuns ce trebuie relevat. Excursul interpretativ forțează semnele să facă referire la ceva străin lor, nelingvistic, la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de respingere a conceptelor "tari", Baudrillard repudiază chiar discursul de tip interpretativ, considerându-l incapabil de a surprinde mișcarea disimulată a cuvintelor pe care le "violentează" în căutarea acerbă a unui "ce", a unui adevăr ascuns ce trebuie relevat. Excursul interpretativ forțează semnele să facă referire la ceva străin lor, nelingvistic, la o realitate exterioară pe care se presupune că ele o reprezintă. Acest "inchizitoriu" uită complet de seducție, ca și de posibilitatea acelui limbaj primar (saussurian, și, într-o anumită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și mai este și acum, dar parțial); * strategia radicalizării ipotezelor, a punerii în practică a gândirii și interpretării radicale, care provoacă lumea aruncând-o în joc, proclamând incompatibilitatea generală dintre gând/idee și realitate; * strategia violenței teoretice, inclusiv a violenței interpretative, care se vrea similară acelei violențe poetice de care vorbește Nietzsche; pentru Baudrillard, faptele și evidența trebuie violentate tocmai pentru a demasca prejudecățile, iluziile minții și ale limbajului nostru; * polemos-ul instituit atât la nivelul conținutului, al teoriei, al modului de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fenomen aflat încă în mișcare și pentru care încadrările stabile reprezintă în general un nonsens. În urma acestei analize, am extras o altă direcție importantă pe care am asumat-o ca esențială tezei, și anume abordarea postmodernismului sub semnul unei categorii interpretative, al unui instrument hermeneutic. Importantă pentru demersul de față a fost considerarea postmodernismului drept filtru prin intermediul căruia sunt interpretate istoria, filosofia, discursul. Perspectiva aceasta a conferit retoricii un rol special, mulți critici considerând chiar că ea ar reprezenta cadrul cel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lui Baudrillard este astfel importantă în sens strategic, în care abordarea proprie și ideile sale reliefează limitările anumitor moduri de gândire asupra societății, limbajului, culturii etc. În universul extrem de divers al operei baudrillardiene am operat, în primul rând, o schemă interpretativă care a avut drept fir roșu trecerea de la modernism la postmodernism și schimbarea, în acest sens, a ideilor și a scriiturii sale. În al doilea rând, am urmărit să evidențiez postmodernismul lui Baudrillard pe două paliere: cel al temelor și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
of the most frequently encountered and the most significant discursive strategies by means of which Baudrillard articulates his writings. Among these strategies, one can mention the seduction strategy, the overbidding strategy, the strategy of hypotheses radicalisation, that of theoretical and interpretative violence, of the reversibility, of the excess, and of the breach. The final conclusions are subordinate to the following general question: is postmodern philosophy an autophagous philosophy?, a question deriving from the identification of a crucial point in the study
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oferind exemple concrete în vederea demolării unor principii moderne de tipul "tot ceea ce e real e rațional, tot ceea ce e rațional e real" sau "tot ceea ce e democratic e prin popor și pentru el, și invers", Lyotard atenționează în legătură cu două exagerări interpretative care s-ar putea produce plecând de aici. Prima dintre ele ar fi aceea că nici un fel de povestire nu ar mai fi utilă și credibilă, dar teoria sa refuză concluzia conform căreia "nici o povestire nu mai este credibilă. Prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
De menționat este și faptul că în științele limbajului, de pildă, Eco face o distincție netă între autorul real și "autorul model", la fel ca și între cititorul real și "cititorul model", autorul și cititorul model nefiind decât imagini, ipoteze interpretative, moduri de operare textuală sau "strategii textuale" care "cooperează" din punct de vedere interpretativ. (A se vedea Umberto Eco, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991) 300 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 131. 301 Roland Barthes
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
distincție netă între autorul real și "autorul model", la fel ca și între cititorul real și "cititorul model", autorul și cititorul model nefiind decât imagini, ipoteze interpretative, moduri de operare textuală sau "strategii textuale" care "cooperează" din punct de vedere interpretativ. (A se vedea Umberto Eco, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991) 300 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 131. 301 Roland Barthes, Plăcerea textului, p. 44. 302 Încercarea, în acest sens, de a crea un joc
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau de sensul lor. Nu afirmăm nicidecum că acest lucru invalidează restul operei lor, asupra cărei validități suntem agnostici". Se pare că Baudrillard ar fi apărat scriitura postmodernă bazându-se pe opoziția dintre stilul argumentativ al culturii anglo-saxone și stilul interpretativ, dominat de jocuri de limbaj, al culturii franceze (Sokal și Bricmont precizează că justificările lui Baudrillard au fost transpuse de către Pascal Bruckner în "Le risque de penser", Le Nouvel Observateur, 25 septembrie 1997, p. 121). Sokal și Bricmont resping această
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Universitatea din Chicago, monografie apărută în 1988, în America, și tradusă în limba română în 2004. Este "cea dintâi și în același timp cea mai completă biografie despre prima jumătate a vieții scriitorului și savantului, de o bogăție informațională și interpretativă ieșită din comun."
