4,886 matches
-
șuviță neascultătoare. Nu era părul, degete străine îi atingeau ceafa. - Nu te mișca, încerc să te ajut! Din cauza ilarității, îți tremură mâinile. Dumnezeule, doar nu o urmarea! Inima își accelerase bătăile, îi ardeau obrajii. Glasul lui profund, ușor amuzat și ironic, o neliniștea. - My lord, nu este nevoie! Mă descurc. - Uneori, nu poți face totul singură. - Sire, vă rog și așa atmosfera este destul de încărcată, copiii sunt sensibili. Beth ... - Nu amesteca lucrurile, domnișoară! Părul tău rebel nu are legătură cu copiii
MY LORD (VIII) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385170_a_386499]
-
vizionari ce fac din neliniștile lor interioare rampa de lansare pentru omenire spre un viitor mai bun, că trăiesc în lumea lor. Firește, o lume atât de bogată în frământări atotumane, încât - rușinându-se de privirile indiscrete și de zâmbetele ironice ale neîncrezătorilor - se închide în adâncul mănos al minților și inimilor supraînzestrate de Dumnezeu, până când sosește clipa deschiderii către semeni, astfel ca întrega omenire prezentă și viitoare să se poată înfrupta din fructele îndumnezeirii... Câte bordeie, atâtea obiceie, afirmă înțelepciunea
LUMEA LUMILOR SAU UNIVERSUL UNIVERSURILOR PARALELE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384463_a_385792]
-
blonda, energică și mândră, aflată atunci la vreo 62-63 de ani. În ultima vreme își împlinise multe vise, se poate spune că realizase accederea în vârful piramidei lui Maslow, asta în termeni stict livrești, exprimarea aceasta i se părea ușor ironică, deoarece ea nu avea titluri universitare și doctorate că alți colegi de facultate sau chiar de serviciu, deci profesional nu putea să spună că e chiar în vârful piramidei, nu era nici manager sau expert, nu avea nici titlul de
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Acasa > Poezie > Pamflet > OAMENI „GÂRBEJIȚI“ Autor: Ion Mihaiu Publicat în: Ediția nr. 1867 din 10 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Rătăcitori în propriul orgoliu și-au însușit cuvintele din vise, și-au pus ironici gândurilor doliu, în paranteză fie astea zise! Ei au emis sentințe fără lege suficienți în propria valoare, prea „gârbejiți“ o taină să dezlege, prea mici slujbași în limba asta mare! Căci nu e râsul singura povară pe care-o poartă
OAMENI „GÂRBEJIŢI“ de ION MIHAIU în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383947_a_385276]
-
să te duci? Te-nșeli fără voie și vină, Nu-mi pasă că stai ori că pleci. Ce dacă-ți pare azi altfel De cum aș fi vrut să-nțelegi? (C.M.) Mă ascund după cuvintele celorlalți? Mă regăsesc numai în flăcările ironice ale aproapelui meu, rugul creator? Viața mea se consumă între două șoapte de iubire. Însă dragostea nu vorbește. Nu geme. Nu cere. Nu dăruiește. Dragostea-i o taină și un scandal intim. Foarte intim. Costel Zăgan, 58 (2) Referință Bibliografică
2.CÂND DRAGOSTEA PĂRĂSEȘTE CĂMINUL CONJUGAL de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383988_a_385317]
-
reprezentanți ai acestor scrieri sunt promovați din plin și mediatizați în literatura actuală. Deși românul este dotat cu un spirit umoristic dezvoltat, se pare că este încă marcat puternic de perioada comunistă, când nu se permitea o scriere cu caracter ironic la adresa societății sau a unor personalități reprezentative din epocă - dar atunci se mai găseau uneori câțiva curajoși, care să iasă din tipare și să își permită integrarea în textele scrise, a unor aluzii fine, interpretabile. Această frică, înrădăcinată puternic în
”CONSIDERAŢII PRIVIND CÂTEVA ASPECTE ALE LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383991_a_385320]
-
cine știe de ce, un sentiment de stânjeneală teribilă și ar fi dorit să-i ceară să nu o mai privească în felul acela, însă nu o făcu. Se întoarce către el și îi spune cu un ton voit leneș și ironic: - Bună dimineața domnu Victor! Dacă cumva ești iar în căutarea prietenului dumitale să știi că de această dată nu l-am zărit prin împrejurimi. - Bună dimineața Miranda! Nu după Ion mă uit eu. Dimpotrivă, am rămas vrăjit de frumusețea ta
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
reprezenta pentru ea un cuvânt și atât. Se îndepărtase de toți și toate. Simțea nevoia de această singurătate. Devenise totul neclar. Parcă se așezase o cortină neagră peste tot ceea ce construise, cu migală, de-a lungul timpului. Nu înțelegea comportamentul ironic al unor persoane pe care le avea mereu în preajma sa. E vorba despre caractere limitate? Sau despre un fel de invidie? Probabil nu va afla niciodată răspunsul la o astfel de întrebare... Pentru Mira nu exista sentimentul de ură, chiar
SINGURĂTATE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2300 din 18 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382873_a_384202]
-
