2,397 matches
-
cum a străbătut poporul nostu vitregia vremurilor, învingând opreliștile fie cu ascuțișul paloșului, fie cu istețimea minții. În formarea și cristalizarea sentimentului patriotic care crește și se dezvoltă cu vârsta, un rol important îl are mediul înconjurător, locul primelor jocuri, izbânzi, bucurii. De cele mai multe ori, locul natal devine pământul pe care crește viguros „copacul” dragostei de țară. Fiecare din noi este legat puternic prin fire nevăzute, de vatra natală, de oamenii, obiceiurile de acasă, pe care le purtăm în inimi ca
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
mare de ieniceri, de spahii și de achingii ca să facă din expediția împotriva Moldovei un fel de plimbare triumfală, înru slava căreia să zbârnâie pana cronicarilor. Se vede că, pentru planurile de cucerire a Europei, lui Mahomed îi trebuia o izbândă repede și hotărâtoare împotriva ghiaurului de la răsăritul Carpaților. De aceea năpustea asupra Moldovei cu o armie așa de mare, într-un anotimp așa de neprielnic. Soliman Pașa țintea spre Suceava, spre cuibul vulturului. De cum a intrat în Moldova, Soliman Pașa
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
puteri garante, generalul rus A. O. Duhamel și comisarul otoman Talaat Efendi. Ei au ajuns în capitala Moldovei bântuită de holeră, iar activitatea lor a fost stânjenită datorită acestei triste împrejurări. Nicolae Bălcescu, care se afla atunci la Focșani - după izbânda revoluției în Țara Românească -, îi scria prietenului său și luptătorului Alexandru G. Golescu (Arăpilă, Negru), la 25 iunie/7 iulie, pe un ton destul de deprimat: "Sînt tot la Focșani ca ecsilat, fără să am până acum nici un răspuns despre turc
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
primele case. „Cel puțin două dintre panourile pictate pentru Giovan Vespucci continuă ciclul început cu un deceniu în urmă, ilustrând faza următoare de evoluția umanității, cea mai dragă pictorului : trecerea de la aera sub Vulcano în aera sub Bacho, când primele izbânzi în rezolvarea necesităților vieții sunt întregite prin mijloace simple și firești de a o savura. Vinul și mierea, adică, darurile lui Bacchus.“ ...Poate că, într-adevăr, Sia Strihan semăna sau doar li se părea celor fascinați de apariția ei că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
năruiau. Lungi și apăsătoare insomnii. Răzvrătită nemulțumire, „modul cel mai potrivit de-a converti zbuciumul cu măiestria“ ? Calea care să îmbine reproducerea naturii și dezvăluirea propriei naturi, cum dovedea și tabloul Simonettei Vespucci, pictat în ultimul an al vieții. Stranie izbândă și târzie... care câștigă parcă totul fără a pierde nimic, într-un moment ultim, când și Piero se convinsese că singura victorie rămânea stilul, „cel mai înalt grad pe care l-a atins și-l poate atinge arta“... — Un Portret
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
I-am văzut degetele tremurând pe gât, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Voiam să-i spun, într- adevăr, că am ajuns unul dintre cei ce cântă puterea ploii, dar nu-i știe binefacerile. Un neroditor care nu-și mai măsoară izbânzile după anotimpurile ei, dar care nu s-a lepădat de bucurie. „Cei care seamănă cu lacrimi secera-vor cu bucurie.“ Mult m-au strâmtorat iscoadele și paznicii și temnicierii, dar nu m-au biruit cu totul. Încerc să mă ridic
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
puțin uluit, ca și când ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare. ― Aide, băiete, nu-ți fie frică, murmură plutonierul înfricoșat către caporalul scund, luîndu-i de spate și împingîndu-l ușor spre condamnat. Caporalul se apropie dârdâind, neștiind ce să facă. Se uită înapoi și, la un semn al plutonierului, întinse brațele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar numai o clipă. În clipa următoare obrajii ei se îmbujorară, privirea i se înflăcără, plină de mândrie, și apoi, cu o mișcare pătimașă, se repezi la Apostol și-l sărută pe buze... Și Apostol, în sărutarea aceasta, își sorbi izbânda. A teia zi a plecat la Cluj și s-a prezentat la cercul de recrutare, unde un colonel deșirat l-a felicitat călduros. Când s-a îmbrăcat în uniformă și s-a uitat în oglindă, nici nu s-a mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi sunt vorbele. Frica aceasta îl chinuia neîncetat, îi sfâșia sufletul, fără să i se poată împotrivi. Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează să se uite în adâncimea care totuși îl ispitește din ce în ce mai stăruitor. ― Izbânda trebuie să vie! glăsui Gross, patetic, gesticulând și cu niște ochi tremurători de emoție. O crimă monstruoasă trebuie să nască o pornire uriașă de răzvrătire universală... Trebuie! Și atunci, peste tranșeele pline de sânge, peste granițele brăzdate cu morminte, toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scaun, copleșit. Klapka, încredințat că l-a potolit, continuă cu mai multă siguranță: ― O crimă imensă e îndeobște războiul, dar cu deosebire războiul Austriei! Încaltea când un popor de același sânge ia armele, cu sau fără dreptate, știu cu toții că izbânda va fi spre folosul neamului și prin urmare fiecare om poate muri cu credința că s-a jertfit pentru binele tuturor. La noi însă niște stăpâni urâți au trimis robii să moară ferecîndu-și lanțurile!... Atunci? în mijlocul vălmășagului de crime, ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să fie. Încercă să-l înăbușe, dar glasul deveni poruncitor. Atunci îi fulgeră prin minte: dacă ar avea el norocul să spargă reflectorul rusesc și dacă, drept recompensă, ar fi citat sau decorat, ce ușor și cu câte șanse de izbândă s-ar putea duce la generalul Karg! Ideea aceasta i se păru atât de minunată, că se miră cum de nu i-a venit mai curând, îndată ce s-a hotărât să se prezinte generalului... Îi pieri pe loc orice urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de înțelepciune. Orice suflet este abordabil, dacă îi găsești la timp struna potrivită. Omul normal aflat în exil este pătruns de dorul, nu de sâcâiala de patrie. Tandrețea - acest înveliș de ozona al condiției umane. Prea multă energie destinată izbânzii este confiscată de ură. Deși fragil, omul tot vas de preț rămâne. Echilibrul în fața catastrofelor dă caratele spiritualității unui popor. Politețea dă strălucire valorii. Originalitatea poate fi provocată și de erori. Admirația de marcă e cea postumă. O tragedie națională
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și de buni psihologi, încât le-a reușit și idealul fizic de om. Cotropitorii vicleni distrug mai întâi infrastructura spirituală a învinșilor. Toți scelerații lumii s-au considerat neînțeleși. Și în scenariile istoriei există popoare care duc tava. Istoria înregistrează izbânzile săbiilor, nu pe cele ale spiritului. Cele mai multe tragedii naționale apar după decimarea elitelor. Orice început de secol sporește cota de neliniște și de așteptare. De regulă, în istorie rămân numai anii negri, buboși, sângeroși și răpănoși. Combinând epocile, înțelegem că
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
era împotriva spitalelor. Pentru că "ele amână doar plata unor datorii". Luptă unii împotriva morții ascunzând cadavre. Până acum, firmele de pompe funebre nu au cunoscut nici un gol de producție. Ducem în mormânt mai ales tainele căderii, nu pe cele ale izbânzii. Dispariția vieții de pe pământ s-ar putea să fie doar o chestiune de detaliu. În țările sărace, se practică, la scară mare, euthanasierea prin foame. Moartea te desparte de cel ce ești și de cel ce ai fi dorit să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
principalele enzime ale vieții. O urgență a condiției umane este reabilitarea zâmbetului. Zâmbetul prefațează integrala iubirii. Ironia, un procedeu care transformă, cu randament maxim prietenii în dușmani. Omenirea se află deja în căutarea râsului pierdut. Zâmbetul ar putea fi mascota izbânzii. Râsul tronează încă în clanul învingătorilor. Românii și-au depozitat geniul în glume. Întotdeauna, umorul este fertilizat de imperfecțiunile epocii. Gluma bună flirtează, nu se dezbracă. Este din ce în ce mai greu de deosebit zâmbetul posac de rânjetul amabil. Angajăm actori de comedie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Iată că Dumnezeu și preoții Lui sunt cu noi, în fruntea noastră, și avem și trîmbițele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel! nu faceți război împotriva Domnului, Dumnezeului părinților voștri, căci nu veți avea nici o izbîndă!" 13. Ieroboam i-a luat pe dinapoi, cu ajutorul unor oameni puși la pîndă, așa că oștile lui erau în fața lui Iuda, iar cei ce stăteau la pîndă erau înapoia lor. 14. Cei din Iuda, întorcîndu-se, au avut de luptat înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