Comentarii despre Mircea Eliade by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Imaginative/8649_a_9974]
-
nu atrage per se o sancțiune ci înseamnă are o responsabilitate specială de a nu îngădui prin comportamentul ei să afecteze adevărata concurență. Legislația națională și europenă nu definesc noțiunea de abuz de poziție dominantă, conturarea acesteia fiind rezultatul eforturilor interpretative ale C.E.J150. Pentru a înțelege instituția abuzului de poziție dominantă este necesar ca în prealabl să analizăm noțiunea de "poziție dominantă" și cea de "abuz"151. 1. Poziția dominantă Dominația este o stare de fapt; nu are nici o importanță
Dreptul concurenţei by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1417_a_2659]
-
li s-ar cuveni, prin definiție, deschizătorilor de drum. Doar hazardul (nu știu încă dacă bun sau rău) a făcut ca eu să fiu preocupat de fenomene estetice prea puțin sondate în cultura autohtonă și, cu toată imperfecțiunea resurselor mele interpretative, să încerc să umplu un gol cultural descurajant. Și, la urma urmelor, orice critic poate fi prompt provocat: hic Rhodus, hic saltus. Poate că precaritatea cercetărilor fenomenului terorii în literatura română se explică și prin relativa minoritate a scrierilor încadrabile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de a-și hipnotiza și seduce victimele" (2004: 36). Mai mult, James B. Twitchell afirmă: În timp ce povestea cu vampiri masculini era una a dominației, versiunea feminină era una a seducției" (1981: 39). Se poate realiza cu ușurință că acest pattern interpretativ se aplică fără probleme atât raportului dntre Christina și Simina, cât și asupra celui dintre Christina și Egor94. Astfel, după mine, romanul poate fi citit în cel puțin două chei, una fiind estetică, cealaltă socială. Prima grilă de lectură este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dintre scepticism și dogmatism. Spre deosebire de Occident, Orientul musulman are o religie revelată prin Coran, iar societatea este organizată de Biserică, de ierarhia ecleziastică, juridico-politică din țările islamice. Popoarele islamice nu-și reprezintă istoric devenirea, ci potrivit suratelor Coranului, sub îndrumările interpretative ale imamului (la șiiți) și ale califului la sunniți. Pentru facilitarea înțelegerii, reamintim că sciziunea sunniți- șiiți s-a produs după moartea ginerelui Ali al Profetului în anul 661, care era șiit. Perșii mai înclinați spre speculativ au rămas tot
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
lor formal, dintre opera de artă „profană“ și recu pe rarea sa simbolică. Proza, pe care romanticii o caută ca ab solut al formei poetice, este doar secularizarea absolutului artei. Conceptul de „critică“ este apoi asumat de Benjamin ca strategie interpretativă proprie, în Goethes Wahlverwandtschaften (1922). Critica desemnează acum căutarea conținutului de adevăr al unei opere de artă, în timp ce comentariul vizează „Sachgehalt“. Condiția privirii critice este disocierea, în timp, a conținutului reic, factual, al unei opere de conținutul ei de adevăr
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]