Tudorache este unul dintre cei mai înzestrați epigramiști români și, totodată, avizați contributori ai dezvoltării actuale a speciei. Cultura sa bogată, consolidată pe un talent exploziv și pe o memorie colosală, la care se adaugă spiritul său critic, iscoditor, mereu ironic și imprevizibil, conferă, cred, argumentele unei lecturi folositoare celor care au harul epigramei [...].” Membri ai Cenaclului „Atitudini” din Ploiești: Marian Dumitru, Vlad Anton, Alin Niță, Denisa Pantazi au recitat din poeziile lui Mihai Eminescu. Florin Sicoe, directorul Muzeului de Artă
MUZEUL JUDEŢEAN DE ARTĂ „ION IONESCU QUINTUS” DIN PLOIEŞTI, GAZDA UNEI NOI MANIFESTĂRI CULTURALE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382996_a_384325]
-
inimii mele: ‘Haide! Vreau să te încerc cu veselie, și gustă fericirea’. Dar iată că și aceasta este o deșertăciune”. Anecdotica acestui volum e vie, pe alocuri pasionantă, ea vizează diverse întâmplări, relatate cu o minuțiozitate când compasivă, când vag ironică, niciodată rece, crudă sau distantă. Cadrul este divers: un târg de provincie, zugrăvit, cu umor și duioșie acidă (Aura singurătății; Nadir, la ospățul melomanilor etc.), un cartier din Capitală (Logodnă la mezanin), o localitate rurală (Scrisori din memoria pustiei; Amiază
PROZA LUI IULIAN CHIVU SAU VIAŢA CA SUPRAVIEŢUIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383004_a_384333]
-
înrăit oamenii! Sigur că era un adevăr, dar atitudinea de resemnare a fost extrem de dăunătoare. Când mai ieșea câte un specialist cu atenționări și propunea măsuri ample pentru combaterea efectelor înfiorătorului monstru natural, invariabil, toți ridicau din umeri, cu zâmbete ironice: de unde bani? Și când dezastrele erau evidente, ca niște eroi, politicienii încălțau cizmele de cauciuc și luau măsuri „ferme” de reparat daunele. Bineînțeles, cu niște costuri uriașe. Dar oamenii aplaudau, pentru că...luau măsuri. După ce trecea catastrofa, lumea iar uita. Și
SECETĂ ŞI INUNDAŢII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1685 din 12 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383048_a_384377]
-
decât limbajul, cuprinzând potențele preverbale. Ei cred că realitatea este doar limbaj și ce nu este limbaj nu există. Cei care urmează metoda lui Sorescu prețuiesc realitatea double-face, în care lumea și limbajul coexistă, dar pot fi abordate în mod ironic, ori grav, experimentalist cum o face Mircea Ivănescu. Poeții de la începutul secolului XXI, pentru faptul că aplică procesul de textualizare, poezia lor a luat locul a ce se numea în perioada primei jumătăți a secolului XX emoția sau sentimentul. Transferul
Starea poeziei româneşti la începutul secolului XXI [Corola-blog/BlogPost/93283_a_94575]
-
organizat în pulsiuni poetice ale actului liric, care nu mai este interesat decât să comunice autenticitatea trăirii sale și evitând de a comunica o anumită idée. Poezia actuală, cea care nu se înscrie în globmodern, are diferite caractere revelatoare - colocvialitatea ironică, folosind semnele de punctuație nefirești și o oralitate simulată, discursurile care încearcă să spună totul pentru a masca diferite complexe, cum ar fi forme de demențializare a realului, poeme schizofrenice, pornografice, obsesii viscerale, autoexecuțiile eului și simțiri dereglate, promovarea gradului
Starea poeziei româneşti la începutul secolului XXI [Corola-blog/BlogPost/93283_a_94575]
-
el, căci, până atunci, înfățișarea lui de jocheu prăfuit stârnise numai zâmbete, ba chiar hohote de râs. Apoi trăise revelația că, îndreptată asupra lui, căutătura fetei din scaunul de invalid ar avea ceva nefiresc, nu pentru că dânsa întârzia să zâmbească ironic sau disprețuitor, precum toate celelalte reprezentate ale sexului opus întâlnite pe stradă în acea zi de pomină, ci fiindcă întârzia să-l focalizeze, de parcă făptura lui, ivită pe neașteptată în câmpul ei vizual, n-ar fi meritat mai multă atenție
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
ar intra În canonul sfinților nici dacă s-ar numi Maria Magdalena, crede-mă, zise râzând Veniero. — Dar, cu toate că e În afara canonului, cred că i-ai aprecia și dumneata Înzestrările vădite și pe cele oculte, adăugă Teofilo cu o expresie ironică. Dante Îi asculta distrat. Continua să fixeze fundul sălii, cu spectacolul său necuviincios, Încercând să surpindă vreun amănunt prin bariera de trupuri. Se uita la figura aflată În centrul unei asemenea atenții, o femeie cu tenul Închis și cu membrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vei Întoarce să ne faci cinstea. Eram nerăbdători să aflăm concluziile dumitale asupra problemelor pe care le-am discutat seara trecută, zise el după ce Îi făcuse loc lângă dânsul. Dacă acestea există. Lui Dante Îi păru că surprinde o nuanță ironică În glasul spițerului. Era pe punctul de a-i răspunde cu