făcuse niște coarne de fier, și a zis: "Așa vorbește Domnul: "Cu aceste coarne vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici." 11. Și toți proorocii au proorocit la fel, zicînd: "Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbîndă și Domnul o va da în mîinile împăratului." 12. Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit așa: "Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca și cuvîntul fiecăruia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
vesti ce va spune Dumnezeul meu." 14. Cînd a venit la împărat, împăratul i-a zis: "Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?" El a răspuns: "Suiți-vă! Căci veți avea izbîndă, și vor fi dați în mîinile voastre." 15. Și împăratul i-a zis: "De cîte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decît adevărul în Numele Domnului?" 16. Mica a răspuns: "Văd tot Israelul risipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
opune? Nu își dădea seama, era înalt sau scund? Îi bănuia puterea iar ochii lui iscoditori aveau un farmec aparte și o țintuiau pe perna înflorată. Oricum, era bărbat și în cazul unei încăierări nu ar fi avut sorți de izbândă. Se făcu mică în partea ei de mașină; înspăimântată nici nu mai răsufla. Să țipe ar fi fost zadarnic, să fugă nu se putea, să se opună din răsputeri realiza că n-ar fi făcut nimic, ar fi încasat numai
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
lui Nahor. 11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lîngă o fîntînă. Era seara, pe vremea cînd ies femeile să scoată apă. 12. Și a zis: "Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, și îndură-Te de stăpînul meu Avraam. 13. Iată, stau lîngă izvorul acesta de apă, și fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. 14. Fă că fata căreia îi voi zice: "Pleacă-ți vadra, te rog, ca să beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
iei nevastă fiului meu." 39. Eu am zis stăpînului meu: "Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze." 40. Și el mi-a răspuns: "Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine, și-ți va da izbîndă în călătorie, și vei lua fiului meu o nevastă din rudele și din casa tatălui meu. 41. Vei fi dezlegat de jurămîntul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; și dacă nu ți-o vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
la rudele mele; și dacă nu ți-o vor da, vei fi dezlegat de jurămîntul pe care mi-l faci." 42. Eu am ajuns azi la izvor, și am zis: "Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoiești să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac, 43. iată, eu stau la izvorul de apă, și fata care va ieși să scoată apă, și căreia îi voi zice: "Dă-mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta", 44. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
la stăpînul meu." 55. Fratele și mama fetei au zis: "Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece." 56. El le-a răspuns: "Nu mă opriți, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea, lăsați-mă să plec, și să mă duc la stăpînul meu." 57. Atunci ei au răspuns: "Să chemăm pe fată și s-o întrebăm." 58. Au chemat dar pe Rebeca, și i-au zis: "Vrei să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
toți întemnițații care erau în temniță. Și nimic nu se făcea acolo decît prin el. 23. Mai marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentru că Domnul era cu el. Și Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea. $40 1. După cîtăva vreme, s-a întîmplat că paharnicul și pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpînul lor, împăratul Egiptului. 2. Faraon s-a mîniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
cu majuscule. Personalitatea lui era adaptabilă condițiilor de moment, structura lui sufletească, sau chiar însăși viața îl instruise așa, de aceea colegii de școală îi fuseseră doar colegi, fără să fi legat cu vreo unul dintre ei o prietenie strânsă. Izbânda o sărbători singur, colindând încântat Iașul, zidirea de suflet, care nu mai avea taine pentru el. Străzile bătrâne îi păreau mai largi, oamenii mai binevoitori, tramvaiele electrice mai puțin zgomotoase. A doua zi, după ce colindă din nou Iașul pe jos
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]