aceeași monedă, dar Cecco d’Ascoli i-o luă Înainte. De ce, prieteni, vreți ca prețuitul nostru oaspete să ne vorbească despre un subiect atât de neplăcut, când soarta ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el. Imediat sub articulația umărului, ieșea printr-o crăpătură a vestonului ca o suliță de flanc, acoperit de o cupă din alamă, probabil un vas din cârciumă. Omul surprinse privirea poetului. — Îți place Graalul meu, messere? Întrebă cu un glas ironic, apropiindu-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească ochii. Ostentația aceea Îl deranja. Oare cârciumarul credea că Îl impresionează cu mizeriile lui? De parcă nu ar fi văzut și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Veniero, știi ceva despre vreo stea a miracolelor care lecuiește brațele retezate? Ai Întâlnit-o În navigațiile dumitale? — Vai, nu, messer Alighieri. Mă tem că sub nici un cer nu se găsește o asemenea stea, răspunse cel Întrebat pe un ton ironic. Dar, dacă s-ar găsi, tare aș vrea să... Veniero se oprise dintr-o dată, atras de ceva. Dante Îi urmări direcția privirii, plin de curiozitate. Antilia Își făcuse apariția În fundul tavernei și se Îndrepta spre dânșii. Femeia Înainta cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
curiozitate. — Încă unul din inelele acelea... — Încă unul? Ai mai văzut și altele? — Da... cel puțin alte două, foarte asemănătoare cu acesta. — Ce Îmi poți spune despre metal? E aur? Vreau să spun aur natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrebă el apoi. — Un catren dintr-un mic poem de-al meu despre configurația cerurilor. Aici e vorba de cel de al treilea și de regina lui. — De ce ai spus că astrul serii e pentagonal? Celălalt Îi azvârli o privire ironică. — Doar nu vrei să mă faci să cred că nu știi, messer Durante, răspunse el pe un ton de stupoare simulată. Cu faima dumitale de cunoscător al mișcărilor cerești? Dante roși, rănit de această observație. — Nu, cu siguranță. Dar de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
știi acest lucru, ca prior. Priorii nu merg la lupanar. Cinci porți. Cinci bordeluri. În ce se transforma Florența, sub coruptul Bonifaciu? — „Paradisul“? Casa monnei Lagia... murmură Dante. Acum pricepea, era totul limpede. — Îl cunoști? Întrebă Veniero pe un ton ironic. Credeam că doar Angiolieri este expert În aceste locuri. Dintr-o dată poetul se reînsuflețise, ca și când ar fi conceput o nouă idee. O rupse la fugă, lăsându-și stupefiat Însoțitorul, care după o clipă se zori să Îl ajungă din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apucând-o spre portal. Se mai Întoarse o dată pentru a arunca o ultimă privire spre ferestre, iar apoi ieși În stradă. Dinaintea lui stătea un bărbat. Mușchii poetului se contractară instinctiv, În timp ce se punea În gardă. Apoi, de Îndată ce recunoscu trăsăturile ironice ale lui Angiolieri, se liniști. — Cecco, și dumneata cunoști Paradisul? murmură el. — Pe acesta și multe altele, de aici până la Sinea. Dar acesta e cel mai divin dintre toate. Se priviră preț de câteva momente fără să vorbească. De ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sunt cinstiți cu dansul ei. — Dar pentru ce să păstrezi secretul? De ce să ucizi ca să ascunzi o dezvăluire prețioasă pentru Întreaga omenire? Veniero lăsă să se scurgă câteva clipe Înainte să răspundă. Când vorbi, În tonul său era o nuanță ironică, de parcă ar fi vrut să-și râdă de naivitatea poetului. O apucă pe femeie cu blândețe de Încheietura mâinii, pe care o ridică până În dreptul ochilor lui Dante, arătându-i brățara. — Există atât de mult Încât s-ar putea umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fiind, se-nțelege, un eufemism pe cât de suav, pe atât de palid pentru definirea stării de șoc În care mă azvârlise cutremurătoarea revelație. - Inutil să adaug că aceasta este ultima dintre remarcabilele sale calități, continuă profesorul cu voce netulburată, ușor ironică, dar nu lipsită de tandrețe. În clipa când se auziseră cele trei ciocănituri În ușă ale femeii, Își trăsese indiferent pledul peste picioare - sau, mă rog, peste locul unde ar fi trebuit să aibă picioarele - și continuase să surâdă, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care doar biserica, grădina și conacul - toate, ctitorii ale epocii de aur a băftosului abate - ieșeau În evidență, prin dimensiunile lor impozante. Acest hotelier, care vorbea cu un ușor accent etranger, cultivă insistent și cu o perseverență care stârnește zâmbete ironice În rândul concetățenilor săi amintirile și nostalgiile văduvei neoficiale a lui Bérenger Saunière. Se pare că tactica de Învăluire a străinului dă roade frumușele, el dobândind, zice-se, acces și la un oareșicare fond de documente rămase, după moartea preotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]